254 matches
-
ferestrele limpezi, catifeaua albastră a clematitelor pe cerul luminos, rose-pâle, auriu. Dedesubt, hățișul stufos al glicinei, șerpuind printre nodurile bătrânului nuc. Jur-împrejur, solzii lucioși ai iederei care înveșmântează fastuos pereții, lăsând numai deasupra burlanului cu cap de leu să sticlească, impudică, goliciunea albă a zidului. Jos de tot, în întuneric, lespezile de piatră înfundate în pământul gras, acoperite de mușchiul verde negru. Aici, penumbra dulce a salonului, împăienjenindu-se de amurg, mobila de mahon care nu mai lucește a nou, conversația
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fie o scurtă catalepsie." A adormit. Stau la masă cu foile euthydemice în față, pe jumătate întors cu spatele la el. Sânt tentat să-l privesc, dar simt gestul ca pe un mic sacrilegiu, ca pe o lezare a spiritului surprins în impudic reflex. Și totuși, aș vrea să știu ce rămâne din el trecut în anonimatul unui act biologic. Ce rămâne din eleganța ultimă cu care a încercat să intre în somn în prezența altuia, din excesul de conștiință prevenitoare cu care
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este constrânsă să abdice. Regula este acum a adâncului, a neantului, a prăpastiei, a tot ceea ce până atunci stătuse la pândă. 7 mai De ce oare orice lamentație pe față se instalează în kitsch? De ce a vorbi despre "lucrurile ultime" este impudic și stînjenitor? Există pesemne o intimitate a speciei umane și poate că pe teritoriul ei trebuie să intri cu precauția cu care intri în dormitorul cuiva. ( Adevărul este însă cu totul altul: orice se poate spune dacă este bine formulat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în singurătatea lui ca în cel mai rău blestem. 28 mai Cum se face că ceea ce este prin excelență individual poate să intereseze pe toată lumea? Cu alte cuvinte, cum de e cu putință "jurnalul"? Răspunsul superficial ar fi că autorul ― impudic, exhibiționist și bavard ― își deschide larg încăperile vieții și cheamă lumea să intre. Iar lumea intră, pentru că intimul excită curiozitatea. Este ca atunci când priveliștea unei camere văzute din stradă prin fereastra deschisă, în loc să te facă să întorci capul, te atrage
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
comunicat și, pe de alta, o formă conștientizată în sine, născută prin imitații și adaptări succesive, și devenită importantă pentru ea însăși, adorată și cultivată ca simplă îmbinare de cuvinte, ca marcă inconfundabilă a persoanei devenite autor, care se oglindește impudic în combinațiile sale verbale și care de fapt nu are de spus nimănui nimic. Am citit totul pe nerăsuflate, captivat de ceea ce aflam. Mai rămânea să găsesc explicația incognito-ului pe care-l alesese autorul pentru a răzbate în paginile
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și răspunzând monosilabic la întrebările mele, ca un introvertit precoce ce era. Priveam atât de intens scena, încît trecutul s-a recompus sub ochii mei ca prezent și am simțit cum începe să-mi fie greață de această percepție aproape impudică a timpului. Îl pipăiam, îl vedeam ridicîndu-se în fața mea, combinație imposibilă între peisajul acela super-familiar (care era și nu mai era al meu) și interioritatea mea care plonja vertiginos cu 18 ani în urmă. M-a cuprins o durere sfâșietoare
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în vale. De fiecare dată era singur. După câtva timp, fie că era frumos sau urât, soare torid, ploaie și vânt, începuse să aibă ca tovarăș nedespărțit o imensă umbrelă neagră pe care nu o deschidea niciodată. Acele ruginite străpungeau impudic țesătura neutilizatului obiect de care era ne-despărțit Justin. Fizionomia lui se schimba de la o întâlnire întâmplătoare la alta în așa măsură încât peste numai un an, Omul cu Umbre-la devenise un bătrân adus de spate care abia mai urca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
erau mulți oameni. Își întinse cearceaful. Îi trebuise puțin curaj ca să-și tragă peste cap rochia de plajă. O împături, o așeză peste coșul din papură. Apoi se întinse pe spate. Avea pielea foarte albă, i se părea că este impudică, dezgolită așa. Curând constată că nu-i era frig. Soarele avea suficientă putere ca să o încălzească. Când, după o vreme, își așeză mâna pe abdomen, constată că pielea i se încălzise, parcă nu-i mai aparținea. Se ridică, privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se întrevăd în fluxul continuu de senzații, în furia dezordonată a imaginilor, în gâlgâirea impresiilor primare. Este o poezie grea, zguduitoare până la teroare, de o cumplită acuitate și de o brutalitate a verbului vecină cu cinismul, apăsător de concretă, senzuală, impudică, dezgolind ceea ce fusese mereu îndemnată să acopere și trecând nonșalantă pe lângă ceea ce făcuse obiectul anterioarelor descoperiri ale poeziei. Fruct al unei sensibilități baroce cristalizate în forme profound personale, La Baad, acest discurs liric ce are forța copleșitoare a premonițiilor dăruitului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
ceară permisiunea nimănui este poemul care face ce vrea el vă sărută cum vrea el și cît vrea el se strecoară în dumneavoastră cum vrea el și rămîne lipit unde vrea el cît vrea el de ce vrea el este poemul impudic căruia îi plac cuvintele interzise poemul capabil să nu mai plece niciodată dintre sînii dumneavoastră să vă lase pe buze un gust de nuci verzi să se înfigă brutal ca un compas în clitorisul dumneavoastră de unde să deseneze apoi cercuri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
singur într-o casă curată, un ceas cu cuc vestea o oră a dimineții, la parter un câine urla, lăsat singur în casă. Eu mă rugam: „Ajută-mă, Doamne, să scriu doar o carte ca asta...”. Și plângeam. O mărturisesc impudic - a fi impudic în ceea ce simți și exprimi era legea scrisului lui Scott: „Trebuie să-ți vinzi sufletul...” îi spunea odată unui tânăr scriitor care căuta piatra filosofală în literatură. ...Poate mai suntem unul, doi care ardem azi în chip
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
casă curată, un ceas cu cuc vestea o oră a dimineții, la parter un câine urla, lăsat singur în casă. Eu mă rugam: „Ajută-mă, Doamne, să scriu doar o carte ca asta...”. Și plângeam. O mărturisesc impudic - a fi impudic în ceea ce simți și exprimi era legea scrisului lui Scott: „Trebuie să-ți vinzi sufletul...” îi spunea odată unui tânăr scriitor care căuta piatra filosofală în literatură. ...Poate mai suntem unul, doi care ardem azi în chip de lumânări la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cu îmbrăcăminte și cu alimente, însoțit de o tipă frumoasă, înaltă, blondă, de la crucea roșie, care vorbea engleza... a ajutat-o pe mama să probeze cele mai frumoase rochii, în dormitor... iar eu mă uitam la ele fascinat de rotunjimile impudice ale mamei, nejenată de prezența mea, ba chiar cerându-mi părerea: asta îmi vine bine, Tuculuc? foindu-și fundul superb ca să-i cadă faldurile materialului fin pe îndelete pe bucile de femeie de 33 de ani!) ce-i pune în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
niciodată, dar pe care ea îl aștepta. Era imposibil de convins să nu-l mai aștepte. Între timp, strălucea oriunde s-ar fi dus și orice ar fi făcut. O vedeam reflectată în pupile mărite de admirația hămesită, invidioasă, adoratoare, impudică, violentă, ale altora. O vedeam. Incapabilă să se hotărască să se bucure de strălucirea ei. De mine era ba entuziasmată, ba apropiată ca ntr-o amiciție caldă și non-autoritară, ba ruptă total, ca și cum nu aș fi fost cu nimic diferit de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ea i-o stinsese cu aplomb, în cămăruța lui deodată umplută până la refuz de un trup alb și perfect, însă încă fără suflet, ei bine, faptul acesta, în sine, era dezamăgitor. Da, îi plăcuse când ea îi scotocise în hârtii, impudic, aproape imperativ. Îi plăceau schi țele ei halucinante cu plante care păreau să invadeze, junglifer, orice spațiu pe care-l traversa. Îl speria privirea ei chihlimbarie. Îl și chema. Contrar imaginii mentale a iubitei pe care avea s-o întâl
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Negînd un pas, și încă unul, el capătă contur pînă cînd negarea te cuprinde înăuntul ei și te descoperi mort, odată cu întreg universul. Tînărul Doctor continuă: „-Acestea sînt chestiuni de care se feresc și filosofii să discute ca de ceva impudic. Dar filosofii se feresc să pronunțe chiar și cuvîntul viață. E invers ca la cei ce predică despre păcat fără a fi gustat dulceața amară a desfrîului.” Cei doi tac parcă jenați în timp ce V. din spital, sînt una cu V.
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
umede ale marhelor și gingiilor iepelor, înșfăcau acum hulpav hartane mari de berbec, fripte pe mangal, a căror grăsime li se prelingea în bărbi și pe postavul prăfuit al surtucelor. Guri lacome, buze-nsângerate, dinți gălbejiți. Era ceva violent și impudic în această devorare, ca de sfârșit de lume, pe care oamenii locului obișnuiau s-o practice public și festiv. Se ascundeau în schimb, rușinați, atunci când se împreunau cu femeile lor prin cotloane umede și întunecoase. Târgoveții prizau, mestecau sau duhăneau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
forța cu care ea reușește să se impună. Uneori am senzația că totul a fost spus. Și atunci nu-mi rămâne decât a încerca scrisul ca formă a tăcerii, a ascunderii, a învăluirii a ceea ce a fost dezgolit în mod impudic. Văd dezgolirea drept una din funcțiile rațiunii. Poate că tot rostul zbuciumului nostru de-a lungul existenței este de-a fi strămoș (și, totodată, urmaș); acesta este locul pe care ni-l rezervă Istoria; Raiul a fost înlocuit cu amintirea
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Îți voi aduce iarba culeasă în tăcere... PANTEISM Vom merge spre fierbintea, frenetica viață, Spre sânul ei puternic cioplit în dur bazalt, Uitat să fie visul și zborul lui înalt, Uitată plăsmuirea cu aripe de ceață! Vom coborî spre calda, impudica Cybelă, Pe care flori de fildeș ori umed putregai Își înfrățesc de-a valma teluricul lor trai, Și-i vom cuprinde coapsa fecundă de femelă. Smulgîndu-ne din cercul puterilor latente, Vieții universale, adânci, ne vom reda; Iar nervii, hidră cu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
devansând interesul față de orice altă întrecere, plonjează totul într-un deșert dezolant, cu dune din cărămidă spartă, betoniere încremenite, lopeți aruncate, saci de ciment golindu-se singuri și pe nesimțite, astfel că liniștea solemnă se extinde pretutindeni, ca un lux impudic. Un soare prăfuit în drojdii rubinii, arătând un contur tot mai apoplectic, încearcă să sugrume, apoi, umbre specifice amurgului citadin, care zămislesc la subțiori de ziduri. Unde și unde, mere putrede, aruncate de coșurile precupețelor din halele ridicate de edilii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Thomas, În judecata sa, a pus clinica la colț. Se gîndise și la ce s-ar fi făcut cu nebunele din Amsterdam! Acestea ar fi dat la iveală totul, nu se dovediseră deloc rușinoase cînd le fusese oaspete, ba chiar impudice de tot; violonistele ar fi adus În fața lumii o Întreagă mizerie, iar Ann, cu mărturia ei, ar fi pus capac. Mergi, pe urmă, Thomas, și vorbește le studenților despre etică! Despre magiștrii care proclamaseră norme morale aproape impo sibil de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
sunt înveșmântați și dresați să meargă necuviincios pe labele dinapoi, în picioare! Câini savanți! Asta numesc oamenii savantlâc, să facem pe clovnii și să mergem în două labe! Și e limpede, câinele care se ridică în două labe își expune, impudic, cinic, părțile rușinoase, pe față! Așa se face că și omul, când s-a ridicat în picioare și s-a transformat în mamifer vertical, a simțit numaidecât rușinea și necesitatea morală de a-și acoperi părțile rușinoase pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de animozitate. De aceeași împrejurare ține și absurda gravitate a pedepsei prin care se agravează presupusele delicte de ofensă la adresa regelui, de lezmajestate.] Presupun că un cititor sau altul, citind această confesiune cinică și pe care o va socoti poate impudică, această confesiune în maniera lui Jean-Jacques, îmi va ataca doctrina despre divina comedie sau mai bine zis despre divina tragedie și se va indigna, zicând că nu fac altceva decât să joc un rol, că nu înțeleg patriotismul, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu se află nimic. N-avea rost s-o ia de la capăt cu Marçal, era și o nedreptate față de bietul băiat, dacă avea ordine să nu vorbească și le îndeplinea, ar fi trebuit felicitat și nu supus la diferitele și impudicele metode de șantaj sentimental la care familiile sunt atât de pricepute, eu sunt socrul tău, tu ești ginerele meu, povestește-mi totul, Marta avea dreptate, își spuse, noi, Algorii, suntem cam neciopliți. Mâine va lăsa în pace fluviul amazon cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se sperie, dacă nu-și văd lungul nasului! Un incendiu din ăsta mic prinde bine. Că doar masele au instinctul sănătos, au bun-simț, știu asta. Dominic nu era pacientul doctorului Marga. Nu, nu era. Ar fi fost nevoie de consultații impudice, pentru care nici unul nu părea pregătit. Doctorul Marga continua să vadă, probabil, în zăpăcitul trecut de 50 de ani, același timid adolescent, de altădată, fratele fostului său amic Mircea Claudiu. Necazurile cu care profesorul Anatol Dominic Vancea Voinov se prezentase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]