708 matches
-
propria sensibilitate.” Lucrurile stau întocmai. Cu greu s-ar putea aduce amendamente la concluziile lui Mircea Mihăieș. Dacă însă am început această dare de seamă salutând o cronică, după cum spuneam, neobișnuită, n-ar fi rău, poate, să duc inadecvarea (căci inadecvare se numește, chiar dacă e una briliantă) până la capăt. Mihăieș încălca, în fond, o cutumă peliculară. Contextuală. Ataca pe flancuri, comentând un poem, și nu o carte. Pe mine mă bate gândul să fraudez (ghilimelele se subînțeleg) chiar axul central al
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
alții care, dimpotrivă, susțin cursul istoriei, oricare ar fi el și oricât de contradictoriu. Pentru ei, istoria nu poate decât să aibă dreptate” (p. 74). Odată cu virajul ideologic, încercând să-și adapteze discursul, același Camil Petrescu dă o capodoperă de inadecvare. E vorba despre articolul De ce popoarele mici nu pot să aibă scriitori mari, apărut în Contemporanul, în 27 iunie 1947. De ce? Data viitoare.
Istoria ieroglifică (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4964_a_6289]
-
când în film se povestește despre acest criminal-geniu (...), însuși «Diavolul» în persoană, aproape că mi se făcuse părul de găină” (cinemagia.ro). E drept, apar adesea pe paginile web și comentarii ale altor participanți la discuțiile on-line, care semnalează ironic inadecvarea formulei. Putem presupune că a mai existat un factor favorizant al confuziei între expresii: pentru populația citadină, care consumă carnea de pui din pachete semicongelate și nu mai are vreo experiență directă a jumulirii, s-ar putea ca pielea de
„Părul de găină“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/4988_a_6313]
-
viață și e de remarcat că lipsa aceasta autorul nu numai că și-o recunoaște, dar are tactul de a nu o preschimba într-o calitate a inteligenței arogante. Cu acest portret sub ochi, ce izbește în litera cărții este inadecvarea crasă dintre fibra autorului și stringența decorului în care se pomenește strămutat. Autorul merge în Athos ca și cum s-ar deplasa în Rhodos, trăgînd după sine toate obișnuințele căpătate în etosul bucureștean, suficiența aceasta de spirit predispunîndu-l la crize de inadaptare
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
său: o cărămidă pe care este gravată știința, și de ea o rotiță montată pe axul său: întraga parte a simbolicului, adică religiosul, cum zice don Avito.” (p. 51) Și atunci unde e cauza care duce la surparea romanului? În inadecvarea dintre forma literară și ideile menite a le exprima. Dialogurile sînt odioase în frivolitatea lor, personajele sunt scheme abstracte vorbind în dodii savante, iar atmosfera e de comicărie groasă, cu iz de talcioc. Din carte răzbate o halenă de sarcasm
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
să devină cuvinte. Totuși, în profunzimea acestui limbaj al „lucrurilor”, se întrevede aceeași obscură frământare și panică existențială, tipică și pentru poezia unui mare contemporan al lui Montale: T.S. Eliot. Aproape simultan, un alt poet trăiește o criză asemănătoare de inadecvare față cu lumea. Este vorba de Umberto Saba. La el însă cuvântul nu este ca la ermetici: un fel de rachetă, pornită dintr-un adânc ncunoscut și menită să se piardă în infinit, nu înainte de a ne fi trecut pe la
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
sine stătător cu reguli proprii, chiar și așa criteriul verosimilității prin periclitare de destin rămîne valabil. Nu poți lua în serios un autor care, plimbîndu- se cu avionul între două conferințe, plăsmuiește povești despre asprimile eroice ale vieții. E o inadecvare lăuntrică care acoperă creația de deriziune. Și atunci autorul începe să scrie despre sex, emigrație și corectitudine politică. Acesta e motivul pentru care ficțiunea literară nu mai are trecere azi. Al doilea motiv: confiscarea ficțiunii de către efectele vizuale ale cinematografiei
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
I beg your pardon? Invitata de onoare a Tîrgului de Carte Bookfest de anul acesta este o mare fostă putere mondială. Într-un editorial recent din „Le Monde”, referindu-se la ultima confruntare dintre Sarkozy și Hollande, autorul deplîngea o inadecvare esențială a discursului celor doi oameni politici: pozițiile lor ar fi fost la fel de plauzibile în urmă cu zece ani, ca și cum între timp nu s-ar fi petrecut nimic; ca și cum centrul de greutate al lumii nu s-ar fi deplasat dinspre
Nu vă supărați, caut Franța. Mai locuiește aici? by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4638_a_5963]
-
deplasat dinspre Europa înspre Asia de Sud-Est, ca și cum adevăratul meridian Greenwich nu s-ar încolăci acum printre campusurile din Ivy League, ca și cum proiectul UE nu s-ar afla în pericol, ca și cum bazele economiei capitaliste n-ar fi în prag de reformulare. Dar inadecvarea despre care vorbește jurnalistul e departe de a fi atît de nouă. Etatizarea culturii, rigiditatea unei concepții universaliste despre cultură pornind de la presupozițiile post-1789 și schimbate prea puțin odată cu decolonizarea lumii a treia, ignorarea lumii noi asiatice și încăpățînarea de
Nu vă supărați, caut Franța. Mai locuiește aici? by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4638_a_5963]
-
narcisismului social. Cu cel mai recent roman, el se găsește mai aproape de Adrian Chivu, cel din Caiet de desen. Și în Parohia avem de-a face cu o lume dizarmonică, unde răbufnirile violente nu sunt neapărat suma unor căutări și inadecvări, cât imitații ale autorității din jur. Nu tatăl încarcerat într-o tăcere interiorizată este modelul, cât Mîrza, milițianul prea pregătit pentru o localitate de aiurea. Într-un sat din zona de influență a Clujului, aparținând familiei unui preot, naratorul (fără
Literatura loser-ilor by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4567_a_5892]
-
scris în cuvinte de toată ziua. Banalitatea, căci de banalitate e vorba, trebuie să fie, nu e așa, solemnă. Acest mod de a face critică se dezvață mai greu decât se învață. Altă suferință, nu fără legătură cu prima, este inadecvarea. Ea provine din mofturi stilistice precum acelea remarcate mai sus și constă în a pipăi textul literar folosind o mănușă cu un singur deget. Mănușa pare de rigoare, mai ales când nu vrei să păcătuiești prin empirism: critica înțeleasă ca
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
să păcătuiești prin empirism: critica înțeleasă ca o chirurgie nu se poate dispensa de mănuși. Doar că mănușa cu un singur deget nu permite finețea palpării operei. Între observațiile critice și opere nu e adesea, din cauza degetului unic, nici un raport. Inadecvarea sare în ochi mai cu seamă în critica de poezie. Mi-ar trebui mai mult spațiu decât am la dispoziție ca s-o ilustrez, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt. O puteți constata lesne și singuri: luați o
Suferințele criticii by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4577_a_5902]
-
îngrijorător era altceva. Siguranța cu care Cristea-Enache se instala în postura iluzorie de prim comentator. Ca și cum nimeni înaintea lui nu mai scrisese despre epopeea lui Mircea Cărtărescu. Dincolo de impolitețe și de neprofesionalism, faptul denotă o problemă, aș zice, mai gravă. Inadecvarea la cod. Cum să discuți tocmai despre Levantul, care e înțesat de referințe, făcând abstracție de referințe? Nu știu și nu-mi bat capul cu asta acum. Cea mai recentă ediție din Levantul o reia, anastatic, pe cea inițială, de la
Poeme vechi, nouă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4582_a_5907]
-
ultimelor valuri de poeți, care, fără a o emula numaidecât (așa cum s-a spus adeseori malițios), o citesc cu atenție. Și totuși, am câteva motive să-i dau dreptate Angelei Marinescu. Îmi e simpatic, în primul rând, genul ei de inadecvare. Nemulțumiți de propriul statut simbolic sunt mulți autori de azi (nu îndrăznesc să spun toți, și nici n-ar fi exact). Poeții, că nu li se citește cum se cuvine poezia, prozatorii, că romanele lor n-au tirajele pe care
Probleme personale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4352_a_5677]
-
protestatari” (Gândul, 8.05.2011); „Locul în care câștigi liniștit 3000 de euro pe lună” (9am.ro, 16.07.2009) etc. Exemplele de mai sus indică o conotație ironică destul de răspândită: această utilizare a adverbului liniștit tocmai prin parțiala sa inadecvare semantică - presupune o atitudine vag depreciativă. Ironia nu este însă obligatorie: liniștit poate fi doar glumeț și colocvial, de pildă într-o autoprezentare publicitară: „Vindem liniștit 5-6 alimentatoare de laptop pe zi” (refresh.ro, 4.03.2011). Altminteri, adverbul liniștit
Liniștit by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5560_a_6885]
-
articole editate aici sunt un amalgam de mărturisiri literare interesante (despre Caragiale, Duiliu Zamfirescu), elanuri moralizatoare ridicole și platitudini solemne, cu pretenții de judecăți politice. Nici publicarea lor, însă, nu e inutilă: ea ne permite să înțelegem procesul de progresivă inadecvare a prozatorului la actualitatea interbelică, ce avea să-l ducă la regretabila convertire la extrema dreaptă, din anii senectuții. O convertire cu atât mai bizară, cu cât, în articolul Reflecții asupra politicei, din 1937, scris sub forma unei convorbiri fictive
O recuperare exemplară by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5667_a_6992]
-
șeful lor: cu noi faci banking!”, capitalul.ro, 25.02.2011) sau parodice („am impresia că știu eu... din câte țin minte făceam banking în școala generală cu traforaj, cuișoare, super glue, fierăstrău și bormașină” (simonatache.ro). Criticile, justificate, detectează inadecvarea stilistică și presupoziția ideologică a formulei: „sună de parcă ar fi o activitate distractivă, așa. Instigare a întregii mase aflată în criză să se apuce de făcut credite ca și când s-ar apuca de făcut ciorbe la plic” (andreiamza.ro, 7.03
A face banking... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5683_a_7008]
-
de o fragilitate pe care n-o poți pune în acord cu lumea aceasta. Te și miri că, supus agresiunilor zilnice ale pegrei bucureștene, omul acesta rămîne intact, nedestrămîndu-se în aer. Are o delicatețe de făptură predestinată să sufere de inadecvare. Ți-e cu neputință să ți-l închipui agresiv sau în toane proaste, cu atît mai puțin izbucnind într-o criză nervoasă. Nimic pe lume nu-i poate trezi surescitări sau paroxisme. Pare reglat la scara moderației și la calapodul
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]
-
precară. Alții se achită de obligațiile profesionale, sec și nespectaculos, retrăgîndu-se apoi, grăbit și în general cu priviri hăituite, către vizuina proprie, unde își rumegă, în tăcere și resemnare, marginalizarea.” Toți acești oameni de valoare trăiesc un acut sentiment de inadecvare, de neapartenență și de inferioritate. Prin urmare, oamenii cu distincție au ajuns să se simtă inferiori în România, în vreme ce „superiorii” sunt reprezentați de figurile arogante, bătăioase și impertinente. La televizor, pe stradă sau în parc tonul e dat de cei
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5836_a_7161]
-
Sorin Lavric În 1967 la Editura Meridiane apărea Brâncuși, amintiri și exegeze, primul din cele trei volume pe care Petre Pandrea le gîndise în cadrul monografiei dedicate sculptorului din Gorj. Celelalte două, dată fiind inadecvarea lor la spiritul epocii, nu aveau să mai apară vreodată, abia de curînd fiica lui Pandrea publicîndu-le la Editura Vremea în formă completă (vol. 2: Pravila de la Craiova; vol. 3: Amicii și inamicii). Cunoscîndu-l îndeaproape pe sculptor la Paris (între
Cititorul de dicționare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5649_a_6974]
-
Dan Hăulică Vă amintiți, cînd, peste obișnuințele unei așezări tihnite, își fac apariția, brutal, rinocerii, în piesa lui Ionesco, răspunsurile, pe care le stîrnește monstruoasa epidemie de metamorfoze, răsfrîng, mai toate, o stupefiantă inadecvare. „Absurde de s’affoler”, găsește un intelectual incredul, Dudard; care, sceptic inveterat, va sfîrși totuși prin a ceda conformismului sinistru. Rinocerita care ne izbește astăzi se exhibă la noi cu o cinică dezinvoltură, tropăind în disprețul sfruntat al valorilor și
Sub tropotul rinocerilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/3297_a_4622]
-
că în spatele criticii s-au aflat în decursul timpului ideologii diferite: filosofie și estetică, lingvistică și poetică, sociologie, morală (estetica!), psihologie și psihanaliză, ba chiar și politologie. Rolul unora va fi fost pozitiv, al altora, negativ. Unele au păcătuit prin inadecvare, altele doar prin exces. În epoca interdisciplinarității, un astfel de studiu nu mai poate fi amânat. Am uitat să le spun participanților tineri la colocviu un lucru și anume că, aproape sigur, ei vor fi cei care se vor confrunta
Colocviul criticii literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3665_a_4990]
-
alese (1975 - 2000).” Fără a mai vădi modele imediate, paiațele de aici sunt acționate toate de aceleași vanități auctoriale. În felul lor aparte, sunt niște „suciți” care-și întrețin cochet ticurile și le conferă statut artistic. Un asemenea campion al inadecvării e și Pomorius: „În fiecare zi, la amiază, îmbrăcat în roșu, cu fireturi aurii,/ Iese din turnul primăriei și, cu un ciocan de argint,/ Bate-ntr-un talger mare de aramă de douăsprezece ori./ Apoi strigă: «Cetățeni ! E miezul nopții
Cărțile neliniștirii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3710_a_5035]
-
poetică (nu la arta poetică), raportându-ne la peripețiile din interiorul viziunii și mișcările de tectonică a spiritului de acolo)”. Numai că, pe nesimțite, gravitatea de fond a comentariului lui Aretzu degenerează într-o incapacitate cronică de valorizare, dublată de inadecvare și supralicitare simbolică. Sigur, Cistelecan formulează diagnosticul mult mai frumos, de nu sarcastic de-a binelea: „El scoate poezia la liman general, simplificând-o la o linie de idee sau de atitudine și asigurându- ne, bunăoară, că în poezia lui
Critic peste noapte by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3627_a_4952]
-
prejudecățile unei istorii înșelătoare”. Deoarece voindu-se orgolios retranșat în scrisul personal, încercînd „voluptatea de-a fi singur”, autorul Stelei fără numen-a putut evita tangența la cele două extreme politice cu care a fost contemporan. Ambele soldate cu o inadecvare de fond, pe care el însuși a ajuns a o conștientiza dureros. Inițial o apropiere de fascinantul Nae Ionescu, marșînd pe linia unui naționalism românesc în mediul „Cuvîntului”, ceea ce ar putea însemna fie o evitare de a-și asuma decis
Mihail Sebastian mîntuit? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3646_a_4971]