366 matches
-
pe cîrja lui.” Biografii poetului semnalează faptul că, după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hieratismul ce domină descripția în basmul popular. În fine, exuberanța înfiorat-impersonală a acestor relatări, ca să nu mai discutăm de ,,imponderabilul’’ felului de a exista, în sens biografic, al eroilor, alte caracteristici ce fac din basm un gen prin definiție al indeterminării temporale și spațiale, la urma urmei, un gen ,,suprarealist’’, sunt supuse unui insolit proces de ,,impurificare’’ și readuse, astfel, la statutul impus de legile existenței reale a omului. A ,,imita’’ basmul popular, pentru Caragiale, înseamnă tocmai acest efort de revigorare
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
nu este altceva decât realitatea pe care ei au trăit-o". Daniel-Henry Kahnweiler, Confessions esthétiques, Gallimard, Paris, 1963, pp. 62-63. În plus, "imaginația artiștilor nu a putut să acopere niciodată complet ceea ce produceau ei". Această neîmplinire trimite la "marja de indeterminare" eliberată prin orice creație, adică "funcțiunea productivă a elementelor non-imaginate, "surprinzătoare", în diverse arte moderne, precum în action painting sau în muzica aleatorie" (Adorno, 1995, p. 64). De asemenea, am fi putut crede, la fel ca Weber, că introducerea scriiturii
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
manifestare a libertății gravitaționale, a libertății care trebuie, ca să se poată manifesta, să depindă, să atârne de ceva. Ființa creează cadrul de referință al libertății, ea este însăși condiția ei gravitațională. Ceva ajunge să fie înseamnă: ceva a ieșit din indeterminarea absolută a nimicului, din nelimitarea lui, și a primit limita ființei. Drumul care deschide către libertatea gravitațională începe astfel cu însuși faptul de a fi. Așa se face că - agent al libertății gravitaționale - prima limitație pe care trebuie să o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
faptul de a fi. Așa se face că - agent al libertății gravitaționale - prima limitație pe care trebuie să o suport este tocmai faptul de a fi. Dar faptul de a fi, la rândul său, este, în el însuși, o pură indeterminare. A fi ce? Acest "ce" este limitația suplimentară care, ea abia, scoate ființa din indeterminarea ce ar face-o să se confunde cu nimicul. Faptului de a fi pur și simplu trebuie să i se adauge acela de a fi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care trebuie să o suport este tocmai faptul de a fi. Dar faptul de a fi, la rândul său, este, în el însuși, o pură indeterminare. A fi ce? Acest "ce" este limitația suplimentară care, ea abia, scoate ființa din indeterminarea ce ar face-o să se confunde cu nimicul. Faptului de a fi pur și simplu trebuie să i se adauge acela de a fi conștient de faptul de a fi pentru ca libertatea gravitațională să poată lua naștere. Ființa și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
libertatea gravitațională. Însă la rândul lui faptul de a fi conștient pretinde o nouă limitație. Căci altminteri, faptul de a fi conștient de faptul că ești este și el, chiar dacă nu în măsura în care era simplul fapt de a fi, o pură indeterminare. A fi conștient de faptul de a fi se aplică deopotrivă unui zeu, unui înger sau unui om. A fi conștient de faptul că ești - cum? Infinit, sempitern sau finit? Finitudinea este, alături de ființă și conștiență, a treia condiție limitativă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
limitativă a libertății ca libertate gravitațională. A fi, a fi conștient că ești și, în speță, a fi conștient că ești finit circumscriu condiția libertății gravitaționale ca libertate umană. Dar faptul de a fi om continuă să rămână o pură indeterminare. Ce fel de om? Bărbat sau femeie? Alb, negru sau galben? Născut în ce secol, în ce țară, din ce părinți și aparținând cărei caste? Vorbind ce limbă și aparținând cărei religii? Laolaltă cu ființa, conștiența și finitudinea - sexul, rasa
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu care deocamdată nu sânt confruntat. În cel de-al treilea caz, în care îmi joc nu viața, ci eternitatea, nu împlinirea sau ratarea, ci mântuirea sau damnarea mea, cel care pune întrebarea și mă judecă se pierde într-o indeterminare supremă. Cu cât sânt mai mari miza, răspunderea și vina, cu atât instanța interogativă îmi este mai neclară. La drept vorbind, eu nu mi-l pot reprezenta nicicum pe cel care mă întreabă, așa cum nu-mi pot reprezenta circumstanțele interogării
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
și în oamenii toți. Pentru că există iubire de libertate, eu pot să mă mut în moarte, în iubire și în libertate. Pentru că există iubirea de libertate, eu pot să las în urmă toate determinările fondului intim-străin și să ajung la indeterminarea "om" și, în cele din urmă, la suprema limită care este purul "a fi". Pentru că există iubire de libertate, eu pot să mă transpun în ceva care nu are chip, în sursa libertății mele, în răspunderea maximă și în teama
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vast scenariu peratologic animat de voința divină a limitării. În preajma Creației, duhul lui Dumnezeu se purta peste ape. Apa însă nu este singurul element care premerge Creației. Mai există pământul și întunericul. Pământul, apa și întunericul sânt trei elemente ale indeterminării și ele îi stau Demiurgului în față ca o materie a modelării viitoare. Însă pământul, împreună cu marea, sânt fapte ale Facerii din ziua a treia. De ce atunci pământul apare încă de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de acum, când Dumnezeu nu face, ci cumpănește doar o faptă viitoare? Pământul care vine dinaintea genezei este altceva decât pământul creat, așa cum marea este altceva decât apa dinaintea creației. Pământul care stă alături de apă și întuneric ca element al indeterminării este materia nediferențiată în care nu a pătruns limita modelatoare. Textul grec ne spune că el era aoratos și akataskeuastos: "gol" și "netocmit", în varianta română. Exact tradus, aoratos nu înseamnă însă "gol", ci "nevăzut", "ascuns privirii", și el este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Heidegger le face de-a lungul a 30 de ani, ideea rămâne aceeași: limita nu este o realitate negativă; dimpotrivă, ea este pozitivul însuși, de vreme ce nu se poate vorbi de ființă decât în măsura în care există limită, pe când absența limitei, nelimitația, este indeterminarea însăși, echivalentul neființei. Limita nu este deci o limitație, ci deschidere către ființă, condiția prealabilă a participării la "a fi". Pe scurt, a fi înseamnă a fi limitat, a dobândi o limită, a ieși din vagul neființei. Drumul către ființă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care abia intră în viață, neputând să-și reprezinte un traiect care nu este încă al lor, sânt într-un sens adânc străini de cei care le-au dat viață. Pașii pe care îi au în față se pierd în indeterminare și, de la "înălțimea" vârstei de 25 de ani, a avea 60 sau 80 de ani reprezintă o abstracție comparabilă cu moartea însăși. Când începi să-i atingi, anii aceștia, descoperi dintr-o dată bunătatea sub forma compasiunii de tine care se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
celui impar. Nu este Însă cu putință ca unul să se Înfățișeze fără celălalt, deoarece amândouă au natura și valoarea principiilor de la care purced. (C) Atunci când s-a produs fuziunea lor, principiul superior, având câștig de cauză asupra principiului de indeterminare care dizolvă natura corporală șto somatikonț, a pus capăt acestei dizolvări și, cum materia avea tendința de a se despărți În două, el a așezat În centru unitatea șhe monasț, În așa fel Încât să Împiedice procesul de divizare a
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
un individ, renaște În altul, momentul de discontinuitate fiind doar aparent, dar necesar pentru a Înțelege viața ca eternă și efemeră În același timp. Una dintre descoperirile mecanicii cuantice, care a avut ca rezultat formularea de către Werner Heisenberg a principiului indeterminării, se referă la efectele procesului de măsurare asupra realității. În urma măsurătorii, observatorul, adică individul care efectuează măsurătoarea, modifică (transformă) realitatea respectivă. Cu metodele morfologice măsurarea se face prin interpretarea formei În funcție de forma propriu zisă, de poziția formei Într-un referențial
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
și nimic mai mult. Nimic despre obsesiile ei transsexuale, nimic despre felul disperat În care-și caută un loc printre poeții timpului, nimic despre panica, despre spaima fără cuvinte, ca Într-o sfântă și blestemată muțenie, cu care și contemplă indeterminarea fizică și psihică. Clipele de adevărată liniște sunt puține și se dizolvă ca o picătură Într-un ocean tumultuos de Îndoieli, nehotărâri și frustrări. Își percepe viața ca pe o monotonă, monocordă, inutilă cursă solitară spre moarte. Totul e tautologie
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vin dintr-o lume de dincolo de ea Însăși, o lume a cărei prizonieră perpetuă este. Ezitările Își găsesc o confirmare atunci când, Într-o carte a lui Freud, descoperă imaginea perfect structurată a ceea ce, În mintea ei, e Încă haos și indeterminare. Recunoscându-se În descrierile freudiene ale impulsurilor sinucigașe, Sylvia Plath are, de fapt, revelația că aparține unui teritoriu al certitudinilor. Ea descoperă, altfel spus, că nu e singură Într-o lume dominată de prozaismul celor care se zbat să supraviețuiască
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau de una a realității obiective? Desigur, problema pare a fi mai degrabă de natură tehnică. Însă, În ciuda ușurinței cu care poate fi deconstruită, ea se sustrage analizei. Pentru că intimitatea e evanescentă prin definiție, delicată prin autoproclamare și ubicuă prin indeterminarea structurii. Ființa care coboară În spațiul intimului este - lucru de domeniul evidenței - o ființă a transcendenței. Ea Încremenește la limita dintre două lumi, În egală măsură concurente (prin căutarea acelorași sensuri) și paralele (prin mijloacele deosebite de a-și atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
orice, o realitate mentală, „locuită” de imaginar: „o relație cu tine Însuți”16. Prin urmare, Întreaga aglomerație de obiecte, de senzații, de Întâmplări nu aduce nimic nou În raportul fundamental dintre eul de suprafață și eul de adâncime. Conștient de indeterminarea conceptuală și ontologică a acestei situații, jurnalul intim speculează cu tenacitate pulsiunile tensionale dintre cele două euri. Jurnal intim, adică jurnal al relației dintre eul meu biografic și eul meu scriptic. Excrescență a budoarului din secolul al XVIII-lea (loc
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de sirenă al ficțiunii. Coborârea În universul mărunt echivalează nu numai cu o reducere la scară a problemelor general-umane (adică anihilarea ontologică a subiectului), ci și cu modificarea semnificației acestora. Individul care se confesează intră automat În regimul precar al indeterminării spațio-temporale: el abolește o realitate preexistentă pentru a-i contrapune una pe cale să se ivească. Dezvăluirea corpului „Dezordinea”, „mișcarea browniană” a jurnalului, aleatorismul absolut (În fapt, un aleatorism... obiectiv: el e doar transcrierea dinspre realitate spre ficțiune a unui șir
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
corpului „Dezordinea”, „mișcarea browniană” a jurnalului, aleatorismul absolut (În fapt, un aleatorism... obiectiv: el e doar transcrierea dinspre realitate spre ficțiune a unui șir de secvențe ce se impun subiectivității autorului, ignorându-i-se capacitatea de intervenție În evoluția lor), indeterminarea sunt simple forme fără fond: ele pot Însă Îngreuna găsirea unei definiții convenabile a intimității ca mediu spiritual În care jurnalul se naște din secretarea continuă a unui lichid miraculos. În ciuda aparențelor, nu intimitatea e generată de jurnal, ci jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
doar prin simplul act de voință, prin opțiune inconștientă: pentru autorul de jurnale, ca și pentru auto-analistul de vocație, mărturisirea funcționează ca o asigurare pe viață 27, condiție primă a supraviețuirii, dusă până dincolo de imaginabil. A doua piedică o formează indeterminarea scopului 28. Autorul de jurnale are Întotdeauna de ales Între mai multe variante. Fiecare din ele plauzibilă, nici una suficientă cunoașterii. Aproximări pornind din același punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
studiu introductiv și note de Nina Façon, Editura pentru Literatură Universală, București, 1965. Duda, Gabriela, Introducere în teoria literaturii, Editura ALL, București, 1998. Dumitrescu-Bușulenga, Zoe, Renașterea, umanismul și destinul artelor, Editura Univers, București, 1975. Eco, Umberto, Opera deschisă. Formă și indeterminare în poeticile contemporane, ediția a II-a, traducere și prefață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2002. Garin, Eugenio, Umanismul italian, traducere de Grigore Arbore, Editura Univers, București, 1982. Genette, Gérard, Palimpsestes. La Littérature au second degré, Éditions
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
unei poetici explicite sau implicite a necesității, este în mod substanțial deschisă unei serii virtual infinite de lecturi posibile, fiecare din ele făcând opera să retrăiască potrivit unei perspective, unui gust, unei execuții personale" (Umberto Eco, Opera deschisă. Formă și indeterminare în poeticile contemporane, ediția a II-a, traducere și prefață de Cornel Mihai Ionescu, Editura Paralela 45, Pitești, 2002, p. 71). 71 Cu privire la aspectul sedimentar al teoriei literare antice, vezi considerațiile lui D.M. Pippidi din "Artele poetice în Antichitate", în
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]