246 matches
-
pe care Blaga o numește „râul morților”, „putregai” sau „must verde de cucută” este expresie a unei voci unice, a divinității sau o suprapunere a dezamăgirii divine și a celei auctoriale. Apa abisală, „fără fund” este asociată Haosului, acelei „substanțe indistincte și potențiale” (V. Lovinescu), apte de a deveni Cosmos: „Cetate.../ Odihnă multă ai avut/s-arunci năvoade în noianul veșniciei./ Pescuit-ai frământări din ape fără fund? [s.n.]” se-ntreabă Zeul. în Cruciada copiilor, apa stătută, „fierea bălților”, zemuirea primordială
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
terenul nedecis și cenușiu al lucrurilor mărunte, lipsite de importanță, cele care alcătuiesc marea massă de aluviuni a evenimentelor repetitive, cu aspect neregulat și întâmplător, marea massă a întâmplărilor capricioase, alunecoase și fără pondere. Ele alcătuiesc toate, prin mulțimea lor indistinctă, masivul părții accidentale a lumii, contingența lumii. Avem, pe de-o parte, lucrurile importante care, ca să fie cu adevărat importante, trebuie să fie rare, puțin numeroase; în timp ce celelalte, cele contingente, sunt nenumărate și dispun de o cantitate covârșitoare. Or, nu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
se știe cum, cu autoritatea absolută a opiniei. Mass-media se întreabă, la fiecare fapt anodin, oare ce crede prezentatorul nostru preferat despre acest subiect. În el, opinia publică și-a găsit alesul, care reprezintă chiar media aritmetică a acestei gloate indistincte: mediocritatea. Ea nu e de întâlnit numai în sferele joase ale societății, ci se întinde bine până sus, la tavanul acestei suprapuneri sterile: criticul zilei, distinsul specialist sau chiar așa-zisul om fin, toți sunt purtați pe brațele de miriapod
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mare pas înapoi, cei care nu pot crea, dar se mărginesc să observe și să închege laolaltă rezultatele observației. Aici vin cercetătorii și comentatorii: între care istoricii de anvergură, cei care disting spiritul epocilor, și nu doar indivizii distincți și indistincți ai unei scurte perioade. Vine apoi specia subalternă a interpreților, unde intră criticii de tot felul, monografiștii și specialiștii, adică măsurile mici ale existenței umane, cu tot mecanismul de falsă seriozitate care acreditează această atitudine sterilă; cu mulțimea ei de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
care se succedă totuși pe scara timpului, ca un fel de portret al cuiva care apare o clipă în fereastra istoriei; o fereastră cu aspect de caleidoscop, care ne face atenți și receptivi la faptul că știm oarecum confuz și indistinct, dar știm totuși cu siguranță ceva: anume că istoria are un trecut și că s-a trecut pe acolo; și că multe din stările, obiceiurile și gesturile noastre s-au mai întâmplat cândva, că nu încep cu noi, și că
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
să te fixeze într-un proiect al altora, care cu vremea devine al tău. Majoritatea oamenilor încremenesc în proiecte prefabricate care ajung să fie ale lor în măsura în care ei ajung slujitorii fideli ai acestora. Și de vreme ce majoritatea oamenilor trăiesc în categoriile indistincte ale speciei, prostia ca încremenire în proiect este, statistic vorbind, extrem de răspândită. Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu cât proiectele indivizilor decurg din cele câteva proiecte și norme oficial recunoscute, cu cât o societate lasă mai puțin
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
condiția oricărei forme, cu lumina deci. Însă până și această primă faptă, care e doar o condiție a delimitării, apare aici ca produs al ei: Dumnezeu desparte lumina de întuneric. El se comportă asemenea unui hotarnic: în materia vastă și indistinctă a Creației, el hotărăște despărțind, hotărnicind. În primele trei zile, Creația nu este altceva decât delimitare: în prima zi lumina este despărțită de întuneric, în a doua apele se despart pentru a face să apară cerul, în a treia operația
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
vieții, dar și al morții. Orice act este identic tuturor celorlalte. Nu există nici nădejde și nici deznădejde, ci toate sânt deodată. Mori trăind și trăind mori. Absolutul este simultaneitate: amurguri, lacrimi, muguri, bestii și roze; toate înoată în beția indistinctului. Ah! singurătățile pline - cu senzația de Dumnezeu în transă - și-n care ești gelos pe tine însuți! Dacă nu simți că marea îți poate servi de pseudonim, n-ai gustat o clipă din singurătate. Medicii n-au urechea destul de fină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să alerge, printr-o breșă În trafic, și se Îndreptă spre Strand. În cele din urmă, seara se lăsase. Strada era mai Întunecoasă decît atunci cînd o traversase În mașină cu Reggie: În aerul dens al amurgului, chipurile oamenilor erau indistincte, inexpresive, și se trezi că se uită la oameni În timp ce se grăbea, cu un amestec de frustrare, emoție și spaimă. Ce-i spusese lui Fraser nu era adevărat. Nu avea nici o Întîlnire. O căuta pe Kay, asta-i tot. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-i în fața noastră? Paraziții bruiară și răspunsul lui Hudson. ― Aștept să mi se spună. Nu sunt decât un simplu comteh. Locotenentul se uită la Burke. ― Muncitorii voștri au făcut asta? Reprezentantul Companiei se apropie de ecrane pentru a studia imaginile indistincte care ajungeau la ei din măruntaiele stației de epurare a atmosferei. ― Dumnezeule, nu. ― Deci nu știi despre ce ee vorba? ― Eu n-am văzut așa ceva. ― Ar putea fi o construcție datorată coloniilor? Burke privea în continuare. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a se degaja, timp în care fetița împingea cu toată greutatea ei pupitrul, gemând: ― Ripley! Mobila zvâcnea și se ridica datorită sforțărilor monstrului care-și degaja picioarele unul câte unul. ― Ripley! Dincolo de geamul de observare își făcu apariția o umbră, indistinctă din cauza aburirii. O mână deschise o lucarnă și se ivi figura lui Hicks. Bărbatul căscă ochii descoperind spectacolul din interiorul blocului operator. Îi era cu neputință să separe mecanismul ușii suficient de repede; se dădu înapoi, ridică țeava vibratorului. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
singuratic și fantomă, cei doi o apucă fiecare pe drumul lui; sărmana nebună dispare iarăși ca o nălucă, întorcând capul pentru ultima oară, ca să arunce vieții cea din urmă privire a ei. Vocea i se stinge treptat, e tot mai indistinctă, muzicianul orb abia o mai aude în timp ce se îndepărtează. Iar Sakagami „se mai întoarce o dată ca să-l vadă” și „se despart plângând, plângând”... Astfel, de la no „cu fantome” la no „din lumea reală”, reprezentația se cantonează constant în spațiile-frontieră, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
a căpăta o formă. To shape, în sensul său inițial, înseamnă „a fasona”, „a modela lutul”, „a ciopli piatra”; așadar, este un termen care trimite la realizarea unei statui. Într-un sens derivat, termenul shape desemnează și o formă vagă, indistinctă, apropiindu-se astfel de sensul lui shadow. Shakespeare apelează, prin urmare, la un cuvânt ce acoperă întreaga arie de înțelesuri ale formei, de la cel mai material (referința la statuar) la cel mai imaterial (referința la nălucire). O arie care înglobează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
dialog, schimb de informații și interpretări. Astfel, Pierre Bordieu și Jean-Claude Passeron consideră noțiunea "de masă" neclară și cu utilizări multiple: formularea fiind imprecisa și evocând indivizi abstracți, reunește indivizii particulari într-o entitate generală, care face din ei ființe indistincte, ce-și pierd orice particularitate 12. Alți analiști ai fenomenului, precum Jean Baudrillard 13, apreciază că formula "comunicare de masă" este chiar înșelătoare, având conotații negative. Pentru a nuanță pozitiv această formulare, J.J. van Cuilenburg, O. Scholten și G.W
by IONELA CARMEN BOŞOTEANU [Corola-publishinghouse/Administrative/1115_a_2623]
-
zidit În tăcere și forță. - Aduc În lume puterile celor aflați dincolo de râul care separă lumile! Cenușă și sânge! rosti Primul Cuceritor, cu mâinile tremurânde. Moarte! Focul se Întinse repede În Încăpere. Dar și mai Înspăimântător era zgomotul unor voci indistincte, apropiindu-se ca un val de furie. Ștefănel făcu un pas spre Cuceritor. Apoi Încă un pas. În locul În care pășise, focul se stinse. Brusc, tânărul ridică mâinile lateral și apoi le duse În față, ca și cum ar fi Împins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
una, și a făcut ordine pe masă. Apoi a luat ziarul pe care i-l dăduse Bill Schneider și a privit iarăși, de astă dată cu lupa, fotografia articolului Însemnat de el. Inutil. Imaginea a devenit și mai tulbure, punctele indistincte până atunci nu i-au fost de nici un folos. Împreună cu grupul de douăzeci de indonezieni era, fără Îndoială, și un european. Se găseau Într-o celulă ori Într-o cameră Întunecată. Blițul Îi surprinsese pe câțiva, erau cu gura căscată
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Aici apare dreapta (numită cu numele lui Gauss și Newton) care unește mijloacele diagonalelor. Rămân iarăși numeroasele soluții, publicate sau în manuscris, la problema lui Pothenot, anume a cazului critic, când, prin apropierea punctului de cercul circumscris, construcția obișnuită devine indistinctă și deci nedorită din punct de vedere grafic. E vorba de determinarea unui punct din plan, când cunoaștem unghiurile sub care se văd dintr-însul laturile unui triunghi. Soluția lui Gauss se bazează pe observația că cele trei produse de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Ponchiroli Tocmai te pregătești să începi noul roman Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Relaxează-te. Concentrează-te. Îndepărtează de tine orice alt gând. Lasă lumea ce te-nconjoară să se acopere de o ceață indistinctă. Mai bine închide ușa; dincolo, televizorul funcționează tot timpul. Spune imediat celorlalți: „Nu vreau să mă uit la televizor!“ Dacă nu te aud, ridică vocea: „Citesc! Nu vreau să fiu deranjat!“ Poate nu te-au auzit de atâta zgomot; vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
continuarea unor vechi discuții. Își aruncă glume, unele piperate: - Spune drept, întunericul îți slujește ca nimeni să nu vadă cine vine la tine! Pe cine primești în camera din spatele magazinului când tragi oblonul? Aceste replici formează un zumzăit de voci indistincte, din care ar putea totuși să se ivească un cuvânt sau o frază hotărâtoare pentru ceea ce va urma. Pentru a citi cum trebuie, trebuie să înregistrezi atât efectul zumzăitului, cât și efectul intenției ascunse, pe care nu ești încă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
eliberarea către infinit, către indefinit, pe care o induce sentimentul inefabilului. Armonia formei este domeniul sensibilității, actul eliberării aparține intelectului. Certitudinea armoniei îmbinată cu certitudinea eliberării: acesta este motivul pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume "pe-astă lume de noroi", scrie Eminescu, "Înger palid cu priviri curate, ...Strai de purpură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
asemenea curse printre mistere, poezie? Fără îndoială, de vreme ce însuși procesul de creație a naturii, zămislitoare de viață și forme, este poezia”. Voința de mimesis nu dispare, devine doar „esențială”, „organică” și „creatoare”. Întrebîndu-se în ce măsură suprarealismul nu duce la un colectivism indistinct, opus individualității poetice („Fi-vom însă cu toții poeți?”), comentatorul dă un răspuns rezonabil: „Asta depinde de «inconștientul» pe care aveți cinstea de a-l conține. Problema e deci la fel ca și în vechea artă a hegemoniei conștientului, a rațiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ce mai încoace și-n colo, trebuiau s-o șteargă micuții, se fac nevăzuți împreună cu suita de la balcon. Nu putea să fie așa simplu, Părințele, și totuși era, am văzut-o cu ochii mei, se risipea și lumea, alte zgomote indistincte la distanță, trebuia să faci ceva, să ridici o ambuscadă, grenade, petarde, lume speriată, se auzea că vin tancuri, că se filma, cîtă diversiune, voiau să dispărem, le era atins scopul, să ne evaporăm cum se evaporaseră ei de pe acoperiș
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
exersată de Narcișii-dandy nu are cum să nu genereze o mișcare de separare ostentativă În raport cu orice ar sugera egalitarism, nediferențiere, unificare. Nimic mai ostil acestor bărbați care cred În steaua superiorității și unicității lor decât ideea masificării. A cădea În indistinctul indivizilor de serie e sinonim cu prăbușirea În infernul banalității: supremă declasare, suprem dezastru! Diferența marcantă față de ceilalți, ca, de altfel, și unicitatea pot fi resimțite, crede Emilien Carassus, În două moduri distincte. Unul ar aparține vanitoșilor pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cot la cot cu publicul (acesta e Prosper Mérimée), sunt inimitabile. Nici un snob, crede Carassus, nu ar gusta „plăcerea aristocratică de a displăcea”. Unui dandy autentic nu Îi poate repugna ceva mai mult decât monotonia, uniformitatea, fadoarea dobândite prin amestecul indistinct cu cei mulți și „de serie”. Chiar dacă au cochetat cu mișcările de insurgență populară (Barbey, Baudelaire), chiar dacă s-au dedicat cu prețul vieții unor cauze obștești (Byron), elitarismul aristocratic al dandy-lor rămâne literă de lege. Repulsia pentru Înserierea vulgară mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
lor divin, iubirii atotcompătimitoare pentru ceilalți. E drept: dandy-ul Își asumă singurătatea cu un anumit eroism, uneori tragic. El are curajul de a Înfrunta o lume Întreagă, refuzând să se Înscrie În normă, să cadă În regimul comunului, al indistinctului. Excentricitatea dandy-ului e o formă de apărare În fața agresiunii trivialului și a banalității pline de fadoare. Superioritatea sa afișată, ironia, disprețul, ostentația comportamentului, a veșmintelor, a limbajului sunt o formă de autoizolare În mijlocul unei societăți pe care dandy-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]