1,127 matches
-
generațiile următoare. La sfârșit este analizată posibilitatea extinderii teoriei dreptății la natura non-umană, plecând de la teoriile lui Brian Barry și Brian Baxter. Problema coeziunii este inerentă conceptului de dreptate ecologică, pentru că interesul ecologic nu poate fi definit în sens pur individualist: bunurile ecologice sunt bunuri colective care nu pot fi asigurate fără solidaritate. În studiul său, Mihai Burlacu analizează interpretarea metodei echilibrului reflectiv din perspectiva pragmatist-holistă a lui Morton White. Teza lui White este că echilibrul dintre principiile dreptății și judecățile
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
de importanță majoră pentru conturarea și consolidarea conceptului de dreptate ecologică a fost preocuparea pentru "recunoașterea individuală, [și pentru] participarea și funcționarea comunității"29, aspecte care au fost introduse în discuția despre dreptate de către filosofii comunitariști, ca reacție față de teoria individualistă liberală a lui Rawls. Astfel, prin intermediul conceptelor de redistribuire, pe de o parte, și de recunoaștere și participare, pe de altă parte, dreptatea socială a putut fi extinsă la problema inegalităților ecologice. Ideea de extindere a fost ea însăși sugerată
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
sistem de încălzire cu termostatul defect, până ce, măcar într-un stadiu matur, ajustările la mecanismele de reglare existente sau la unele noi îl readuc în starea de echilibru. Astfel de scandaluri nu ar trebui aproape niciodată analizate dintr-o perspectivă individualistă. De exemplu, în scandalul Watergate 3, doar la un nivel a izvorât corupția din omul Nixon paranoia lui, resentimentul față de conspirația ,,insiderilor" de a-l ține în afara cercului magic, misiunea autoimpusă de a salva Statele Unite de forțele subversive ale legalității
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
Front National de Libération de l'Angola) în timpul războiului civil din Angola. În final, moștenirea lăsată Republicii Democrate Congo a fost o datorie de 13 miliarde de dolari.12 Așa cum am accentuat, ar fi o greșeală să analizăm în mod individualist asemenea acte de prejudiciere. Politicienii corupți nu pot opera singuri și trebuie să își exploateze accesul la resurse prin dezvoltarea unor sisteme clientelare (cu oameni mai puțin puternici care să depindă de ele) și, cu excepția cazului de corupție prezidențială, a
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
ofensa nu era capitală, atacul asupra cauzei cerea de asemenea reeducare politică, atât în vederea reformării individuale, cât și a descurajării generale. Așadar prin acest raționament, un răspuns occidental bazat pe o sarcină a probei dată și pe principiile de condamnare individualiste ale, să spunem, proporționalității și echității sau gravității și intenției ar fi fost absurd. Singura funcție a pedepsei în acest context era să lovească în acele forme de corupție prezentate de conducere în mod obiectiv ca fiind cele mai dăunătoare
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
de funcționare după expunerea la corupție. Așadar, în țările cu un nivel avansat de corupție, politica supravegherii interne (whistleblowing) aproape că nu există, corupția este simbiotică, iar, în cazul recruților juniori, efectiv obligatorie. În toate țările, linia oficială este caracterul individualist iar nu sistematic al corupției politice. Deși în țările cu un nivel ridicat de corupție grupurile de opoziție pot asocia caracteristicile și comportamentul grupului conducător cu corupția și pe cele proprii cu bunul comun, aceasta ignoră factorii structurali care predispun
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
bunul comun, aceasta ignoră factorii structurali care predispun țara la un grad ridicat de corupție și care o vor perpetua dacă astfel de grupuri ajung ele însele la putere. În timp ce în țările cu un nivel scăzut de corupție, o analiză individualistă este intrinsec mai plauzibilă, credința larg răspândită în Regatul Unit în special în integritatea structurilor existente și în capacitatea lor de a îndepărta ,,mărul stricat" este, deși nu în întregime nejustificată, cu siguranță prea simplificată. Sistemul parlamentar Westminster, în contrast cu Washingtonul
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
și dușmani plătiți. În general, toți vor fi înghițiți de stomacul tare al partidului comunist, cum a spus Lenin..." "Chiar așa a spus Lenin?", l-am întrerupt eu. "Da, chiar așa, noi avem stomacul tare și vom înghiți pe toți individualiștii și șovăielnicii, citez din memorie. Nu sânt Mafalda să ghicesc ce-or să facă cei care au creat până acum o mare literatură. N-ar fi exclus să devină optimiști..." (N-a fost exclus, chiar au devenit!, cum aveam să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
plăcerea referinței cărturărești. Iată, de pildă, studiul despre poezia lui N. Davidescu, evident retorică, abstractă, fără simțul proporțiilor. Două-trei citate ar fi convins. Criticul începe însă prin a stabili evoluția și a fixa temperamentul autorului. Poezia ar fi de natură individualistă și simbolică, iar evoluția ei marchează trecerea de la individualism la impersonalism obiectiv. Exegeza înaintează îmbrățișând și alte domenii: poliritmia, vocabularul intelectual, armătura documentară și informativă, mijloacele formale ș.a. Totul spre a demonstra că N. Davidescu e un talent minor, minat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
pare că există aici un schimb funcțional de credințe „internaliste” Între cei care Își caută de lucru și cei care recrutează. Influența reprezentărilor sociale este determinantă În cadrul acestor procese. Apartenența culturală poate stimula un individ să caute explicații „colectiviste” sau „individualiste”, copiii indieni sau chinezi având tendința să privilegieze explicațiile externe, invers decât copiii americani. Patrick Gosling consideră, de exemplu, că există o normă de responsabilitate care Îi determină pe mulți dintre contemporanii noștri să emită atribuiri externe pentru a explica
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
trăită În același timp ca o amenințare și ca un ultim bastion pentru păstrarea, totuși, a unor frontiere. Pe ansamblu, o cetățenie concretă, dar În egală măsură neliniștită. Iar una dintre cauzele acestei neliniști este tocmai existența unui alt model, individualist și universalist. În cadrul acestuia, cetățeanul este Înainte de toate o ființă umană „constrânsă să-și organizeze viața Între limitele unor frontiere a căror legitimitate n-o recunoaște, pentru că ele generează o deformare a identității fiecăruia, creând asemănări Între membrii unei țări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
p. 70). Privind lucrurile mai de aproape, opoziția dintre cele două modele trebuie nuanțată prin faptul că fiecare dintre ele se definește conștient fiind de existența celuilalt. Dacă, din punct de vedere logic, nu putem concilia abordarea holistă cu cea individualistă, nu e mai puțin adevărat că, la nivelul reprezentărilor cetățeniei, modelele mai curând se amestecă decât se exclud reciproc. Această dublă realitate (logici antagonice și amestec al reprezentărilor) este sursa unei tensiuni care pare destul de caracteristică pentru „cetățenia În stil
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
accede la dimensiunea sa specific politică ș...ț decât smulgându-se din orice ancorare particularistă și renunțând la pretenția de a substitui o comunitate identificatoare de ordin superior comunităților eterogene care o constituie, pe scurt, respingând la fel de radical orice logică individualistă sau comunitaristă (care nu sunt decât două aspecte ale aceluiași particularism al identificării)” (Tassin, 1997, pp. 135-136). Această puternică recuzare a problematicii identitare permite recunoașterea specificității acestui tip de comunitate, ceea ce presupune „să nu confundăm identitatea unui individ cu cetățenia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
posibilitate: naționalismul provine, după părerea ei, din „resentimentul” pe care Îl Încearcă elita unei comunități date față de o putere mai bine poziționată și mai stăpână pe destinul propriu. Printr-un „zigzag” ideologic, naționalismul evoluează astfel de la o formă „politică” și „individualistă” Înspre o formă „culturală” și „colectivistă”, fiecare entitate definindu-se prin opoziție față de unul dintre termenii prezenți În formula Împotriva căreia se ridică: refuzul opus dominației exercitate de națiunea engleză (politic-individualist) duce la formarea unui naționalism francez (cultural-individualist); apoi, acesta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nu se exclud decât aparent. De fapt, se Întrepătrund. Spre deosebire de ceea ce se crede de obicei, „configurația ideologică” a societăților tradiționale este În principal, deși nu În exclusivitate, holistă. Tocmai această dominantă este contestată de modernitate: se introduc În forță valori individualiste, care amenință să detroneze valorile tradiționale și să răstoarne ordinea stabilită. Cărțile nu sunt făcute definitiv. Se pot imagina combinații multiple. Strategia adecvată constă În a integra o cantitate de valori individualiste suficientă pentru a Îmbrățișa modernitatea și a nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contestată de modernitate: se introduc În forță valori individualiste, care amenință să detroneze valorile tradiționale și să răstoarne ordinea stabilită. Cărțile nu sunt făcute definitiv. Se pot imagina combinații multiple. Strategia adecvată constă În a integra o cantitate de valori individualiste suficientă pentru a Îmbrățișa modernitatea și a nu fi răsturnat de către aceasta, dar limitată totuși În așa fel Încât ansamblul să păstreze dominanta holistă. Acest joc de negocieri poate fi caracterizat drept o „interacțiune culturală”. Pentru a fi pe deplin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
un mit mobilizator. El influențează practica. Limitează importanța comunităților etnice și culturale și tinde să le minimizeze. În teorie, acestea nu sunt recunoscute și vizibile decât sub forma unor asocieri libere limitate prin lege. Fiecare model are neajunsurile sale: universalismul individualist erodează culturile și nu este chiar atât de egalitar pe cât pretinde. Comunitarismul respectă mai bine culturile, Însă o face În detrimentul libertății individuale și, uneori, În sensul unei segregări. Oricum, prin aceste două forme ale națiunii, ale statului-națiune și ale concepției
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
se opun la acest nivel (Delannoi și Taguieff, coordonatori, 2001). Opoziția dintre universal și particular, dintre holism (În dublul său sens comunitar și globalist) și individualism a produs, prin Încrucișare și hibridare, două mari curente ideologice: primul este un universalism individualist. Îl vom numi universalism, pentru că așa i s-a spus Încă din epoca Luminilor. Celălalt este un „holism” particularist (Dumont, 1977), În fapt comunitarist. Să-l numim particularism, pentru că se subînțelege că este comunitar din punct de vedere cultural. Termenul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
sunt posibile și alte două Încrucișări ideologice. Una este de natură mai curând ecologică, universalismul holist, un fel de holistism. Cealaltă, care pare acum compatibilă cu globalizarea economică, este un individualism particularist, un fel de etno-individualism cu aspecte comunitare și individualiste. S-ar putea rezuma prin „a acționa global și a gândi local”. Pe de altă parte, modul de viață productivist și consumerist În sfera comercială, precum și globalizarea schimburilor realizează o unificare incontestabilă. Această unificare, deși liberală, este ambiguă, Întrucât constrângerea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Sears, 1988), construit la câțiva ani după apariția celui instituțional, poate fi abordat ca o nouă conceptualizare a rasismului „disimulat”, dat fiind că acesta constituie o subtilă combinație de categorisiri mai mult sau mai puțin implicite cu valori și norme individualiste și meritocratice, prin care societatea americană se autocelebrează. Pentru a recurge la o celebră maximă leninistă, am putea spune că rasismul, alungat pe ușa din față (cea a legislației anti-discriminatorii și a denunțării mediatice), se Întoarce pe fereastră, pe furiș
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
interpretat și caracterizat de către teoreticienii „rasismului simbolic” (Davis Sears, În primul rând) ca produs al unei Îmbinări, al unei Încrucișări sau al unei fuziuni Între prejudecăți sau stereotipuri rasiste „clasice”, pe de o parte, și, pe de altă parte, valorile individualiste, care constituie cele mai Înalte valori În imaginarul nord-american. În 1981, Sears și Kinder pornesc de laconstatarea că „America albă a devenit, cel puțin În principiu, egalitară din punct de vedere rasial” (Kinder și Sears, 1981, p. 416). Însă recunosc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
etica modernă a autenticității” (Taylor, 1998). Dacă urmăm linia propusă de acești teoreticieni, americanii „albi” opun rezistență În fața ideii de egalitate Între rase, precum și În fața practicilor sociale care ilustrează ideea normativă de tratament egal În special În numele valorilor și normelor individualiste. Desigur, acest conglomerat de prejudecăți rasiste și de valori individualiste trebuie interpretat și evaluat: acestea din urmă funcționează oare doar ca mod de legitimare, ca dispozitiv prin care rasismul clasic devine cultural acceptabil sau, mai profund, ca „o componentă În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de acești teoreticieni, americanii „albi” opun rezistență În fața ideii de egalitate Între rase, precum și În fața practicilor sociale care ilustrează ideea normativă de tratament egal În special În numele valorilor și normelor individualiste. Desigur, acest conglomerat de prejudecăți rasiste și de valori individualiste trebuie interpretat și evaluat: acestea din urmă funcționează oare doar ca mod de legitimare, ca dispozitiv prin care rasismul clasic devine cultural acceptabil sau, mai profund, ca „o componentă În adevăratul sensal cuvântului a noilor forme de rasism” (Sniderman și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o componentă În adevăratul sensal cuvântului a noilor forme de rasism” (Sniderman și Carmines, 1997)? Pe scurt, individualismul este aici instrumental, sau constitutiv? Și, În al doilea caz, cum pot fi explicate și Înțelese operațiunile care au permis convertirea valorilor individualiste În credințe rasiste? Răspunsul lui David Sears este clar, dacă nu Întru totul convingător: rasismul simbolic este rezultatul „celei mai Înalte și mai frumoase dintre valorile americane” (Sears, 1988, p. 54), ceea ce ne permite să Înțelegem de ce rasismul, „profund Înrădăcinat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Negrii, În măsura În care sunt săraci (reduși așadar În esență la o minoritate „defavorizată”), sunt astfel acuzați că ar fi singurii și adevărații responsabili pentru soarta lor, de care nu au prin urmare a se plânge. Iată o argumentație neorasistă de tip individualist În stil american, care revine de fapt la a acuza victima, ținându-i În același timp lecții de morală. Știm, din lucrările lui Lerner, că indivizii sunt judecați cu atât mai nefavorabil cu cât soarta lor este mai nefericită (Lerner
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]