966 matches
-
valoare substantivală, când apărea în contexte identice și îndeplinea funcții sintactice specifice numelui, fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței cu imperativul Infinitivul scurt se găsește într-o situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței cu imperativul Infinitivul scurt se găsește într-o situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon" etc.") deșteptarea!", "(Se recomandă) a se păstra (la rece)!". În ceea ce privește propozițiile secundare, situația
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon" etc.") deșteptarea!", "(Se recomandă) a se păstra (la rece)!". În ceea ce privește propozițiile secundare, situația este ambiguă. Unii autori afirmă predicativitatea infinitivului: Într-o altă opinie, infinitivul, deși satisface, în cadrul structurii la baza căreia stă, cerința formală și semantică a predicatului, nu funcționează totuși ca un predicat veritabil, deoarece nu asigură decât coeziunea termenilor la baza căreia stă, nu și capacitatea asertivă
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon" etc.") deșteptarea!", "(Se recomandă) a se păstra (la rece)!". În ceea ce privește propozițiile secundare, situația este ambiguă. Unii autori afirmă predicativitatea infinitivului: Într-o altă opinie, infinitivul, deși satisface, în cadrul structurii la baza căreia stă, cerința formală și semantică a predicatului, nu funcționează totuși ca un predicat veritabil, deoarece nu asigură decât coeziunea termenilor la baza căreia stă, nu și capacitatea asertivă a acesteia, fapt pe baza
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
un predicat veritabil, deoarece nu asigură decât coeziunea termenilor la baza căreia stă, nu și capacitatea asertivă a acesteia, fapt pe baza căruia poate fi considerat un cvasipredicat sau un semipredicat. Atât în forma scurtă, cât și în forma lungă, infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
capacitatea asertivă a acesteia, fapt pe baza căruia poate fi considerat un cvasipredicat sau un semipredicat. Atât în forma scurtă, cât și în forma lungă, infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
un semipredicat. Atât în forma scurtă, cât și în forma lungă, infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform unor cercetări, infinitivul lung nominal (alături de alte nume de acțiuni, cu structură de supin sau participiu) are statut
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform unor cercetări, infinitivul lung nominal (alături de alte nume de acțiuni, cu structură de supin sau participiu) are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
cu structură de supin sau participiu) are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația "-re" constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația "-re" constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix substantival (o situație paralelă este interpretarea morfemelelor
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
de aceste prepoziții. După "înainte de" este recomandabilă folosirea infinitivului și nu a conjunctivului: "Înainte de sosirea trenului" (infinitiv lung) sau "înainte de a sosi trenul" (infinitiv scurt) și nu "înainte să sosească trenul" (conjunctiv). Din cauza cvasidispariției formelor și a construcțiilor verbale cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația "-re" constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix substantival (o situație paralelă este interpretarea morfemelelor din construcția participiului ("-at", "-ut", "-it"/"-ât") ca sufixe adjectivale). În contra acestei afirmații se află infinitivele lungi
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
cu infinitivul lung, numeroase gramatici consideră că formele cu terminația "-re" constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix substantival (o situație paralelă este interpretarea morfemelelor din construcția participiului ("-at", "-ut", "-it"/"-ât") ca sufixe adjectivale). În contra acestei afirmații se află infinitivele lungi ale unor verbe de dată recentă, formate concomitent cu infinitivul scurt al acelorași verbe: "disponibilizare", "edictare", "nominalizare" vs. "a disponibiliza", "a edicta", "a nominaliza".
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
constituie derivate substantivale, "-re" fiind un sufix substantival (o situație paralelă este interpretarea morfemelelor din construcția participiului ("-at", "-ut", "-it"/"-ât") ca sufixe adjectivale). În contra acestei afirmații se află infinitivele lungi ale unor verbe de dată recentă, formate concomitent cu infinitivul scurt al acelorași verbe: "disponibilizare", "edictare", "nominalizare" vs. "a disponibiliza", "a edicta", "a nominaliza".
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
ale limbii române se întâlnesc ca verbe modale "a avea", "a da", "a fi", "a putea", "a sta", "a trebui", "a veni", "a vrea", "se cade", "se cuvine", "se pare" etc.. Aceste verbe sunt urmate de un verb la conjunctiv, infinitiv, participiu sau supin. După unii lingviști formează singure predicatul verbal al propoziției, atunci când se află la un mod personal, dar după alții alcătuiesc împreună cu verbul care le urmează un predicat verbal compus. Exemple: am a scrie/de scris", dă să
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
și de sine stătător. Primele se disting de verbele obișnuite și prin trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei "to" la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
trăsături precum desinența zero la toate persoanele și lipsa particulei "to" la verbul cu care se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple: În
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
se asociază. Toate au subiectul comun cu acest verb, care este totdeauna la infinitiv. Exemple: În limba franceză, verbele modale se construiesc în general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple: În limba maghiară, verbele modale se construiesc cu infinitivul. Exemple:
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple: În limba maghiară, verbele modale se construiesc cu infinitivul. Exemple:
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt aceleași ca
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]