419 matches
-
industrială închinată sursei spirituale. Impunându-și liniile lor drepte unui sol ingrat și străbătut inițial doar de piste pentru animale, poteci, cărări, și drumuri de pământ bătătorit, aceste panglici negre suple, elastice sub roțile mașinilor, afirmă cu un fel de insolență ingenuă că înalta tehnologie poate duce arhaicul înspre o reușită deplină. Drumul asumat, desăvârșit, etalat în impasurile și în măreția lui, îl poate umple de mândrie pe orice mediolog 2. * * * "Sunteți evreu? Sunteți căsătorit? Ne iubiți?" Acestea sunt întrebările ca
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
al regelui Carol, iar în corespondența zilnică de la Legația germană, la același minister, găseai cuvinte nepotrivite ca: Dezordinea din administrația vămilor românești, la fel ca și în celelalte administrații din această țară etc., etc.". Mergînd mult mai departe decît aceste insolențe de ton, domnul Kiderlen a întrecut măsura cu ocazia unei licitații de furnituri pentru locomotivele de la calea ferată românească. Marea fabrică Cokerill, din Belgia, cîștigase comanda, oferind, în avans, în plic închis, un preț cu 5% mai mic față de ceilalți
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pe loc”, „Așa că iel cîn s-o băga, numai i s-o d’esfăca carn’ea d’i pi uosă. Ș-apoi o rămas iel moștenitor” (Rașca - Oaș). Nașterea întru mit prin baia în lapte este o formă a consacrării, insolența împăratului pasiv a fost pedepsită de calul năzdrăvan, funcția acestor animale fiind adeseori justițiară în basme, unde femeile rele sunt cel mai frecvent ucise prin schingiuirea de către un cal htonian, care nu a văzut lumina soarelui până în momentul execuției. Pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de susținere a lumii, ceea ce transformă rugămintea fecioarei către fluviu într-un act eroic, de înfruntare a principiului distructiv însuși. Specificitatea cântecului este dată de momentul ontologic și contextul lui mitic. Într-o colindă din Dragoslavele, Argeș, fecioara își justifică „insolența” de a cânta o melodie sacră prin indicarea etapei existențiale dramatice: „Nu cânt pentru domnul tău/ Și cânt cântecelul meu,/ Că sân’ fată logodită,/ De-az’ pe mâine nunta-mi vine/ Și mă ia de la părinț’/ Și mă trece peste
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Revenirea în planul social este posibilă doar pentru inițiat, care și-a marcat drumul pe verticală prin instrumente ale masculinității: „Însâ topoarele cele d’i aci tot acolo în copac iera”. Mamei i se interzice orice implicare în planul arhetipal, insolența ei fiind pedepsită cu transformarea în cenușă, dar nu în cenușa forțelor creatore latente, cum este cea în care șed neofiții înainte de plecare, ci în reziduurile deșertăciunii umane. Dacă neofiții rămân cu osemintele goale în urma procesului inițiatic, aici textul insistă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
mă-si taina, iar bordeiul se dărâmă în urma ei până la temelie”. Erodarea lăcașului ce ascundea minuni pare efectul expunerii la durata temporală, care năvălește în spațiul care i se sustrăgea și-l face să se prăbușească în sine. Pedeapsa pentru insolența de a scruta dincolo de vălul ritual este transpu¬să în drumul îndelungat ce conține vămi ale devenirii mistice: „.atunci mă mai vez’ pa mine, când îi rupe trei parechi de opinci de fier și-i trece lacu de lapte dulce
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
scriau și Își trimiteau volume ample de scrisori!... Ei, se pare, În optica „modernă”, nu comunicau, ci scriau! Sau scriitorii americani, când publicau cărți de invenție sau memorii, se pare că, așijderea, nu comunicau, ci scriau, având Îndrăzneala, inconștiența sau insolența de a-și dezvălui public „scrisul”, ceea ce fusese pus pe hârtie În ore de veghe singuratică, nocturnă sau nu, În luptă cu „zeul” nevăzut și atotputernic al anomiei, al neantului, fioros tocmai prin „prezența” sa tiranică și nevăzută! Singurătatea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sau au asigurat bunul mers al lucrurilor. Această uriașă capacitate de generare de energie a „nebunilor” m-a făcut să Înțeleg, În felul meu, Încă din adolescență, „misterul geniului”, una dintre temele favorite ale romantismului. Nu mă feream atunci, cu insolența tipică a tinerilor, să diferențieze nebunii de genii doar prin faptul că, În cazul unora, „omenirea”, dotată pentru supraviețuirea speciei, se’nțelege, cu un colosal simț practic, Îi alege de-o parte și de alta pe cei citați mai sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
surprinzătoare și mai ales „epice”, el s-a instalat, e aproape inutil să o spun, Într-unul dintre cele mai somptuoase „fotolii” ale „cămărilor” mele „de taină”. O „taină” falsă, se’nțelege, deoarece noi, scriitorii și poeții, se știe, avem insolența de a face din „viscerele noastre intime”, pe care alții le acoperă cu o tăcere pudică, o „marfă”, mai mult sau mai puțin bine croită, pe care ne grăbim să o etalăm pe rafturi publice, agrafată cu un preț comercial
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
el, trebuie să se alimenteze din surse cam dubioase, prinde cumva... teren. Acest „articol”, respectul de sine, unul dintre cele mai rare, mai inflaționate, mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut chiar insolența ca pe „unul dintre aceștia” să-l cocoț deasupra acestor volumașe - Sensul vieții! Kitsch!, vor exclama nu puțini oameni fini, universitari sau nu, kitsch Îngrozitor; oare Breban nu-și dă seama că... despre acest lucru nu se vorbește? În lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
la receptarea valorilor culturale și artistice produse după război și la Înțelegerea marilor personalități care ne-au fost contemporane. Nu numai că un oarecare gazetar, curtat de toată lumea, frustrat, probabil, deoarece se Încearcă și el În câmpul prozei, propune cu insolență arderea operei lui Nichita Stănescu, pur și simplu - doar naziștii, În frunte cu Goebbels, prietenul lui Hitler, mai aveau reflexul de a arde valorile spirituale ale unui neam! -, dar o falangă Întreagă de tineri, de care ne-am ocupat puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
culturii românești, dar... de ce această disociere brutală și insistentă? Pentru că, În ceea ce mă privește, mă Întorsesem de la Paris, adică nu suferisem cu ceilalți până În ultima clipă a dictaturii? Se temeau unii, care voiau - și au și făcut-o, uneori cu insolență! - să-și ridice iute busturi ale unei dizidențe mai mult sau mai puțin reale, mai mult sau mai puțin evidente sau riscate, că am să-mi pretind statutul de unul dintre primii dizidenți reali?!... Da, s-au temut, deoarece de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
principii ale valorii și demnității umane devenea tot mai „comică”, dacă nu un simplu vis, o amintire care pălea rapid, se modifica și prindea, uneori, contururi grotești. Iar grotescul se instala ca un alt firesc, cu un aplomb și o insolență brutale ce puteau - și trebuia - să dea unora, multora, semnul indubitabil al evidenței, al necesității! Nichita și tot teatrul său boem, genialoid era mort, dispărut el intra rapid În legendă și devenea, ca și trecutul nostru, iute nefiresc, deoarece el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
n-ar exista ! Căci nu era chemată cultura să modeleze, să plămădească această minune a geneticii de partid : Omul Nou ? Nu trebuia filmul, mai ales să contribuie la formarea acestuia în spiritul celor mai înalte etc. etc. ? Filmul acesta are insolența să ocolească aceste neprețuite precepte pe care grija părintească le emisese pentru fericirea tutulor... Iată cum ar fi sunat un articol incriminant la adresa filmului, dacă dictatorul, prin Bula culturală de la Mangalia din 1983, nu ar fi retezat scurt aripile gazetărești
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-mi convină, să mă reprezinte și în același timp să fie publicată. Au fost cele vreo trei variante ale Franciscăi în care, cu un curaj disperat, am îmbinat „romanul confesiune cu tentă intelectuală” cu „romanul de uzină”. Am avut chiar „insolența” să atac figura „problematică” a activistului de partid, deoarece, cum mi-o profetizau prietenii, M. Călinescu în primul rând, acest lucru nu putea fi decât un fiasco: toate romanele ce aveau în centrul lor figura activistului de partid erau necesarmente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
De sfatul dumneavoastră, atârnă, îi spuneam, privindu-i fascinat frumoșii ochi mari, adânci, catifelați, încotro s-o iau în viață! (Azi îmi dau cont că numai un tinerel timid și pierdut în jungla socială, cum eram eu, atunci, putea avea insolența de a pune o astfel de problemă unui om atât de important, unui vechi pedagog, un om aflat el însuși în derută!Ă - Ai adus ceva cu dumneata? m-a întrebat Profesorul, calm, și eu am „scos de sub surtuc” câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în păreri critice, idei și lecturi, grup în care, oarecum normal, fiecare are despre sine și celălalt păreri supradimensionate, necesare în asaltul pe care vrei să-l dai acestei enorme redute, literatura, acel curaj ce se învecinează cu o anume insolență sau inconștiență, cum o apreciază unii, de a mai „spune o dată” ceea ce s-a mai spus și încă de voci enorm autorizate. Nu mai țin minte - n-o știam cu precizie nici atunci, în ’58 - alte grupuri literare, vorbesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
trei variante în cei patru-cinci ani când am conceput-o. Refuzând să debutez cu o carte de povestiri, cum a făcut toată „lumea bună” în proza română, de la Negruzzi și Sadoveanu la Bănulescu și Preda - unul din primele semne de „insolență, de megalomanie” ale lui Breban, nu-i așa?! -, eram lucid că trebuia să propun „formulă nouă”, o formulă „a mea”, cea în care spiritul, habitudinile, reflexele mele de gândire, ca și cele culturale, iubirea față de un Stendhal, Proust sau Dostoievski
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
nepotrivire” cu cele ce se fac și se gândesc în jur, cu riscul, bineînțeles, al singurătății, chiar și temporare, al omului și operei, al neînțelegerii, ea însăși de felurite feluri, calmă, disprețuitoare sau agresivă, dar cine vrea, cine are curajul, „insolența” de a se „arăta gol”, în sensul de a trece, în oglindirea omului și a umanului, dincolo de clișeele, chiar și „artistice”, clasice, ale genului, trebuie să fie apt de a suporta „consecințele”. Cele dintotdeauna ale artistului singuratec și îndrăzneț, cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de la „radio șanț”, zău așa, îmi faceți de-a dreptul milă! Păi, uite, îl am chiar aici în fața mea pe unul dintre fidelii informatori ai postului - pe poetul Leonid Dimov! Stupoare în sală, nu de „dezvăluirea”, ci mai mult de insolența fățișă și murdar oportunistă a autorului Groapei, cel care în anii aceia se lăuda a „deține adevărul” și de a fi deasupra și în afara „grupurilor literare”; Dimov, uluit, roșu la față, se ridică și strigă: - Contest cu vehemență și declar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a prins încă o dată. Nu-mi dădeam seama de unde venea sâsâitul. Când încetă să sâsâie întreaga făptură fu cuprinsă de frisoane. Conform lui Robby ziceam: - A căcat ah căcat ah căcat. S-a întors spre mine, de data asta cu insolență. Îmi venea până la brâu și n-avea o formă anume - un dâmb. Acoperit cu păr și încâlcit cu crenguțe și frunze moarte și pene. N-avea nici o trăsătură. Un norișor de insecte bâzâia deasupra arătării, urmând-o pe lângă peretele spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
soi de curaj, de aventură intelectuală. Mi l-am amintit și l-am urmat mereu, ca atitudine și deschidere, în tot ce am făcut ulterior. Apoi, recunosc deschis că m-au influențat tinerii din Cenaclul Literar 19, Alexandru Mușina, cu insolența lui pozitivă, cu detașarea celui ce-și cunoștea drumul și știa că este singurul autentic, dar și elevii Andrei Bodiu și Caius Dobrescu cărora le-am admirat și le-am prețuit, părintește, capacitățile de sinteză teoretică, deschiderea remarcabilă spre literatura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
geografică, un cancer în pântecele României, și prin origine: 50% din sângele secuiesc, lucru demonstrat științific, este românesc. Am ajuns la scadență: plătim nerozia din politica față de românii din Basarabia și față de Rusia, dar și politica prostească de cedare în fața insolenței separatismului secuio-maghiar. Contați, domnilor guvernanți, pe un ajutor al UE? Oare nu vă este de ajuns ce vedeți la Kosovo și în Transnistria? Chiar din gura ministrului de externe, Mihai Răzvan Ungureanu, am aflat, pe 11 octombrie a.c., ce era
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Ardeal, a cerut oficial (neoficial se face din 1980!) predarea în limba secuiască a istoriei și geografiei, pe motiv că „ar avea o repulsie față de aceste materii, dacă s-ar învăța în limba română”. Cum se poate răspunde la asemenea insolență? Să-i amintim domnului Marko Bela că în România au trăit 800.000 de evrei care au învățat toate obiectele de studiu în limba română și nau devenit români, n-au fost și nu s-au considerat asimilați. Dintre acești
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
ba sunt sigur că mințile luminate și înfierbântate de gulaș, parika și palinka, ar vrea ca limba maghiară să fie limba oficială în România și 15 martie să fie aniversată, ca zi națională de toți locuitorii țării. Nu mă miră insolența, jignirile la adresa sentimentului național românesc, venite din partea fruntașilor secuio-maghiarilor ă consiliul național secuiesc, U.D.M.R., alte organizații subversive, lângă care se manifestă noua gardă maghiară (forța armată a noului stat preconizat), nu, din partea lor această atitudine e normală și firească
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]