334 matches
-
teoretic, cât și empiric. Chiar și participanți importanți la dezbatere recunosc de mult timp că aceasta "tinde să tulbure, și nu să clarifice lucrurile" (Powell, 1994, pp. 313 și 344). Dar motivul acestui eșec nu constă în faptul că încercarea instituționaliștilor de a critica neorealismul de pe propriile poziții este concepută greșit. O abordare mai sofisticată ar consta în recunoașterea faptului că Keohane și instituționaliștii ce i-au urmat se bazează pe o înțelegere necritică a relației dintre școlile de gândire. Ei
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
lucrurile" (Powell, 1994, pp. 313 și 344). Dar motivul acestui eșec nu constă în faptul că încercarea instituționaliștilor de a critica neorealismul de pe propriile poziții este concepută greșit. O abordare mai sofisticată ar consta în recunoașterea faptului că Keohane și instituționaliștii ce i-au urmat se bazează pe o înțelegere necritică a relației dintre școlile de gândire. Ei au adoptat un model liniar al relației dintre neorealism, instituționalism și liberalism, în care se consideră că instituționalismul reprezintă punctul de sinteză pe
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
poate că tocmai angajamentul instituționalismului față de raționalism a blocat activ dezvoltarea unui model al sistemului internațional compatibil cu intuițiile liberale. O abordare mai nuanțată propune o înțelegere triunghiulară a relației dintre cele trei modele, în care dezbaterile dintre neorealiști și instituționaliști alcătuiesc partea raționalistă, iar dezbaterile dintre neorealiști și liberali partea reflectivistă. O astfel de conceptualizare permite o apreciere mai amplă a conexiunilor complexe dintre cele trei școli. Mai mult, ea evidențiază modul în care concentrarea liberalismului asupra consecințelor generative ale
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
teoretice concurente. Neorealiștii au elaborat o analiză pesimistă asupra naturii schimbării sistemice după Războiul Rece, prezicând o revenire la multipolaritatea conflictuală la scară globală. Reacțiile instituționalismului și liberalismului variază în mod considerabil. Pe baza preferinței lor pentru rafinarea modelelor raționaliste, instituționaliștii sugerează că disciplina trebuie să se concentreze asupra testării unei serii relativ limitate de afirmații despre condiționalitatea urmăririi câștigurilor relative, în primul rând într-un context european. Totuși, în formularea acestor enuțuri, instituționaliștii nu țin seama în totalitate de faptul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
baza preferinței lor pentru rafinarea modelelor raționaliste, instituționaliștii sugerează că disciplina trebuie să se concentreze asupra testării unei serii relativ limitate de afirmații despre condiționalitatea urmăririi câștigurilor relative, în primul rând într-un context european. Totuși, în formularea acestor enuțuri, instituționaliștii nu țin seama în totalitate de faptul că prăbușirea Uniunii Sovietice, una dintre cele mai semnificative evoluții din politica mondială din ultima jumătate de secol, nu a fost prevăzută nici de teoria neorealistă a relațiilor internaționale, și nici de cea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
în termenii efectelor pe termen lung ale anarhiei, precum și să ofere o agendă mai bogată și mai provocatoare de cercetare a naturii schimbării internaționale după Războiul Rece. Specialiștii relațiilor internaționale pot și trebuie să învețe în urma dezbaterilor dintre neorealiști și instituționaliști, care au loc de peste douăzeci și cinci de ani, pentru a revitaliza teoria sistemică pentru perioada post-Război Rece. Totuși, în acest sens, ei trebuie să abordeze critic ceea ce s-a transformat în asumpții teoretice adânc înrădăcinate, și să gândească în spirit creativ
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
anulate de imperativele copleșitoare ale rivalității dintre superputeri. Totuși, după colapsul brusc al blocului sovietic, problema germană a reapărut în mod subit și neașteptat ca o chestiune centrală. În acest capitol vom aplica cele trei modele ale relațiilor internaționale neorealist, instituționalist și liberal pentru analiza strategiilor adoptate de Germania în perioada cuprinsă între 1989 și 1999. Pe baza acestei discuții vom concluziona cu privire la natura reacției Germaniei față de sfârșitul Războiului Rece, precum și la opțiunile strategice cu care se confruntă în sistemul internațional
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aduce beneficii nete pentru state în termenii creșterii securității sau bunăstării lor în sistemul internațional, statele vor urmări activitatea instituționalizată. Totuși, unde instituționalizarea impune costuri nete statelor, care presupun acomodări și ajustări semnificative, probabil că statele vor respinge opțiunile instituționale. Instituționaliștii pot prezenta dovezi semnificative pentru a-și sprijini predicțiile referitoare la strategiile Germaniei începând cu 1989. Mai întâi, nu este clar dacă interpretarea neorealistă a procesului de unificare satisface pe deplin. Kohl a intenționat în mod expres ca unificarea să
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dat fiind că miza o reprezentau cele mai importante interese naționale, procesul unificării a fost ancorat într-o rețea uimitoare de consultări și ajustări reciproce" (Muller, 1993, p. 129). Strategiile Germaniei după unificare pot fi interpretate și în lumina teoriei instituționaliste. În anii 1990, Germania a continuat să manifeste un sprijin foarte puternic și constant pentru NATO (Otte, 2000, p. 157). Hyde-Price afirmă că Alianța îndeplinește funcții importante pentru Germania. NATO îi oferă o garanție fermă de securitate, o demonstrație vizibilă
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Germania a sprijinit și procesul CSCE/OSCE în perioada post-Război Rece. Deși Germania nu consideră nici CCNA/PpP, și nici CSCE/OSCE drept un înlocuitor pentru NATO, acestea îl completează sub diverse aspecte (Hyde-Price, 1996, pp. 187-188). Dintr-o perspectivă instituționalistă, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate europene reflectă beneficiile funcționale ale acestora. Evoluția atitudinilor Germaniei față de recursul la forță în afara zonei NATO poate fi interpretată și ca o reflectare a predicțiilor instituționaliste. Maull afirmă că Germania unificată va rămâne o
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aspecte (Hyde-Price, 1996, pp. 187-188). Dintr-o perspectivă instituționalistă, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate europene reflectă beneficiile funcționale ale acestora. Evoluția atitudinilor Germaniei față de recursul la forță în afara zonei NATO poate fi interpretată și ca o reflectare a predicțiilor instituționaliste. Maull afirmă că Germania unificată va rămâne o "putere civilă", manifestând un angajament puternic față de multilateralism și "concentrarea de mijloace non-militare, în primul rând economice, pentru asigurarea obiectivelor naționale" (Maull, 1991, p. 92). Analiza lui Maull este compatibilă cu predicția
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a continua să se folosească din plin de instituțiile multilaterale stabilite în domeniul recursului la forță în afara granițelor. Strategiile Germaniei față de regimurile economice la nivel global și regional pot fi privite, de asemenea, ca o dovadă de sprijin pentru enunțurile instituționaliste. De la unificare, guvernul german manifestă devotament față de GATT/OMC, FMI și Banca Mondială, precum și G7/8. În ciuda tensiunilor dintre interesele franceze și cele americane în privința liberalizării comerțului agricol și audio-vizual, Germania a reușit să negocieze un acord de compromis (Wood
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
asemenea, Germania a continuat să ofere sprijin politic și economic pentru Rusia în perioada ulterioară unificării germane, atât prin forumuri multilaterale cum ar fi G7, UE și GATT, cât și pe o bază bilaterală (Zhurkin, 1996, pp. 212-216). Din nou, instituționaliștii pot să interpreteze acest fapt ca reflectând o logică funcțională. Astfel, aspecte importante ale strategiilor economice germane la nivel global pot fi compatibile cu predicția instituționalismului potrivit căreia Germania, ca stat cu stimulente puternice pentru a se folosi de instituțiile
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
cu predicția instituționalismului potrivit căreia Germania, ca stat cu stimulente puternice pentru a se folosi de instituțiile economice internaționale, va tinde să depindă foarte mult de ele. Unele aspecte ale sprijinului Germaniei pentru integrarea europeană pot favoriza și o interpretare instituționalistă a strategiilor ei. După sfârșitul Războiului Rece, Germania a încurajat adâncirea integrării europene. Alături de Franța și Comisia Europeană, a sprijinit desfășurarea a două conferințe interguvernamentale privind uniunea economică, monetară și politică (Le Gloannec, 1993, p. 260). Acestea au început în
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
descurajat Germania de la a urmări adâncirea integrării politice, cu scopul de a-și menține autonomia suverană. Cu toate acestea, negocierea de către Franța a unificării și UME poate fi privită ca un exemplu al cooperării pentru câștiguri reciproce, concepută de teoria instituționalistă. La Conferința Interguvernamentală de la Amsterdam din 1997, Germania a propus slăbirea puterilor Comisiei în ceea ce privește inițiativa legislativă, favorizând consolidarea unui rol interguvernamental al Consiliului European (Frenkler, 2001, p. 41). Totuși, Germania și-a păstrat angajamentul față de consolidarea VMC în toate domeniile
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Consiliului European (Frenkler, 2001, p. 41). Totuși, Germania și-a păstrat angajamentul față de consolidarea VMC în toate domeniile, cu excepția acordării de azil politic și imigrației. De asemenea, a sprijinit consolidarea rolului Parlamentului European în procesul legislativ (Rittberger, 2001, pp. 198-202). Instituționaliștii ar putea privi combinația dintre înăsprirea graduală a poziției diplomatice germane și persistența unei atitudini în general favorabile față de adâncirea cooperării europene într-o serie amplă de chestiuni drept o reflectare a faptului că acordă o importanță fundamentală instituțiilor europene
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
1999, p. 53). Lărgirea Uniunii Europene contribuie la procesul de stabilizare a Europei Centrale și de Est și oferă Germaniei câștiguri mari de pe urma avantajului său comparativ în comerțul cu această regiune (Otte, 2000, pp. 141-145). Astfel, în concordanță cu predicțiile instituționaliste, există beneficii concrete pentru Germania în urmărirea acestei politici. De asemenea în concordanță cu teoria instituționalistă, politicile comerciale și de asistență ale Germaniei în regiunea europeană centrală și de est au un caracter puternic multilateral pentru că ele se derulează în cadrul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Est și oferă Germaniei câștiguri mari de pe urma avantajului său comparativ în comerțul cu această regiune (Otte, 2000, pp. 141-145). Astfel, în concordanță cu predicțiile instituționaliste, există beneficii concrete pentru Germania în urmărirea acestei politici. De asemenea în concordanță cu teoria instituționalistă, politicile comerciale și de asistență ale Germaniei în regiunea europeană centrală și de est au un caracter puternic multilateral pentru că ele se derulează în cadrul UE (Katzenstein, 1997, p. 22). Totuși, rămân anumite aspecte ale strategiilor germane care sunt dificil de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
la un grup de state vest-europene care susțin progresul către uniunea monetară și politică, așa cum se prevede prin Tratatul de la Maastricht. "Europa mai vastă" presupune extinderea UE către est ca zonă de liber schimb. Prin urmare, logica fundamentală a analizei instituționaliste presupune că Germania ar trebui să facă alegeri mai clare între lărgirea UE și adâncirea UE. În general, modelul instituționalist oferă explicații plauzibile pentru multe aspecte ale strategiilor germane după 1989. Printre acestea se numără aspecte ale procesului de unificare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Maastricht. "Europa mai vastă" presupune extinderea UE către est ca zonă de liber schimb. Prin urmare, logica fundamentală a analizei instituționaliste presupune că Germania ar trebui să facă alegeri mai clare între lărgirea UE și adâncirea UE. În general, modelul instituționalist oferă explicații plauzibile pentru multe aspecte ale strategiilor germane după 1989. Printre acestea se numără aspecte ale procesului de unificare, angajamentul Germaniei față de instituțiile de securitate atlantice, aparentul refuz de a-și lua angajamente militare în afara granițelor, participarea în sistemul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pentru instituții ... a jucat un rol important în modelarea intereselor germane după unificare. (Anderson și Goodman, 1993, p. 24) Pornind de la analiza lui Anderson și Goodman, Keohane ș.a. caracterizează preferințele în politica externă germană dintre 1989 și 1991 ca fiind "instituționaliste în mod reflexiv: legăturile sale instituționale erau considerate intrinseci în percepția despre sine a germanilor" (Keohane ș.a., 1993, p. 10; subliniere adăugată; vezi și Katzenstein, 1993, p. 75). Politica externă a Germaniei după 1991 manifestă un tipar de dezvoltare despre
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care susțin dezvoltarea unei identități de apărare europene, și, de asemenea, joacă un rol central în dezvoltarea CCNA/PpP și CSCE/OSCE. Așa cum identifică Duffield, această abordare "generalizantă" față de dezvoltarea instituțiilor de securitate internaționale reprezintă o anomalie semnificativă pentru teoria instituționalistă. Germania încearcă să dezvolte simultan o serie de forumuri instituționale diferite, în ciuda faptului că ele pot avea o valoare de utilitate limitată (precum în cazul PpP/OSCE), sau pot fi chiar disfuncționale (ca atunci când partenerii Germaniei au criticat această abordare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
obține cel mai mult, Germania plătește cel mai mult și, în final, Germania câștigă. (Markovitz și Reich, 1997, pp. 180-181) Alți autori evidențiază trăsături în aceeași măsură distinctive ale preferințelor Germaniei față de integrarea europeană în perioada post-Război Rece. Contrar predicțiilor instituționaliste, acești analiști nu văd neapărat o contradicție între angajamentul Germaniei de a lărgi și a adânci, simultan, UE. Din nou, se folosește ideea de putere constitutivă pentru explicații în acest sens. Din această perspectivă, corespondența apropiată dintre instituțiile politice europene
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
secțiunea de final a acestui capitol vom aborda opțiunile strategice ale Germaniei la încheierea primului deceniu al perioadei post-Război Rece. Liberalism 2: opțiunile Germaniei În termenii evaluării durabilității politicii externe a Germaniei, există limitări importante ale pozițiilor adoptate de analiștii instituționaliști și de cei care explică strategiile germane post-unificare prin referire la "puterea constitutivă". Atât neorealiștii, cât și istoricii subliniază argumente convingătoare potrivit cărora în anii 1990 au avut loc schimbări la nivelul orientării strategice a Germaniei. Cei care adoptă argumentele
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
participare la NATO și s-a expus la costuri financiare și riscuri umane crescute. Totuși, aducându-și la zi angajamentele instituționale, Germania a urmărit să susțină și să lărgească Alianța Atlantică. Astfel, interpretarea acestor evoluții în termenii utilitariști sugerați de analiza instituționalistă simplifică prea mult situația. Numai o concentrare asupra valorii intrinseci a NATO surprinde caracterul guvernat de norme al evoluției atitudinilor Germaniei față de recursul la forța militară. Baumann și Hellmann au rafinat această analiză în lumina tendințelor dezvăluite în timpul crizei din
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]