16,847 matches
-
și cultură de alt tip. Este interesant de observat că așa-zisa „creativitate” în interpretare se manifestă de obicei în abaterile (personalizate) față de o lectură standard a unui text muzical. Esențialmente, în această cultură de text muzical capacitatea creativă a interpretului este drastic limitată, ea acționând în zone superficiale de performanță. Evident, aportul de trăire (mai degrabă de tip emoțional-adjectival) subîntinde orice act de comunicare (intersubiectivă). Dar se pune și vom pune cu precădere problema adâncirii unui sens activ lărgit al
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
în zone superficiale de performanță. Evident, aportul de trăire (mai degrabă de tip emoțional-adjectival) subîntinde orice act de comunicare (intersubiectivă). Dar se pune și vom pune cu precădere problema adâncirii unui sens activ lărgit al performanței muzicale privind implicarea persoanei (interpretului) în acest proces, care trebuie dezvăluită în plenitudinea capacităților sale formative: volitive. Ne vom aplica asupra elementelor care țin de acest aspect configurativ al enunțului muzical, din perspectiva Logicilor unor Lumi (muzicale) Posibile (în curs de definire). Orice fragment muzical
Logica lumilor posibile (XI) – modele structurale – (continuare). In: Revista MUZICA by Nicolae Brânduș () [Corola-journal/Science/244_a_480]
-
și de André Breton. Chiar scriitori de talia lui Le Clézio și Paul Ricoeur au admis cât au fost influențați ei de concepția eliadesca. Urmează Paul Barbaneagra, realizatorul filmului “Mircea Eliade și redescoperirea Sacrului”, în care marele scriitor a fost interpretul principal. Obsedante sunt vorbele rostite de el “Dacă Dumnezeu nu există totul este cenușe. Trebuie să mori ca să renaști în nemurire...” În acest interviu, Barbaneagra susține chiar că întreaga intelectualitate a Franței de atunci era sub influența lui Eliade, pe când
Mircea Eliade,Destinul și Opera pe Ecran. In: Editura Destine Literare by Francisc Dworschack () [Corola-journal/Science/76_a_294]
-
conceptului monotematic părțile mediane îi oferă calitatea de partitură de referință (Scherzo) care impune prin frazele lui asimetrice, prin valorile sale de ordinul armoniei cromatice, precum și de ordinul poliritmiilor marcate. Cei care cântă cvartetul o fac cu plăcere, iar amintirea interpretului poartă mereu un prinos de recunoștință muzicianului Jora. Sintetizând însușirile înnoitoare proprii Cvartetului op.9, se poate considera că această creație a făcut la rândul ei școală în muzica românească. În anul 1931 se anunță un Cvartet bizantin al compozitorului
Incursiuni în muzica de cameră românească Cvartetul de coarde și reprezentanții săi din prima jumătate a secolului XX by Luminița Virginia Burcă () [Corola-journal/Science/83153_a_84478]
-
din ce în ce mai dens și crenelat al saxofonului sopranino (măs. 136-147). Situat deasupra corului din punctul de vedere al înălțimilor sonore, linia solistului - căci în acest moment aceasta este impresia generală - acaparează prin percutanță. Punctul culminant este susținut și menținut de toți interpreții. Corul readuce în prim plan segmentele de tip glissandi cu efecte netemperate prefigurate anterior la o scară mult restrânsă ca dimensiune și fervoare, în timp ce sopranino-ul devine categoric, fiecare sunet din știma sa fiind accentuat. Întâmplător sau nu, revenirea la discursul
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
în vedere faptul că nu se putea schimba acordajul instrumentelor după fiecare piesă, s-a ajuns la varianta unui acordaj unic pentru toată suita. Suita nouba este interpretată de către soliștii vocali și de către instrumentiști în heterofonie. Vocile se întrepătrund, fiecare interpret expunând aceeași linie melodică, mai mult sau mai puțin variată și ornamentată. Există părți care se desfășoară într-o mișcare sau tempo liber - fără suport ritmic și părți ce au o cadență regulată, măsurată, unde ritmul are o importanță capitală
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
preluând unul de la altul frazele melodice. Muzica bazată pe pricipiul antifoniei se regăsește și în repertoriile populațiilor beduine din Peninsula Arabică. Un aspect foarte important în relevarea tehnicii antifonice este amplasamentul muzicienilor în timpul cântării. Mai ales în trecut, grupurile de interpreți erau dispuse față în față, în acest fel subliniindu-se încă o dată existența acestui principiu antifonic. Cele două grupuri dialogau în cadrul muzicii și amplasamentul față în față favoriza acest dialog. Există cazuri în care fiecare latură a unui pătrat era
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
în primul rând pe un muzician de formație clasică intrat în contact cu muzicieni specializați în muzica orientală este importanța capitală pe care aceștia o acordă improvizației - vocală sau instrumentală. Rolul acesteia în cadrul unei reprezentații artistice este covârșitor atât pentru interpret, cât și pentru public, fie el avizat sau doar meloman. Părțile improvizate sunt așteptate cu interes sporit, succesul acestora determinând de multe ori succesul unui întreg spectacol, viceversa fiind de asemenea valabilă. Îndemânarea și chiar talentul artiștilor sunt judecate și
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
trebuie să se înscrie în estetica și în contextul muzical general al lucrării. Totuși, aceste considerații legate de înscrierea improvizației în cercul muzical al respectivei lucrări au fost de multe ori neglijate în trecut, motivele fiind dintre cele mai diverse : interpreți de o mai slabă factură profesională, influențe muzical-culturale externe, transmiterea orală a repertoriilor - bazată deci pe memoria colectivă și nu pe documente scrise, precum și tendința quasi-generală a muzicienilor de a se adapta cerințelor de moment ale ascultătorilor. Părțile improvizate ale
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
și nu pe documente scrise, precum și tendința quasi-generală a muzicienilor de a se adapta cerințelor de moment ale ascultătorilor. Părțile improvizate ale unui repertoriu sunt primele care suferă modificări în timp, datorită caracterului lor relativ liber. Această libertate relativă a interpreților a fost de foarte multe ori depășită, ajungându-se la situații similare celor din Europa începutului de sec. XVIII, când soliștii virtuozi se lansau în cadențe improvizate fără sfârșit și adeseori fără nici o legătură cu piesa propriu-zisă. Ca o consecință
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
a improvizației istihbar, conferind instrumentiștilor posibilități de exprimare mult mai ample și mai evoluate. În cadrul taqsim-ului se pot explora posibilitățile tehnice și sonore extreme ale instrumentelor, se pot efectua inflexiuni la moduri - sau chiar tonalități - mai îndepărtate, libertatea improvizatorică oferită interpretului fiind mai mare. Mult mai amplă ca dimensiuni, improvizația taqsim favorizează libera exprimare a interpretului, atât din punct de vedere tehnic, cât mai ales expresiv și emoțional. Nu se poate vorbi totuși despre o improvizație cu caracter aleator, fiecare mod
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
taqsim-ului se pot explora posibilitățile tehnice și sonore extreme ale instrumentelor, se pot efectua inflexiuni la moduri - sau chiar tonalități - mai îndepărtate, libertatea improvizatorică oferită interpretului fiind mai mare. Mult mai amplă ca dimensiuni, improvizația taqsim favorizează libera exprimare a interpretului, atât din punct de vedere tehnic, cât mai ales expresiv și emoțional. Nu se poate vorbi totuși despre o improvizație cu caracter aleator, fiecare mod explorat având anumite reguli de respectat. Există anumite momente ce trebuie marcate, cum ar fi
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
reguli de respectat. Există anumite momente ce trebuie marcate, cum ar fi punctele de plecare, momentele de suspensie, anumite turnúri caracteristice, semi-cadențe sau cadențele finale. Succesiunea și ierarhia acestor momente sunt elemente extrem de precise și de importante, pe care libertatea interpretului nu le poate omite sau permuta. Aceste momente cheie ce reprezintă pilonii - sau reperele - improvizației, sunt cunoscute și așteptate de către public și un bun instrumentist trebuie să le marcheze și să le evidențieze. Discursul melodic se desfășoară conform unei scheme
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
se desfășoară conform unei scheme relativ prestabilite, ce conține elemente legate de evoluția tono-modală, paleta dinamică, precum și de progresia temporală. Fiecărui mod îi sunt asociate în mod tradițional anumite șabloane sau clișee motivice - ritmicomelodice - ce evidențiază și diferențiază respectivul mod. Interpretul este liber să introducă și să inventeze noi șabloane motivice, mai mult sau mai puțin diferite față de cele tradiționale, care îi vor defini și îi vor individualiza personalitatea artistică. Introducerea acestor motive modale noi trebuie să aibă la bază analiza
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
Îndrăgostiți și șoptește rugăciunea morților. Personajele operei sunt puternice, fiecare cu propriile trăiri sau drame, ceea ce ar trebui să se observe și În relațiile dintre ele. Cu toate acestea, de multe ori pe parcursul spectacolului, În special În primele două acte, interpreții nu au reușit să rezoneze cu sentimentele și atitudinile personajelor. Mi-aș fi dorit ca soliștii să nu fie doar cântăreți de operă, ci să devină actori, astfel Încât comportamentul și gesturile lor să se Întrepătrundă cu muzica și libretul pe
ALECART, nr. 11 by Ina Mitu () [Corola-journal/Science/91729_a_92893]
-
a execuției maestrului Enescu. Patimile Domnului s-a bucurat de o recunoaștere unanimă, imediată. Tot din ziarul „Lumea”, nr. 34 din 2 iulie 1946 aflăm că Oratoriul Patimile Domnului s-a cântat la Ateneu pentru a treia oară, neprcizându-se însă, interpreții. După aceste trei reprezentații ale oratoriului Patimile Domnului, Paul Constantinescu a refăcut total partitura pe care a terminat-o la 24 aprilie 1948 în formă de reducție pentru pian. În formă orchestrata a fost gata la 22 iunie 1948. În
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
libere asupra unei melodii bizantine din secolul XIII (tema culeasa de I. D. Petrescu) - variantă pentru violoncel și pian, terminată de compozitor la 5 IX 1939, în care este prelucrata tema Cântării din Săptămână Patimilor, De trei ori tăgăduindu-Te Petru. Interpreții sunt Theodor Lupu (v-cel), Constantin Silveștri (pian). În anii 40, Silveștri debuta că dirijor la Orchestră Simfonica Radio, fiind și corepetitor la Operă. Stagiunea 1942-43 când Opera Română e nevoită să-și desfășoare activitatea în localul Teatrului Regina Maria
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
de vinil ECE 0276 sub baghetă lui CONSTANTIN SILVEȘTRI, înregistrarea datând din 1954. Soliști: Barbu Dumitrescu, Silviu Gurău, Constantin Niculescu-Bassu, Nella Dimitriu, Valentin Teodorian, Thea Rămurescu, Iolanda Mărculescu alături de Orchestră Simfonica Radio. Constantin Silveștri, Jean Rânzescu și Paul Constantinescu împreună cu interpreții La 16 februarie 1956 Constantin Silveștri, în fruntea Orchestrei Radio, abordează în primă audiție Concertul pentru orchestră de coarde, lucrare scrisă inițial în anul 1948 sub titlul Concert pentru cvartet de coarde și refăcuta de Paul Constantinescu în anul 1955
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
în țară. Dânsul de altfel nu a „daignat” să vină la spectacol). Cum să-ți descriu nițel succesul? Mai întîi tot orașul nu vorbește decît de „sensațiunea Perlea”. E drept am avut și noroc: mi s-au pus la dispoziție interpreții cei mai buni, în frunte cu formidabila Ebe Stignani, rolurile mici susținute de cele mai superbe voci. Repetiții cîte am vrut, o orchestră compusă din 18 primi, 16, 13, 10 și nouă contrabași, corul dumnezeesc studiat, iar toți maeștrii substituți
Muzicieni români în texte și documente (XX) Fondul Ionel Perlea by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/83155_a_84480]
-
este prezentata la Madrid, pe scenă s-a aflat și Giuseppina Pasqua, viitoarea primă Mistress Quickly în același Falstaff de Verdi. În montarea Boemei la Palermo, rolurile Rodolfo și Mimi au fost cântat de Edoardo Garbin și Adelina Stehle, primii interpreți ai rolurilor Fenton și Nanetta în premiera cu Falstaff. La premiera operei Tosca - 14 ianuarie 1900, Roma - rolul Scarpia a fost interpretat de Eugenio Giraldoni, primul interpret al rolurilor Conte di Luna din Trubadurul și Renato din Bal mascat. Acordăm
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
Rodolfo și Mimi au fost cântat de Edoardo Garbin și Adelina Stehle, primii interpreți ai rolurilor Fenton și Nanetta în premiera cu Falstaff. La premiera operei Tosca - 14 ianuarie 1900, Roma - rolul Scarpia a fost interpretat de Eugenio Giraldoni, primul interpret al rolurilor Conte di Luna din Trubadurul și Renato din Bal mascat. Acordăm acum o oarecare atenție felului în care G. Verdi și G. Puccini tratează introducerile instrumentale ale lucrărilor lor lirice. Următorii pași pe care îi propunem pe drumul
Verdi ?i Puccini sau teatrul muzical italian ?i drumul s?u de la tradi?ie la modernitate by Laura Podoleanu () [Corola-journal/Science/84198_a_85523]
-
formalizarea în spațiu-timp și diferitele tipuri consacrate (asimilate cultural) ale acesteia. Apoi, dacă ne propunem să aflăm și presupusele dedesubturi (înțelesuri) ale unei compoziții sonore (relevabile prin verbalizare), pătrundem în zona din care compozitorul ni se descoperă în general, ca interpret, adică cel care face să se audă sensurile. Atâta doar că, întrucât compozitorul-interpret nu verbalizează nemijlocit, el se abilitează în a ascunde sensul în umbra sunetului, care, la rându-i, îl reprezintă în mod simbolic. De fapt, a făuri și
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
pe considerentul că proiectăm asupra operei atributul uman de însuflețit. A face ca opera să semene cu o ființă nu ține însă nici de știința compozitorului, nici de imaginația artizanului și nici de dibăcia călăuzitorului (acordorului) ori de vocația verbalizatorului (interpretului). Resortul acestei putințe vine exclusiv din experiența de a fi, ca trăitor și simțitor al propriului suflet, ceea ce califică opera drept ipostază a persoanei (ființei) autorului. Percepția emoțională sau sufletească este alta decât aceea senzorială, de sunet propriu-zis. A auzi
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
astfel încât, dincolo de/peste aspectul mecanic (indiferent oricărei abordări subiective), mișcării sonore să i se atribuie și cel de viu (referit printr-un subiect anume). Aceasta corespunde în act unui fapt de trăire însuflețitoare, oferită (jertfită) din propria ființă a autorului/interpretului. În plan simbolic, prin OS ca atmosonie, conștiința își afirmă nu doar apartenența la starea de viu/vietate/viață ci și intima năzuință a necontenirii întru aceasta, ca trăire nemuritoare. 4. Timp suspendat (intervalizat) = prin aceea că OS este raportată
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]
-
sens, calificând percepția conștiinței ca auzire înțelegătoare sau înțelegere. Atingem aici stadiul maxim (al cincilea) al interpretării, căci nu opera se prezintă nemijlocit verbal ci gândirea este cea care o metamorfozează sub acest aspect.<footnote Verbalizarea făcută de autor (ca interpret el însuși), este o acțiune fie sincronă fie anterioară simbolizării. Cu scop denotativ, orice verbalizare ulterioară simbolizării ține doar de perspectiva interpretativă, textul (ascuns al) autorului originar fiind înlocuit de cel al interpretului, care se propune astfel pe sine, drept
Aspecte ale relației timp - operă by George Balint () [Corola-journal/Science/83152_a_84477]