705 matches
-
să reia această temă într‑un registru diferit, hiperbolic. Peerbolte face o analiză aprofundată a etapelor care compun scenariul eshatologic, dar nu corelează imaginea „înșelătorului” din capitolul 16 cu tema principală din capitolele anterioare. Credem totuși că tipul de lectură intertextual oferă o mai adâncă înțelegere a fragmentului nostru. Capitolele 11-13 formează un scurt manual de identificare și de neutralizare a falșilor profeți. „Profeții” reprezintă modelul absolut al viețuirii în Cristos. Exemplul lor trebuie urmat de toți, chiar și de episcopi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
impresionantă, alternând citatele Vechiului și Noului Testament, într‑o ordine nicidecum întâmplătoare. Astfel, profețiile lui Daniel (îndeosebi cap. 2 și 7) sunt întrerupte de cuvintele lui Isus (In. 5,43; Lc. 18,6) sau ale apostolului Pavel. Această strategie aproape intertextuală are un efect impresionant. Cititorul se simte prins într‑o rețea de citate ce pare indestructibilă. Implicit, coerența mesajului biblic este subliniată pe tot parcursul tratatului. În scurtul său comentariu din capitolul 7 al Cărții lui Daniel, Irineu distinge, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acum mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că‑i ceasul de pe urmă”. Cele două pasaje vorbesc de „mai mulți anticriști”, dar se disting prin faptul că primul îi situează în viitor, iar ultimul în prezent. Această lectură intertextuală i‑a sugerat exegetului o nouă pistă. În opinia lui Origen, Ioan aduce o lămurire textului lui Matei, în sensul că elimină posibilitatea unei interpretări literale a pasajului. Căci, afirmă alexandrinul, în epoca Apostolilor, nu au existat decât doi falși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fragmente din acest jurnal, considerat mărturia unui scriitor martir al comunismului. Prin formula poetică, placheta de debut, Mereu doi, se înscrie în lirica modernă cu aderențe suprarealiste. Tema esențială, iubirea, o iubire explozivă, totală, devine pretext al unui discurs polifonic, intertextual, generat de un eu liric disimulat. În poeziile coagulate în ciclurile În Litere, În Melodramă, În Lucruri, În Sonete, U. animă mituri, resemnifică elemente vegetale, minerale și animale, improvizează, iar spiritul său ludic se înrudește cu cel barbian ori stănescian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
2001, 597; Carmen Mușat, La intersecția realității cu ficțiunea, „22”, 2001, 611; Alex. Ștefănescu, Mircea Cărtărescu, RL, 2001, 44-45; Petraș, Panorama, 173-178; Pop, Viață, 164-175; Bârna, Comentarii, 48-65; Manolescu, Lista, I, 392-410; Popa, Ist. lit., II, 606-616; Virginia Blaga, Jocul intertextual, CL, 2002, 10; Negrici, Lit. rom., 367-378; Șase critici în căutarea unui autor, RL, 2003, 10 (semnează Irina Marin, Iuliana Alexa, Cătălin Constantin, Marius Chivu, Alexandra Olivotto, Roxana Racaru); Mircea Iorgulescu, La o răscruce, „22”, 2003, 710; Tudorel Urian, De la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
echivalează cu anularea sau amânarea morții atât în ordine individuală, cât și în cea a comunității. La această vârstă poetică, în Războiul cumoașterii (1979), B. fructifică motivul labirintului interior, al „neistovitei sete de-a lupta” cu sine însuși, în scenarii intertextuale în care trimiterile se fac mai cu seamă la mitologia greacă. Îi reușește lirismul reflexiv-elegiac, revelându-l ca poet problematic și contrazicând „calmul” ce i s-a imputat în junețe. Tema tanatică apare din ce în ce mai insistent și mai grav, ca în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
Spatola ș.a.). Limbajul își sporește acum coeficientul de plasticitate și de colocvialitate, miturile sunt resemantizate prin poziționarea lor în contexte derizorii („hei Apollo/ sau Phaeton ce-ai căutat cu cvadriga/ pe teren accidentat”), livrescul e domesticit într-o vastă rețea intertextuală, în timp ce procesul scrisului cunoaște o mai largă difuziune tematică: „Pe mal stă un copil răutăcios/ strappando i pesci/ despărțindu-i/ în fâșii fără formă/ e nevoie de foarte multe cuvinte/ pentru a descrie cu ce se ocupă el/ de aceea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
corpusul mioritic ar abrevia o concepție ontologică similară celei heideggeriene, e plauzibilă, chiar dacă indică o anumită predispoziție către suprainterpretare. Eseul cuprinde și o serie de precizări substanțiale cu privire la dimensiunea inițiatică a baladei, fenomenologia morții, experiența temporalității, conceperea Mioriței ca răscruce intertextuală (și nu ca simplu evantai de variante dezvoltate în jurul unui text-cadru), structura actanțială a discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în difuzarea și promovarea culturii italiene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
Studii și cercetări lingvistice, Institutul de Lingvistică al Academiei Române "Iorgu Iordan-Al. Rosetti" VRom = Viața Românească (revistă literară și științifică editată de Uniunea Scriitorilor din România) Cuvânt înainte Prezenta cercetare s-a născut din interesul pentru intertext/intertextualitate (generic spus, intertextual) și din pasiunea pentru opera eminesciană, de care orice absolvent de Litere este mai mult sau mai puțin (conștient) atins. Studiul asupra intertextualului continuă seria deschisă de lucrări de cercetare anterioare: Jocul intertextual. Aplicație pe "Levantul"1 de Mircea Cărtărescu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din interesul pentru intertext/intertextualitate (generic spus, intertextual) și din pasiunea pentru opera eminesciană, de care orice absolvent de Litere este mai mult sau mai puțin (conștient) atins. Studiul asupra intertextualului continuă seria deschisă de lucrări de cercetare anterioare: Jocul intertextual. Aplicație pe "Levantul"1 de Mircea Cărtărescu (2000) și Intertextul în poezia lui Adrian Maniu (2001). Ipoteza pe care următoarele pagini și-au propus să o avanseze se referă la posibilitatea citirii intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) eliadian
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o avanseze se referă la posibilitatea citirii intertextului în cheia Mitului Eternei Reîntoarceri (MER) eliadian, fără să absolutizăm conceptul din teoria textului. Nu am avut decupaje prestabilite (Charles Mauron), ci ne-am lăsat în voia operei eminesciene, urmărind cum firul intertextual ce leagă endogeneza de exogeneză ne conducea spre miezul creației, niciodată atins. Și așa am aflat că trebuie să ne restrângem, pentru eficiența cercetării, la proză și să ne limităm, pentru vizualizarea mai limpede a atingerii hipotextului de hipertext, la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
transtextualității au fost consolidate, nuanțate, diversificate și redenumite după ce semioticianul francez a deschis Cutia Pandorei. Dincolo de evantaiul taxinomic al intertextualului, preferința pentru structuri tripartite aduce un plus de organizare conceptuală, iar demontarea mecanismului evidențiază dihotomii ce pun în mișcare motorul intertextual: repetare/diferire, hipotext/hipertext, explicit/implicit, intertextualitate în texte/în jurul textelor, structură de suprafață/structură de adâncime, intertextualitate globală/parțială, homotaxă/heterotaxă, homo intertextualitate/heterointertextualitate, intertext/interdiscurs, rescriere/hipertextualitate, réécriture/récriture, intertext/intertextualitate, intertextualitate internă/externă, intertext/intratext. Ca și cum nu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și cultura germană deoarece le considerăm importante și pentru intratextualitate, mai precis, pentru linia fragilă de demarcație dintre exogeneză și endogeneză. Eminescu s-a întâlnit cu fiecare din cele două culturi într-un mod cu totul special față de alte tentații intertextuale. O excelentă încadrare arhitextuală a operei eminesciene este propusă de Mihai Zamfir: Există, probabil, un club internațional secret și select 3 cel mai select dintre toate -, clubul poețior de geniu. În el se pătrunde extrem de greu și există secole întregi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
diferite enunțuri literare astfel se deschide articolul alocat de Dictionnaire de critique littéraire (Gardes-Tamine și Hubert : 2004, pp. 105-106) intertextului. Într-adevăr, nu există o propoziție perfect izolată de altele. Fiecare enunț se raportează la cele anterioare, ceea ce prilejuiește relații intertextuale sau dialogice, dintre care citatul (s.a.) și plagiatul nu sunt decât cazuri particulare"8 (ibidem). Observăm o răsturnare a relației de incluziune intertextualitate-citat, respectiv plagiat. Dacă în dicționarul menționat în paragraful anterior intertextualitatea apărea ca subspecie a citatului sau a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și care va căuta să formalizeze mai curând structurarea (s.a.) decât structura, Julia Kristeva stabilește funcția ideologemului. Vom numi ideologem funcția comună care leagă o structură concretă (să spunem, romanul) de alte structuri (discursul științei, de pildă) într-un spațiu intertextual. Ideologemul în text se va defini prin raporturile sale cu celelalte texte. Astfel, vom spune că intersectarea unei organizări textuale (o practică semiotică) dată cu enunțurile (secvențele) pe care ea le asimilează în propriul spațiu sau la care trimite în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ca descoperitorul binefacerilor metodelor practicate în literatura intertextualului: prin renunțarea la ghilimele și utilizarea sistematică a stilului indirect liber. Odată stabilite cele trei elemente puse în joc textul-suport, textul împrumutat și corpusul de origine de unde este extras textul preluat -, problematica intertextuală comportă două perspective, consideră André Topia. Pe de o parte, ar putea fi analizat raportul dintre corpusul original al textului împrumutat și versiunea aceluiași text preluat, așa cum se prezintă, remodelat, în paginile noului context (ecoul nu înseamnă repetare, iar reutilizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
reutilizarea nu aduce restituirea). Pe de altă parte, ar putea fi privilegiat raportul stabilit de către textul-suport cu fragmentul reutilizat, în cadrul noului ansamblu obținut prin coexistența lor. Premisa întregii analize este dată de faptul că asamblarea hipotext-hipertext implică, inevitabil, o configurație intertextuală nouă, diferită calitativ de simpla juxtapunere a două unități. Perspectiva verticală asupra intratextua lității oferă posibilitatea de a aprecia măsura în care filiația supraviețuiește remodelajului. A doua perspectivă, orizontală, reflectă posibile răspunsuri la problema omogenității montajului: statutul configurației textuale noi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Paginile articolului care încheie numărul 27/1976 al revistei Poétique își propun să înțeleagă dacă și în ce măsură dialogismul critic diferă de cel poetic. Altfel spus: ce anume deosebește intertextualitatea critică de cea poetică? În principiu, critica literară a fost mereu intertextuală, în sens larg, în măsura în care discursul critic se articulează pe desenul întâlnirii textului analizat cu cel care analizează. Totuși, atrage atenția cercetătoarea, intertextualitatea nu se reduce la utilizarea citatelor sau la aparatul referențial furnizat de critica surselor: ar fi o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
studiului realizat de Leyla Perrone-Moisés se fixează pe ipostaza criticului, urmărind posibilitatea ca și acesta să practice liber intertextualitatea, cu toate consecințele ei (de exemplu, arhitectura textuală complicată prin dublarea limbajului, istoriei și a subiectivității). Calea către libertatea de mișcare intertextuală a scriitorului este condiționată de abolirea frontierelor genurilor (literatură/critică), tendință ilustrată de trei autori: Blanchot, Barthes și Butor. Opera nu este neapărat deschisă, ci neterminată (nedesăvârșită). Iar criticul ar putea să o întregească. Dorința lui Michel Butor nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu hipertextul, s-a produs o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext: Laurent Jenny desemnează prin intertext "textul care absoarbe o multiplicitate de texte, toate rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o manieră mai detaliată, în Palimpsestes (Paris, [1982]), Gérard Genette propune o redefinire completă a domeniului teoretic căruia conceptul intertextualitate îi este circumscris. Categoriile fundamentate pe legătura hipotext-hipertext (vezi supra, în cuprinsul prezentului subcapitol) vor urma două tipuri de relații intertextuale : coprezență și derivare. Primul presupune intertextualitate punctuală și explicită (mai puțin plagiatul), în timp ce al doilea ascunde o intertextualitate difuză și generalizată. Cercetarea intertextualității nu a mai fost, după Genette, aproape nimic din ce fusese înainte. Eseisticii de tip barhesian îi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
primă instanță (ibidem, 8). Contactul hipotextului cu textul (căci hipertextul încă nu s-a conturat final) reprezintă una dintre atracțiile Fragmentarium-ului eminescian. Urmărind 1. traducerea filosofiei lui I. Kant (cu un specific al opțiunilor lingvistice eminesciene care deja direcționează preluarea intertextuală și constituie un prim stadiu al asimilării), apoi 2. însemnările pe temele dezvoltate de filosof, 3. repetarea lor la acest nivel al devenirii ideilor în eșafodajul avantextului, iar în final, 4. încorporarea lor în operă ochiul criticului trasează drumul exogenezei
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
întrețesere). "Intertextualitatea ar caracteriza generarea textului plecând de la alt(e) text(e), scrierea noilor pagini fiind înțeleasă ca interacțiune cu enunțuri anterioare și preexistente"27 (Limat-Letellier și Miguet-Ollagnier: 1998, 17). Mânat de demonul teoriei, Antoine Compagnon va reveni asupra fenomenului intertextual (Paris, [1998]), abordând legătura dintre iluzia referențială și intertextualitate (s.a.). Va profita de prilej pentru a creiona cuvenite nuanțări, dar și, poate, pentru a exprima un entuziasm reținut față de taxinomia categoriilor transtextu alității, care a revoluționat hermeneutica lui "cărțile din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
altădată indistincte și confuze, conform celor două categorii, de intertextualitate și hipertextualitate, separate pe considerentul că prima desemnează coprezența a două texte, iar cealaltă arată când un text derivă din altul (vezi supra). Capitolul dedicat memoriei literaturii actualizează tipologia practicilor intertextuale în care se încadrează: citatul și plagiatul, parodia și pastișa, integrarea și colajul 35. Bine sistematizate și integrate unui discurs coerent 36 și agreabil, "popasurile" noționale înaintează spre locul unde literatura întâlnește mitul: "L'éternel retour du mythe". Poveste a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe care o cuprinde; el povestește și istoria propriei istorii, ceea ce reprezintă, de asemenea, o funcție a intertextualității. Transformarea îi asigură mitului supraviețuirea și trecerea continuă. Nici studiu al influențelor, nici simplă identificare a hipotextului, analiza mitului poate deveni studiu intertextual în măsura în care punctele de interes vizează mișcarea sensurilor, drumul temelor și al figurilor (Intertextualitatea mitului, nu intertextualitatea care funcționează pe Principiile mitului idee lansată în prezenta lucrare, vezi infra, capitolul care propune o perspectivă antropologică asupra intertextualității). Analiza straturilor povestirii oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]