KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

la Burzio (198147, 198648) și la Pesetsky (1982)49, este combătută de Dixon (vezi infra, 4.2.). La acești autori, verbe ergative sunt considerate cele numite ambi-tranzitive (Dixon 1987: 5), adică acelea care pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv. Pentru această accepție a termenului, fiecare limbă dispune de ergativitate, în măsura în care dispune de verbe tranzitive cu pereche intranzitivă și de verbe cauzative. Acest fenomen a fost descris ca alternanță cauzativă − vezi Capitolul 3, 5. Kibrik (1987: 137) arată că limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acești autori, verbe ergative sunt considerate cele numite ambi-tranzitive (Dixon 1987: 5), adică acelea care pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv. Pentru această accepție a termenului, fiecare limbă dispune de ergativitate, în măsura în care dispune de verbe tranzitive cu pereche intranzitivă și de verbe cauzative. Acest fenomen a fost descris ca alternanță cauzativă − vezi Capitolul 3, 5. Kibrik (1987: 137) arată că limbile a căror gramatică este dominată de noțiunea de Factitiv sunt considerate semantic ergative, iar cele în care gramatica

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
arată că limbile a căror gramatică este dominată de noțiunea de Factitiv sunt considerate semantic ergative, iar cele în care gramatica este dominată de Actor sunt semantic acuzative. În concepția autorului, Factitivul și Actorul sunt cele două hiperroluri specifice subiectului intranzitiv. Din această perspectivă, autorul analizează situația limbilor daghestaneze, ajungând la concluzia că, din punct de vedere sintactic, unele limbi sunt neutre la trăsăturile actanților (cel mai frecvent), iar altele se bazează pe o clasificare a proceselor semantice. 4. DEFINIȚII, ACCEPȚII

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
EXTINDERI ALE TERMENULUI ERGATIV(ITATE) Inițial, termenul ergativ (< gr. ergon 'muncă, datorie', apud Van de Visser 2006: 6) a fost folosit pentru a denumi cazul care marchează subiectul verbelor tranzitive, prin contrast cu alt caz, absolutivul, care marchează subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Termenii ergativ și absolutiv s-au extins la marcarea funcțiilor sintactice prin particule și adpoziții, prin mărci pronominale de acord atașate verbului principal sau verbului auxiliar, prin ordinea constituenților (Dixon 1994: 1). Definițiile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
definiție se bazează pe noțiunea de subiect, că noțiunea de agent e mai potrivită și constituie o bază mai solidă pentru clasificarea tipologică a limbilor: într-o limbă acuzativă, agentul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic (din structurile intranzitive), în timp ce într-o limbă ergativă, pacientul (din structurile tranzitive) este tratat ca actantul unic. Raportând clasificarea tipologică la structurile actanțiale, Lazard (1994: 45) ajunge la concluzia că o limbă ergativă este o limbă în care structura actanțială ergativă e dominantă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Singura condiție pentru ca o construcție să fie ergativă este ca, dintre cei doi participanți direcți la acțiune, să fie marcat numai cel care face acțiunea. Acest tip de definiție are în vedere numai structurile tranzitive, excluzând complet din discuție structurile intranzitive. Cea de-a doua condiție de la Dixon, anume ca al doilea participant din construcțiile tranzitive și participantul unic din construcțiile intranzitive să fie marcați la fel, este considerată de autoare ca fiind neconcludentă. Tchekhoff (1979: 11) arată că diferențele (funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel care face acțiunea. Acest tip de definiție are în vedere numai structurile tranzitive, excluzând complet din discuție structurile intranzitive. Cea de-a doua condiție de la Dixon, anume ca al doilea participant din construcțiile tranzitive și participantul unic din construcțiile intranzitive să fie marcați la fel, este considerată de autoare ca fiind neconcludentă. Tchekhoff (1979: 11) arată că diferențele (funcționale) dintre construcția ergativă și cea obiectivă (adică acuzativă) sunt evidente numai dacă există doi participanți la acțiune, pentru că, dacă există un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
considerată de autoare ca fiind neconcludentă. Tchekhoff (1979: 11) arată că diferențele (funcționale) dintre construcția ergativă și cea obiectivă (adică acuzativă) sunt evidente numai dacă există doi participanți la acțiune, pentru că, dacă există un singur participant, adică dacă structura este intranzitivă, orientarea este total dependentă de context (Tchekhoff 1979: 33). În acest model teoretic, construcția ergativă, în care este marcat numai participantul care face acțiunea, se opune construcției obiective, în care este marcat numai participantul care suportă acțiunea, adică obiectul. În ceea ce privește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în mod nefericit, de Halliday (1967) pentru a denumi subiectul unei construcții ca The officer marched the soldiers ' Ofițerul i-a pus pe soldați să mărșăluiască'. La Lyons (1995 [1968]), termenul ergativ este folosit în legătură cu relația dintre perechi de structuri, intranzitivă și tranzitivă, de tipul The stone moved 'Piatra s-a mișcat' și John moved the stone 'Ion a mișcat piatra', în cea de-a doua structură John fiind subiectul ergativ (vezi și supra, 3.4.). O altă accepție, combătută de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosit în legătură cu perechile John opened the window 'Ion a deschis fereastra'/The window opened ' Fereastra s-a deschis', dar nu pentru a descrie relația dintre S și O, ci, într-un context total nepotrivit, cu referire la S (subiectul construcției intranzitive, the window). La Halliday (1967) și la Anderson (1968), termenul ergativ este pus în relație cu structuri medio-pasive englezești: Marry washed the woollens well 'Maria a spălat bine rufele'/The woollens washed well ' Rufele s-au spălat bine', faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dixon le aduce folosirilor improprii ale termenului, se pune întrebarea cât de potrivită este denumirea de verbe ergative pentru verbele neagentive cu un singur argument din limbile de tip acuzativ. Este evident faptul că, în sintagma verb ergativ (adică verb intranzitiv cu subiect nonagentiv), semnificația termenului ergativ este total opusă semnificației aceluiași termen din sintagma caz ergativ (cazul specializat pentru marcarea agentului). 4.3. Cazul ergativ în teoriile localiste Accepția cazului, în general, și a cazului ergativ, în special, este diferită

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a făcut Egbert?'/ He killed the duckling '( El) a omorât rățușca'; la întrebarea What happened? ' Ce s-a întâmplat?' răspunsul poate fi atât o structură cu subiect ergativ (Egbert killed the duckling 'Egbert a omorât rățușca'), cât și o structură intranzitivă (Egbert died 'Egbert a murit'), dar nu și o structură tranzitivă cu subiect nonergativ (*Egbert knew the truth 'Egbert știa adevărul'). Anderson (1971: 42) arată că verbele die 'a muri' și kill 'a omorî' au trăsături comune, cu excepția capacității de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
146) arată că termenii pasiv și antipasiv sunt folosiți în studiile lingvistice cu diferite accepții. Pentru a elimina confuzia frecventă dintre ergativ și pasiv, Dixon prezintă mecanismul pasivizării: (a) funcționează la nivelul structurilor tranzitive, pe care le transformă în structuri intranzitive; funcția de detranzitivizare a pasivului a fost subliniată și de Givón (1981: 168)63; (b) O devine S; (c) A ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Laka). Creissels (1995: 286) adaugă o condiție suplimentară, care limitează destul de mult sfera de aplicare a celor două concepte: pasivul și antipasivul reprezintă modificări ale formei verbale care însoțesc în mod regulat trecerea de la o construcție tranzitivă la o construcție intranzitivă, al cărei subiect se identifică fie cu obiectul construcției tranzitive (pasiv), fie cu subiectul construcției tranzitive (antipasiv). Autorul (Creissels 2004a) arată că simetria dintre cele două mecanisme este numai parțială, evidențiind câteva diferențe importante: (a) pasivul canonic reprezintă destituirea agentivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Autorul (Creissels 2004a) arată că simetria dintre cele două mecanisme este numai parțială, evidențiind câteva diferențe importante: (a) pasivul canonic reprezintă destituirea agentivului și promovarea pacientivului; antipasivul nu implică niciun mecanism de promovare; (b) pasivul se poate aplica și construcției intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului (vezi supra, 5.1.): (a) antipasivul funcționează la nivelul unei structuri tranzitive, care devine intranzitivă; (b) A devine S; (c) O ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional 66; O poate fi omis; d) construcția antipasivă e marcată explicit, ca și construcția pasivă. O construcție ergativă tipică din limba dyirbal

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două mecanisme este subliniată și de Palmer (2007 [1994]: 176). Mecanismul antipasivului a primit și alte definiții, care subliniază aspecte diferite ale construcției: ● antipasivul este o schimbare a formei verbale care marchează trecerea de la o construcție tranzitivă la o construcție intranzitivă al cărei subiect este identic cu agentivul construcției tranzitive; antipasivul presupune destituirea pacientivului, absent sau recuperat ca oblic (Creissels 2004a); ● construcția antipasivă este o construcție derivată detranzitivizată, cu un predicat cu două locuri, aflată în relație cu o construcție tranzitivă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în general, construcția antipasivă este marcată morfologic 69, dar anumite limbi prezintă sincretism între morfologia antipasivă și morfologia altor operații de detranzitivizare, cel mai frecvent, reflexivizarea (limbile pama-nyungan din Australia). Verbul antipasiv poate avea și alte caracteristici comune cu verbele intranzitive, de exemplu, în ciukotă, acordul. În limbile mayan, schimbarea de acord poate fi singura indicație a antipasivului. Polinsky (2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001) se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tlaa apeela bana motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul pentru copii'. Autorul citat observă că în limbile în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma aplicativă. Există construcții aplicative care pot fi definite ca permițând promovarea unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Maria tricotează puloverul/la pulover. Construcțiile etichetate drept forme de antipasiv în limbile acuzative răspund numai parțial definiției date de Dixon (vezi supra, 6.1.): deși aceste construcții corespund primelor trei criterii din definiția dată de Dixon (structura tranzitivă devine intranzitivă, A devine S, O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet eliminat − în cazul ștergerii obiectului nespecific −), ele contravin ultimului criteriu, nefiind asociate cu o marcare explicită, marcare evidentă în cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]