KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud Grimshaw 1987) a făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Levin și Rappaport Hovav (2005: 12), Petcu (2009: 13) etc. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14) arată că motivația originară a Ipotezei Inacuzative a fost recunoașterea faptului că anumite diagnostice sunt explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect direct în adâncime; (b) distincția este corelată cu proprietăți semantice ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol major în teoria lingvistică. Ideea centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corul școlii; ● treceri între tranzitive și inergative, prin ștergerea obiectului nespecific: Ion mănâncă sarmale toată ziua > Ion mănâncă toată ziua Ion scrie romane polițiste > Ion scrie. Hill și Roberge (2006: 5−6) observă că este posibilă trecerea între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trecerea între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un fenomen sintactic (vezi infra, 3.1., 4

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai puțin productivă decât celelalte două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ruinează, Drumul se înfundă, Copacii se usucă − GALR I: 328). În al treilea rând, prezintă interes pentru ergative problema tranzitivității. Pană Dindelegan 2008a [2005a]: 343−344, în GALR I, arată că verbele ergative au un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se usucă − GALR I: 328). În al treilea rând, prezintă interes pentru ergative problema tranzitivității. Pană Dindelegan 2008a [2005a]: 343−344, în GALR I, arată că verbele ergative au un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical: ergativele, ca și tranzitivele, au, de cele mai multe ori, participii adjectivizabile, trăsătură absentă la intranzitivele neergative. Asemănarea dintre intranzitive și ergative privește mai ales incapacitatea lor de a satisface construcția pasivă (Pană Dindelegan 2008d [2005d]: 142/140, în GALR II). Deși incapabile să apară în construcții pasive 8, ergativele realizează construcții aparent pasive, construcții cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical: ergativele, ca și tranzitivele, au, de cele mai multe ori, participii adjectivizabile, trăsătură absentă la intranzitivele neergative. Asemănarea dintre intranzitive și ergative privește mai ales incapacitatea lor de a satisface construcția pasivă (Pană Dindelegan 2008d [2005d]: 142/140, în GALR II). Deși incapabile să apară în construcții pasive 8, ergativele realizează construcții aparent pasive, construcții cu Pacientul așezat în poziția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cresc prețurile − Prețurile cresc, Gospodina arde mâncarea − Mâncarea se arde, Căldura coace fructele − Fructele se coc, Seceta seacă fântânile − Fântânile seacă). În realitate, construcțiile ergative sunt lipsite de sens pasiv; cele două verbe din construcția tranzitivă și din perechea ei intranzitivă nu sunt legate printr-o relație de "pasiv", ci reprezintă unități lexicale distincte (GALR II: 142/140, s.n.). Restricția semantică formulată pentru diateza impersonală (Pană Dindelegan 2008e [2005e]: 147/145, în GALR II), care nu caracterizează decât verbele intranzitive, și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ei intranzitivă nu sunt legate printr-o relație de "pasiv", ci reprezintă unități lexicale distincte (GALR II: 142/140, s.n.). Restricția semantică formulată pentru diateza impersonală (Pană Dindelegan 2008e [2005e]: 147/145, în GALR II), care nu caracterizează decât verbele intranzitive, și, mai precis, nu apare decât la verbele intranzitive nonreflexive și noncopulative, precum și restricția semantico-sintactică − diateza impersonală nu este acceptată decât de acele verbe care au ca restricție selecțională un subiect cu trăsătura [+ Personal]: Se doarme greu când ești îngrijorat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasiv", ci reprezintă unități lexicale distincte (GALR II: 142/140, s.n.). Restricția semantică formulată pentru diateza impersonală (Pană Dindelegan 2008e [2005e]: 147/145, în GALR II), care nu caracterizează decât verbele intranzitive, și, mai precis, nu apare decât la verbele intranzitive nonreflexive și noncopulative, precum și restricția semantico-sintactică − diateza impersonală nu este acceptată decât de acele verbe care au ca restricție selecțională un subiect cu trăsătura [+ Personal]: Se doarme greu când ești îngrijorat, Se aleargă prea repede, Din cauza valurilor, se înoată greu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și definiția din Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi supra, 2.2. −: cauzativele ergative sunt caracterizate prin prezența aceleiași forme verbale, atât în construcția intranzitivă noncauzativă, cât și în cea tranzitivă cauzativă, transformarea cauzativă este responsabilă de "tranzitivizarea" verbului din construcția de bază; trăsătura ergativității se manifestă prin schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct. Autoarea arată că efectul cauzativizării este "dereflexivizarea" verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
balansa). Definiția și clasificarea propuse de Ușurelu (2005a,b) urmează linia lui Lyons, cu influențe din teoria localistă, îndepărtându-se destul de mult de accepția curentă dată verbelor ergative (inacuzative). Ușurelu (2005a: 156−157) explică existența perechilor de verbe prin cauzativizare (intranzitivul cu formă reflexivă este derivat de la verbul tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre relația dintre cele două ipostaze (aceeași intrare lexicală sau intrări diferite). Și considerarea verbelor psihologice și a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
linia lui Lyons, cu influențe din teoria localistă, îndepărtându-se destul de mult de accepția curentă dată verbelor ergative (inacuzative). Ușurelu (2005a: 156−157) explică existența perechilor de verbe prin cauzativizare (intranzitivul cu formă reflexivă este derivat de la verbul tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre relația dintre cele două ipostaze (aceeași intrare lexicală sau intrări diferite). Și considerarea verbelor psihologice și a celor de percepție ca fiind ergative este discutabilă (vezi infra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
PRINCIPII DE STABILIRE A INVENTARULUI 3.1. Definiții, probleme terminologice În funcție de modelul teoretic, au fost formulate mai multe definiții ale verbelor inacuzative, multe dintre acestea având ca punct de pornire Ipoteza Inacuzativă. Zribi-Hertz (1987: 29) arată că argumentul unui verb intranzitiv este un adevărat subiect, în timp ce argumentul unui verb ergativ este un fals subiect, un obiect tematic promovat ca subiect structural printr-o regulă gramaticală. Haegeman (1994: 323) consideră că verbele inacuzative sunt verbe cărora le lipsește argumentul extern și care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a avea o pereche tranzitivă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 82) stabilesc acest tip de distincție (preluată și de Avram 2003: 179) în cadrul clasei de verbe inacuzative, delimitând, din punctul de vedere al reprezentării lexico-semantice, trei mari clase de verbe intranzitive: (a) inacuzative a căror reprezentare lexico-semantică de bază este cauzativă/diadică și a căror structură argumentală conține un singur argument direct intern (inacuzative derivate) − cele care au pereche tranzitivă/cauzativă; (b) inacuzative care nu pot fi puse în relație cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
variantă cauzativă trec testul adjectivării participiului − om supărat/ amuzat/preocupat etc., − dar acesta nu poate fi folosit ca argument pentru inacuzativitate, din moment ce și alte clase de verbe din română, în afara inacuzativelor, acceptă construcția (vezi GALR I: 502): tranzitive (carte citită), intranzitive simetrice (om înrudit/învecinat cu mine). Verbele psihologice care nu au variantă cauzativă nu acceptă adjectivizarea participiului (*copil sinchisit de școală/suferit de inimă). În sfârșit, autorii care optează pentru considerarea verbelor psihologice ca fiind ergative pe baza participării acestora

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]