528 matches
-
prima generație de imingranți versus a doua generație. În același timp, societatea israeliană este foarte mult orientată spre familie, iar închiderea generațională - atât din punct de vedere emoțional cât, și geografic - este un lucru destul de frecvent (Peres și Katz, 1991). Intrigată fiind de mobilitatea impresionantă pe care am remarcat-o la intervievații noștri, întrebările cercetării mele s-au concentrat asupra locului ocupat de familiile de origine ale subiecților, așa cum reieșau din relatările lor. Doream să studiez atitudinea pe care aceștia o
[Corola-publishinghouse/Science/2308_a_3633]
-
Fundației Elinor Sherman. Deschid gura să zic ceva, după care o închid la loc. — Deci, zice, ridicând privirea, și în colțul buzelor i se formează un surâs. Cum ți s-a părut Plaza? — Știai despre asta? Mă uit la el intrigată. — Da. Normal că știam. Aș fi venit și eu dacă nu aveam un prânz de afaceri. — Dar, Luke... Inspir adânc, sforțându-mă să-mi păstrez calmul. Știi că mama ne organizează nunta în Anglia. — Pregătirile sunt într-o fază extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în mâini și pe genunchi, și toate ușile mi se trântesc în față... — Hai, gata! zice Christina, pe jumătate exasperată, pe jumătate amuzată. Vrei să-ți dau șansa vieții tale? Dă-mi să-ți văd creațiile. Se lasă o tăcere intrigată. Îi arunc lui Danny o privire grăbită. Poate că ăsta e momentul care îi va schimba viața! Christina îi va remarca imediat geniul, Barneys îi va cumpăra întreaga colecție și va fi un om făcut! Pe urmă Gwyneth Paltrow va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îl făcea să tușească. Eram într-o vizită oficială în acel oraș. Primarul m-a primit cu mare respect și multă prietenie. Știți, avem un român, un nefericit, de fapt doi, aici în...orașul nostru. Ce caută pe aici? întreb intrigat. Persecutați de Ceaușescu, niște oameni să le plîngi de milă. Vreți să-i vizitați? La ei, acasă? Ei, nu. Au fost arestați pentru jaf și tentativă de omor. Sînt chiar din orașul dumneavoastră. Sînt foarte jenat și regret că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la casa lui. Bicicletele au rămas la umbră, pe malul de vizavi, aproape de localul cu bere și sucuri, lângă curtea omului nostru. George a strigat, după ce-a bătut în poartă: "Nea Costică ! Nea Costică !”, până a apărut, curioasă și intrigată de vederea a doi necunoscuți, nevasta lui, o femeie scundă, durdulie. Am intrat în curte, fiindcă prispa casei, văruită în albastru și destul de înaltă, fiind la umbră, parcă ne făcea cu ochiul. Îndemnați de gazde, am adus și bicicletele
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
de el nicio amintire proprie. Atent la indicatoare am trecut de CASA DE CULTURA RADU BELIGAN, (prin anagramarea denumirii satului GALBENI, component ca și Cârligi al comunei Filipești, rezultă conform dorinței sale, numele actorului), de stâlpii înalți ai antenelor binecunoscute. Intrigat, fiindcă știam că undeva trebuia s-o iau la dreapta, după ce am intrat în Berești-Bistrița am întrebat când am avut pe cine, despre drumul pe care trebuia s-o iau. "Păi, l-ați lăsat în urmă cu vreo 10 kilometri
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
Unde-s lemnele?? Știu eu? Scârbele dracului! Și de asta i-au arestat? Probabil... Cred că da. Măi, măi, măi...! În timpul acestui dialog privind pe geam din biroul său primarul a zărit grupul de copii escortați de cei doi milițieni. Intrigat și impresionat, a ținut să afle personal despre ce este vorba și a ieșit valvârtej din birou. Hei! Ia oprește puțin! Ce-i aici? Ce s-a întâmplat? Trăiți tovarășu' primar! Permiteți să raportez. Hoții ăștia au furat un salcâm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o bancă, de pe care abia se uscase umezeala nopții, am zărit o mulțime de cărți de joc, aranjate într-o ordine anume: așii, în perechi, valeții și popii grupați și ei și așa mai departe. M-am oprit o clipă intrigat, neputând să explic rostul acestor cărți. Cum nu sunt jucător de cărți (sunt analfabet în această direcție) și nu am nici înclinații metafizice, înțelegând că magia este o formă de gândire care nu îmi poate fi accesibilă, mi-am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
oameni, alte poveți, alte amintiri, alte închipuiri... cine mai citește o scrisoare căzută din cer pe aripile unei frunze verzi, aurii, galbene, cu infinite nuanțe intermediare? Ce întâmplare! Când am ajuns acasă, după-amiază târziu, mă aștepta răbdător, cu o mutră intrigată, domnul de dimineață, vecinul cu sacoșa de zarzavat. S-a uitat ciudat, bănuitor, în jur și mi-a spus cu o clandestină prudență, șoptit: Am mai găsit una... era sub mașină, se pierduse în timpul nopții". Și mi-a scos din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să știu astfel de lucruri un piculeț mai devreme decât cei care îmi pun asemenea întrebări istorice, am răspuns rușinat că nu știu. Am fost luminat: „Cea mai bună prietenă a președintelui Bush, Lia Roberts din Nevada. Duduie de milioane”. Intrigat, mi-am făcut lecțiile, cum se spune, și am aflat că, de fapt, la București pleacă ambasador un excelent diplomat de carieră. Nu e rău de adăugat că dl Michael Guest s-a dovedit, de departe, cel mai bun ambasador
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
se ridică în picioare și privi la dormitorul mohorât și nemobilat, își aminti de vis. Coborî încet scările, înciudat de unele amănunte. De ce oi fi vrut să văd dacă are o cicatrice deasupra inimii? Acum se afla jos și remarcă intrigat că ușa de la camera de zi era deschisă. Savură cu ușurare pustietatea desăvârșită a camerei, până ce aerul rece ca gheața îl conduse spre bucătărie, unde aprinse în grabă focul de la aragaz și se încălzi în sfârșit. O privire aruncată pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
de altfel și juca. Râdeam cu toții de ne prăpădeam, dezlănțuiți și isterici, în timp ce Mihai, aiurit, alerga tot timpul la bucătărie și înapoi, chi purile s-o ajute pe Alice, dar de fapt pentru a-și ascunde febri litatea și emoția... Intrigată și fericită totodată, Alice, până la care răzbăteau revăr sările de hohote din casă, îl întreba: — Dar ce se întâmplă acolo, Buțule? Nu știu, zău, ce i-a apucat! îi răspundea radios Mihai. Parcă au înnebunit cu toții! Se servi bufetul, mai
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
la un neurochirurg este trimis, pe vremea lui Ceaușescu, un "Cooperator" care acuza violente dureri de cap. Se hotărăște operația, i se decupează calota craniană și înăuntru gol! Doar un fir subțire care traversa "peștera" dintr-o parte în alta. Intrigat, chirurgul se hotărăște să taie firul și ce credeți că se întâmplă? Pacientului i-au căzut urechile, respectiv "uneltele de producție"! Sumbru, dar adevărat!). Am extras în mod "aleatoriu" cum chipurile se petrece la alegerea completelor de judecată în instanțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
într-adevăr, întrecea adeseori măsura, și nu numai în privința băuturii). Cuvintele lui m-au tulburat: exista, prin urmare, o taină, o taină pe care, când voi fi mare, mi-o va dezvălui. Despre ce să fie vorba, mă întrebam, foarte intrigat, înlocuind o presupunere cu alta. Imaginației mele i se dăduse serios de lucru. Parcă trăiam într-un roman. Când am „crescut mare” însă, tata nu mi-a dezvăluit nici un secret și nici eu nu i-am cerut s-o facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
constituind, de fapt, însăși destinația. * Cum a murit lelea Saveta. S-a culcat, ca de obicei, devreme, dar n-a putut să adoarmă: o supăra un ghimpe de lumină, apărut în acea seară nu se știe de unde și cum, încât, intrigată și supărată, s-a ridicat din pat și s-a dus la fereastră, să vadă ce-i cu lumina aceea și să mai tragă un pic perdeaua. Și a murit. * În primăvara lui 1986 am vizionat, pe micul ecran, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
transformă în inspirație. Forma perfectă a clopotului se încheagă în întunericul minții neștiutoare și rezultatul întrece toate așteptările. Taina bătrânului meșter, nedivulgată urmașului, este redescoperită de către acesta ca printr-o iluminare. Rubliov, care urmărise avid giganticul efort colectiv și, din ce în ce mai intrigat, comportamentul agitat și ciudat, de un despotism pe jumătate pueril, pe jumătate ținând de o fanatică credință în vocația sa, al tânărului artist de o infailibilitate cvasi-isterică în hotărârile pe care le ia și le impune, desprinde tâlcul profund al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
femei, cu vizibilă intenție de a corecta reacția surprinzătoare, „cinică” a omulețului de-o șchioapă. Care, derutându-ne și mai tare pe toți... trei, replică prompt: „Foarte bine” (foarte bine că l-a părăsit!). „Cum adică foarte bine”, întreabă vădit intrigată una din însoțitoarele lui. Nepăsător, copilul nu mai răspunde însă. El a spus ce a avut de spus. În timp ce mă îndepărtez, depășind micul grup de femei - îndoliate? - și un copil revoltător de bine dispus pe fondul acelui mieunat de pisic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult este portugheza; mă topesc după ea, când am ocazia, vizionând, de exemplu, Sclava Isaura, s-o aud, de ce, n-aș putea să explic, problema ține de inefabilul celor mai „arbitrare” opțiuni ale noastre. * Atitudinea mea, care i-a nedumerit, intrigat, dezamăgit, indignat pe atâția nu ar fi bine înțeleasă dacă nu aș confirma ceea ce deja se știe: că am fost și am rămas, neinfluențat de virajele altora, un om de stânga. Un om, pur si simplu, de stânga, nu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
peștișor colorat ce luminează plaja cu solzii lui sclipitori. Îl spionez de departe și îi văd mâinile mici care desprind, sfioase, peștișorul cel neascultător din cârlig și-l pun pe o lespede albă, mai încolo. După aceea, copilul privește foarte intrigat la peștele care, scos din apă, se zbate spasmodic fără aer. Îmi dau seama de mulțumirea lui extremă, după euforia ce i se citește-n ochi în timp ce se uită extaziat la salturile agonizante ale micii vietăți. Cred că agonia este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pregătise, scăldați în miresma aceea puternică și, după un somn scurt și întremător, ne-am reluat mersul, străbătând îndărăt cărarea pe care Aia avusese grijă s-o însemneze, făcând crestături discrete cu o mică secure cu două tăișuri. Am privit intrigat acel instrument. „E un labrys”, a spus ea. Mi-am amintit de labrys-ul desenat pe pereții labirintului, construit de Dedal în Creta pentru regele Minos, care a închis acolo Minotaurul (fruct al iubirii dintre soția sa, Pasifae, și un taur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
urinat pe piciorul meu... Apoi Aia a lipit frunza de brusture pe rană și a legat-o cu o cârpă curată. În tot timpul cât au durat toate astea, rostea concentrată, cu buzele strânse, cuvintele unui descântec. Am fost foarte intrigat. Pe seară mă simțeam exact ca și cum accidentul acela nici nu s-ar fi întâmplat. Rana nu mă mai deranja deloc. Platon vorbește, undeva, despre leacurile naturale pe care le folosesc geții. Nu știu cine l-a informat. Poate că a călătorit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
turcilor la Podul Înalt, s-au înălțat rugi de mulțumire prin catedrale, dangătul clopotelor a umplut Europa. A fost o sărbătoare. Te prinde uimirea... Oștiri de cavaleri, Europa adunată în cruciade la Cossovo, Nicopole, la Varna n-au reușit, adaugă intrigat Alexandru. Și... și au dobândit o asemenea biruință "niște țărani proști luați de la cornele plugului". E de neînțeles. Cum a fost posibil aceasta? N-ai fost la Vaslui să-i vezi! Într-adevăr, e un miracol. Don Paul mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deșertăciuni"... Cu mișcări line, își scoate cerceii, inelele, colierul, până și vulturul bizantin cu două capete. Le pune în casetă și i-o întinde. A rămas pe piept numai cu o cruce simplă, de aur. Ce faci? o întreabă Țamblac intrigat. Ce vrei să faci? Să le dai lui Ștefan. Are nevoie de bani. Maria! Nu! protestează Țamblac. Nu poți face asta! Te lepezi de tot! De toate te lepezi?! Pentru mine, unchiule, pietrele aistea nu mai au nici o valoare. Le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce vrei să faci? Ștefan își șterge fața cu o cârpă albă pregătită pentru oblojeală: Nu cumva ai vreo pereche de opinci? Cu cât mai ponosite, cu atât mai bine. Nu înțeleg, la ce ai trebuință de opinci? întreabă Daniil intrigat. Ce vrei să faci? întreabă din nou, dar Ștefan tace. Să nu faci vreo nebunie, se frământă Daniil îngrijorat. Nebunie?! hâhâie Ștefan. Am făcut destule la viața mea, una în plus nu mai contează. Orice gând nebun ți-ar da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luam prânzul împreună, am prelungit audiența ei în salonul de primiri al ambasadei, pentru a afla cât mai multe despre excursiile ei prin țara minunată a soțului ei, despre alte persoane de origine română rezidente în Peru. În zilele următoare, intrigat că nu găseam, la data notată din pașaportul româncei, nici o înregistrare privind încasarea taxei respective, m-am apucat să caut cu insistență vreo referire la prezența în misiune a româncei cu care avusesem interesanta convorbire și, oarecum îndemnat și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]