244 matches
-
Petrescu, Al. Rossetti, Marietta Sadova, dar și Eugen Ionescu, Cioran, M. Eliade; sau Cella Serghi, Leni Caler ș.a. Ebine că acest jurnal a apărut abia acum; epurată de bârfă (care Își pierde interesul În timp), se poate vedea ceea ce este invariant: acelaș zaț stă și la fundul cafelei din zilele noastre. Așa Încât iată: văzând pe fereastră l’Ile St. Louis și catedrala Notre Dame, mă simt În Bucureștii anilor 1935-1944 pe care i-am mai prins la venirea mea În București
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cvasi-psihică a unei entități ontologice. Pentru a vorbi despre așa ceva trebuie să fii În primul rînd istoric, nu lingvist. Să fii un arhivist. Apoi, trebuie să fii epistemolog, unul pentru care cunoașterea este rezultatul rupturilor. Cineva care caută rădăcinile tuturor invarianților, deci exteriorul oricărei idei care Însoțește istoria fără să intre În ea. Poți, adică, să vorbești despre literatura modernă ca despre o „invenție” a secolului al XVIII-lea și, abia apoi, poți susține că literatură s-a scris și Înainte
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
limbii. întrucît primele regularități non-fonetice întîlnite în studiul unui text lingvistic sunt categoriile gramaticale, s-a încercat realizarea unei analize structurale a nivelului semantic impunând în descrierea semnificatului un cadru sintactic bine determinat. Teoria glossematică (de la glossem: unitate ireductibilă și invariantă a limbii) a danezului Louis Hjelmslev definește pur lingvistic categoriile gramaticii, constituind o a treia etapă în evoluția structuralismului lingvistic. Pentru un hjelmslevian, limba nu mai este atât un sistem, ca la Saussure, sau un cod servind comunicației, ca la
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
zice "degenerată", iar numărul maxim de vectori proprii liniar independenți care îi corespunde este "ordinul de degenerare"; fenomenul se numește "degenerescență". Acești vectori nu sunt, în general, ortogonali, însă există metode de ortogonalizare prin care se poate construi, în subspațiul invariant asociat unei valori proprii degenerate, un sistem echivalent de vectori ortogonali. Împărțind fiecare vector propriu prin norma sa, se obține un sistem "ortonormat" "complet" de vectori proprii, caracterizat prin unde formula 34 e "simbolul Kronecker" (care are valoarea 1 pentru indici
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
medie a unei mărimi fizice formula 131 reprezentată prin operatorul hermitic formula 132 pe colectivul statistic descris de funcția de stare formula 133 este" Dacă rezultatul măsurării mărimii fizice formula 17 este valoarea proprie formula 137 funcția de stare după măsurare se află în subspațiul invariant asociat acestei valori proprii." Reducerea funcției de stare reprezintă efectul cuantic, incontrolabil experimental, care definește o măsurătoare ideală; funcția de stare după măsurătoare se referă la un colectiv statistic în general diferit de cel dinaintea măsurătorii. Dacă rezultatul măsurătorii este
Mecanică cuantică () [Corola-website/Science/297814_a_299143]
-
fi continuă în loc de a avea o graniță discretă, în acest caz, chestiunea se consideră a fi într-o situație supercritica. Cand cele trei stări să îndeplineasc, pe baza condițiilor, este cunoscut ca un triplu punct și deoarece acest lucru este invariant, este un mod convenabil de a defini un set de condiții. Cel mai cunoscute exemple de stări de agregare sunt solid, lichid și gazos. Multe substanțe prezintă mai multe faze solide. De exemplu, există trei faze solide ale fierului (alfa
Chimie () [Corola-website/Science/296531_a_297860]
-
român, membru titular al Academiei Române. A făcut studii de teoria funcțiilor de o variabilă complexă (funcții meromorfe, funcții univalente, invarianți de prelungire analitică) cât și de geometrie diferențiala și topologie algebrica, cu deosebire în teoria nodurilor (între altele "Teorema și invariantul Călugăreanu"). A fost un inițiator al învățământului de teoria funcțiilor complexe, având o contribuție importantă și prin tratatul publicat la Editură Didactica și Pedagogica (1963). s-a născut la Iași, în ziua de 16 iulie 1902, într-o familie de
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
al domeniilor univalente dintr-un spațiu euclidian oarecare. Plecând de la observația că inversă unei funcții uniforme este univalenta în orice disc în care ea este olomorfă, reușește în 1933 o condiție necesară extrem de simplă pentru uniformitatea unei funcții analitice. Descoperirea invarianților de prelungire analitică constituie una dintre contribuțiile cele mai importante ale lui Călugăreanu în teoria funcțiilor analitice. Pornind de la cercetările anterioare asupra funcțiilor meromorfe și a funcțiilor univalente, a fost condus la o problemă mai generală și anume aceea a
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
funcții. Observînd că atunci când este vorba de proprietăți globale, care privesc funcția că un întreg, exprimarea acestor proprietăți prin egalități sau inegalități în care intervin coeficienții unui element, este independentă de elementul ales, a fost condus în 1936 la definirea invarianților de prelungire ai funcțiilor analitice. Aceștia sunt expresii formate cu coeficienții taylorieni ai unui element al funcției analitice a caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
caror valoare nu se schimbă când se înlocuiește un element cu oricare alt element al aceleiași funcții analitice. Într-o serie de lucrări a reușit să construiască succesiv astfel de invarianți pentru diferite clase de funcții analitice. Teoria generală a invarianților de prelungire este elaborată în 1939 când, observând că aceste expresii atașate funcției analitice sunt în fond funcționale analitice (cunoscute în literatura că funcționalele Călugăreanu), a utilizat teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
teoria funcționalelor analitice a lui L. Pantappie pentru obținerea unui sistem complet de invarianți și covarianți de prelungire în cazul general. Rezultatele obținute în această direcție aruncă o lumină nouă în studiul proprietăților globale ale funcțiilor analitice. Menționam că teoria invarianților de prelungire care este expusă în cartea lui P. Levy ("Problemes concrets d’Analyse fonctionelle", Paris, 1961) a format obiectul mai multor lucrări ale lui Fr. Pellegrino, precum și a tezei de doctorat a lui Fr. Succi (1950). Încercările de rezolvare
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
în cartea lui P. Levy ("Problemes concrets d’Analyse fonctionelle", Paris, 1961) a format obiectul mai multor lucrări ale lui Fr. Pellegrino, precum și a tezei de doctorat a lui Fr. Succi (1950). Încercările de rezolvare a problemelor puse de teoria invarianților de prelungire, utilizând polinoamele lui Pafnuti Cebîșev în domeniul complex, l-au condus la o serie de rezultate importante. Astfel, a obținut o formă specială cu totul remarcabilă sub care se pot pune polinoamele lui Cebișev ale unei mulțimi compacte
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
pe alt plan, stabilind existența cutelor și a vârfurilor simple sau multiple, precum și inexistentă lor în cazul transformărilor conforme și a celor topologice echivalente cu acestea. În colaborare cu Gh. Th. Gheorghiu în anul 1941 a obținut interpretări geometrice ale invarianților diferențiali afini și proiectivi ai curbelor plane. Teoria nodurilor constituie acel capitol al topologiei care l-a atras în mod deosebit încă din anul 1942, acesta fiind de altfel domeniul în care a lucrat cu multă pasiune pînă în ultimele
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
1942, 1959 și 1961 sunt dați sub forma integrală (de tipul integralei lui Gauss). Unul dintre acești invarianți este reluat de matematicienii americani W. F. Pohl (1968), J. H. White (1969, teza de doctorat) și F. Brock Fuller, care aplică invariantul la problema răsucirii moleculelor ADN interesând biologia moleculară (1971) (vezi și ). Ulterior sunt găsite și alte aplicații în mecanica cuantică și în geofizica. Citam din „Helicity and Călugăreanu’s invariant”: "Curios, Fuller (1972), într-un articol dedicat lui Călugăreanu (la
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
1969, teza de doctorat) și F. Brock Fuller, care aplică invariantul la problema răsucirii moleculelor ADN interesând biologia moleculară (1971) (vezi și ). Ulterior sunt găsite și alte aplicații în mecanica cuantică și în geofizica. Citam din „Helicity and Călugăreanu’s invariant”: "Curios, Fuller (1972), într-un articol dedicat lui Călugăreanu (la aniversarea a 70 de ani), atribuie lui White (1969) rezultatul n = W + Tw, deși acest rezultat, împreună cu Tw = Ț + N, pot fi găsite clar enunțate, si cuplate cu o analiză
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
Galois, care caracterizează funcțiile care au primitive de o anumită formă, dând astfel criterii bazate pe teoria grupurilor pentru când soluțiile anumitor ecuații diferențiale se comportă bine. Proprietățile geometrice ce rămân stabile în raport cu acțiunile de grup sunt studiate în teoria invarianților. Grupurile matriceale constau dintr-o mulțime de matrice și operația de multiplicare a matricelor. "Grupul general liniar" "GL"("n", R) constă din toate matricele inversabile "n"x"n" cu elemente reale. Subgrupurile lor sunt denumite "grupuri matriceale" sau "grupuri liniare
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
adunare, , și, analog, alte spații topologice cum ar fi numerele complexe sau numerele "p"-adice. Toate aceste grupuri sunt local compacte, și deci au măsură Haar și pot fi studiate prin analiză armonică. Primele oferă un formalism abstract de integrale invariante. Invarianța înseamnă, în cazul numerelor reale de exemplu: pentru orice "c" constant. Grupurile matriceale peste aceste grupuri cad sub incidența acestui regim, ca și inelele adelice și grupurile algebrice adelice, structuri importante pentru teoria numerelor. Grupurile Galois de extensii de
Grup (matematică) () [Corola-website/Science/302726_a_304055]
-
încă invitat la o percepție neconvențională în raport cu tradiția și așezarea într-un unghi favorabil analizei de tip intelectiv. Cuplul autor-privitor participă simultan la un proces de emancipare ce se definește pe măsură ce unul sugerează codul simbolic, celălalt și-l însușește interesat. Invarianții estetici propuși de André Lhote privind elementele constitutive la nivelul picturii invocă forma, linia, culoarea, tonurile, valorile, contrastele, ornamentele dar nu uită că, finalmente, ceea ce contează este emoția artistică identificabilă în calitatea sentimentului indus imaginii. Arta rămîne sugestie chiar dacă pictorii
Val Gheorghiu by Valentin Ciuc? () [Corola-other/Science/83656_a_84981]
-
ce se mișcă cu viteza luminii, iar teoria nu oferă nicio predicție la acea viteză. Se poate restaura și forma clasică în teoria relativității cu ajutorul cuadrivectorilor. Această relație este corectă în teoria relativității când formula 27 este cuadriforță, m este masa invariantă, iar formula 28 este cuadriaccelerație. Toate forțele din univers se bazează pe patru forțe fundamentale. Forțele tare și slabă acționează doar pe distanțe foarte scurte, și sunt cele care țin anumiți nucleoni și anumite nuclee împreună. Forța electromagnetică acționează între sarcini
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
f" în "x" în direcția "v". Rezultă că gradientul lui "f" este ortogonal pe curbele de nivel (în general, mulțimile de nivel) ale lui "f". Aceasta arată că, deși gradientul este definit în termeni de coordonate, el este de fapt invariant în raport cu transformările ortogonale, așa cum și trebuie să fie, în lumina interpretării geometrice date mai sus. Deoarece gradientul este ortogonal pe mulțimile de nivel (mulțimile de-a lungul cărora "f" este constantă), poate fi folosit pentru a construi un vector normal
Gradient () [Corola-website/Science/311540_a_312869]
-
s-a căsătorit. În 1881 a fost invitat la Baltimore, unde, timp de o jumătate de an, a ținut cursuri speciale. A fost membru al Royal Society. A adus contribuții importante la dezvoltarea geometriei descriptive, algebrei, teoriei funcțiilor și teoriei invarianților, teoriei matricelor și a determinanților. Astfel, în 1841 a introdus notația modernă a determinanților, iar în 1844 a introdus determinanții speciali, noțiunile de determinanți strâmbi și strâmb simetrici, dându-le aplicații în algebră, geometrie și analiză matematică. În 1858 a
Arthur Cayley () [Corola-website/Science/311067_a_312396]
-
notația modernă a determinanților, iar în 1844 a introdus determinanții speciali, noțiunile de determinanți strâmbi și strâmb simetrici, dându-le aplicații în algebră, geometrie și analiză matematică. În 1858 a precizat definiția și proprietățile fundamentale ale matricelor. A aplicat teoria invarianților la studiul proprietăților generale ale determinanților. A utilizat determinanții pentru scrierea ecuației planului care trece prin trei puncte în spațiu (geometrie analitică). Cayley a ajuns la concepția unei geometrii "n"-dimensionale. Începând cu anul 1854 s-a ocupat de teoria
Arthur Cayley () [Corola-website/Science/311067_a_312396]
-
complexe. Aprofundând cercetările lui János Bolyai și Nikolai Lobacevski relativ la fondarea geometriei neeuclidiene, Cayley a creat o geometrie proprie ("tip Cayley"). Cayley a introdus calculul tensorial, a cercetat curbele și suprafețele analagmatice, a stabilit algoritmul simbolic ("tip Cayley") pentru obținerea invarianților în teoria formelor, de care ulterior s-a ocupat matematicianul român Gheorghe Călugăreanu în 1945. A extins analitic teorema lui Pascal la sistemul de hexagoane. A cercetat analitic problema lui Malfatti pentru suprafețe de ordinul întâi. Între 1843 și 1845
Arthur Cayley () [Corola-website/Science/311067_a_312396]
-
restrânsă. Ideea de conservare se poate salva făcând câteva mici modificări ale definițiilor acestora pentru a ține cont de vitezele relativiste. În teoria relativității, aceste definiții sunt considerate definiții corecte pentru impuls și energie. Dat fiind un obiect cu masa invariantă "m" călătorind cu viteza "v" energia și impulsul lui sunt date (și definite) de unde "γ" (Factorul Lorentz) este dat de unde formula 58 raportul dintre viteză și viteza luminii. Termenul γ apare frecvent în relativitate, și vine din ecuațiile transformărilor
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
utilitatea acesteia, transformăm poziția unui eveniment de la un sistem de coordonate "S" la un sistem "S"', calculând care este chiar transformarea Lorentz dată mai sus. Toți tensorii se transformă după aceeași regulă. Tetravectorul pătratelor diferențialelor distanțelor formula 100 construit folosind este invariant. Faptul că este invariant înseamnă că are aceeași valoare în toate sistemele inerțiale, deoarece este un scalar (tensor de rang 0), și astfel Λ nu apare în transformarea sa trivială. De observat că atunci când elementul formula 102 este negativ, formula 103 este
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]