294 matches
-
deși respinse pe bună dreptate de adversari ca apocrife, acestea aveau să cunoască un enorm succes, mai cu seamă în Occident - firește, nu pentru tezele cristologice, ci pentru doctrina mistică (cf. pp. 000-000). Teologia calcedoniană, preocupată mai ales de definirea ipostasului, era reprezentată cu succes de Leonțiu din Bizanț (care, conform cercetărilor lui M. Richard, nu poate fi definit ca neocalcedonian, ci ca un calcedonian autentic) și, de pe o poziție ce concorda cu neocalcedonismul lui Iustinian, de Leonțiu din Ierusalim (cf.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
episod a marcat încheierea controverselor origeniste. în ce privește conciliul de la Constantinopol, acesta a avut ca rezultat principal condamnarea celor Trei Capitole printr-o formulă cristologică prin care era oficializat neocalcedonismul; în ea se proclama în Cristos „unirea potrivit cu alcătuirea sau potrivit cu ipostasul” și se afirma că Isus crucificat în carne „este Dumnezeu adevărat și Domn al slavei”. Forme ale producției literare Producția literară teologico-dogmatică din această perioadă este în mare parte polemică. Pe de o parte, sînt combătute doctrine condamnate deja ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un limbaj teologic precis. Tema dominantă este cristologia, în special întruparea, văzută din perspectivă net antinestoriană; Proclus insistă asupra Fiului unic, în care cele două naturi nu duc la apariția a două ipostasuri separate, ci sînt reunite într-un singur ipostas, grație așa-numitei oikonomia, voința de mîntuire a lui Dumnezeu care se realizează în istorie și, mai precis, în întrupare. De la Proclus ne-au rămas și opt scrisori, în parte fragmentare, și alte cîteva ce-i sînt adresate. Cele mai multe s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
teză antiohiană), dar nici că s-a transformat în carne, lucru care ar echivala cu o alterare a imuabilității naturii divine; pentru a sublinia acest punct, Scriptura spune că a luat chip de rob (Filip. 2,7) (5-6). Prin urmare, ipostasul lui Dumnezeu întrupat este unul singur (9; cf. infra). Celebru este și singurul fragment rămas (în greacă și latină) din scrisoarea 4, adresată lui Ioan de Antiohia, în care Proclus afirmă: „Mărturisim că unul din Sfînta Treime a fost crucificat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mult după Proclus. Proclus a adoptat o poziție prin care încearcă să se situeze între tezele antiohienilor și cele ale alexandrinilor. Refuză să accepte că Maria a dat naștere unui simplu om ori unui Dumnezeu (omilia 1); proclamă un singur ipostas, ceea ce îl apropie de Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl disociază de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl disociază de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și două naturi, ceea ce îl disociază de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca persoană a Logosului întrupat decît ca natură proprie a Logosului, ca la Chiril. Fără să fie un teolog original, Proclus, prin efortul său de mediere, a contribuit serios la evoluția care a dus la formula de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decît al elaborării teologice și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor, care însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se găsesc în fasciculele ACO II (actele de la Calcedon); cf. CPG III, nr. 5930-5938. Despre Flavian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nu menționa decît foarte puține exemple) cele două epistole scrise contelui Ecumenius cu privire la necesitatea de a apăra distincția dintre proprietățile și acțiunile trupului și cele ale Logosului în cadrul unirii ipostatice; sau cea trimisă lui Maron (păstrată fragmentar), unde natura și ipostasul individual sînt considerate identice; sau cea adresată locuitorilor din Emesa pentru a respinge teza unui membru al acelei comunități care nega faptul că Logosul înviase cu trup de carne. Din scrisorile privitoare la evenimentele contemporane, trebuie amintită, de exemplu, aceea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
parte. Monofizismul său a fost numit de moderni verbal, deoarece, în esență, nu diferă de orientarea lui Chiril și de cea calcedoniană; însă n-ar fi putut accepta niciodată limbajul celor două naturi, pentru faptul că el echivala natura cu ipostasul, după cum am arătat deja, îl obliga să detecteze nestorianismul în orice distincție a naturilor în Logosul întrupat. în acest sens a combătut Tomul papei Leon, care atribuia naturii umane acțiuni proprii; cum acțiunile proprii presupun o existență în sine proprie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unora să poată fi transmisă celorlalte (prin urmare, fără confuzie: contra opiniei gramaticului Sergiu); însă, dată fiind unitatea subiectului, a Logosului, Sever neagă ideea că ar putea fi repartizate atît omului, cît și lui Dumnezeu. După întrupare, există un singur ipostas sau natură a Cuvîntului și, ca atare, și o singură acțiune (energeia). Pe de altă parte, tocmai distincția dintre proprietăți și dintre acțiuni îi permite lui Sever să afirme, în opoziție cu Iulian, că, înainte de înviere, trupul Logosului este muritor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
respingînd criticile aduse textului de către monofiziți. Printre celelalte scrisori existau două adresate lui Iustinian și două lui Antim din Trapezunt, ulterior patriarh de Constantinopol; în a doua epistolă trimisă acestuia, Efrem sublinia că recunoașterea a două naturi într-un singur ipostas nu presupune deloc ideea de diviziune. Scrisoarea adresată lui Mega din Bereea este caracteristică pentru orientarea neocalcedoniană a lui Efrem, care susținea aici necesitatea de a accepta ambele formule - „unire ipostatică în două naturi” și „o singură natură a Logosului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că ființa umană se compune din două naturi, suflet și trup, însă acestea sînt separabile doar în mod abstract, astfel încît „nu înțelegem cele două naturi separat, ci spunem că există una a unei singure ființe”; după Efrem, „una” desemnează ipostasul, și nu natura. El dezvolta apoi, cu ajutorul unui dosar de extrase patristice, o argumentare prin care nega echivalența dintre physis și hypostasis. Scrierea ar putea fi aceea din care se cunoaște un fragment ce ar proveni „din a treia carte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
calcedoniană „în două naturi”; el poate face acest lucru în virtutea unei clarificări terminologice prin care este reinterpretată, în prima formulare a lui Chiril și în general în textele acestuia, physis ca hypostasis, ceea ce îi permite să reformuleze astfel: „un singur ipostas a Logosului întrupat”. Chiar și unirea ipostatică, tipic chiriliană, este considerată în concordanță cu conciliul de la Calcedon. Caracteristice pentru tendința neocalcedoniană sînt, de asemenea, cristologia alcătuirii (unde, pentru Efrem, în Cristos, o synthesis se realizează nu în planul celor două
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este considerată în concordanță cu conciliul de la Calcedon. Caracteristice pentru tendința neocalcedoniană sînt, de asemenea, cristologia alcătuirii (unde, pentru Efrem, în Cristos, o synthesis se realizează nu în planul celor două naturi, ci în acela al ipostasurilor) și negarea unui ipostas autonom al naturii umane a lui Cristos, care nu trebuie definită ca anipostatică - ceea ce ar echivala cu a o defini ca inexistentă - ci enipostatică, pentru că există realmente, însă doar în ipostasul Logosului. Bibliografie. Fotie, Biblioteca, cod. 228-229, ed. și trad
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
naturi, ci în acela al ipostasurilor) și negarea unui ipostas autonom al naturii umane a lui Cristos, care nu trebuie definită ca anipostatică - ceea ce ar echivala cu a o defini ca inexistentă - ci enipostatică, pentru că există realmente, însă doar în ipostasul Logosului. Bibliografie. Fotie, Biblioteca, cod. 228-229, ed. și trad. fr. R. Henry, Photius, Bibliothèque, IV, Les Belles Lettres, Paris, 1965, pp. 114-174; fragmentele în PG 86/2, 2104-2109; S. Helmer, Der Neochalkedonismus, cit., pp. 263-265; 271-272. Cf. și CPG III
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că adepții celor doi pot fi foarte bine definiți drept „susținători ai unor aparențe contrarii (enantiodokêtai), deoarece unii afirmă că în Mîntuitor este aparentă divinitatea, iar ceilalți umanitatea. însă rădăcina celor două erori opuse este aceeași: confuzia dintre natură și ipostas; acest lucru îl determină, pe de o parte, pe Nestorie să afirme că sînt două ipostasuri (ca o consecință a separării naturilor), iar pe de altă parte, pe Eutihie să admită o singură natură (ca o consecință a unirii ipostatice
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că scrierea reprezintă o aprofundare a unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin unui singur individ, nu că ar putea fi atribuite unei unice naturi; dacă se poate spune că Isus e vizibil
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unor teme tratate în trilogia precedentă, la solicitarea cîtorva credincioși ortodocși care cred că adversarii utilizează acum argumente noi în raport cu cele deja combătute de Leonțiu. Scrierea aprofundează examenul critic al identității dintre natură și ipostas, autorul susținînd că în Cristos ipostasul divin și uman este unul, proprietățile fiind așadar comune, însă în sensul că aparțin unui singur individ, nu că ar putea fi atribuite unei unice naturi; dacă se poate spune că Isus e vizibil și invizibil, muritor și nemuritor și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o substanță imaterială dotată cu mișcare proprie, așadar o definește în mod cu totul independent de trup, și face din suflet și trup două substanțe complete; fiecare din ele este perfectă în sine și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trup, și face din suflet și trup două substanțe complete; fiecare din ele este perfectă în sine și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprie. în alcătuirea lui Cristos funcționează un raport analog cu cel dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și poate fi considerată imperfectă numai în raport cu ipostasul întregului ale cărui părți ele sînt prin voința divină, și nu în virtutea unei necesități intrinsece. Ipostasul este ceea ce există în mod separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostasul, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprie. în alcătuirea lui Cristos funcționează un raport analog cu cel dintre suflet și trup în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
p. 1332). Nu avem spațiu aici pentru o expunere mai amplă a teologiei lui Leonțiu, care rămîne, de altfel, un autor judecat în multe feluri. Dacă unii (V. Grumel) au subliniat importanța contribuției sale la precizarea noțiunilor de natură și ipostas, în special celui de-al doilea (care desemnează existența autonomă, kath’heauto), așadar la teologia unirii ipostatice, alții (M. Richard) au insistat asupra aspectelor detestabile ale personalității acestui scriitor, iar D. Stiernon îl califică drept „sofist, mai degrabă decît filozof
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acesta, așa cum arată numele său, a locuit un timp și la Ierusalim) mai degrabă în legătură cu Constantinopolul, în special adeziunea sa la neocalcedonism, orientare încurajată de Iustinian (desemnarea unirii celor două naturi în Cristos ca o compunere, synthesis; importanța unirii „după ipostas”; adeziunea la formula teopaschită „unul din Sfînta Treime a pătimit cu trupul”); unii cercetători (A. Grillmeier) cred că pot aduce argumente în favoarea acestei teze, însă alții (P.T.R. Gray) plasează activitatea lui Leonțiu mai degrabă la Ierusalim. Redactarea scrierilor lui Leonțiu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]