1,172 matches
-
în fond o comuniune anticipată cu patima lui Iisus Hristos și Învierea Sa nedespărțită de ea. Cei ce sărută cu evlavie Sfânta Cruce sunt încredințați că primesc Duhul Sfânt și găsesc o adevărată sfințire în razele duhovnicești pe care le iradiază Crucea ... ** Concluzie După ce toate acestea sunt spuse, trebuie totuși să amintim că oricât de limitată ar fi postirea noastră, dacă este o postire adevărată, va conduce către ispită, slăbiciune, îndoială și tulburare. Altfel spus, va fi o adevărată luptă, și
DESPRE SFÂNTA CRUCE ŞI POSTUL ORTODOX – CU FOLOASELE, CU ROADELE ŞI CU BINECUVÂNTĂRILE LOR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383458_a_384787]
-
Letea Veche, pe toate drumurile de cumpănă ale Moldovei și prin toate cămările inimii! Călăuziți de Nelu Huțu am putea rememora câmpiile cu grâne, pădurile, apele, dealurile, munții și oamenii acelui timp scurs odată cu priveliștile spirituale ale lor, adâncile trăiri iradiate de la strămoși până azi când iremediabil s-a ajuns la capăt, de aici încolo, Bacăul de ieri intrând într-o nouă dimensiune nimbată a conștiinței istoriei muzicii folclorice românești. Aceste rânduri puteau însele să nu fie scrise dacă maestrul Benone
NELU HUŢU. PEREGRIN PRIN LETEA VECHE A BACĂULUI DE-ODINIOARĂ… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1790 din 25 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382917_a_384246]
-
cu fiecare întâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-o atmosferă deosebită!... În altă ordine de idei, se spune pe drept cuvânt că satul se rotește în jurul bisericii. Dar la fel de adevărat este și faptul că familia preotului de sat trebuie să iradieze lumină. Să fie un reper la care să se raporteze satul însuși. Despre Părintele Isidor Berbecar din Botiza Maramureșului Voievodal și despre preoteasa sfinției sale - Doamna Victoria cuvintele nu prea mai au ce să spună. În locul lor vorbesc zidurile bisericii, covoarele
O icoană vie a spiritualităţii autentice, strămoşeşti şi româneşti… [Corola-blog/BlogPost/92490_a_93782]
-
rădăcinile în solul fertil al Olteniei - ,,epicentrul spiritului românesc”, după cum o definea acad. Dan Simonescu; ,,măduva romanității noastre”, cum o numea savantul Nicolae Iorga sau ,,spiritul românesc la modul absolut”, după cum numea Adrian Păunescu Spiritul Olteniei -, locuitorii acestui ținut românesc iradiază cvasipermanent lumină, seninătate, bună dispoziție și un apetit deosebit de a vorbi ,,în dodii”, ,,pe dedesubt”, ,,în dungă”. Mai tot timpul, ei fac slalom prin pădurea nebună-nebună-de-legat a tâlcurilor subtile ale Limbii Române. Într-un dialog cu oltenii, ceilalți locuitori ai
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
adaosuri de glasiuri făcute cu lac garanță sau ocruri aurii reușind să sporească impresia de lumină care este un pretext în realizarea echilibrului cromatic. Ca și la peisaje, în care lumina cerurilor vine din spatele norilor, lumina fondului acestei naturi statice iradiază ca și când ar pătrunde prin trama unei pânze. În această lucrare Luchian folosește preponderent albul de zinc, dar nu renunță încă la albul de plumb folosit cu precădere în pictură până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tonurile de violet folosit la
Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868 – 1916) [Corola-blog/BlogPost/93422_a_94714]
-
strategiile de imagine prevalează, revărsând „luminile mediatice” sub bombardament publicitar. Iar spectatorul „de fotoliu” (telespectatorul, de fapt), branșat la societatea mediatică, condamnat la sedentarism, se iluzionează că face sport „consumând” transmisiile sportive. Constatarea că „spectacolul a pătruns în toată realitatea, iradiind-o” nu e nouă. Ea putea fi descoperită într-o carte care apărea în 1967 în Franța, vestind - poate - fierbintele mai de peste un an. Semnatarul ei, nimeni altul decât Guy Debord, fostul director al revistei Internaționala situaționistă, contrariat de „libertatea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93495_a_94787]
-
propriul talent, certa sârguință, seriozitatea, munca neîntreruptă. Ca om și ca artistă fermeca. „Era”, spune poetul Nicolae Sârbu, creionându-i portretul total, fizic și lăuntric, „o femeie frumoasă, cu o ținută statuară, cu păr negru și ochi căprui, tipul bănățencei, iradiind în jur siguranță și bună dispoziție.” Frumos portret din pastele metaforei! În 1950, artista și-a unit viața cu alesul inimii sale, colonelul de aviație Ion Răduțu, iar în 1953 a dat viață unicului lor copil, Adrian, azi inginer. A
AURELIA FĂTU-RĂDUŢU. STRADĂ A NEVOIAŞILOR, URCATĂ ÎN CONSTELAŢIA BOGAŢILOR SPIRITUALI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383209_a_384538]
-
Ammannati, e nimerit să vorbim despre o forță? Sau nu ar fi mai bine să definim iubirea ca fiind o slăbiciune a minții, insuflată de fuga precipitată a spiritelor vitale? Oare dragostea e ceva care se adaugă, ca o virtute, iradiind prin forța proprie din obiectul iubit, ori e o boală nevindecabilă ce sărăcește spiritele? Între timp, din fundul tavernei ajungea sunetul tobelor ce Începuseră să răpăie cu ritmul lor obsedant, anunțând intrarea Antiliei. În loc să răspundă, Dante Își Întoarse privirea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Glasurile din jur Îl zăpăceau. De pildă, messer Durante, Antilia noastră, Îl auzi spunând pe Augustino. E neîndoielnic faptul că prezența ei aprinde căldura În trupurile bărbătești și le predispune la Împreunare. Iar aceasta se Întâmplă În virtutea razelor luminoase care, iradiind din trupul ei, pătrund În cavitățile oculare, dilatând prin acțiunea căldurii canalele flegmei. E o virtute proprie naturii feminine. Orice femeie bine proporționată care se oferă privirii bărbatului generează aceeași reacție, care stă la originea reproducerii. Însă cum explici fascinația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ordinea argumentărilor? Ori poate că ar fi trebuit să ilustreze o premisă? Încercă să se ridice În picioare, dar căzu la loc În scaun. Cineva, În spatele său, trebuie să Îl fi reținut. Cine Își permisese? Un junghi Îi străbătu creierul, iradiind din ochiul stâng. Avea nevoie de poțiunea lui Teofilo. Dădu din nou să se ridice, pentru a doua oară, dar mai Întâi trebuie să se descotorosească de jonglerul acela enervant care Îi urcase În cârcă, iar acum Îi agita clopoțeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gurii ridicat de un Îndemn la plăcere, o față capabilă de mobilitate, gata să acționeze, să fie practică, atrăgătoare, senzuală. Priviți acum partea dreaptă; un obraz alungit, rigid, fără nici o aluzie carnală, colțul gurii lăsat În jos disprețuitor, sceptic, ochiul iradiind o lumină rece, privind departe, dincolo de ceea ce se vede imediat. Într-un singur chip două persoane: comunul, majoritarul, Întreprinzătorul și deosebitul, minoritarul, pasivul. Da, această carte este conformă cu fotografia mea. Probabil că sînt poetă pentru că jumătatea dreaptă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Când soarele coboară dincolo de orizont, atât lumina cât și căldura se sting. Semn sigur că flacăra lui este cea care produce fascicolul luminos, și nu poate exista lumină fără combustie. - Gândește-te la natura corpurilor cerești, replică priorul. Și luna iradiază o luminozitate a sa, și la fel și stelele, În nopțile senine. Dar de la ele nu provine nici o căldură. Semn sigur că există lumină fără combustie. Și că, prin urmare, lumina e un accident al naturii care face abstracție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căldură. Semn sigur că există lumină fără combustie. Și că, prin urmare, lumina e un accident al naturii care face abstracție de flacără și care o poate preceda În ordinea Creației. - Aceasta ar fi adevărat dacă luna și stelele ar iradia lumină proprie. Dar ele nu sunt decât niște oglinzi inerte. Corpurile lor lucioase se mărginesc să reflecte lumina soarelui, Întorcând-o către noi din imensul abis al spațiului. Lucis imago repercussa, imagine de lumină Într-o oglindă. - Non potest. - De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar tipa n-a vrut. Aaah, dacă aflam eu unde stă... i-aș fi pus un spion la ușă, aș fi știut în fiecare clipă cine intră și cine iese. Dacă, la o adică, aflam, o aruncam de pe scări, o iradiam, îi puneam curenți la picioare, să iasă din dușumele radiații, că iradierea nu se vede, doar te îmbolnăvești, te face praf!!! — Păi, nu degeaba vă spune domnul Cruella, am auzit eu... — Să-mi zică. Era mai bine să nu știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
izolație, doar e un parter, nu te teme, oamenii mei sunt cinstiți. Oare ar fi putut să mă pună să cumpăr casa asta?, să cumpăr un parter neizolat, din care ies niște curenți ce îți ard picioarele, ca și cum ar fi iradiat?, oare ar fi atât de mârșav, de japiță?, oare fibra lui de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Cochetăria zâmbea În ochii ei mari, bruni-cafenii, și strălucea prin intensul ei magnetism personal. Așadar, În seara aceea aștepta În capul scărilor să i se aducă pantofiorii. Tocmai când Începea să devină nervoasă, Sally a apărut din camera de toaletă iradiind, ca de obicei, bună dispoziție și bonomie și au coborât Împreună până la nivelul inferior, În timp ce proiectorul neastâmpărat din mintea Isabellei lumina două idei: era bucuroasă că arăta splendid În seara asta și se Întreba dacă el se pricepea la dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cea mai bună formă. Nu-ți fie teamă că-ți pierzi „personalitatea“, cum insiști s-o numești. La cincisprezece ani posedai strălucirea soarelui de dimineață, la douăzeci vei Începe să ai strălucirea melancolică a lunii, iar la vârsta mea vei iradia, ca mine, căldura aurie, cordială, a orei patru de după-amiază. Dacă-mi vei adresa scrisori, vezi să fie firești. Ultima, dizertația aia despre arhitectură, a fost absolut groaznică: atât de „elitistă“ Încât mi te-am imaginat trăind Într-un vid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
greutate saliva. De fiecare dată când se străduia să Înghită, vaginul se contracta și mai mult și un fulger strălumină creierul meu cufundat În acea noapte de iarnă fără stele, spulberându-se În milioane de fascicule asemănătoare curentului electric ce iradiază dintr-un tub de neon. Am ejaculat În momentul În care un fascicul de lumină pătrunse În cele mai ascunse cotloane ale creierului meu. Spasmele care ne cuprinseseră pe amândoi au continuat Încă vreo douzeci de minute, timp În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
arăta ca o actriță de scenă, ridicându-și brațele Într-un gest teatral și invocând nostalgia trecutului. Ce rușine! Am simțit cum mi s-a scurs un pic de spermă din vârful penisului când am auzit-o spunând, cu fața iradiind de fericire: „Simt că Încep să mă umezesc“. — Bineînțeles, nu am Înțeles asta decât mai târziu, dar În timpul călătoriei noastre ne gândiserăm Încontinuu la același lucru, și anume că exista o limită În plăcerea pe care o puteam atinge În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
minidetector. Apropie de el moneda și detectorul țiui tare. — Uraniu veritabil, spuse el cu admirație. Citi cifrele indicate pe scala detectorului și adăugă: Trebuie să vă dau și rest. — Păstrează restul, zise Getta 2. — Eu degeaba-l păstrez, că mă iradiază, răspunse trist chelnerul. Aici e toată nenorocirea, că, plătindu-se în uraniu, nu poți primi bacșiș decât riscându-ți sănătatea. Am avut un coleg care n-a ținut cont de protecția muncii și, când a strâns și el suficient cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
cu fiecare întâlnire, ce se consumă, întotdeauna, într-o atmosferă deosebită!... În altă ordine de idei, se spune pe drept cuvânt că satul se rotește în jurul bisericii. Dar la fel de adevărat este și faptul că familia preotului de sat trebuie să iradieze lumină. Să fie un reper la care să se raporteze satul însuși. Despre Părintele Isidor Berbecar din Botiza - Maramureșului Voievodal și despre preoteasa sfinției sale - Doamna Victoria cuvintele nu prea mai au ce să spună. În locul lor vorbesc zidurile bisericii, covoarele
MARAMUREŞ, O ICOANĂ VIE A SPIRITUALITĂŢII AUTENTICE ROMÂNEŞTI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364316_a_365645]
-
Societatea trebuie concepută ca un sistem de sfere concentrice, în care sfera cea mai apropiată de centru este omul cu raza cea mai scurtă, apoi familia, comuna, națiunea, omenirea, universul, centrul fiind cel mai viu, cel mai activ, din care iradiază voința noastră. Dacă s-ar stinge lumina acestui centru, întreg sistemul ar intra în întuneric. Lumea morală deci, este creată, susținută de vigoarea fiecăruia dintre noi, conform celor semnalate mai sus: „Adevărata societate trăiește în noi înșine!” Toate acestea sunt
NEVOIA DE ALTRUISM de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1137 din 10 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364046_a_365375]
-
ruga mâinii care a înșirat filigrane de beție vegetală peste acele semețe coloane ce-ar susține, și ele, invizibila pădure de podoabe a catedralei noastre dintr-un timp fără bolți și fără acoperișuri. V Dacă steaua aceea, devenită a noastră, iradiindu-și îmbrățișarea de briliante, de chihlimbar, de rubine și ametiste, ar coase cu acul ei de aur fantele și sfâșierile unei nașteri ce se reînnoiește, o barcă navigând spre izvorul dintâi ne-ar realăpta ridicându-și sânii ca niște pilaștri
GOYA GUTIÉRREZ, DESPRE CONVIEŢUIREA NOASTRĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362365_a_363694]
-
om, de adevăr, de dreptate, de frumos, de curățenie și puterea de a lupta pentru aceste valori. Idealul său în artă este acela ca arta să devină expresie a permanenței valorilor umane. L-am întrebat cum mânuiește paleta multicoloră ca să iradieze frumosul, să transmită mesaje de adâncă vibrație și cu profunde semnificații și simetrii poetice. Mi-a raspuns: „Simplu. Nu fac niciun efort. Tot ce pictez este surprins de ochiul interior, ochiul stărilor de spirit. Ce vede acest ochi interior, aceea
„CEASUL DE TAINĂ” AL PICTORULUI MIHAI TEODOR OLTEANU de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362453_a_363782]
-
care nu le e posibilă cercetătorilor români” (George Munteanu). Traducerea lui Eminescu este prima lucrare în limba română în această direcție dar, în același timp, și ultimul act cultural al lui Eminescu. Cum Amita Bhose constată că „forța mentală care iradiază din traducerea lui Bopp este cea a unui om în întregime intact” iată că autoarei îi revine rolul - fără să știe - de a pleda pentru Eminescu în propria țară a poetului. Vă invităm să (re)descoperim marți, 15 ianuarie 2013
EMINESCU – PRIMUL TRADUCĂTOR ROMÂN DIN SANSCRITĂ de CARMEN MUŞAT COMAN în ediţia nr. 742 din 11 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361141_a_362470]