663 matches
-
preocupat de imaginea țării (Notice sur la Roumanie principalement au point de vue de son économie rurale, industrielle et comerciale, scrisă în colaborare cu P. S. Aurelian, Notice sur les antiquités de la Roumanie). Călătorește în Rusia, Danemarca, Turcia, Grecia, Elveția, Italia, irepresibil atras de istorie și de artă. Devine, în septembrie 1870, membru al Societății Academice Române, în 1879 fiind desemnat secretar general al forului. Fără a-și părăsi cercetările arheologice și istorice, ale căror rezultate le publică în „Trompeta Carpaților”, „Românul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
dă acelui care își converge spre ea tot sufletul o atingere vie." Devine simptomatică ipostazierea ca locuitor, conștiință atentă și ne-"indiferentă" la existența "cetății" în care se simte parte sensibilă și vie. Sugestia "membranei" impermeabile și obscurizante naște o irepresibilă reprezentare anatomică. O minimă deplasare semantică ne arată configurația oculară, explicită prin exercițiul privirii personajului, implicită prin sugestia unui mare organism acoperit de membrana "defensivă" aceeași ceață "care nu s-a rupt", ca o cataractă și care este orașul însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
spațiu devenit avanscenă...Ce se întîmplă (sau se "petrece") alături, dincolo de spațiul vizibil, deplasează accentul, controlează, deformînd-o, atenția protagonistului. În ordinea textului, dubla scenă oferă concursul simultaneității unor forțe inegale, mistificate prin malentendu. Cînd implicarea "fandacsiei" și a ...puseului interpretativ (irepresibil în lumea caragialiană) este comică, îi auzim pe Leonida și Efimița. Cînd același efort concentrat auditiv pe scena invizibilă slăbește dramatic puterile eroului, ne aflăm în plin scenariu de groază (un frison ne avertizează de precaritatea graniței între ele). Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Reînnodînd...legătura cu Ioana. El este cel care alege situația fără ieșire, în care bărbatul se lasă acaparat de gelozia retrospectivă, întemeiată. În romanul Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, Camil Petrescu dezvoltă un adevărat complex al atracției irepresibile, deși sursa tuturor suferințelor, pentru "realizarea" imaginii impure, a femeii adultere. "Atitudinea" colonelului în fața Elei, comentată interior de Ștefan Gheorghidiu, este o falsă mărturie, întrucît naratorul o inventează de-a dreptul, punînd-o pe seama gîndului celuilalt: așadar, neștiind dacă "să ia
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
deja un nume de prim-plan cel puțin în lumea „scandalurilor” boemei literare de la Mogoșoaia și de la Casa Scriitorilor din București. Prietenia cu Marin Preda, frecventarea elitei conducătoare a breslei, permanenta atitudine de frondă juvenilă a „noului Rimbaud român”, farmecul irepresibil al omului, jovialitatea ghidușă, corozivă și cinică în același timp l-au propulsat în centrul atenției scriitoricești, al criticii literare, dar și al vigilenței conducerii superioare de partid. Omul „plesnea” de talent și tinerețe, iar anii exploziei în poezie a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
o luptă absolută, lupta cu Verbul, nu-și permitea să-și irosească energia în mărunte revendicări politico-istorice. El disprețuia, ignora istoria, miza lui era una superioară, de natură metafizică, estetică. Aceasta era starea de spirit (la care se adăuga senzația irepresibilă de epuizare fizică, foame și frig...) a fratelui meu când în camera de anchetă și-a făcut apariția un soi de dinozaur opac-înspăimântător. Era tovarășul Cameniță, Vlad l-a recunoscut de pe vremea când acesta conducea destinele micului nostru orășel. Cameniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înalț. Nu ascund, de multe ori îmi imaginasem scena asta, o vedeam cu desfășurări ritualice poate, dar oricum deosebit de complicată. Niciodată nu-mi închipuisem că va fi atât de simplu. Simt cum mă înalț, simt cum ies din mine definitiv, irepresibil. Așa cum iese mireasma din floarea de tei sau de romaniță, așa cum iese sunetul din orgă, din clopot sau din nicovala bătută de fierar. Mă înalț, nici n-am apucat să-mi iau la revedere de la Lazarus și de la Truman. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
malul românesc, înalt, al Nistrului. Peste apa Nistrului, dincolo, era câmpia rusă care mă înfiora, dar mă și atrăgea, amestec de sentimente care a rămas totdeauna în sufletul meu în care, poate de atunci, a apărut o tendință de vagabondaj irepresibilă. Și acum visez s-o iau razna; privesc, de exemplu, "Mersul trenurilor" (care, într-o vreme, era romanul meu de căpătâi). Mă las purtat de visări hoinare, aiurea, sunt gata (ce neplăcut este să trebuiască să fii serios!), de exemplu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
octombrie 2004) Monșerul Montaigne Sunt puțini autorii români pe care îi citesc cu aceeași plăcere care mi-o dăruiesc paginile dlui Andrei Pleșu. Chiar și atunci când părerile noastre sunt diferite, șarmul paginilor semnate de Domnia sa susține un pod de simpatie irepresibilă. Dacă e adevărat că „stilul e omul”, atunci dl Pleșu e șarmul. „Fiziognomist” extraordinar, nu putea să nu fie atras de „această vertiginoasă derivă a identităților” derulată pe „scena publică românească”, mai ales într-un pârdalnic an electoral. Cunoscut și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
adoptând instantaneu mersul în patru labe, cu o agilitate uimitoare, de patruped. Uimitoare și teribil de umilitoare totodată. Mă bucur, firește, că omul acela s-a salvat, dar modul, postura în care a făcut-o îmi trezește, în paralel, un irepresibil, deși absurd, sentiment de dispreț față de el: ce indecent se poate manifesta uneori instinctul de conservare! * Un an sau doi după mutarea noastră în București, deci prin 1957-1958, într-o după-amiază de toamnă, spre seară, în zona intens frecventată de lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
situației o măreție apoteotică („Ceea ce Borivoje dorise până la moarte, fără ca să se împlinească, se împlini sub condiția atotdivină și atotcurățitoare a religiei lui Iisus Cristos”), însă analiza (fie și la modul discursiv) a zbuciumului lor interior aduce în prim-plan, irepresibil, omenescul. Cu toate că sunt diferite prin lumea pe care o investighează, istorisirile În drumul spre păcat, Pădurarul Ion Bentu, „Mi-e dragă Nonora!”, Gheorghe Cătălina întrupează aceeași obsesie a erosului vinovat. Aici câteva personaje masculine se aruncă în iad, terorizate, fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
puterea de iradiere a sugestiilor și corespondențelor, precum și muzicalitatea cuvântului se regăsesc și în opera lui I. Negoițescu (ca și preferința ambilor critici pentru orfismul indescifrabil, obscur, ori pentru muzica straturilor ascunse ale fantasmalei ființe poetice). Într-o epocă înclinată irepresibil înspre abstractizare, când „chiar și beletristica s-a supus teoriilor“, apare un fenomen paradoxal: critica râvnește să devină „genul literar cel mai actual și mai pregnant (și, dacă s-ar putea, aș spune - prin absurd - singurul!)“. O profesiune de credință
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
imprevizibil, în care le așteaptă un „model“ ce, uneori, nici nu s-a cristalizat încă. De aceea, pe I. Negoițescu îl fascinează, adeseori, nu opera finită, înghețată, ci molozurile și cioburile celei neterminate, ori chiar numai proiectul, căci îl atrage irepresibil nu atât ceea ce este actual într-o operă anume, cât ceea ce a rămas potențial și poate fi recuperat, în mod miraculos, prin rescrierea sa cu mijloacele, intuiția și harul creator al exegetului. Iată de ce el sondează nu nivelul „neptunic“, ci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trăsăturile esențiale ale caracterului meu.“ Scindată, ființa lui e contrariată când de impulsurile biologice de „sălbăticiune“, când de cele psihice, profund extatice. După cum însăși natura sa e una aparte, cu totul altfel decât aceea a majorității; natura sa se ridică, irepresibilă, împotriva naturii, fiind deci, conștient/inconștient, antinaturală. În acest sens, o anume mărturie a memorialistului nu-i deloc întâmplătoare: „Dacă e adevărat că eram deosebit de sensibil la deformarea (defăimarea?) naturii și la extravaganță, nu e însă mai puțin adevărat că
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în stânga, case vechi frumoase, construite în stiluri diferite, cu povestea de viață a celor ce le locuiesc, între ele vilele nou apărute. Urcam încet strada veche și totuși nouă, purtându-mi în spate un fel de melancolie, nu din aceea irepresibilă, una ușor apăsătoare dar plăcută prin senzațiile care mă încercau. Privirile se duc când spre o casă, când spre alta, care mai de care mai arătoase, ca niște ființe ce vor să arate că nu trec banal prin viață. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
artiști care știu din alb sau negru să facă de toate. Linia și punctul îi slujesc în plăsmuirea unui univers ale cărui axe definitorii au fost rigoarea și înțelepciunea. Ei conferă semnului virtuți polisemantice, subtilitate și rafinament. Opera rezultată creează irepresibila impresie de imponderabil și ascensional, de materie sublimată în idee. Gloria oricum este efemeră, fie în cazul clasicului minor, fie al clasicului clasic, indiferent că unul stă sfios în culise iar celălalt în lumina reflectoarelor de pe scenă. Chiar și așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
mai ales atunci când reflectăm natura binelui și a răului. Iată o idee care ne-a fost transmisă de un fantasy ironic și parodic al unui scriitor cu spirit ludic și al cărui nume este greu de pronunțat. El descoperă "caracterele irepresibile" ale unor necuvântătoare. Gâștele sunt înțelepte, câinele e cu sufletul de aur, cu auzul fin și nas infailibil, delfinul este sensibil și inteligent, calul elegant și nerăzbunător, elefantul milos până a nu strivi nicio insectă sub picioarele lui uriașe etc.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
cultura ei ; vicisitudinile istorice îi pot amenința și chiar desface formele de existență statală, cum în atâtea cazuri s-a putut vedea, dar acolo unde există o cultură autentică, nu fabricată, o cultură perpetuată, cu orice preț, din impuls natural, irepresibil, dar și cu conștiința clară a vitalei ei necesități, acolo ființa nației rezistă, iar la momentul propice, care în cele din urmă vine, ea se va restaura în toată suveranitatea ei. Lucrul acesta l-a spus și repetat Iorga de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
stat să-mi măsor testosteronul, dar kilogramele în plus erau vizibile de la o poștă (și încă, din păcate, mai sînt). și nu numai atît. După ce s-a născut copilul, sînii au început să mi se întărească și simțeam o nevoie irepresibilă să alăptez. Din păcate, nu am avut niciodată lapte - și aceasta a fost principala cauză a unei stări de profundă melancolie, înrudită foarte mult cu depresia postnatală. Desigur, încer cam din răsputeri să compensez acest neajuns anato mic și să
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
acel sobol ce-l Întovărășise prin labirintul de „sub picioarele sale”, un sobol, o cârtiță care, cumva, semăna În imaginația mea cu sobolul ce-i apare concret și simptomatic lui Hamlet, Întărindu-l În dorința sa de răzbunare. În dorința irepresibilă a doctorului Minda de a „rămâne viu” - viu În sensul profund și dinamic al acestui cuvânt, refuzând „adaptarea” ca o formă a sclerozei și a morții Înainte de moarte. Și, În mod cu totul paradoxal, azi, refuzând sau nefiind capabil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de „cronică”, în care cel ce o scrie, figură marginală, puțin interesantă, se include ca martor direct și raisonneur. Principalul izvor folosit sînt propriile mele însemnări diaristice. La început un „păcat al tinereții”, ele au devenit cu timpul acte reflexe, irepresibile în anumite situații, îndeosebi în cele tensionate. Iar viața nu m-a scutit să am și din acestea, chiar des în unele perioade și cu unele persoane, pe care, inevitabil, ulterior, le-am perceput cu un plus de acuitate, dar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
palid de oboseală (abia sosise cu trenul de la București) și de emoție. La sfîrșit, mi-a dat fiori și cuvîntul lui Grigore V. Coban, om din aceeași generație cu Alistar și coleg de catedră. În fiecare frază tremura o spaimă irepresibilă. Ceea ce însă nici el n-a relevat a fost „condiția” (tristă, amară) a defunctului, de intelectual într-o „provincie ingrată”, frînt tocmai cînd intrase într-o fază creatoare, compensație tardivă la anii, numeroși, de sterilitate. Cîndva, probabil, am să mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Memorabile sînt și alte personaje ale acestui „roman foileton”: Perkin Warbeck, un fascinat de putere, transformat prin acțiunea opoziției în duce de York și contele Warwick, tînărul crescut în „umbra Turnului”, încrezător în rațiune, căruia spaima morții îi provoacă o irepresibilă greață (fiziologică). La fel ca Warbeck, el e victima unei înscenări perfect organizate. *Masiv, înfofolit, cu ochelarii aburiți, salutînd zgomotos, a intrat în camera mea de redacție Dan Zamfirescu, pe care îl cunosc din perioada cînd eram „vechist”. Prezența sa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
al Zuței, rămăsese în picioare. Am dat să urc, dar n-am putut din cauza întunericului, care, mai sus de mezanin, era compact, sinistru, impenetrabil. Am căutat un telefon public: nu funcționa nici unul. După miezul nopții m-a cuprins o dorință irepresibilă de a mă întoarce la Bacău, acasă. Gara de Nord era paralizată. Am revenit lîngă blocul Zuței, în care mai locuiau N. Steinhardt, regizorul Jean Georgescu, o fiică a pictorului Löwendal ș.a. Între timp, numărul celor adunați aci crescuse: persoane care nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
neamul meu. Oameni săraci, înaintașii s-au preocupat îndeosebi de nevoile lor elementare, n-au avut timp să se autoanalizeze. Mă judec des și mă acuz sever. Conflictul cu partea mea „vinovată” se iscă din senin și uneori e acut, irepresibil. Ceea ce-mi reproșez e, în primul rînd, chiar slăbiciunea de a nu-l înăbuși. Recurența lui mă îngrijorează mai mult decît orice. încercările de a-l evita și toate celelalte precauții s-au dovedit inutile. Ba, dimpotrivă, ele par
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]