205 matches
-
de model propune Richard Rorty, o societate ai cărei cetățeni ideali sunt numiți ironiști liberali și sunt definiți astfel: "liberalii sunt oameni care consideră cruzimea ca fiind cel mai rău dintre lucrurile pe care putem să le facem. Folosesc cuvântul "ironist" pentru a numi acea persoană care recunoaște contingența principalelor sale opinii și dorințe - pe cineva suficient de istorist și nominalist pentru a fi abandonat ideea că aceste opinii și dorințe centrale trimit la ceva aflat dincolo de sfera de acțiune a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
la posibilitatea de a-i umili pe ceilalți, că voi cunoaște suficient de multe limbaje astfel încât să îmi dau seama ce i-ar putea răni pe cei care nu vorbesc același limbaj cu al meu și să nu îi rănesc. Ironistul se definește prin atitudinea față de vocabularul final, adică față de cuvintele care ne exprimă speranțele, îndoielile, credințele, acele cuvinte dincolo de care nu mai există decât apelul la forță. De aceea vocabularul se numește "final", pentru că semnificația acestor cuvinte nu poate fi
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
final, adică față de cuvintele care ne exprimă speranțele, îndoielile, credințele, acele cuvinte dincolo de care nu mai există decât apelul la forță. De aceea vocabularul se numește "final", pentru că semnificația acestor cuvinte nu poate fi susținută cu ajutorul limbajului sau cu argumente. Ironistul are îndoieli permanente și radicale față de vocabularul său final, știe că față de aceste îndoieli nu este eficientă nici o argumentare exprimată în vocabularul său și nu are pretenția că vocabularul său este mai aproape de realitate decât cele ale altor persoane, nu
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
vocabular. În această situație putem doar să ne familiarizăm cu cât mai multe vocabulare; astfel critica va fi mai în cunoștință de cauză. Acestei atitudini i s-a reproșat că nu oferă premisele unei solidarități sociale, Rorty însuși acceptând că ironistul nu poate oferi aceeași speranță socială pe care o oferă metafizicianul. Pe de altă parte, există două diferențe între liberalul metafizic și cel ironist, care arată mai bine de ce ironistul este un liberal mai bun decât liberalul metafizic. Dacă acesta
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
atitudini i s-a reproșat că nu oferă premisele unei solidarități sociale, Rorty însuși acceptând că ironistul nu poate oferi aceeași speranță socială pe care o oferă metafizicianul. Pe de altă parte, există două diferențe între liberalul metafizic și cel ironist, care arată mai bine de ce ironistul este un liberal mai bun decât liberalul metafizic. Dacă acesta își pune problema temeiului pentru care să nu fim cruzi, ironistul pleacă de la premisa de a nu fi crud. A doua deosebire se referă
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
nu oferă premisele unei solidarități sociale, Rorty însuși acceptând că ironistul nu poate oferi aceeași speranță socială pe care o oferă metafizicianul. Pe de altă parte, există două diferențe între liberalul metafizic și cel ironist, care arată mai bine de ce ironistul este un liberal mai bun decât liberalul metafizic. Dacă acesta își pune problema temeiului pentru care să nu fim cruzi, ironistul pleacă de la premisa de a nu fi crud. A doua deosebire se referă la atitudinea față de distincția public-privat a
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
metafizicianul. Pe de altă parte, există două diferențe între liberalul metafizic și cel ironist, care arată mai bine de ce ironistul este un liberal mai bun decât liberalul metafizic. Dacă acesta își pune problema temeiului pentru care să nu fim cruzi, ironistul pleacă de la premisa de a nu fi crud. A doua deosebire se referă la atitudinea față de distincția public-privat a limbajului. Liberalul metafizic consideră că partea cea mai importantă a vocabularului este cea publică, comună tuturor. Liberalul ironist crede că partea
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
nu fim cruzi, ironistul pleacă de la premisa de a nu fi crud. A doua deosebire se referă la atitudinea față de distincția public-privat a limbajului. Liberalul metafizic consideră că partea cea mai importantă a vocabularului este cea publică, comună tuturor. Liberalul ironist crede că partea cea mai importantă este cea privată, că ea trebuie respectată și că ea este importantă pentru individ: "El crede că ceea ce îl unește cu restul speciei nu este un limbaj comun, ci numai capacitatea de a simți
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
contingentă a individului. Credem că unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui model este că îi găsește omului obișnuit un loc legitim într-o lume care, altfel, nu poate ieși din alternativa om excepțional - atom social. Omul obișnuit este ironistul liberal moderat, cel pe care speranța liberală îl salvează de egocentrism, omul a cărui componentă individuală a identității este păstrată prin separarea netă dintre privat și public, ale cărui imagini proprii despre lume pot fi foarte asemănătoare cu ale celorlalți
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
chiar a identității individuale. Lumea securizată a modernității i-a permis occidentalului să ignore teroarea istoriei, însă aceasta se manifestă acum fie prin incertitudini insidioase, fie prin contactul cu civilizații care nu au depășit etapa violenței metafizice. În fața acestor situații, ironistul liberal nu are răspuns. Dacă nimic nu are altă consistență decât cea a limbii, ironistul liberal nu are cum să răspundă unor amenințări care nu respectă regulile lui; tot ce ar putea să facă este să-i convingă pe ceilalți
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
istoriei, însă aceasta se manifestă acum fie prin incertitudini insidioase, fie prin contactul cu civilizații care nu au depășit etapa violenței metafizice. În fața acestor situații, ironistul liberal nu are răspuns. Dacă nimic nu are altă consistență decât cea a limbii, ironistul liberal nu are cum să răspundă unor amenințări care nu respectă regulile lui; tot ce ar putea să facă este să-i convingă pe ceilalți să-i adopte regulile sau să-și creeze un scenariu consolator. Comunitatea de hiperconsum Atunci când
Justiție și coeziune socială () [Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
educative și literare, întâlnite și în „Biblioteca Deșteptării”. Independent de voința fondatorului, Deșteptarea avea să devină ziarul politic al Partidului Poporal Național. La ziarul Deșteptarea din Cernăuți a colaborat și scriitorul Mihai Teliman, un bun cunoscător al literaturii universale, un ironist îndrăzneț, cu un umor care amintește de pana lui C. Negruzzi. Colaboratorii ei au fost și Artemie Berariu și Vasile Cilievici. * A se vedea documentarul: „După moartea parohului meu Olinschi - pagini inedite rămase de la preotul C. Morariu,” publicate în Făt-Frumos
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
pămîntul ca o bucurie a ființei. Peregrinul nu pleacă decît pentru a se întoarce și, întorcîndu-se, învață a trăi, a spune, a face și a muri". Prin această grilă, criticul de la Paris își va manifesta excelența în perceperea poeziei. Fin ironist, va încondeia cu aplicație marxizarea lui Bălcescu sau înregimentarea partinică a lui I.L. Caragiale de către propaganda vremii, dornică a-și întregi "moștenirea culturală" cu clasicii literaturii, se înțelege, ajustați la nevoile ideologiei. Tot în această carte, criticul de la Paris recunoaște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
un caracter anumit, haina trebuie să se simplifice cât mai deplin, tinzând la toaleta originalelor din Dahomey ori Ubanghi. În explicația moralității modei actuale, trebuie să intre și această observație. Deaceia cred că n-avea dreptate acel boier moldovan, celebru ironist, când spunea: Cucoane, pe vremea mea asăminea giocuri sî giucau în așternut. Necesară dancingurilor pare a fi și coafura. Dansatoarele originale cu care vorbim n-au împletit niciodată cozi și abia acuma s-a văzut ce mare dreptate au avut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ale realității dedublate și, în dialectica dublului, maniere ironice de expresie". Vorbind despre retorica eminesciană, Sebastian Drăgulănescu e de părere că "atitudinea cinică în scrisul eminescian" a produs cel mai adesea o confuzie de ordin artistic/retoric între "ironizat și ironist". În privința publicisticii eminesciene, consideră că se impune faptul că "adevărul" e un "motor intern al ironiei"; când publicistul afirmă că "ținta ironiei sale nu o constituie "onorabilii confrați" de la "Românul"", îi avertizează pe cititori care "cred astfel", asupra faptului că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Râdeau ăia care jucau de drăciile pe care le inventa Rățoiu de se țineau cu mâinile de burtă. N-a ajuns, din păcate, scriitor, nimic. Habar n-am ce face acum. Avea verb, vervă, ironie, simțul cuvântului. Putea ajunge un ironist celebru. Îi bubuia mintea. Ne punea porecle. Și porecla aia se lipea de noi ca și când ar fi fost adevăratul nume. Tot datorită fotbalului am învățat să construiesc scenarii. Îmi imaginam meciuri întregi de la primul până la ultimul fluier. Intrigă, punct culminant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Alexandrescu să opereze în textul de acolo prescurtările de rigoare, marcate cu roșu în exemplarul timis acum de mine. N-ar strica, poate, să se pună o notă așa: „Prescurtare a capitolului respectiv de sub genericul Generația «pierdută» dar recuperată: nonconformiști, ironiști, onirici, baladiști, unde Geo Dumitrescu este așezat în capul seriei. Meditez și la Doinaș. Al D-tale, I. R. </citation> (7) <citation author=”Ion Rotaru” loc="[București]" data =”31 ianuarie 1985”>, Dragă Domnule Călin, Trimit cele 4 pagini promise. Le
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
al literaturii universale, cu preferințe pentru Shakespeare, Lenau, Heine, Rousseau, Mark Twain, Maxim Gorki. Om profund, cu idei îndrăznețe și originale, ascundea sub teribilism o structură fragilă, de învins și dezrădăcinat. Foiletoanele sale, realizate cu mijloacele literaturii, sunt ale unui ironist îndrăzneț, a cărui fantezie răstoarnă legăturile obișnuite dintre lucruri. Cultură imprimă stilului, adesea persiflant, ținută intelectuală. Ț. nu evita umorul popular, iar câteodată nuanță umorului sau amintește de Costache Negruzzi. Sarcasmul și frază caustica țintesc în puternicii zilei, aluzia la
TELIMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290128_a_291457]
-
otravă (I-II, 1934-1935), culegere de „impresii despre oameni și locuri” reale. T., al cărui umor e o expresie a toleranței joviale, devine neconcesiv în confruntarea cu grobianismul, pedanteria scientistă și erudită, smerenia ipocrită, pocirea limbii, indecența „polemicilor” autohtone. Paleta ironistului se dovedește însă foarte largă, mergând de la înfierarea fără drept de apel (cazul Giorge Pascu) până la bătaia amabilă pe umăr (Șerban Cioculescu, a cărui erudiție, ajunsă în domeniul vinicol, e surprinsă derapând). Aceste „impresii” sunt, în fond, produsele unui sceptic
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
fie) „la zi”, trăind din excelente înregistrări vechi. Pe de altă parte, nu gustam malițiile sale referitoare la colegi și cunoscuți, care, prin ricoșeu, mă atingeau și pe mine. N-avea rîsul unuia cu darul umorului, înveselitor, ci al unui ironist: acid, pieziș, interogativ. Nu cred că m-am amuzat de-a binelea vreodată în prezența sa. Ca pregătire, era un romanist integral, cu pilonul de bază în franceză, însă tip oral, cu puține antecedente scripturale, obligat abia în ultimul deceniu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
admirator - ne învață „ce-un ev nu poate să te-nvețe” („Cărțile”). *După comunicarea „Literatura băcăuană 1964 1984”, pe care am ținut-o la Comitetul de Cultură, venind vorba despre Ovidiu Genaru, profesorul mi-a spus: „N-a fost întotdeauna ironistul pe care, văd, îl apreciezi. În tinerețe, a răspuns la fel ca și alții «comenzii sociale». Și-a pus insignă de «comunist» (dar, deși a dorit, el nu-i nici azi membru de partid), a îndemnat la abandonarea «nostalgiilor» și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o studentă, excepțional pregătită, care nu reușește să-i răspundă profesorului de ce se insistă atâta în text pe cuvântul „obișnuită”. De milă, profesorul îi dă nota 10, observând în gând cât e de neînzestrată feminin. Decorul e prezentat în stilul ironistului cinic Teodor Mazilu: „Generos cât un continent, trotuarul dinspre complex servea drept refugiu pentru zeci și sute de inși, care, indiferent de convingerile lor filosofice, tândăleau pe trepte... Alții, în schimb, hălăduiau prin imensa piață, parcurgând fără exigență tot ce
CRISTOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286513_a_287842]
-
sau dur sancționat de cealaltă parte. Și omul, figură a cafenelei bucureștene și campion al șezătorilor literare, stârnea, cu înfățișarea lui hirsută, pitorească, cu spiritul mușcător și verva pe măsură, reacții dintre cele mai diferite. Situat de Tudor Vianu între ironiști și umoriști, alături de I. A. Bassarabescu, D. D. Pătrășcanu, Gh. Brăescu ș.a., C. își susține „excelența” mai cu seamă prin întinderea și varietatea ambianței umane pe care o circumscriu schițele, povestirile, foiletoanele și anecdotele sale. E o lume extrem de pestriță
CAZABAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
îl enumeră fie printre suprarealiștii de categorie inferioară, fie printre autohtoniștii condamnabili pentru că „ajung la o comuniune stranie interioară cu întreg cosmosul, cu duhul pământului sau cu spiritele strămoșilor” (Ov. S. Crohmălniceanu). În volumul Zumbe, al unui poet din familia ironiștilor protestatari și nonconformiști de după 1940 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu), numai titlul rămâne ludic-provocator. C. este un bun versificator de teme și atitudini-ecou din Lucian Blaga, din Emil Botta, din Radu Stanca. Se exaltă vegetalul în germinare, contopirea cu
CHIVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
idei prin care (își) explică lumea. Wikipedia este produsul unor dezbateri continue, în care centrală nu este atingerea Adevărului, ci a unei obiectivizări pragmatice a cunoștințelor pe care le avem. Cele mai reușite articole apar atunci când indivizii încep să fie „ironiști liberali“ (adică să se îndoiască de propria arhivă activă de concepte și să descopere limita propriilor argumente, adică contingența lor), să accepte că, precum observa Rorty, cel mai bun critic al unei persoane e o altă persoană, și al unei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]