533 matches
-
rămâne închistată elementelor substanțiale din imanent cărora le împrumută sfințenia sa radiantă ca factor spiritual evocator și taumaturgic. Prin relicvele-mărturii, conștiința deschisă întru credință Divinității, este vindecată la nivelul profunzimilor pulsative de însemnele așezării sub spectrul mobilității liniare ireversibile a istoricității. Astfel, credinciosul nu mai poate fi atestat în formula identității sale de credincios, nu mai poate fi localizat și datat ca aparținând unui anumit timp și având o istorie a lui ce-l încadrează limitativ. Așezarea și închinarea în fața relicvelor-mărturii
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
al IX-lea î.C.), în luna a treia, poporul a oferit o hecatombă și „a făcut jurământ lui Yhwh, cu glas tare, cu strigăte, cu sunet de trâmbițe și corni” (v.14a, ebr. ûbitĕrûăh). Lăsând la o parte problema istoricității reformei patronate de regele Asa (improbabilă!, cf. 2Reg 15,9-24), notăm că sărbătoarea alianței este celebrată luna a treia, indicație ce lipsește în 2Reg 15. Ne aflăm în fața unei alternative: cu privire la aceste evenimente, sau Cronicile se inspiră din tradiții autonome
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Palestina, ar fi renunțat să ceară tribut lui Israel, imediat ce i-a fost adus la cunoștință că anul precedent a fost un an sabatic și că, de aceea, iudeii și samaritenii nu culeseseră nimic. Episodul acesta este însă legendar și istoricitatea sa este contestată de cercetători. b) J. Flavius mai semnalează un caz, la începutul domniei lui Irod (40 î.C.). Ba mai mult, istoricul are convingerea că poate să reconstruiască, cu o oarecare exactitate, o cronologie a anilor sabatici; dar
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
conștiință, sau o cercetare asiduă a cugetului, care îl conduce pe om să își reformuleze și un model de profesiune de credință. În tot acest demers, conștiința este ajutată să se formeze corect. Astăzi, se pune mai mult accent pe „istoricitatea” penitenței, în sensul că se dorește să se accentueze chemarea omului din partea lui Dumnezeu la convertire, care să fie actualizată printr-un proces de evoluție spirituală ce se desfășoară în timp, în istoria sa. Aceasta înseamnă că acțiunea de convertire
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
îi atribuie lui David mai multe victorii militare împotriva filistenilor, a unei părți din regatele transiordaniene și arameene, ajungând astfel la construirea unui „imperiu” extins până la Damasc (2Sam 8). În ultimii ani, studiile arheologice și-au exprimat mari rezerve asupra istoricității acestor informații și asupra realei existențe a unui asemenea „imperiu”. Recentele cercetări arheologice au demonstrat că, de fapt, în secolul al X-lea î.C., cultura materială în teritoriul lui Iuda a rămas foarte modestă și chiar populația este numeric
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
locurile înalte” și cultele neconforme cu Deuteronomul (2Rg 18,4-7; 2Cr 29-31). Veridicitatea istorică a acestei reforme religioase a fost dezbătută încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în timpul lui Julius Wellhausen, astfel că, actualmente, diferiți cercetători se îndoiesc de istoricitatea sa, deși unii continuă să-i apere autenticitatea (cf. discuția în Na’aman, 1995; Fried, 2002; Finkelstein, Silberman, 2006; Edelman, 2008). După moartea lui Sargon (705 î.C.), în timp ce succesorul său, Senaherib, era reținut în reprimarea unei revolte babiloniene, regele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Biblia îi atribuie lui Iosia o importantă restaurare religioasă fondată pe regăsirea ocazională, în templu, a „cărții legii” (2Rg 22-23; cf. și Excursus 2). Mulți autori admit adevărul istoric al reformei religioase a lui Iosia, dar alții îi neagă ferm istoricitatea, fie pentru că nu există dovezi arheologice certe, fie pentru că motivul cărții ascunse este un cliché literar prin care se justificau modificările aduse organizării cultuale pe baza „reîntoarcerii” la o presupusă voință divină originară conținută într-o carte ascunsă. Discuția cu privire la
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Mesopotamia, zeul Yhwh nu este atestat în niciun cult semitic anterior mileniului I î.C. Conform povestirii biblice, strămoșii lui Israel ar fi cunoscut adevăratul nume al dumnezeului lor doar începând cu Moise (Ex 3,13-15; 6,2-8); problemele asupra istoricității narațiunilor Exodului ne recomandă să nu atribuim relevanță istorică fragmentelor biblice în chestiune, pentru că ele răspund în principal unor interese teologice. Bazându-se pe mărturia unor texte egiptene din secolele al XIV-lea - al XIII-lea î.C. care atestă
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
de literatură devine o achiziție românească (subl. a)” (1983, p. 25). Avem de-a face — de fapt — cu o recuperare pe care nici un avangardist român n-ar fi respins-o în anii ’20... Vechea interogație călinesciană este recondiționată din unghiul istoricității formelor estetice și al limbajelor artistice: „Cum a fost posibilă reforma radicală asupra limbajului înfăptuită brusc de Urmuz în premieră mondială într-un timp în care sămănătorismul era în floare, aceasta este întrebarea cea mai legitimă la care ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în mod clar viziunea distorsionată despre omul dezlipit de tot ceea ce ar putea să-l ajute să descopere identitatea sa umană, socială, morală, istorică, chiar și creștină. 2. Regândirea bazelor antropologice 2.1 Omul ființă istorică și morală Recunoaștem că istoricitatea face parte din însăși structura ființei noastre și a o nega înseamnă a se nega pe sine. Orice om este cufundat în istorie, are o istorie și face istorie. Memoria sa istorică îl ajută să privească la momentul prezent din
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
și stabile. Ireductibilitatea matematicii la statutul de limbaj artificial demonstrează neputința descriptivismului formalist (care este, în fond, solidar cu presupozițiile logicismului) de a exprima în termenii obiectivității și ai exhaustivității nobila creativitate a matematicii. Matematica nu pare să scape condiției istoricității: continua proliferare a unor sisteme axiomatice paralele a susținut, pe de o parte, relativismul epistemologic, iar, pe de altă parte, „respingerea ideii că standardele raționalității științei ar fi neschimbătoare, anistorice, și că ele ar putea fi cunoscute și determinate printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
revoluționare s-au născut în niște împrejurări iraționale, fiind atașate unor decizii perfect arbitrare. Nu este greu de sesizat elementul comun al tuturor acestor autori, precum și înrudirea lor cu poziția hermeneuticii fenomenologice. Ambele curente de gândire „relativistă” pun accentul pe istoricitatea actului de cunoaștere, îndatorată aportului personal al comunității din care autorul unei interpretări face parte. Ele relevă limitele monismului metodologic iluminist, importanța recunoașterii finitudinii subiective a actului de cunoaștere, emergența insistentă a problematicii infinitului și a totalității în orice proiect
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
inductive este, de fapt, o oscilație între mișcarea analizei și a integrării, în balanța cărora predomină integrarea”2. Cunoașterea tacitătc "Cunoașterea tacită" Elementul nespecificabil al cunoașterii aparține dimensiunii tacite a înțelegerii. De aici provine și creditul oferit de M. Polanyi istoricității cunoașterii, care nu poate fi decât personală. Nici o experiență înregistrată de conștiință nu se poate dispensa de setul anticipațiilor și al preconcepțiilor, supuse discret eclerajului cunoașterii tacite. Importanța conceptului de „formare” (paideia sau Bildung), decisiv pentru lămurirea raportului de apartenență
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ar mai trăda încă slăbiciunea teologiei în fața „rațiunii tari” a modernității. Louth avertizează asupra limitelor unor analogii între paradoxul evocat de științele naturii și paradoxul dogmatic al teologiei. Desigur, identificarea prezenței incoative a unei tradiții culturale în actul interpretativ, redescoperirea istoricității pe fondul comunitar al oricărui angajament personal în actul de cunoaștere reprezintă decizii teoretice care îl pot apropia pe omul modern de realismul incarnațional al epistemologiei teologice. Cunoașterea lui Dumnezeu și interpretarea lumii sunt evenimente corelative pe care Biserica le
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
măsurători, ci darul adulmecărilor. Teologul nu este, la rigoare, un om de știință, ci un vizionar, profet și vânător de „esențe tari”. Profesorul Louth risipește iluzia modernilor care mai credeau că Dumnezeu ar putea fi „obiectul” unor investigații detașate, ignorând istoricitatea Scripturilor și revendicările tradiției. „Dumnezeul Cel Viu” al profeților nu există însă și nici nu dispare din viața oamenilor printr-un set de operații dialectice, așa cum poate credea contele d’Holbach pe la anul 1770. Dumnezeu nu Se lasă investigat printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vedea referințe circulare la temele de fond ale gândirii lui Heidegger, din perioada de tinerețe, trecând prin maturitate și sfârșind cu decada vesperală a vieții acestuia. Raportul dintre cultura elenistică și tradiția iudeo-creștină, fenomenologia religiei, conceptul vieții (inspirat de Dilthey), istoricitate, relația cu Meister Eckhart, chestionarea structurilor prereflexive ale conștiinței, tonalitățile afective ale Dasein-ului, istoricitatea, condiția modernității, nihilismul și esența tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tinerețe, trecând prin maturitate și sfârșind cu decada vesperală a vieții acestuia. Raportul dintre cultura elenistică și tradiția iudeo-creștină, fenomenologia religiei, conceptul vieții (inspirat de Dilthey), istoricitate, relația cu Meister Eckhart, chestionarea structurilor prereflexive ale conștiinței, tonalitățile afective ale Dasein-ului, istoricitatea, condiția modernității, nihilismul și esența tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi reproșează lui Heidegger fascinația
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
domeniul invizibilului prin excelență, acel spațiu de manifestare al afectivității dincolo de orice reprezentare 1.) În pofida titlului surprinzător și a subtitlului său programatic 2, toate temele majore ale filozofiei henryene sunt prezente în filigranul cărții: structura primordială a fenomenalității, natura limbajului, istoricitatea, constituția corporalității, gramatica afectivității, esența tehnicii și a economiei moderne, statutul subiectivității, dialogul cu invizibilul, inconștientul și pulsiunile elementare etc. Henry ne reamintește că toate noțiunile fundamentale ale metafizicii - adevăr, obiect, conștiință, corporalitate - revin la nevoia explicitării sensului unei apariții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și a trădărilor nu poate juca rolul unei antiteze. Orice factologie este falsificabilă. Singurul lucru care nu poate fi falsificat este sfințenia în care Biserica își desăvârșește catolicitatea. Biserica - ca arhivă mobilă a unui nou testament - n-a ocultat nici istoricitatea, nici paradoxul atâtor relatări privitoare la lucrarea lui Dumnezeu în creație, de la chemarea lui Avraam la Patima și Învierea lui Hristos. Biserica n-a redus, cum ar fi vrut Marcion, realitatea tragică a umanității la un set bine armonizat de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dar și tragic, comic, elegiac, romanesc etc., a căror natură, origine, permanență și legătură cu istoria rămâne (între altele) de demonstrat. Eu neg doar faptul că o ultimă instanță generică, și numai ea, se lasă definită în termeni excluzând orice istoricitate: la orice nivel de generalitate ne situăm, faptul generic amestecă într-un mod inextricabil faptul de natură și faptul de cultură 180. În centrul demonstrației se plasează, după cum putem constata, distincția între gen și mod, fără a fi privilegiat - așa cum
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
erou de ficțiune se supune acelorași exigențe ale creației obiective, fără de care noțiunea de geniu ar fi o noțiune goală. £...¤ Ieronim ȘERBU, Vitrina cu scriitori: George Călinescu. Fragment. - "Viața romînească", 1971, nr. 11, p. 28. Un exemplu de transgresare a istoricității ni-l oferă romanul Bietul Ioanide, scris între 1947 și 1949 și apărut în 1953, de curând în a treia ediție. Tema, definită de autorul însuși într-o scrisoare pe care am publi-cat-o în Gazeta literară din 17 martie 1966
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
trebuie să fie utilizate pentru a descrie procesele feedback integrate multiple din sistemele adaptive complexe și trebuie regândită însăși natura feedbackului în acest context, pentru a putea include ulterior influențele multi-nivel, multi-proces și neliniare. 5.2.6. Dependența de traiectorie, istoricitate și legea profitului crescător B.W. Arthur observă că teoria economică clasică este bazată pe ipoteza implicită conform căreia economia este dominată de bucle feedback negative, ceea ce conduce la dominanța unei concepții a legii profitului descrescător, care, la rândul ei
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
are o serie de explicații asupra cărora, însă, nu vom insista prea mult. După părerea noastră, acest lucru poate fi înțeles dacă ne referim la câteva caracteristici ale piețelor de capital: omogenitatea ,,produselor” tranzacționale, numărul mare de agenți de piață, istoricitatea acesteia și, nu în ultimul rând, atracția exercitată de această piață pentru cei care vor să câștige bani. Teoria clasică privind piața de capital, dezvoltată pe baza concepției privind formarea echilibrelor de piață a lui Alfred Marshall, pornește de la ideea
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
370. Imagistica festivă și triumfalistă insista asupra "tricolorului unirii", asupra faptului că "toți cântau "Deșteaptă-te Române" și "Pe-al nostru steag e scris Unire""371. Unitatea națională, una dintre ideile-forță ale manualului, era extrasă în final din presupusa ei istoricitate, devenind o axiomă atemporală: "este veșnică, după cum veșnic este și poporul român"372. După astfel de rânduri, cu greu s-ar mai fi putut inova ceva în encomiastica de gen. Într-adevăr, manualul din 1985, ca și cel din 1989373
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
femei comunicare de bunuri și servicii comunicare de mesaje SISTEM structuri de rudenie structuri economice structuri lingvistice Toate analizele sale pornesc de la opoziția fundamentală natură/cultură cu sublinierea că tot ceea ce este universal în om ține de natură, pe cînd istoricitatea aparține culturii. " Tot ceea ce este universal în om ține de natură, pe cînd ceea ce e supus unei norme ține de cultură și prezintă atributele relativului și particularului" (C. Lévi-Strauss, 1949: 10). Trecerea de la natură la cultură se definește ca aptitudine
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]