535 matches
-
secolelor IV și V. E vorba de valorizarea pozitivă a lumii materiale (decurgând din formularea dogmei Întrupării), de accentuarea libertății și responsabiltății individuale (care are la bază dogma persoanelor treimice) și de acceptarea istoriei ca timp al împlinirii (fundamentată în istoricitatea întrupării și în deschiderea eshatologică a timpului creștin). Trei afirmații radical antiplatonice care relegă formularea lui Nietzsche despre creștinism ca un „platonism pentru popor” în zona simplelor butade de succes. Cumulate, cele două obiecții afirmă incompatibilitatea dintre gândirea politică a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la această dispută-ruptură: "e oarecum conștiința adevărului trist și sceptic ... [...] ... e ruptura dintre lumea bulgărului și lumea ideii." (Scrisoare către I. Negruzzi). Ceea ce pare să releve opera de artă pentru poet și filosof este "un moment particular de dez-fondare a istoricității, care se anunță ca suspendare a continuității hermeneutice a subiectului cu sine însuși și cu istoria"42: "Pământ nesimțitor și rece / De ce iluziile sfermi? De ce ne-arați că adorarăm. / Un vas de lut, un sac de viermi?" Iar fața ta
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
treaptă este un sclav "cu ochii în țărână" (ms. 2258, 2), căci ea este materia "piedicilor" pe care le ridică "în contra timpilor": "... Popoare rătăcind pe suprafața / Pământului cel dezolat, deșert ..." (Celsus, în Pacea pământul vine s-o ceară, ms. 2254). Istoricitatea sau omul istoric se dobândește, la M. Eminescu, printr-o interogație a unui eveniment care, deși situat cu precădere în trecut, prefigurează viitorul (chiar efemer): "Martirul, eroul și înțeleptul sunt numai trei forme ale unui și aceleiași identități: adevărul ... Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
există un sacrificiu pentru un lucru care nu sunt ei înșiși și care se răsfrânge asupra semenilor lor" (ms. 2275, f. 75). În cazul lui M. Eminescu, Decebal este un astfel de "erou" care prin rezistența în fața cuceritorilor romani garantează "istoricitatea" urmașilor daci. Prin fapta sa istoria zidului Sarmisegetuzei a intrat în durată. "A trăi înseamnă a lăsa ruine", notează undeva Walter Benjamin (Despre conceptul de istorie). Însă, dincolo de realitatea istorică (războiul daco-roman), este imperios necesar "să citim" și celălalt sens
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
al "marilor crize ale umanității", al unei "rupturi" tragice de "unitatea originară, paradisiacă a ființei": "Și-astăzi punctual de solstițiu a sosit în omenire. Din mărire la cădere, din cădere la mărire Astfel vezi roata istoriei întorcând schițele ei..." Conștiința istoricității îl face pe poet să aibă pe acest plan ca personaje, regii. Ei sunt sortiți pulberii: Nu e antica furie-a lui Achile, Nu este Nestor blândul-cuvântător. Aprigul Ajax Țărână-i azi, și nimic mai mult" (În van căta-veți
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
370. Imagistica festivă și triumfalistă insista asupra "tricolorului unirii", asupra faptului că "toți cântau "Deșteaptă-te Române" și "Pe-al nostru steag e scris Unire""371. Unitatea națională, una dintre ideile-forță ale manualului, era extrasă în final din presupusa ei istoricitate, devenind o axiomă atemporală: "este veșnică, după cum veșnic este și poporul român"372. După astfel de rânduri, cu greu s-ar mai fi putut inova ceva în encomiastica de gen. Într-adevăr, manualul din 1985, ca și cel din 1989373
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
valori”, În antologia lui Alexandru Duțu, Dimensiunea umană a istoriei, București, 1986, p. 140-154; Georges Duby, „Histoire sociale et idéologies des sociétés”, În Faire de l’histoire, volumul I, Paris, 1974, pp. 147-168; concluzii similare ale istoricilor literari atenți la istoricitatea normelor estetice sugestiv expuse În studiul lui Alexandru Duțu, „Reconsiderarea literaturii vechi”, În Istoriografia literară românească, Editura Nemira, București, 1984, pp. 184-185. Despre comprehensiune, În accepțiunea pe care i-o acordă „hermeneutica filosofică” a lui Hans Georg Gadamer, vezi Andrei
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
șepcii. Și nici nu e nevoie să ne referim la maeștri străini, când meșterii Voronețului au procedat adeseori la fel. E un exemplu tipic de felul cum au rezolvat artiștii realiști ai tuturor timpurilor raportul dintre legendă sau mit și istoricitate 55. Ceata care îl însoțește pe Harap Alb în basmul omonim descinde din tablourile lui Bosch și Breughel: Dintre personajele care ajută eroului și care se deosebesc de personajele comice negative prin finalitatea lor, ceata prietenilor lui Harap Alb alcătuiește
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
rămas în fundalul popular, creștinate, în "religiile cosmice și agricole", chiar dacă astăzi nu avem mărturii scrise în acest sens.47 Dacă lumea greco-romană consideră mitul o poveste fictivă, o fabulă, o minciună, primii teologi creștini se vedeau obligați să apere "istoricitatea" lui Cristos, să facă uz de toate strategiile discursive pentru a preîntâmpina încărcarea imaginii Sale cu atribute mitice. Creștinismul primitiv, însă, abundă în elemente mitice ("care nu pot exista"), preluând aspecte ritualice iudaice și păgâne din spațiul mediteranean, personalitatea unui
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
nivel profan a vechilor valori sacre (Anul Nou, nașterea, mutarea în alt loc ori în altă casă), creștinismul însuși păstrând o dimensiune mitică (și nu în sensul răfuielilor cu filonul păgân, căci nu e vorba de specificitatea credinței ori a istoricității) prin timpul liturgic care se sustrage timpului profan, prin imitarea lui Cristos ca model exemplar, prin repetarea liturgică a vieții de la nașterea la crucificarea Lui, prin contemporaneitatea cu El, creștinul necomemorând răstignirea ca eveniment istoric, ci reactualizând un mister (finalul
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
handicapul inculturii acut resimțit, inițierea în partid (de către muncitorul vârstnic) țintea la ierarhia strictă în cadrul proletariatului, profesia revoluționară (care presupunea dinamismul, omniprezența, carisma, persuasiunea și influența ilegalistului) contura inevitabilitatea triumfului cauzei, iar moartea eroică (jertfa de sânge) conferea autenticitate și istoricitate mișcării ilegaliste, prin legitimarea supraviețuitorilor cu dreptul puterii în stat.874 Pe planul discursului mitologic, ilegalistul, prezentat ca model moral de luptă și viață, deținea o dimensiune educativ-formativă, însă în plan politic și istoriografic se pot distinge mai multe faze
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
2, p. 50. 75 Hehdi Sahnine, în ibidem, vol. 2, p. 44. 76 Nathalie Mahé, Mitul lui Bachus, pp. 311-312. "Prinsă între universalitate și variabilitate, soarta miturilor nu este ușor de perceput; tocmai din acest statut paradoxal de eternitate și istoricitate își trag ele validitatea și vitalitatea.", mai afirmă cercetătoarea, oferind și o butadă într-o expresie plastică și sugestivă: "Cântați de poeți, glorificați de artiști, adorați de oamenii obișnuiți, înrădăcinați în solul care provocase înflorirea lor, zeii au supraviețuit lor
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
d. În paginile revistei sunt abordate probleme de folclor sud-est european în studii aparținând lui Ion C. Chițimia (L’„Histoire du sage Ahikar” dans leș littératures slaves et la littérature roumaine et șes rapports avec le folklore), Anton Balotă (În legătură cu istoricitatea epicii orale românești și cântecul „ucrainean” al lui Ștefan Vodă), N. Ceredarec (Note despre „Cântecul lui Ștefan Vodă”), Mihai Pop (Nouvelles variantes roumaines du chant du Maître Manole. Le sacrifice de l’emmurement), Magdalena László-Kuțiuk ( Încă o dată despre colinda românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]
-
Rastier (2001: 99) și de Cossutta, ne va servi drept ghid, atît pentru analiza textuală din capitolul 8, cît și pentru cea a fragmentului 128 de La Bruyère: Hermeneutica critică încurajează analiza discursului să reia problema interpretării textuale, deoarece postulatele de istoricitate, de materialitate și de dimensiune critică sînt comune celor două demersuri. (Cossutta 2004: 195) Rezumatul domeniilor de stabilire a textului Cele patru perspective confirmă faptul notat de Almuth Grésillon în privința geneticii textuale și a ceea ce ea numește construirea "prototextului": "Lingvistul
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
este lipsită de prezența vreunui martor; fecioara nu naște trupește, ci într‑o vedenie înfricoșătoare. În acest fel, profeții sirieni își revendică indirect privilegiul de a fi asistat la însăși taina întrupării. O atare poziție, pregnostică, prin care este anulată istoricitatea și corporalitatea întrupării, ar fi dus la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului creștin. Episcopii, a căror autoritate începe să se facă simțită în epocă din ce în ce mai mult, au denunțat cu siguranță caracterul neconform cu doctrina creștină al acestei teologii. Cristologia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de‑al doilea text nu ar putea fi identificat cu exactitate. Hipolit vede aici profeții clare despre domnia și figura Anticristului, inaugurând astfel o lungă tradiție exegetică. Ulterior, Origen va atribui mai multe versete nu lui Anticrist, de a cărui istoricitate se îndoia oarecum, ci, pur și simplu, diavolului. Al treilea fragment, din Iezechiel, denunță imensul orgoliu al regelui Tyrului, amintind, spre sfârșit, numele lui Daniel: „Socoți că ai o inimă ca a lui Dumnezeu. Ești oare mai înțelept decât Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grup făceau parte: Albert Eichorn, Hermann Gunkel, Ernst Troeltsch, Wilhelm Rede (Cf. „Introducerii” lui Frankfurter, p. V.). Cu toate că lucrarea lui Bousset este în mare parte depășită, ea păstrează o valoare intrinsecă datorită faptului că aduce în discuție, pentru prima dată, istoricitatea „legendei” anticristologice, inserând‑o într‑o anumită tradiție mitologică și religioasă. . Cf. observațiile foarte pertinente făcute de G. Jenks în Origins..., capitolul „The question of the Antichrist myth”, pp. 1‑24. Jenks prezintă aici, într‑o manieră clară și concisă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
asemenea examinare și de a o face din punct de vedere istoric s-a lovit de realitatea puțin încurajatoare a faptului că există un număr restrâns de lucrări critice despre această formă de expresie literară. Trebuie să acceptăm faptul că istoricitatea este un element important în cercetarea critică a materialelor, o bază de la care celelalte examinări critice pot pleca, și de aceea o asemenea încercare era de mult necesară. Ca să ne dăm seama de câtă nevoie este putem observa remarca că
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cu volumul Eminescu și Leopardi. Afinități elective (1980). Colaborează la principalele reviste de istorie și critica literară. Ca istoric literar, C. se raportează, în general, la valorile stabile ale literaturii naționale - epoca marilor clasici și studiul operei lui Eminescu. Concepând istoricitatea operei ca mod de receptare dinamică a valorilor, va pleda pentru palingeneza valorilor într-o dialectica a identității structurale cu alteritatea interpretativa. Studiul operei este adâncit permanent prin investigații comparatiste și prin înserarea dimensiunii filosofice. Eficientă metodei se vădește de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286186_a_287515]
-
mediu. Cel intrat într-un astfel de joc obligă pe altcineva să-l ia sub control ("prendre en main") pentru ca apoi să se asocieze procesului de "prise en main" a altora. De aici se trece din domeniul diacronic (cel al istoricității) la cel al sincronismului (funcționând pe baza miturilor, fie ele și "personale"): când primul intră în contradicție, cel de-al doilea permite reajustarea semnificantului și polarizarea semnificatului. 5. Bouillon d'IQ-lture Povești din apele idiomatice (și nu numai) precum și ale
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
rămâne închistată elementelor substanțiale din imanent cărora le împrumută sfințenia sa radiantă ca factor spiritual evocator și taumaturgic. Prin relicvele-mărturii, conștiința deschisă întru credință Divinității, este vindecată la nivelul profunzimilor pulsative de însemnele așezării sub spectrul mobilității liniare ireversibile a istoricității. Astfel, credinciosul nu mai poate fi atestat în formula identității sale de credincios, nu mai poate fi localizat și datat ca aparținând unui anumit timp și având o istorie a lui ce-l încadrează limitativ. Așezarea și închinarea în fața relicvelor-mărturii
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ale frumosului creat de sensibilitatea umană, într-un „sistem al artelor” cu sferă bine delimitată în istoria culturii. Din acest unghi este întreprinsă analiza comparată a celor două arte, G. ambiționând descoperirea unor stiluri comune și deosebirea categorialului peren de istoricitatea imediată. Revelatoare pe fundalul artei universale, rezultatele cercetării îndreptățesc intenția completării tabloului comparativ înăuntrul artelor românești. Ideea unui sistem al artelor moderne reverberând în spațiul filosofiei culturii relevă coerența și orizontul unui proiect pe care G. îl susține prin cuprinzătoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
atunci munca savantului nu trebuie niciodată disprețuită. Dovada clară a acestei exigențe este opera lui Mircea Eliade (1907-1986) căruia, din altă perspectivă, autorul îi dedică un superb eseu. Unei religii care proclamă chiar în actul revelației o anumită Heilsgeschichte faptul istoricității nu-i poate fi indiferent. Oricât de dificilă ar fi asimilarea deconcertantelor sale monumente de realitate, întâlnirea cu trecutul reprezintă o obligație pentru orice conștiință trează. Înțelegerea configurației polimorfe a experienței sacrului în istoria umanității ar putea solicita acel tip
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
povestea Evangheliei continuă să fie spusă și ascultată este Liturghia Bisericii. Teologia narativă cere ca istorisirea poveștii revelației lui Dumnezeu să cuprindă atât kerygma apostolică, cât și dogma Bisericii. Întemeierea dogmelor nu se poate dispensa de recursul - complementar, firește - la istoricitate. Este imposibil de acceptat un discurs despre Sfânta Treime fără aproprierea subiectivă a revelației lui Hristos, percepută ca punct de acumulare a istoriei mântuirii. Sarcina teologilor este doar aceea de a putea transmite și de a interpreta semnificațiile acestei „metanarațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recensământ pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se nască în Bethleem, împlinind astfel prorocia (Luca 2, 1-7). Logica divină a oportunității (kairos) se poate folosi de momente de o aparentă irelevanță. Summa summarum, Evanghelia nu ignoră, deși depășește noțiunea grecească de „istoricitate”. Cum arată însă relația creștinilor cu alteritatea și spectrul uman al totalității? De la început, orice competențe culturale erau motivate în Biserică mai ales de ambiții apologetice. Într-un fel legitim, cunoașterea - primă expresie a iubirii - devenise un indispendabil instrument misionar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]