1,396 matches
-
scriere a istoriei, cu accent pe istoria economică și pe cea socială, criticând istoria politică și militară. Au propus subiecte ca: demografia, mentalitățile, istoria peisajului, luând în derâdere "istoria-bătălie". Însă preferințele acestora indicau o sensibilitate a membrilor școlii pentru soluțiile istoriografice de stânga, deși îl criticau pe Marx. În 1907-1909, Febvre a publicat câteva articole în ziare socialiste. În 1936 chiar a salutat victoria Frontului Popular în alegeri. Bloch nu a putut face parte din colectivul de redacție datorită originii sale
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
perspectiva filosofiei istoriei marxiste, Rusia nu îndeplinea condițiile pentru desfășurarea revoluției comunise. Lenin a teoretizat posibilitatea revoluției bolșevice prin articolul "Ce-i de făcut?". În cursul secolului XIX istoriografia rusească a fost o istoriografie de nivel european, dominată de modelul istoriografic romantic reprezentat de Karamzin, având tendințe naționaliste. În a doua jumătate a secolului XIX, s-au evidențiat istorici ruși că Soloviov și Klychevsky. Mihail Nicolaevici Pekrovski a scris "Istoria Rusiei din cele mai vechi timpuri", "Scurtă istorie a Rusiei" având
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
legăturile istorice cu Roma. Tema centrală a propagandei era rasismul, iar istoricii susțineau existența raselor superioare, degenerate și inferioare, ideologia fiind responsabilă pentru crimele în masă cumplite comise de naziști. După Al Doilea Război Mondial apar mari schimbări pe plan istoriografic. Discursul istoric despre statul-națiune este decredibilizat, discursul istoric europocentrist a fost părăsit, tema rolului civilizator al omului alb dispărând odată cu dezvăluirea ororilor nazismului. După 1945 are loc decolonizarea, iar Europa este divizată între sferele SUA și URSS. Școala istoriografică a
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
plan istoriografic. Discursul istoric despre statul-națiune este decredibilizat, discursul istoric europocentrist a fost părăsit, tema rolului civilizator al omului alb dispărând odată cu dezvăluirea ororilor nazismului. După 1945 are loc decolonizarea, iar Europa este divizată între sferele SUA și URSS. Școala istoriografică a lui Lucien Febvre avea un rol dominant în privința dezvoltării științelor sociale. Liderul școlii devine Fernand Braudel. Progresul științelor sociale a favorizat alte orientări, dezvoltându-se demografia, statistica, economia, anchetele sociale, sociologia, antropologia și psihanaliza. Fernand Braudel (1902-1985) a fost
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
fost specializat în istoria medievală a Franței, reprezentant al Școlii de la "Annales", profesor la universitățile din Lyon, Besancon, Aix-en-Provence, la College de France și membru al academiei franceze. A scris "Orientările cercetărilor istorice în Franța", reținând atenția limbajului și paradigma istoriografică specifică istoriei: durata lungă, punând în evidență legăturile istoriei cu geografia, apărând istoria regională. Îmbină istoria cu antropologia și utilizează metode matematice în cadrul istoriei economice și demografiei istorice. Folosește metode statistice, grafice pentru analiza evoluțiilor economice și demografice. Se orientează
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Preotul;" "Căsătoria în Franța medievală", "Istoria vieții private" și "Istoria Franței rurale". "Noua istorie" a fost un curent condus de Pierre Nora și Jacques Le Goff, punând accent pe istoria mentalităților, a reprezentărilor colective, a structurilor mentale ale societății. Discursul istoriografic se bazează pe principiul duratei lungi. Jacques Le Goff, ca medievist francez, a fost influențat de Marc Bloch. A fost director la "Ecole des hautes etudes en science sociale". A explorat antropologia istorică, inspirat după modelul "Regii Taumaturgi", autor al
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
a specializat pe perioada Renașterii, scriind " Viața economică și socială la Roma în a doua jumătate a secolului al XVI-lea", "Civilizația Renașterii", "Frica în Occident" și "O istorie a Paradisului". În Italia aniilor 1970, s-a lansat ""Microistoria"", curent istoriografic ce abandonează studiul maselor și al claselor sociale pentru a face loc istoriei individului, fiind îmbinată cu științele sociale și antropologia. Carlo Ginzburg a fost profesor la Universitatea din Bologna și la Universitatea din California. A scris, în 1980, "Brânza
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
unde D. Carabăț i-a fost profesor, ca și, pasager, Alex. Leo Șerban sau subsemnatul), Elena Dulgheru forțează o detașare atît de tradiția sau inerția scrierilor specializate pe compartimente prea puțin ori deloc comunicante între ele (cronica de premieră, cercetarea istoriografică, teoria universitară), cît și de ipostaza mai nouă a unei eseistici eterogene și prolifice, ca să nu mai vorbim de minimonografiile în serviciu comandat pro domo din ultimul deceniu. Autoarea ține să se delimiteze ritos: Evitînd abordările biografiste sau de tip
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
coordonată din anul 1929 de un sindicat. Intrăm aici pe terenul minat al unei istorii mistificate de forjorii istoriografiei comuniste, în încercarea de a legitima triumful clasei muncitoare de după 23 august 1944. Abordarea doamnei profesor Serinela Pintilie devine acum instructivă istoriografic și arată utilitatea unor astfel de studii aplicate referitoare la implantarea la nivel local a directivelor „orwelliene” de schimbare a trecutului. Interesante sunt și remarcile privind activitatea societății culturale, sportive și muzicale a personalului Atelierelor C.F.R. Iași din perioada dictaturii
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
al Bucovinei din toate timpurile. Truda sa migăloasă, răbdătoare, dificilă, îndelungată, aparent banală, s-a circumscris acelor strădanii anonime, care-au generat și stimulat, cu cel puțin un deceniu înainte de 1989, dezvoltarea și afirmarea unei largi mișcări culturale, în general, istoriografice, în special, pentru cercetarea și elucidarea unor noi și noi aspecte din trecutul Bucovinei, despre care aproape o jumătate de veac nu s-a putut nici vorbi public, nici scrie. Bădia Eugen Dimitriu, basarabeanul, e unul din pilonii acestei mișcări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
războiului și, mai ales, asupra atitudinii României față de acesta. Aprovizionarea și pregătirea armatei au făcut obiectul multor critici din partea opoziției, multe dintre ele, îndreptățite. Mai ales în ceea ce privește aprovizionarea armatei, venalitatea a căpătat proporții considerabile. Studierea anilor 1914-1916 constituie un demers istoriografic interesant pentru elaborarea căreia a fost consultată o bogată bibliografie, incluzând ziarele „Epoca” și „Acțiunea”, precum și Dezbaterile Adunării Deputaților și Dezbaterile Senatului din anii 1914-1916. Prof. Rodica Novenschi CAP.I. GUVERNAREA LIBERALĂ ÎN PERIOADA IANUARIE IUNIE 1914 I.1.Programul
Iniţiative interne între anii 1914-1916 : putere şi opoziţie by Daniela Ramona Hojbilă () [Corola-publishinghouse/Science/1206_a_1890]
-
nord-dunăreni ai Imperiului latin de la Constantinopol: regii cumani Jonas și Soronius (Ovidiu Pecican) 37 Ortodoxie și catolicism în spațiul extracarpatic în evul mediu. Observații pe marginea unei relații conflictuale (Flavius Solomon) 43 Geneza națiunilor medievale în Europa Est-Centrală. Câteva repere istoriografice (Aurelia Felea, Mihai Felea) 53 PRIVINDU-NE CU OCHII CELORLALȚI Cauze ale părăsirii Moldovei de către armeni la sfârșitul secolului XVII (Marius Chelcu) 73 Implicații românești ale bătăliei de la Poltava (Veniamin Ciobanu) 83 „România“ anilor 1854-1856: mărturii străine adnotate (Dumitru Vitcu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Memoriale (2001); Idei și forme istorice (2003); A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană (seria) ș.a. Mai multe restituții monografice și analize teoretice privind istoria și rolul ei în societatea românească modernă a făcut Al. Zub în lucrările: Junimea, implicații istoriografice (1976); A scrie și a face istorie (1981); Biruit-au gândul: note despre istorismul românesc (1983); De la istoria critică la criticism (1985); Cunoaștere de sine și integrare (1986, 2003); Istorie și istorici în România interbelică (1986, 2003). În același interval
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
șaptezeci de ani, academicianul Alexandru Zub își continuă impresionanta muncă de explorare și de interpretare a trecutului românesc modern și contemporan într-un ritm și cu rezultate care stârnesc uimirea. Cele mai recente cărți ale istoricului reunesc paginile de publicistică istoriografică esențiale pentru înțelegerea procesului de racordare a scrisului nostru istoric la performanțele euroatlantice în domeniu. Dar ele sunt și mărturia unui spirit civic viu, neliniștit și responsabil, dornic de a da seama în fața comunității despre participarea - cu uneltele conștiinței cetățenești
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
este însă binevenit, oferind accesul la problematica trecutului unui public cultural mai larg. Nu este de mirare că Al. Zub își focalizează astăzi atenția asupra acestor modalități și interogații. Odinioară, în timpurile încremenite ale comunismului, când marile figuri ale modernității istoriografice românești erau încă ocultate de ultimele reflexe ale stalinismului, el s-a dedicat restituirii exemplare a lui M. Kogălniceanu, Vasile Pârvan și A. D. Xenopol. Monografiile respective jalonează înțelegerea evoluției disciplinei și, într-un plan a cărui geometrie pare deja să
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pârvan și A. D. Xenopol. Monografiile respective jalonează înțelegerea evoluției disciplinei și, într-un plan a cărui geometrie pare deja să se întrevadă mai bine, ele focalizează biobibliografic asupra unor personaje-cheie ale unei linii de evoluție care a fost nu numai istoriografică, ci, adeseori, și general culturală, ba chiar și politică. Alte monografii ale aceluiași autor, descriind cercuri mai largi, s-au dovedit decisive în înțelegerea unor curente istoriografice și de idei precum cele din cadrul Junimii (Junimea. Implicații istoriografice, * Publicat în „Anuarul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
asupra unor personaje-cheie ale unei linii de evoluție care a fost nu numai istoriografică, ci, adeseori, și general culturală, ba chiar și politică. Alte monografii ale aceluiași autor, descriind cercuri mai largi, s-au dovedit decisive în înțelegerea unor curente istoriografice și de idei precum cele din cadrul Junimii (Junimea. Implicații istoriografice, * Publicat în „Anuarul Institutului de Istorie «A. D. Xenopol»“, Iași, XLI, 2004, p. 722. 20 OVIDIU PECICAN 1976), al așa-numitei „Școli critice“ (De la istoria critică la criticism, 1985) ori din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fost nu numai istoriografică, ci, adeseori, și general culturală, ba chiar și politică. Alte monografii ale aceluiași autor, descriind cercuri mai largi, s-au dovedit decisive în înțelegerea unor curente istoriografice și de idei precum cele din cadrul Junimii (Junimea. Implicații istoriografice, * Publicat în „Anuarul Institutului de Istorie «A. D. Xenopol»“, Iași, XLI, 2004, p. 722. 20 OVIDIU PECICAN 1976), al așa-numitei „Școli critice“ (De la istoria critică la criticism, 1985) ori din istoriografia interbelică (Istorie și istorici în România interbelică, 1989). Reeditate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
OVIDIU PECICAN 1976), al așa-numitei „Școli critice“ (De la istoria critică la criticism, 1985) ori din istoriografia interbelică (Istorie și istorici în România interbelică, 1989). Reeditate într-o serie compactă, de opere, toate aceste cărți, referitoare la personalități și mișcări istoriografice s-ar constitui - vizibil, de astă dată - într-o istorie a scrisului nostru modern și contemporan despre trecut, impresionantă prin valoare și amploare, mult diferită de ceea ce deocamdată există (sintezele lui Lucian Boia și Pompiliu Teodor în câte un singur
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de intensă activitate. Cea dintâi - duală - este dimensiunea programatică a tuturor inițiativelor sale științifice și stăruința cu care aceste inițiative au fost duse la bun sfârșit. Dl. Zub a început prin a-și crea instrumentele de lucru în perspectiva restituțiilor istoriografice la care se gândea. Eruditele bibliografii dedicate lui Kogălniceanu (1971), Xenopol (1973) și Pârvan (1975) - singurele și, neîndoielnic, cele mai complete, până la această oră - continuate prin editarea scrierilor acestora (V. Pârvan, Corespondență și acte, 1973; M. Kogălniceanu, Opere II (Scrieri
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
marginea concepției și a operei istorice a lui Mihail Kogălniceanu (1974) și prelungită prin cercetările * Publicat în „Analele Științifice ale Universității «Al. I. Cuza» din Iași“, Istorie, tom L, 2004, p. 341-344. 22 ALEXANDRU-FLORIN PLATON dedicate istoriografiei Junimii (Junimea, implicații istoriografice, 1976), prefacerilor scrisului istoric românesc de la finele secolului al XIX-lea și începutul secolului XX (De la istoria critică la criticism, 1985) și evoluțiilor, din același unghi, din perioada interbelică (Istorie și istorici în perioada interbelică, 1986) volum care - reeditat de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
gândul: note despre istorismul românesc, 1983; Cunoaștere de sine și integrare, 1986 etc.), al căror rost a fost de a le completa pe celelalte, întregindu-le perspectiva. În același timp - și aceasta ar putea reprezenta a doua coordonată a proiectului istoriografic desfășurat de Al. Zub - monografiile sau câteva din studiile dedicate celor trei cărturari români au fost tălmăcite, într-o formă, desigur, mult mai contrasă, și în limbi străine, tentativă menită de a recupera, atât cât se putea în împrejurările din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
precare, tradiția antebelică a deschiderii spre Europa și a dialogului între specialiști. În această privință, profesorul Zub a dat dovadă de o consecvență ieșită din comun, străduindu-se, într-un chip la fel de programatic precum cel oglindit de marile sale inițiative istoriografice, să probeze că, în pofida vremurilor, scrisul istoric românesc mai putea fi încă, cel puțin pe alocuri, sincron cu direcțiile epistemologice de pe continent sau cu unele din inițiativele istoricilor europeni. Nu altul este rostul unor culegeri de studii, precum Culture and
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ar fi arătat viața domniei sale, dacă vechiul regim nu s-ar fi prăbușit. În micul său birou de la Institut, înconjurat de un teanc din ce în ce mai mare de cărți, Alexandru Zub ar fi continuat să lucreze metodic la proiectele sale de restituție istoriografică, producându-și scrierile în ritmul cu care ne-a obișnuit. Constrâns de împrejurările din ianuarie 1990 să-și asume o funcție de conducere pe care n-o dorise și pentru care - probabil - nu se simțea, atunci, pregătit, dl. Zub a știut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
devierea cruciatei la Zara, a urmat o deviere mai grandioasă, anume cucerirea Bizanțului de către aceiași cruciați. În absența unor izvoare decisive, controversele cu privire la rolul Veneției în determinarea acestei noi devieri sunt destinate să dureze cât timp se va menține interesul istoriografic pentru acest eveniment de însemnătate majoră în istoria europeană. Incontestabil însă e faptul că Veneția a fost principalul beneficiar al înlăturării puterii bizantine și al instalării unui imperiu latin la Bosfor. Numai astfel a • Ibidem; Denis A. Zakythinos, La conquête
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]