244 matches
-
asalt, cu multă trudă, dar cu succes. Drept că pierderile erau în amândouă părțile tot atât de însemnate, dar pe Ioannițiu îl supăra mai mult pierderea de vreme prelungită și zădarnică în urma unui asediu neizbutit, ba incalculabil și de acuma înainte. Neapărata istovire a proviziilor, apoi vestea foarte răspândită că latinii au de gând să vie-n ajutorul bântuitului oraș îl hotărâră pe regele român să ridice asediul și să se retragă în Moesia. Merse fără pace, pentru ca reîntărit să se-ntoarcă, să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pentru că prin calomnii și ațâțări străine credea a fi căzut în dizgrația patriarhului, ca și când într-adevăr ar fi un desprețuitor și hulitor al persoanei și demnității patriarhului, apoi cere scuze pentru că n-a putut urma chemarea la Constantinopol, de vreme ce nici istovirea sa trupească, nici neapăratele și lungele greutăți ale drumului nu-i permit în genere a călători. El recomandă patriarhului pe preotul și dikaeophylax (jude al coroanei împărătești) anume Daniil Kristopulos, trimis în capitala împărătească de Vodă și de boierii Țării
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și Noica mă însoțește până la Sibiu. Așteptăm cursa. E una din diminețile acelea lipsite de echivoc ale Păltinișului, în care mersul ascendent al soarelui intră în conjuncție cu zvonul unor mari fapte. Și poate că tocmai estomparea acestor ritmuri paralele, istovirea minții în evenimentele nesemnificative ale zilei - și nu în curba soarelui pe un cer care te însoțește la orice ridicare a ochilor - este cheia mizeriei bucureștene. Sub soarele acesta teribil de franc, Noica începe să-mi vorbească despre preludiul morții
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
adânc decât sânt înclinați a crede filozofii și chiar poeții. A nu mai putea sta vertical - a te degaja de poziția naturală a omului - nu-și are sursa într-o tulburare nervoasă sau într-o compoziție a sângelui, ci în istovirea fenomenului uman, care implică abandonarea tuturor caracterelor ce-l însoțesc. Ai uzat omenescul în tine? Atunci părăsești fatal forma prin care el s-a definit. Cazi; fără ca totuși să te reîntorci la animalitate, căci este mai mult decât probabil că
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stârvuri ce-și surâd ca-n vodevil... Realitatea trebuie chemată la viață sau interzisă. Prezența spiritului devenită colectivă anemiază creșterea unui popor și-l apropie de decadență prin tulburarea rafinamentului. Finalul unei țări este în genere un surmenaj istoric, o istovire explicabilă și fatală. Nobila deficiență a Greciei și a Romei, în maturitatea lor crepusculară, presupune o soartă rotunjită și o ispășire înaltă a unui exces unic. Un trecut de creație trebuie plătit prin suferințele vitalității și nimic nu-i mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de-a muri, căci ne murim moartea trăind. Când aceasta își răsfață în tine lipsa ei de margini, clipa finală nu-i mai mult de un accent melodios. Este o lipsă de mândrie creaturală în a nu-ți oferi inima istovirii voluptuoase a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu mă mai lăsa vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gândul meu. Au nu vezi tu vrăjmașul duh al soartei mele, ursită blestemelor și plînsului? Ce rugi găsi-voi pentru tine, Moșneag neputincios, și din ce istoviri ridica-voi un urlet spre nepăsarea ta? Dar cine-mi spune că sânt și eu bătrân, mai bătrân ca tine, că inima mi-e mai căruntă decât barba ta? De-aș da drum slobod glasurilor mele, pe ce meleaguri ne-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
moderne s- ar caracteriza printr-un calm și un echilibru relativ, căci atunci posibilitatea unei sincronizări ar fi mai puțin exclusă. Febra este un element în plus, care avantajează un popor, dar îl și epuizează mai repede. Ritmul accelerat explică istovirea rapidă a culturilor moderne și, într-o oarecare măsură, și a Greciei și Romei. Precipitarea evenimentelor presupune activitatea violentă a unui suflet, pasiunea care-și soarbe substanța din frenezia proprie. Când privim fenomenele succedate în India, în decursul unei istorii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
accentuate și numai spre seară averse de ploaie. Deci ultima zi În care și-a folosit pelerina de ploaie a fost 29 iulie... Mi-am pus uneltele la o parte și am Închis ochii, cuprins de o insuportabilă senzație de istovire. Nu voiam să Închid numai ochii, ci și toate simțurile, nervii, Întreaga-mi ființă. Sala de lectură era plină, dar domnea o liniște desăvîrșită, de parcă nu era nimeni pe-acolo. CÎnd și cînd se auzea cîte un smîrcîit, o pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
petrecerea ce-mi făgăduiam era în raport direct cu explozia de lumină și căldură a împrejurimilor bucureștene. Ajuns însă sus, dincolo de o mie de metri altitudine, am fost silit să constat din nou că înțelepciunea bătrânilor noștri rămâne valabilă până la istovirea timpurilor; deci mi-am tras din sac cizmele și hainele groase. Mai stăruia acolo o bucată din coada iernii, care din când în când șfichiuia cu ploi înghețate așezarea din Braniște, iar pe piscurile Pătrului și Șurianului fulgerau încă omături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucure de viața adevărată, viața reală „în toată strălucirea și luminozitatea ei”. O viață mai prețioasă, după părerea lui, decât această muncă a artistului care îl condamnă „să rămână închis, până la sfârșitul zilelor sale, într-o hrubă jilavă, trudind până la istovire cu argila și cu blocurile de piatră”, în încercarea de a însufleți o materie inertă. În Când ne vom trezi din morți, totul gravitează în jurul ambivalenței statuii, al dublului ei statut de operă moartă și, totodată, vie. Mai mult artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mateloții japonezi își dădeau toată silința să descurce parâmele și să repare catargul rupt. La cină, am putut în sfârșit să vorbesc pe îndelete cu Montaño și Contreras. Amândoi nu închiseseră un ochi toată ziua: aveau cearcăne negre, iar umbrele istovirii li se întipăriseră adânc pe chip. Din câte spuneau ei, cei doi mateloți japonezi aruncați în mare nu mai putea fi salvați cu nici un chip. Mi-era milă de ei, dar aceasta era soarta pe care le-o dăduse Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
După masă (pesemne că mâncarea spaniolă nu era pe placul lor, fiindcă au dat la o parte carnea, de la care sunt opriți de budism, și au mâncat doar legumele și peștele) s-au retras repede în camerele lor de culcare. Istovirea se citea limpede și pe chipurile solilor. După cină aceștia își înclinară capetele în semn de recunoștință în fața starețului Guadalcázar și a celorlalți frați ai noștri și se duseră și ei în odăile lor. De cum au ieșit japonezii, starețul mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Ne-am schimbat pasul cântecului.” Tanaka, samuraiul și Nishi erau cu toții așezați pe scaune și ascultau cântecul unuia dintre însoțitorii lor. Din ziua plecării în călătorie, nu mai fuseseră atât de fericiți. Până astăzi chipurile lor fuseseră mereu umbrite de istovire și resemnare. Însă acum fețele le erau luminate de o bucurie fără margini. În dimineața aceea, înainte de a se urca în trăsura care urma să-l ducă la tribunalul bisericesc, Velasco le spusese plin de încredere că în curând aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ori dintr-o dezamăgire în alta. Nishi avea fierbințeală mare. Chiar și tânărul acesta care își dăduse toată silința să pară vesel și care dovedise o curiozitate mai vie decât toți ceilalți japonezi n-a mai putut să-și învingă istovirea sufletului și a trupului. Mai mult, și eu eram sleit de puteri. Privind chipul adormit al lui Nishi ce părea mai fraged decât vârsta lui, îmi venea să zic „fie ce-o fi!” Până să primim hotărârea cardinalului Borghese am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
niște colți și își spusese că un destin neștiut avea să înceapă pentru el. Acum acel destin neștiut se încheiase, iar el se întorcea acasă. De ce oare în loc de bucurie nu-i mai rămăsese în suflet nimic altceva decât pustiu și istovire? Să fi fost din pricină că văzuse prea multe și acest lucru era ca și cum n-ar fi văzut nimic? Să fi fost din pricină că poate cunoscuse prea multe și acest lucru era ca și cum n-ar fi cunoscut nimic? — Slujbași! strigă cineva. Un vas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rău s-o audă, dar, în loc de asta, ea deschidea ferestrele și lăsa apa să facă tot ceea ce face ea de obicei: să picure, să se reverse, să țâșnească, să gâlgâie și să înece tăcerea cu blândețe; cu grație și fără istovire s-o facă să-și închipuie că nu e singură. Apa întotdeauna îi răsplătește pe cei care așteaptă. Ai avut o zi bună ? a întrebat Jina înțepenită. Mike și-a abandonat cravata pe pat, s-a așezat și și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ca în filmele moderne, dispărînd în adîncuri și nemairevenind la suprafață niciodată. Orașul se scufundă, imersîndu-ne într-o catedrală de apă. Rîul, ciudat, nu se mai ține deoparte. Se revarsă peste maluri, vălurește peste rămășițele acoperișurilor și ale pereților, îndepărtează istovirea din ele. E un miracol că nu am fost văzut. Ori poate nu e un miracol și orașul, orașul meu, mi-e aliat în noaptea asta. Mi-am făcut valiza. N-am făcut mare lucru și n-am avut nevoie
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spus că la numărul de două ori câte șapte zile, cât avea să se împlinească peste o oră, în care și afară era tot noapte, să ne așteptăm la o schimbare Iar noi, cei din tagma sărmanilor, am așteptat cu istovire și începutul celei de a treia săptămâni a întemnițării noastre sub pământ și sub spaima de negru potop, ceasuri care, prin strecurătoarea răbdării noastre cu mare scumpătate s-au mai strecurat și sătui de adăstare nu mai speram să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
spartă cum era și curgea apa din ea, dar devenise pentru fiecare dintre noi o sarcină serioasă și o povară dincolo de puterile noastre, nu numai atâta cât zice cântarul că ar avea în greutate Deci așa fiind starea mea de istovire în așteptare și asta fiind nepăsarea mea, nu am mai luat în considerare ușoarele smuncituri, care se simțeau tremurând, într-o parte a schelelor sondei Însă atunci a ridicat privirea Manuil Fragă și i-am văzut cum ochii i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina redusă pe tot timpul ciumei ? spune doamna Rieux. \ PROBABIL. ― Numai de n-ar dura până-n iarnă. Ar fi trist atunci. Da, spune Rieux. Vede privirea mamei ațintindu-i fruntea. Știa că neliniștea și istovirea ultimelor zile îi supsese obrazul. \ Cum a mers, azi ? spune doamna Rieux. \ O ! ca de obicei. Ca de obicei! Adică noul ser trimis din Paris părea să fie mai puțin eficace decât primul, și statisticile creșteau. Nu exista posibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
gândurile care îl frământau pe doctorul Rieux o dată cu cele care priveau starea lui de exilat în timpul acestor interminabile săptămâni. Și acestea erau și gândurile pe care le putea citi și pe fețele prietenilor săi. Dar cel mai primejdios efect al istovirii care îi cuprindea puțin câte puțin pe toți cei care continuau această luptă împotriva flagelului nu consta în indiferența față de evenimentele exterioare și de emoțiile celorlalți, ci în neglijența în voia căreia se lăsau. Căci aveau atunci tendința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu o tuse sugrumată, răgușită și umedă, de parcă-și smulgea ceva din piept. Părea că nu poate să dea afară din fundul gâtului tampoane de vată care îl înăbușeau. La sfârșitul acestor crize, cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă, se mai ridica iarăși pe jumătate, timp de câteva clipe, si privea înaintea lui cu o fixitate mai sălbatecă decât toată zbaterea dinainte. Dar bătrâna doamnă tot mai șovăia să cheme un medic și să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
apropiere. Dar am obținut garanții. Partizanii Constituției nu vor fi hărțuiți, iar trupele țarului se vor retrage de Îndată ce misiunea va fi Îndeplinită. Contez pe dumneavoastră pentru a-l convinge pe Fazel să depună armele. De ce am acceptat? Din descurajare? Din istovire? Dintr-un simțământ persan al fatalității, care pătrunsese În mine? Fapt este că n-am protestat, că m-am lăsat convins că acea mizerabilă misiune mi-era destinată. Cu toate acestea, am hotărât să nu mă duc imediat la Fazel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Își ridică iarăși povara. În intercomul lăsat deschis se auzi o voce. ― Fir-ar să fie. Jones! Vino, motănel, vino... vino la mama, pisoi. Tonul se voia liniștitor și alintător, dar Lambert sesiza perfect exasperarea lui Ripley. Împleticindu-se din cauza istovirii, Parker ajunse în fața cutiei de provizii 2. Lambert îi puse în brațe cutiile cu cu hrană pe care le scosese din frigider. Pe cât îi stătea în putință, ea alegea cutiile de conserve. Gândul că va trebui să înghită aceste alimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]