271 matches
-
Ioan Maiorescu, mai întâi în 1857, apoi în 1861, dar impresiile sale sunt publicate postum, mai întâi în foileton, în 1872, apoi sub formă de carte în 1874, publicată de fiul său, Titu Maiorescu. Ioan Maiorescu crede de asemenea că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
său, Titu Maiorescu. Ioan Maiorescu crede de asemenea că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
că istroromânii sunt urmașii colonilor romani din Istria. Cercetările propriu-zise încep odată cu implicarea lingviștilor. Un prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
prim studiu relativ amplu din 1861 este scris de lingvistul Graziadio Isaia Ascoli, care compară pe larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
larg istroromâna cu dacoromâna și aromâna, combatând ideea că istroromânii ar fi urmașii romanilor colonizați în Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Istria. Și cercetători de limbă germană abordează subiectul istroromânilor. Astfel, tot în 1861 apare și prima lucrare a slavistului sloven Franc Miklošič pe tema istroromânilor, apoi altele în 1880 și 1882, în care autorul afirmă originea sud-dunăreană a acestora. Textele istroromâne folosite de Miklošič în a treia sa lucrare îi sunt furnizate de către romaniștii Antonio Ive și Theodor Gartner. După apariția primei lucrări a lui Miklošič, Hermann Ignaz Bidermann, într-o carte consacrată populațiilor de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
de origine romanică din Austro-Ungaria, apărută în 1877, se ocupă și de istroromâni, plasând prezența lor în Istria începând cu secolul al XV-lea sau al XVI-lea. La rândul său, istoricul croat Franjo Rački consacră și el 11 pagini istroromânilor într-o lucrare din 1881, trasând drumul migrației acestora început în secolul al XII-lea în estul Peninsulei Balcanice, prin Serbia, Bosnia, Croația și Dalmația, până în Istria și insula Krk, migrație efectuată în grupuri mici. Lingvistul specialist în limba română
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
texte culese personal. Un al doilea român care s-a ocupat mult de istroromâni a fost Teodor Burada, folclorist, etnograf și muzicolog care i-a vizitat în 1890 și 1893, scriind despre aceste călătorii în 1896. Datorită lui a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
mult de istroromâni a fost Teodor Burada, folclorist, etnograf și muzicolog care i-a vizitat în 1890 și 1893, scriind despre aceste călătorii în 1896. Datorită lui a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
a ajuns istroromânul Andrei Glavina în România, unde a făcut studii. Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi urmașii romanilor așezați Istria cu cea despre imigrarea lor, arătând că o adoptă pe cea de-a doua, plasând venirea acestora în Istria începând cu secolul al
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi urmașii romanilor așezați Istria cu cea despre imigrarea lor, arătând că o adoptă pe cea de-a doua, plasând venirea acestora în Istria începând cu secolul al XIV-lea. Lucrările despre istroromâni și limba lor devin mai numeroase
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
secolul al XX-lea. La începutul acestuia a apărut și prima carte în istroromână, scrisă de Andrei Glavina, cu titlul "". Acesta scrie și articole de presă despre istroromâni. În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu publică prima parte din ale sale "Studii istroromâne", continuate în 1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu publică prima parte din ale sale "Studii istroromâne", continuate în 1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare populare, este publicată în 1928 de folcloristul și istoricul literar Leca Morariu. În anii 1930 apare un jurnal de călătorie al lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma și își publică rezultatele
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
rezultatele cercetărilor de teren folcloristul și etnologul Traian Cantemir. După al Doilea Război Mondial, cercetările diminuează, dar nu încetează. Sunt de amintit Ion Coteanu, Emil Petrovici, Petru Neiescu, August Kovačec și Antony H. Hurren, pentru lucrările lor referitoare la idiomul istroromânilor, precum și Stelian Brezeanu, pentru contribuția la istoria lor. Începând cu anii 1990, publicațiile se înmulțesc. Printre autorii mai importanți sunt de citat August Kovačec, Elena Scărlătoiu, Richard Sârbu, Vasile Frățilă, Goran Filipi, Petru Neiescu și Antonio Dianich, care au realizat
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
istroromâni este strâns legată de cercetările lingvistice, căutând împreună să lămurească originea lor și să stabilească traseul pe care l-au parcurs până s-au așezat în Istria. Aceste aspecte sunt controversate și în prezent. Teza primilor autori cum că istroromânii ar fi descendenții colonilor romani din Istria a fost respinsă ulterior de cercetători. În prezent există susținători ai altei idei, referitoare numai la locuitorii satului Žejân, conform căreia aceștia n-ar avea nimic comun cu românii, ci ar fi urmași
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
conform căreia aceștia n-ar avea nimic comun cu românii, ci ar fi urmași ai protocroaților, care ar fi de origine iraniană. În rândul cercetătorilor din secolul al XX-lea se disting două teorii dominante. Conform teoriei lui Ovid Densusianu, istroromânii ar fi originari din sud-vestul Transilvaniei și din Banat, și ar fi plecat de acolo în secolul al X-lea. Își bazează teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând-o în Serbia actuală, dar admițând că erau în contact cu dacoromânii din vest. El plasează separarea lor de ceilalți români în secolul al XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și ea de
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și ea de mai mulți cercetători. Aceeași opinie o are și Antonio Dianich. În afară de aceste două terorii mai există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Indiferent de locul de origine, istroromânii au fost ultimii care s-au desprins de ceilalți români și au migrat spre
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
aceste două terorii mai există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Indiferent de locul de origine, istroromânii au fost ultimii care s-au desprins de ceilalți români și au migrat spre vest, ocupându-se în principal cu păstoritul. Giuseppe Vassilich și Sextil Pușcariu consideră că viitorii istroromâni sunt atestați cu numele "Μαυρόβλαχοι" ("mavrovlahoi", în traducere literală „vlahi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. Aceasta este prima atestare a limbii în afară de toponime și nume de persoană, dintre care apăruseră și mai înainte în scrieri. După așezarea lor în Istria, istroromânii încep să se asimileze cu populația locală, păstrându-și identitatea și limba numai în zonele mai dens populate de ei, ale localităților Žejân și Sušnjevicę. Faptul că erau mult mai răspândiți decât astăzi este dovedit de toponimie. O întreagă regiune
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
ei, ale localităților Žejân și Sušnjevicę. Faptul că erau mult mai răspândiți decât astăzi este dovedit de toponimie. O întreagă regiune din nordul Istriei, aflată majoritar pe teritoriul Croației și parțial în Slovenia se numește Ćićarija, în italiană Cicceria. Nume istroromâne de localități sunt Floričići, Jerbulišće, Katun, Kature, Fečori, Kerbune. Ocupația de bază tradițională a istroromânilor era păstoritul, dar aveau și alte ocupații. Încă din secolul al XIV-lea este atestat că formau caravane cu care umblau să-și comercializeze lactatele
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
dovedit de toponimie. O întreagă regiune din nordul Istriei, aflată majoritar pe teritoriul Croației și parțial în Slovenia se numește Ćićarija, în italiană Cicceria. Nume istroromâne de localități sunt Floričići, Jerbulišće, Katun, Kature, Fečori, Kerbune. Ocupația de bază tradițională a istroromânilor era păstoritul, dar aveau și alte ocupații. Încă din secolul al XIV-lea este atestat că formau caravane cu care umblau să-și comercializeze lactatele produse de ei și să transporte diferite alte mărfuri, de exemplu plumb din Bosnia la
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
În comerțul raguzanilor, "caseus vlachescus" sau "vlachiscus" ("brença", adică brânza, cum apare într-un document din 1357) avea o asemenea importanță, încât se folosea și ca mijloc de plată, iar prețul său era stabilit de autorități. O ocupație tipică a istroromânilor a fost în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a celui de-al XX-lea producerea mangalului, pe care-l transportau la distanțe mari ca să-l comercializeze. Sextil Pușcariu descrie pe larg modul în care se făcea mangalul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]