1,683 matches
-
ușa camerei verzi s-ar putea deschide și producătoarea de platou ar putea intra zicând că-i pare rău, dar trebuie să mai taie un invitat. Producătoarea se va uita la părul blond-strălucitor al fetei. Producătoarea se va uita la jacheta bleumarin a spilcuitului. Tipul care trebuia să intre în segmentul F a șters-o în momentul în care a intervenit scufundarea vasului de croazieră. Apoi tipa din segmentul E - Consultantă culori, scria în căsuța ei - a șters-o când era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mașinii de spălat, toate hainele pe care le-am adus cu noi put din cauza transpirației și a jegului. Fiindcă domnul Whittier a stricat centrala termică, în clădire e tot mai frig. Așa că am început să purtăm tunici și saronguri și jachete. Brocarturi satinate și catifele. Pălării de pelerini cu catarame de argint. Mânuși de piele albă lungi până la cot. — Cu toate încăperile astea..., spune Contesa Clarviziune, cu turbanul ei pe cap, împiedicându-se, tăindu-și degetele de la picioare, dar nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care nu mănâncă pentru doi... Fișa postului Un poem despre Directoarea Tăgadă — Un ofițer de poliție, spune Directoarea Tăgadă, trebuie să-l protejeze până și pe un satanist. N-are de ales. Directoarea Tăgadă pe scenă, mânecile de tweed ale jachetei îi dispar la spate, unde mâinile ei ascunse se ating, în postura din fața unui pluton de execuție. Părul ei grizonat e tuns scurt dinadins ca să pară țepos. Pe scenă, în loc de lumina unui reflector, o secvență de film: În alb-negru, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
suspecți arestați, stând în șir pentru a fi identificați de vreun martor. Suspecți luptându-se cu cătușele, cu hainele trase peste cap, intrând în tribunal. Pe scenă stă Directoarea Tăgadă, cu umflătura tecii de umăr a pistolului bombându-i reverul jachetei. Tivul fustei de tweed aproape îi ajunge la bascheții ei răsfrânți, cu șireturile înnodate de două ori. Spune: — E datoria unui ofițer al legii să moară pentru fitecine. Ai putea muri pentru ăia care iau câinii la șuturi. Pentru dependenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Câteva sticle de apă și o pisică torcând în somn. Are doar câteva ore de autostradă până în Canada. Dar, mai mult decât orice altceva, Cora Reynolds își are familia cu ea. 10 Mama Natură pune pe ea un soi de jachetă neagră. E o uniformă militară sau un costum de patinaj artistic, din stofă de lână neagră, cu două rânduri de nasturi de alamă în față. Parcă-i o majoretă neagră de catifea, cu nasul ei despicat, ținut laolaltă de cojile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se vedeau decât prin reviste. Când l-a deschis, a constatat că era gol, cu excepția câtorva sticle de bere și a unui rest de tort de aniversare, a cărui glazură era Înghețată. — Bună dimineața, domnule. Un bărbat Îmbrăcat Într-o jachetă de safari și pantaloni cu dungă intrase În bucătărie. Adam l-a recunoscut pe șoferul de cu o zi Înainte. — Domnișoara Zubaidah mi-a cerut să vă conduc oriunde veți dori să mergeți. Dacă doriți să rămâneți, sunteți binevenit, așa
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
rapid de picioare înapoi, după părerea lui toți suntem în aceeași oală, pe aceeași treaptă, în afara lui, Alexe, supremul, bineînțeles! Sau așa ar trebui să fie. Carmina stătea nemișcată pe bancă, cu genunchii lipiți, frământa în mână cordonul bleumarin al jachetei, îl auzea cum vorbește, îl înțelegea perfect, știa că are dreptate în felul său dar percepea în același timp răsuflarea lui greoaie, fierbinte, îi simțea izul acriu ce ieșea din interioarele lui și stătea cu maxilarele încleștate, respira din sărăcie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus amintind de fălnicia unui vultur. Avea fața înăsprită de vânt și căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și o jachetă cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de aerul său adolescentin afișat, umbra din ochi, de la colțul gurii, un fel de oboseală infiltrată în el, trăda vârsta de 40 de ani. Ela a apărut și ea imediat și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să-i amintească, lăsând la o parte orice menajament, că doamna Corlan nu merita figura cu spirtiera. Observa Însă, spre mirarea sa, că ea avea o cu totul altă expresie a feței. Devenise pașnică, surâzătoare. Ținându-și mâinile În buzunarele jachetei de velur, privea În jur degajată, cum fac doar cei a căror vizită nu e niciodată inoportună. Propuse chiar o nouă aranjare a camerei, În interesul chiriașului, dar și al mobilei. Zâmbea mulțumită. În privința lui - arătă spre cort ridicând tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din nou abia când se observă cu Încântare că nașul nu folosea nici cuțitul, nici furculița, În spiritul unei tradiții sănătoase care spune că nu e bine să lași pasărea din mână. Ațipi cu mâinile Înfundate În buzunarele adânci ale jachetei bej, pure laine, cu glugă tivită cu vulpe polară. Sub jachetă simțea căldura protectoare a shetlandului pufos, luat direct pe piele, destul de larg ca să ascundă rotunjimea sânilor și delicatețea taliei. O treziră muzica și glasul bunicii pe care tocmai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
folosea nici cuțitul, nici furculița, În spiritul unei tradiții sănătoase care spune că nu e bine să lași pasărea din mână. Ațipi cu mâinile Înfundate În buzunarele adânci ale jachetei bej, pure laine, cu glugă tivită cu vulpe polară. Sub jachetă simțea căldura protectoare a shetlandului pufos, luat direct pe piele, destul de larg ca să ascundă rotunjimea sânilor și delicatețea taliei. O treziră muzica și glasul bunicii pe care tocmai o visa: Cu o fire ca a ta rămâi nemăritată. Își trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sărută fruntea. Nu mai avea febră. Peste două zile va merge din nou la vitrinele ei. Stinse lumina și ieși În vârful picioarelor. Nu-și dorea altceva decât să ajungă acasă. Acasă la ea. Își puse gluga și trase fermoarul jachetei până sub bărbie. Zăpada Înghițise orașul cu case și oameni cu tot. Lumina lină a unei bruște Înseninări cădea peste această schiță a neantului. Din Petru mai rămăsese doar o arsură pe care o simțea În adâncul ei, difuză ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
FOLOSEȘTE-MĂ. În dreapta, un set de chei de mașină; iar lângă ele o fotografie polaroid înfățișând un jeep galben, vechi; alături de ea, era un alt bilețel post-it, pe care scria: CONDU-MĂ. De unul din cârligele cuierului era agățată o jachetă de piele maro, cam ponosită. Am deschis plicul și-am găsit două foi de hârtie - o scrisoare bătută la mașină și o hartă desenată de mână. Iată ce spunea scrisoarea: Eric, Întâi și-ntâi, păstrează-ți calmul. Dacă citești rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
casă sunt agățate într-un cui, pe balustradă, la baza scărilor. Să nu le uiți. Cu regret, dar și cu speranță, Primul Eric Sanderson Am mai citit scrisoarea de câteva ori. Primul Eric Sanderson. Atunci eu cine eram? Am luat jacheta din cuier și-am pescuit harta. Cheile de la casă erau agățate exact acolo unde se spunea în scrisoare. Am format numărul. — Randle, zise o voce. — Doctorița Randle? Am băgat cheile de la mașină în buzunar. — Aici Eric Sanderson. Doctorița Randle se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
luat-o înainte cu câțiva pași, țâșnind din loc într-un adevărat sprint. Din cauza adrenalinei care mi se răspândea în sânge n-am reușit să surprind decât instantanee ale ei atunci când intră în cercul de lumină din față - părul negru, jacheta de camuflaj, tălpile galben-fosforescente ale cizmelor. Apucă din fugă scaunul de spătar, avântul făcându-l să zboare în urma ei, după care fata dispăru din nou în întuneric. Am ajuns la lumină după o jumătate de secundă, m-am lăsat ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pe ce să-mi pierd echilibrul. — Ține-te bine, strigă ea, fără să întoarcă ochii, și cuvintele trecură pe lângă mine repezi și scurte, într-o suflare de vânt. Am cuprins-o cu brațele, găsindu-i mijlocul subțire, dar ferm sub jacheta mare de camuflaj. M-am adăpostit după ea pentru a împiedica țigara să-mi arunce scântei portocalii în ochi. Geanta lui Nimeni țopăia incomod la îndoitura brațului meu. — Mai e acolo? M-am întors. La mai puțin de cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
soarelui bătea spre portocaliu, umbrele zilei se alungeau și nu mai lăsau decât petice abandonate de lumină. Hainele mele ude și noroioase zăceau grămadă în fața dulapului. Aruncasem pe mine o pereche de pantaloni scurți și-o bluză veche, cu glugă. Jacheta de camuflaj a fetei atârna pe spătarul scaunului, cizmele erau așezate dedesubt și laptopul lui Nimeni stătea cocoțat pe scaun. Dușul pornit în baie scotea un fâsâit greoi, ritmic, întrerupt din când în când de tăcere și clipoceli când fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Scout se uită la mine. — Lumea, zise. Orașele zumzăie și huruie, expiră abur și fum în somn și-și umplu aleile de fiori. Am închis portiera jeepului și mi-am strâns mai bine haina pe lângă corp. Și Scout tremura în jacheta ei mare, de camuflaj, frecându-și brațele cu palmele și lovind cu călcâiele în asfalt. — Bine, atunci, zise ea. Cel mai bine e să strângem tot ce ne trebuie, haine pentru câteva zile și orice nu te poți îndura să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
văzusem vreodată. — Porți boxerii mei, am șoptit prostețte când ea termină cu îmbrăcarea. Scout îmi zâmbi, legându-și șireturile bocancilor. N-ai întâlnit multe fete la viața ta, nu-i așa, Eric? Apoi se ridică și-și trase pe ea jacheta mare, de camuflaj. — Scuze, am spus, rușinat, revenindu-mi în simțiri, dându-mi seama că timpul trecuse puțin cam ciudat pentru mine și că strângeam încă inutil hainele făcute ghem la piept. — Hei, făcu ea și ridică din sprâncene. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de sugativă, desprinzându-se de greutatea faptului și-a posibilității care le distruge în orice altă parte. Cum? Păsări albe? Trezește-te, Eric. M-am frecat fața cu palmele ca să-mi revin și să ies din negură. Mi-am tras jacheta pe mine și-am închis încet ușa. Aveam nevoie de răspunsuri. Din cauza asta nu puteam dormi. Clio Aames, ludovicianul, Primul Eric Sanderson. Exista o singură persoană care-mi putea spune totul de-a fir a păr. Pusesem lucrurile găsite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și serioși. Da, am aprobat, luându-mă prin surprindere. Am apucat coada antică de lemn cu grijă. Ai spus cumva că am de făcut două lucruri? — Mai trebuie și să bei asta, - scoase un pahar mic dintr-un buzunar al jachetei. Am luat paharul și l-am ridicat la lumină. Era plin de fâșiuțe de hârtie, ca și când o coală A4 ar fi fost trecută prin aparatul de distrus documente și apoi tăiată din nou cu foarfeca pentru a obține dreptunghiuri lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
posibile este cea corectă, iar asta făcea ca procesul de decodificare să fie foarte încet și anevoios. Adică tu crezi că există un sistem? — Da, încuviință Fidorous. Dar asta nu e decât vârful aisbergului. Uite. Luă un pix din buzunarul jachetei sale și găsi o pagină goală într-unul dintre carnețele. — Prima literă din tot Fragmentul becului este C de la „Clio, cu masca de scafandru pe față“, corect? — Mda. — Dar înainte să aplici QWERTY pentru a o decodifica, în însemnările tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ce-ți trebuie. Mă întorc după tine în cincisprezece minute. Ai grijă să-ți aduci o haină și dictafoanele alea; s-ar putea să ne prindă bine. Cu părul încă ud de la duș și îmbrăcat în pantaloni de camuflaj, o jachetă groasă, cu guler înalt și încălțat în bocanci, toate luate din camera Primului Eric Sanderson, cu caietele conținând Fragmentul becului și toate celelalte descoperiri ale mele în rucsacul din spate, cu paharul cu hârtie într-o mână și o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ar vizualiza exact același tip de barcă. Asta (atinse cu mâna o balustradă cât se poate comună și de reală) reprezintă actuala idee colectivă a felului în care ar trebui să arate o barcă de vânat rechini. Jeanșii, încălțările și jacheta încă-mi erau îmbibate de-o umezeală rece, dar soarele făcea deja tot posibilul să-mi încălzească extremitățile corpului. Am simțit sub degete puntea veche și roasă. — O idee colectivă? — Da, încuviință doctorul, și încă una comun acceptată preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ieși la iveală o expresie: imaginea devine reflecția, iar reflecția, imaginea. — Hei. Scout stătea în spatele meu pe punte. Purta impermeabilul acela mare pe care-l văzusem ultima dată în pivnița lui Fidorous. — Hei, i-am răspuns. — Ți-am adus o jachetă. E cam grunge, de prin 1992, dar, știi tu... — Mersi, am zis, trăgând-o pe mine. Și ascultă... — Mda, știu. Și eu. Se așeză cu picioarele încrucișate sub ea lângă mine. — Ar fi trebuit să-ți spun, începu ea. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]