519 matches
-
demersul pamfletar, în genere, ci în modalitățile tipice de ipostaziere a acestor variante formale, pe care ne propunem să le analizăm. 1. Comicul anatemizant uzează de violența verbală în scopul trimiterilor descalificante la animalier, la domestic sau la corporalul indecent: "Jivinele cele mai variate ale societății noastre se socot în drept de a-și pune contribuția de scuipat și fecale morale în jurul cetățuii noastre. Masturbanți și fameni iau atitudini și vorbesc pițigăiat de noi, cu o demnă emfază. Intestinul lor, devenit
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tăria spiritului; Ispitirea sfântului Anton în optica lui Flaubert e ceea ce astăzi s-ar numi un studiu de caz. Pustia lui Ioan Alexandru abundă, tipic, în stranietăți, în spaime și "ape moarte"; ca la Blaga (cel din Lauda somnului) foiesc jivine respingătoare întreținând coșmarul: "Buhele fierb în văgăuni adânci. / De-atâta vreme nu mai știe nime / Că-i miez de noapte pururi și s-aud / Șoareci rozând în pustiime" (Orpheos). Iarăși ca la Blaga, halucinații, iluzionism magic, dolorism și panică; priveliști
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lighioanele l-au văzut, au rupt-o la fugă. Enkidu s-ar fi luat după ele, dar trupul său părea legat cu funii, genunchii i se muiaseră cînd vru să alerge, nu mai era așa de iute la fugă. Iar jivinele se îndepărtară toate”. Nici oile n-au vrut să-l mai recunoască pe păstorul din povestea folclorică amintită. Cînd stăpînul, iubit pînă atunci, s-a întors la stînă cu o mîndruță adusă de la horă, turma toată s-a transformat într-
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
157. Autorului poemei Cântarea Cântărilor și al Parimiilor, care dă numele acestor vraci, cronografele îi atribuie puteri supranaturale: "[...] A aflat firea a tot ce iaste pe lume, a oamenilor, a dobitoacelor, a paserilor, a gadinilor, a peștilor, a orbilor, a jivinelor, așijderea și plantele și crugurile și toată tocmeala cerului și de suptu ceriu; știa și cum va lega pre diavoli și cum îi va chema pre numele lor, așijderea toate leacurile și toate doftoriile și toate ierburile, care de ce leac
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
eu, nevoind să-l dau nimănui, începui să plîng, strîngîndu-l tot mai tare în mînă. La țipetele mele, sosi alergînd și tata, care era de asemenea acasă și care, mut de uimire, nu mai știa ce să facă pentru ca acea jivină veninoasă să nu mă ucidă, cînd zări o pereche de foarfeci. Înarmîndu-se cu ei, mîngîindu-mă, tata tăie coada și cleștii scorpionului. După ce trecu primejdia, taică-meu socoti că toată întîmplarea era un semn de noroc". Această scenă, agitată și dramatică
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
prin si turi și volumele vremii așa cum o găsim în lucrarea h ușanului Avram D.Tudosie „Podgorii românești în literatură” din care reproducem poezia: Dionysos plânge în Cotnar Strugurii Din miere, din tăcere, din trudă, din paparudă, din cântec, din jivine, din suspine, din stea, din lalea, din soare, din Carul Mare, din humă, din cărbuni, din nebuni, din mine, din tine, mor, tulburător, în vii, Amin! ȘTEFAN BOBOC -PUNGEȘTEANU Născut la 14 mai 1932, în localitatea Pungești județul Vaslui. Poet
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
domnului de-alături, sponsorul nolens al voiajului său de liberare. Aaa, dumnealui venise la expoziție să pătrundă subtilitățile mizeriei braziliene revelate de arta fotografică... Da, da... Ei, și uite că mizeria sărise afară din rama în care somnola, ca o jivină afurisită, și-l mușcase veridic de venit, pătrunzându-i ea lui în buzunar! "Mizeria-i ca stolul de porumbei", filozofă Rică, simțindu-se înălțat de înaripata constatare; "azi pe casa noastră, mâine pe casa voastră". Faptul că participase efectiv la
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
treaba. Și e un cerc vicios în care leprele își fac joc de specialiști. Prin urmare trăim un timp în care cuvântul dat sau cinstea e proastă marfă, dorința de A FACE e "răsplătită" cu hoție și denigrare. Comportament de jivină care rupe și fuge. Mi s-a întâmplat să nominalizez, la Gală, un ziarist, fost elev al meu gata de repetenție, văd, cumplit de frustrat și "hienizat" (chiar nu se mai bărbierește, să atragă atenția). La anchetele efectuate, în 5
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
și prin America. Că ai noștri își fură nu numai idei ci capitole întregi. în presă e problema ! Ce deontologie, ce corectitudine ?! O știu cel mai bine pentru că mulți dintre cei care au plecat de (pe) la noi au devenit jivine adevărate, fără mama, fără tată, fără principii, fără obraz, fără... multe, multe. Desigur "presa" trebuie să fie speculativă, să 206 găsească acel ceva care să-i intereseze pe oameni. Desigur, cel isteț descoperă repede ce prinde ca scandal. Dar de
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
că în jurul lui mai are doi gândaci de bălegar, consider că grupul acesta urât, prea urât mirositor n-are ce atenție să merite. Doar că atunci când pute un excrement trebuie să te depărtezi. Deci rup bucata și fug de asemenea... jivine cu duhori revărsate în "scrisul" local. Constat cu mâhnire că în mult prea multe ramuri de activitate stăm rău, rău, cu competenții pentru diverse slujbe sau competențe ! Guvernul ăsta e de-a dreptul decimat, doar vreo 3 mai sunt de la
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
striga cât a putut: „Mi-a furat băiatul! A dispărut băiatul!” Firește, cu mare grabă s-a apropiat și omul ei și, până să se dezmeticească puțin, au fost convinși că cineva le-a luat băiatul. Se temeau de vreo jivină, că de lupi se vorbea la tot pasul pe vremea aceea. Târziu le-a venit ideea că micuțul ar fi putut pleca de-a bușilea din cort. Atunci, au și descoperit pe prașila proaspătă urma lăsată de târâșul copilului. La
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Cumpăna, București, 1949; Premiera, București, 1952; Teatru, București, 1952; Egală în drepturi și datorii, București, 1954; Marea noastră prietenă, București, 1954; O noapte grea, București, 1954; Cetatea de pe Târnave, București, 1955; Cei de mâine (Atențiune, copii!), București, 1956; Oameni și jivine, București, 1956; Primăvara în noiembrie, București, 1956; Trei generații, București, 1956; Ultima Tauber, București, 1956; Arborele genealogic, București, 1957; Oglinda, București, 1957; Și tu hotărăști!, București, 1957; Cei de mâine. Trei generații. Arborele genealogic, București, 1958; Cei care rămân singuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286729_a_288058]
-
adunate în câteva caiete... Viorel Cristea nu era un „naiv” contrafăcut, cu gesturi căutat inocente; uimirea sa în față feeriei naturii era totala, de nimic condiționată. A pictat cu egală bucurie și om și cer și floare și pasăre, felurite jivine și în toate, dăruirea a fost una, minunile înfățișate făcându-l părtaș la propria lor puritate...”. ( ziarul „Renașterea bănățeană” Timișoara, 27 sept. 1993, articolul Pictorii naivi bănățeni de Andrei Medinski) „Cristea nu a părăsit nici un moment sensul predominat liric al
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
Barbu); Leoaică tânără, iubirea (N. Stănescu); o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta (Ilarie Voronca) construcție atributivă: Atunci luna iese, norilor regină. (M. Eminescu); Pe coarde dulci de liniște / pe harfe dentuneric; Roata stelelor en tine / și o lume de jivine. (L. Blaga); Sub arginții muntelui orbit. (I. Barbu); MARIA: Între inima ta și inima mea simt mereu, mereu, lama rece a minții tale (Camil Petrescu) construcție predicativă (definiție poetică, în care termenul propriu este subiect, iar termenul metaforic este numele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dacă jertfa, dacă Iisus al lui și-au păstrat adevărul. Parabole ale libertății amenințate (Șoim și fată, Flautul descântat), autoportrete (Sarcină sacră, De când mă știi) sunt impregnate de o puternică tensiune interogativă. Concluzia pare să fie pierderea speranței („O singură jivină, gogoloi/ Ca un arici, ca un pește,/ Pitulată se rostogolește.// Și un coșciug spânzură-n văzduh:/ Al Tatălui, Al Fiului și-al Sfântului Duh” - Ogor pustiu). Accente nemijlocit legate de împrejurările silnice (pizma, răzbunarea) se amestecă și ele în acest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
cu aura lui legendară, sunt momente când personajul este "umanizat". Măreția eroului este evidențiată de cei din jur : Nechifor Căliman îl vede în tablou alegoric: "Acolo șade Vodă ca un cerb frumos cu stea în frunte, iar împrejurul cerbului numai jivine". Ștefan Meșter îi vede gravitatea, bărbăția, monumentalitatea. Este așezat în linia marilor renascentiști, fiind un iluminist, un erou spiritual al epopeii, cu apariție episodică: "E un personaj absent care se realizează în final printr-o prezență". Până și forțele naturii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fata laponă/ legănând urșii albi pe un picior/ încălzind boturi de ren cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule” și ancorând într-o „reîntrupare a Walhallei”, această sagă a vitalității dezlănțuite („Când am pornit spre tine eram vis, / ochi de jivină, cearcăn de abis, / pământ și mare, piatră și scânteie, / cascadă de luceferi răzvrătiți”) cunoaște stadiul ultim în luminiscența eterată a ființei incendiate de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
ca să-ți pună verighetă... Ai atâtea frunze-n palmă / și un crin pe inelar”. Gesturile suprarealiste, evocatoare de absență (în Salut panglica pălăriei, fără cap, ocupă scena), accentele de umor negru („Tu mă credeai la bariere / trăgând cu pușca în jivine / dar dacă schimbi fusul orar / dă-mi cangea să mă prind de tine”) sunt, de asemenea, pregnante. Și când reușește să evite capriciile unor asociații alese pentru efect, P. găsește în poezie un spațiu care e numai al său prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
modernist, neocolit de diverse influențe, se va limpezi nefericit în poeme în care versul este acordat la nevoile circumstanțiale ale cetății: „Ogorul e unul, imens, bărăgan.../ Pulberi se-ncing din gorgan în gorgan;/ Ca tatăl cel bun îl păzim de jivine/ Baltagele noastre au buze depline.” Mai individualizat este lungul poem Colocviile pădurii, ambițioasă și confuză respingere a unui misticism silvestru-vegetal în favoarea cetății „cu faguri de neon,/ Și clinchet flăcărat în piepturi de beton”. Aici teza ar fi elementară dacă execuția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
dispărut. Nu mai rămâne decât un univers devastat. Lipsește evazionismul, nu se poate înlocui cu nimic caruselul acesta al lumii în descompunere. Textele sunt discursive, limbajul, descriptiv fără ca acesta să-l facă lipsit de forță expresivă: "În fiecare noapte visăm jivine, tranșee, scuipat/ cu sânge... Doctorii se uită la noi ca la un pachet cu resturi sau ca la o pereche de sandale." (Coșmar). Într-o manieră apropiată de cea a expresioniștilor umanul se prelungește monstruos zguduind alcătuirile și universul să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
este foarte expeditivă; animalele sunt numite generic, lipsesc individualitățile: "Raiul sau grădina cu pomi de multe feluri și flori multe; și Adam șezând în mijlocul lor, având mâna dreaptă întinsă, iar cealaltă pusă deasupra genunchilor; și înaintea lui toate fiarele și jivinele pământului căutând spre dânsul"29. Nimic precis, nimic concret. Ceea ce înseamnă că zugrăvirea acestui episod se făcea conform unei tradiții iconografice cunoscute și asumate. Din păcate, nimeni nu a dus încă la bun sfârșit un studiu asupra reprezentărilor acestei scene
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
créște și să adaoge cu bătrânéțele)"26. Atitudinea naratorului față de acest personaj este, vizibil, una favorabilă; dacă altora le construiește portrete în negativ sau le comentează acid comportamentul sau discursul, Brehnacei îi acceptă unele calități rare în lumea păsărilor și jivinelor din Istoria ieroglifică: pe de o parte, ea este bătrână, deci își poate controla impulsurile; pe de altă parte, este, aflăm, pricepută, inițiată în multe "științe" și "meșterșuguri". Posedă, altfel spus, atât știința de carte, cât și, mai important încă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
adevărul gol-goluț. Or, marele inamic al Corbului și al planurilor sale este chiar adevărul. De unde până unde i-o fi venit lui Cantemir ideea de a-l înfățișa pe Maxut serdarul, capuchehaia sa și a lui Antioh, sub masca unei jivine care, de regulă, nu are reputația unui iubitor de dreptate? Aici nu trebuie să ezităm: cunoscător al persanei, al arabei, Cantemir a apreciat culegerile de fabule care prelucrau Panciatantra; în prefața la traducerea celebrei cărți de înțelepciune indiană, Th. Simensky
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
zicem că samănă crocodelului. Iar când vor să-l prinză oamenii, pun în undeță nadă carne de om mort de o înghite și să prinde"19. Leonardo da Vinci reținea, conspectând Fiore di virtú, aceeași trăsătură esențială, a fățărniciei: " Această jivină îl înhață pe om și numaidecât îl omoară. Iar după ce l-a omorât, cu glas tânguios și cu șiroaie de lacrimi îl plânge; și după ce a isprăvit cu plânsul, cu nemăsurată cruzime îl sfâșie și îl mănâncă"20. Atracția reptilei
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
-l păstorească. Mănâncă această ciorbă prea repede, iar stomacul său reacționează ca atare: Animalul flatulează și eructează, fiindcă și acestea sunt fapte de viață, pentru a demonstra că este cel potrivit, singurul, alesul, pentru țara sa. Vaca blondă Cum între jivinele de mai sus am portretizat mai cu seamă bărbați, era cazul să pun pe tapet și un anumit tip de femeie, tocmai pentru că fauna și flora postcomunistă a României nu duce lipsă de ipostaze feminine blamabile: una dintre ele este
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]