1,385 matches
-
și eu... - Și tu, ce!? Și tu ai fost o prietenă extraordinară.În afară de tine, eu nu am avut pe cineva mai apropiat mai devotat, tu știi asta... Îți amintești că mâncam amândouă dintr-un covrig!? Olga dădu cu mâna în lături, a uitare, parcă voind să spună: Acele vremuri s-au spulberat în vânturile uitării. - Da, da, și în acest da repetat era un ceva, o mărturisire în pragul exploziei, gata gata de a se declanșa, dar glasul nu avea încă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
becul ars, din tavan. Scundă fiind, iar tavanul prea sus pentru statura ei, nu putea face singură treaba pentru care se urcase pe taburet. Cornete dormea, pe fotoliu, cu fața în sus, cu picioarele răscăcărate, cu mâinile larg date în lături, ca un broscoi. Nu sforăia tare. Din când în când icnea. și-și trăgea răsuflarea, mai adânc, și o lua de la capăt. Mai întâi, femeia nu îndrăzni să-i tulbure odihna. Lipsise toată noaptea deacasă și se gândea c-o
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
frumos, dacă ești amabil, să ne deschizi, că venim cu vești deosebite, care nu suportă amânare. Dar cine sunteți? Oameni buni. Prieteni de-ai matale. Ne cunoști. și o să ne recunoști de îndată. Apăsă butonul electric, poarta se dete în lături, și cei trei musafiri intrară înlăuntru. O strigătură, într-un anumit fel, către câini, îi făcu să tacă și să se retragă, fiecare la locul său. Când au ajuns la prag, conu Leonardo a tresărit. Musafirii purtau cagule pe cap
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
-l faceți dator pe un biet ovrei ca mine! Ne iei subțire, dar mai bine ai deschide poarta, să putem descărca, pentru că acușica se întunecă - s-a arăta grijuliu Hliboceanu. Dacă tot sunteți puși pe treabă, atunci dați porțile în lături și intrați. Unde îți sunt rândașii, jupâne? - a întrebat Mitruță. Păi de rândași aveam eu nevoie când am văzut ce potop îi afară? Ar cam trebui să ne plătești și pentru curățatul curții - a îndrăznit Cotman. Eu mă pot duce
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
un factor modelator în direcție estetică. Amestec singular de modern și arhaic, poetul caută cu febrilitate ceea ce Michel Foucault a numit "signaturile", începînd cu cea de căpetenie, indescifrabilă, care aparține creatorului suprem: "Fuseși în toate și te-ai dat în lături./ încerc tulpina: tu trecuși alături./ întreb plăpîndele verbine./ Ele răspund că știe pătlagina mai bine". Două sînt mărcile caracteristice creației argheziene pe care Lazăr Popescu le detașează și asupra cărora insistă în demersul d-sale. Prima este cea a violenței
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
literari care au marcat epoca anilor 1960 - 2000. Cu atât mai inexplicabile mi s-au părut genuflexiunile umile în fața mărimilor zilei, de la Ion Iliescu la Emil Constantinescu. Pentru a dobândi funcții și onoruri, dl Simion nu s-a dat în lături de la nimic. A ajuns în fruntea Academiei s-a înconjurat de-o pleiadă de yes-men-i, a semnat cele mai incredibile pacte cu indivizi care, pe vremuri, i-au provocat, cu siguranță, greață. A lăsat drept moștenire o Academie măcinată de
Abuzul ca bumerang by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9223_a_10548]
-
fiecare dată aluneca afară ca un animal indolent, necunoscut. În sfârșit, după ce am stins lumina, m-am dus În hol. Pe masa de sub oglindă, lângă o coală de hârtie, erau cheile Dorei, lungi și ușor obscene. Am Împins ușa În lături, am auzit vagoanele Stadtbahn-ului uruind În Întuneric și am hotărât să cobor, ca și când m-aș fi plimbat pe poteca unui cimitir. — Noroc că nu m-am Întâlnit cu nimeni. De Îndată ce-am ieșit În stradă, mi-am dezlegat bicicleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să discut probleme financiare cu proprietăreasa mea. În final, după a cincea sau a șaptea Încercare, ciotul diform din mână se transformă Într-o cheie inteligentă, cu care am reușit să deschid ușa. Plăcuța cu numele meu se dădu În lături cu un scârțâit care-mi amintea de gramofonul Dorei (atârna Într-un singur șurub). Închizând ușa dintr-un șut, m-am debarasat de hainele care se lipeau de mine și m-am aruncat imediat pe pat, Întâmpinat de un somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
proprietăreasa mea. În drum spre camera de proiecție, am auzit celuloidul rotindu-se printre comenzi cu un sunet umed, fâlfâind, ce aducea a mii de aripi tremurânde de insecte. Am urcat treptele două câte două și am Împins ușa În lături. Înăuntru, nimeni. Probabil că Else plecase acasă - sau poate stătea În sală, laolaltă cu oamenii de știință? Paharele din care am băut ceaiul cu gheață erau tot pe masă. Cineva fumase, dar nu s-a obosit să golească scrumiera. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am presupus că nu-l va deranja să Împartă din fondurile sale Într-o manieră frățească. Acum nu mi-au mai rămas decât trei luni de achitat. Cam fără chef, am aruncat plicul În cutia poștală am Împins ușa În lături - și am intrat fix Într-un zid. Părea imposibil, dar căldura se accentuase. Era mai răcoare afară, decât Înăuntru. M-am dat la o parte din calea unei femei cu fața Îmbujorată și plină de furie, care Împingea un cărucior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de râs. Gata, te rog. Termină. Ajungând la parter, se Întoarse. Și promite-mi că n-o să mă mai deranjezi cu poveștile tale despre problema sexuală. Nu cred că sunt În stare să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
aflăm niciodată ce s-a Întâmplat. Dar În august, 1918, reședința familiei Hatz fusese distrusă de un incendiu. Presa de scandal susținea că fusese vorba de un act disperat, sinucigaș, comis de un galician care nu s-a dat În lături să-i ia În mormânt pe cei dragi, odată cu el. S-a vorbit chiar de un „Prometeu dezlănțuit“. Nu sunt sigură. Ce ziceți, domnule Knisch? A fost incendiu, sau doar o greșeală fatală? Singurul lucru dovedit de investigația Întreprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dar mă țin în continuare după tata, înaintăm pe marginea bazinului, un cubuleț verzui de apă rece, de te face să-ți stea inima-n loc - și, în sfârșit, ajungem la camera de aburi. În clipa când dă ușa-n lături, încăperea îmi evocă vremuri preistorice, mai îndepărtate chiar și decât era oamenilor primitivi din peșteri și a locuințelor lacustre despre care am învățat la școală, o vreme când gaze albe se învolburau deasupra tărâmului mlăștinos, Pământul de-atunci, împiedicând lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Blocurile cenușii sunt blocuri cenușii, fie că sunt acoperite sau nu de zăpadă. Totuși, plini de emoție, ne-am târât picioarele Încălțate cu cizme solide, pentru zăpadă, de-a latul pistei de concurs, plină de ponei care săreau brusc În lături prin zăpadă și de harnașamente pentru cursă. Când am ajuns, În cele din urmă, la terenul de polo, locul s-a dovedit a fi departe de priveliștea romantică, În genul Anna Karenina, la care mă așteptasem. Blocurile Înalte din Moscova
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ar fi murit și el sâmbătă. În felul ăsta aș fi putut și eu să țin petrecerea. Acum, toată lumea trebuie să mergă la priveghi vineri, se plânse ea. Pe fir se auzi un zgomot ca de porc care molfăie prin lături. Alixe Își suflase nasul cu putere. În cele din urmă, veselă, spuse: Și acum, am putea să discutăm despre toaleta mea? Pentru Înmormântare? 19tc "19" Înmormântarea la care să vezi și să fii văzuttc "Înmormântarea la care să vezi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
se uite în oglindă. Și puhoaiele de oameni sosesc în continuare în oraș. Oamenii se roagă în genunchi să fie încă o dată martorii unei apariții. Dom’ sergent își împreunează cazmalele și se preface că se roagă, trăgând cu ochiul în lături, pe fereastră; tocul pistolului e deschis, cu arma încărcată și pregătită pentru o partidă de tir la țintă mobilă. După ce a terminat de scris pe cer, Fecioara Zburătoare a făcut bezele spre mulțime. A făcut semnul păcii cu două degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
după ureche și-i zice: Cartea aia era un rahat. — Bine, zice Mona, trăgându-se înapoi, cu brațele încrucișate pe piept. Și Stridie zice „Bine“. Și trântește portiera, lăsând pe geam o amprentă de sânge. Cu mâinile roșii ridicate în lături, Stridie se dă înapoi. Zice, scuturând din cap: Nu vă mai bateți capul cu mine. Eu nu sunt decât un pui de aligator pe care îl aruncați în veceu când nu mai puteți să-l țineți. Helen bagă mașina în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
oprește din țipat și-mi înfige unghiile adânc în mâini, în pielea fină dintre degete. Își înfige unghiile în pielea de pe dosul mâinilor mele până reușesc s-o prind de încheieturi și să-i sucesc mâinile în sus și-n lături. Cartea cade și, lovindu-mă cu picioarele, o zboară cât colo; în parcarea întunecoasă, care răsună de țipete îndepărtate, nu e nimeni care să vadă. Asta e viața pe care am avut-o. Asta e fiica pe care știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când încerci să dai de fund într-o piscină adâncă. Întind mâinile în lături ca să-mi mențin echilibrul. Calc aerul, și picioarele mi se ridică dinapoi, până ce ajung cu fața în jos deasupra podelei din sala de bal, care rămâne dedesubt, la un metru și jumătate, apoi la doi, apoi la trei. Mă îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un "papa", mai mult ca să spună ceva, dar cuvîntul este reluat de celălalt, amplificat și transformat într-un plîns nervos, care umple încăperea. De afară, zgomotul viscolului se aude tot mai puternic. Și deodată, ușa se deschide larg, izbită în lături de vînt. Aproape degerat, cu o lumină diabolică în ochi, Dorin face un pas în interior, strigînd: Vin! Vin!! Vin!!! Ușa e trîntită de vînt în urma sa. Lumea s-a ridicat în picioare. El întinde mîna și arată: Vin! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Maria, schițînd și ea un gest, urmat de un surîs ascuțit, în vreme ce ridică paharul spre buze, dar, înainte de a sorbi, mai aruncă o privire lui Mihai și, în urma privirii, brațul ei zvîcnește, aruncîndu-i vodca în obraz. Stropi mari sar în lături. Ștersul cu batista durează mult, după care, calm, Mihai ia paharul din mîna Mariei, răstoarnă toată vodca din sticlă în el, umplîndu-l pe jumătate, ca mai înainte. După ce i-l aruncă iarăși între ochi, Maria lasă paharul pe masă, pufnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ușă, cu pas apăsat, lăsînd tocurile cizmulițelor să lovească cu zgomot cimentul. Bate de două ori, apoi așteaptă. Intră aude o voce de om trezit din somn. Mai bate de două ori. Oof, doar îi deschis... Ușa se dă în lături. În fața ei, buimac de somn, stă un tînăr în care, cu greu, recunoaște pe Mihai. Credeam că-i un coleg spune el tărăgănat, apoi, dezmeticindu-se, face ochii mari: Ce s-a-ntîmplat?! Ați făcut o comandă... începe fata cu vocea-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
proiectează într-o altă lumină. De data aceasta, pantalonii ridicați pe picior și mâna făcută căuș care îi netezea gamba aproape că dădură totul la iveală. Fără să fie vreun Lothario, se știa despre Bull că nu se dă în lături de la „explorarea manuală“. Prin urmare, vaginul reușise să se insinueze în viața lui și să devină ceva mai familiar, mai acceptabil, atunci când era pipăit pe sub haine. Numai că această „familiaritate“ era, desigur, total inacceptabilă pentru mintea lui Bull. A recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lume cei doi prieteni nedespărțiți, tovarășii de nădejde ai copilăriei mele, Știm și Ștam. Nu am chiuit de bucurie și nu am chiuit nici de groază, becul nu a pâlpâit ca neonul din baie, fereastra nu s-a dat în lături deschisă de vreo rafală de vânt, iar câinii de pe stradă nu au scos nici măcar un scâncet când, de acolo, dinăuntrul borcanului de muștar a răsunat pentru prima oară în cartierul Drumul Taberei și poate și în tot universul (n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
În brațe un corset neîmpachetat (se făcea economie de hîrtie). Arthur Rowe rupse În sfîrșit tăcerea: — Vă mulțumesc! Vă mulțumesc foarte mult! Se simțea prizonierul oamenilor ce-l Înconjurau și se Întreba dacă vreunul dintre ei se va da În lături și-l va lăsa să treacă. Pastorul fu acela care se dădu la o parte, apucîndu-l de braț cu blîndețe. — Bun băiat, spuse el, bun băiat! Organizatorii „goanei după comori“ se grăbeau s-o Încheie, dar Arthur Rowe nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]