314 matches
-
O melodie ritmată, poate o canțonă dansantă sau un marș pentru acompanierea unei oștiri În război, Însă executat cu delicatețe, plin de gingășie. Dante se opri În prag, să o admire pe femeia care, ghemuită pe o pernă, cânta la lăută. Aplecată deasupra instrumentului, Amara parcă mângâia corzile cu degetele ei subțiri, cu o mișcare prelungă. Parcă respira vibrațiile cutiei armonice, adâncită În miraculosul extaz al unor sunete pe care poate că nu le putea auzi. Lumina lumânării se asorta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
m-aș scoate în piață, Să ard pe un rug, prostii să îndrug, Simțindu-mă, iarăși, paiață. M-aș face mister, prin lacrimi de cer Cu sfinții aș sta la băută, Aș fi umilit, certat și dorit, Țambal, contrabas sau lăută. M-aș face un dans, să mor în balans, Să fiu un priveghi cât o vară, Cu tine în trup, dorind să mă rup De toată simțirea amară. M-aș face tupeu, să simt că sunt eu, Certându-mă veșnic
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
politicos. Numai ochii lui roșii, pe care nu și i-a dezlipit de pe ea - la acel moment ea se îmbrăcase deja, într-un taior gri - aveau o privire scandaloasă. Însă i-a spus pedant: Pe vremea reginei Elisabeta bărbierii aveau lăute și chitări în frizerii, astfel ca domnii care așteptau acolo să poată cânta după pofta inimii. Asta pentru că dura ceva vreme să ți se dichisească barba și pletele. În aceeași seară în care a făcut această observație blajină l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu e nici glasul unui bărbat și nici cel al unui castrat. (Purcell era contratenor). Face parte dintr-un registru limitat, iar repertoriul contratenorilor este sărăcăcios și absolut finit. Emma îl parcursese aproape în întregime. Cântase multe cântece englezești de lăută, melancolia poeziei și muzicii elisabetane și iacobine i se potrivea de minune. Cânta Purcell și Händel. El și domnul Hanway trecuseră în revistă tot ce le putea oferi muzica preclasică, iar madrigalurile constituiau limbajul lor natural. Acum, domnul Hanway exersa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să se întrebe: „Oare nu cumva sunt irevocabil legat de muzică?“. — Cred că e timpul să apari în public. — Nu sunt încă pregătit. — Ai auzit de Joshua Bayfield? — Vag. Cel care cântă la chitară? — Cântă la chitară dar și la lăută. M-a întrebat dacă n-ai vrea să cânți cu el. Și BBC-ul e interesat și aveți posibilitatea să înregistrați un disc. Și apoi mai e și flautistul despre care ți-am vorbit - doar știi ce bine se acordează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mântuită de înec. // Semnul e de aur, știu, blestem de soi... / negreșit Steaua Polară. Dar apoi? //"127 Tema orfică a poeziilor lui Ladima e nelipsită, întocmai ca în tradiția medievală, unde cavalerii, travestiți în menestreli, își însoțeau stihurile cu acorduri de lăută. În aceeași idee a paralelismului dintre tradiția cathară și opera lui Camil Petrescu, să presupunem că existența elementelor acvatice, telurice și aeriene (lipsește, sau suntem în imposibilitatea de a semnala și elementul piric) e tot o tentativă a autorului de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
este și autoarea câtorva texte de ocazie și de circumstanță adresate unor mai mari ai zilei pentru a obține niște sume care să-i permită un trai lipsit de griji: are trăsură, o domnișoară de companie care-i cântă din lăută, doi lachei - lucruri pe care în epocă nimeni nu i le-ar reproșa unui nobil bărbat... I se imputează că s-a plasat în urma lui Montaigne și că a trăit acolo ca un patazit? Asta înseamnă a se ignora că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Seferis "On a Foreign Line", scris la Londra în 1931, este o variație moderne pe tema lui Du Bellay 219 *Poeți ai Pleiadei, traducere și note de Romulus Vulpescu, Editura Tineretului, București, 1965, p. 136, (nota trad.). 220 "Dar o lăută poate să exprime vocea acelui ceas" (Hölderlin). Gândul întoarcerii ca întoarcere a gândului în el însuși se arată în cântecul aedului cu repetițiile formulare și reflectarea acțiunii într-o distanțare care garantează prezența. 221 Jean-Paul Hameury, Ithaque et après, Editions
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
decât un muzician. În ascensiunea spirituală, ochiul eliberează de tactil, mai "jos", dar acest organ încă animal, legat de materie, e depășit de ureche, organul spiritului care se înalță. La ultimul etaj îi găsim pe îngeri, care mânuiesc mai degrabă lăuta și vioara decât pensula ori dalta. De obicei muzicieni, ei îi pot asista pe pictori în munca lor, dar nu vedem niciodată vreunul în spatele șevaletului și nu cunoaștem vreun sculptor printre ei. În concluzie, mai bine să fii invitat la
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și vedono le vestigie. În questa chasa sto con nove servidori, e oltre a questi îl Brancaccio, un cappellano e uno scriptore, e sette chavalli, e spendo tutto îl salario ho largamente. Nel principio ci venni, cominciai a volere vivere lăuto e delicato, con invitare forestieri, dare 3 o 4 vivande, mangiare în argenti e simil' choxe; acorsimi poi che spendevo troppo, et non ero di meglo niente; în modo che feci pensiero non invitare nessuno et vivere a un buono
by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Emanou-star rock. Așadar, daca păstrăm această linie de interpretare, putem vorbi de o funcție anticipatorie a instrumentului. Prin urmare, cele trei femei frumoase preiau rolul ursitoarelor și, prin cadoul făcut, marchează destinul lui Emanou. În plus, dacă ținem seama că lăuta se înrudește cu chitară, iar lăuta își are etimonul în latinescul testudo 111 care înseamnă broască țestoasă, putem extinde funcția anticipatorie a instrumentului la momentul nașterii copilului din cimitirul de mașini, o naștere care semnifică, în film, a doua izbăvire
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
linie de interpretare, putem vorbi de o funcție anticipatorie a instrumentului. Prin urmare, cele trei femei frumoase preiau rolul ursitoarelor și, prin cadoul făcut, marchează destinul lui Emanou. În plus, dacă ținem seama că lăuta se înrudește cu chitară, iar lăuta își are etimonul în latinescul testudo 111 care înseamnă broască țestoasă, putem extinde funcția anticipatorie a instrumentului la momentul nașterii copilului din cimitirul de mașini, o naștere care semnifică, în film, a doua izbăvire a neamului omenesc. 2.1.1
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
trei voci. Ca și Kelpius care interpreta melodic meditația rosicruciană, alchimiștii improvizau melodii subtile pentru transmutarea metalelor ordinare în metale prețioase. Muzica alunga monotonia saturnină a inițiaților în fața cuptoarelor alchimice în nopțile lor de veghe. Tineri cântau din harpe sau lăute pentru a marca extazul mistic. În concluzie într-un ritual al artei regale a devoțiunii, diferitele tipuri de expresie a simbolurilor sunt frecvent combinate. Cuvintele simbolice, tonurile, zgomotele, gesturile, semnele, mirosurile 82 se îmbină cu arta vizuală a arhitecturii sacre
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
ori renaște lumea moartă...” (Viitorul). Un ciclu de poeme cu mai multă culoare relevă o tendință imagistică modernă. Contesa cu ochi albaștri stă „pe-un scaun de argint” (Din versurile triste: Annie), în jurul mesei de aur cântă țigani negri din lăute roșii, în parcul verde luminează crini albi. Impresiile în decor alpestru din Baladă ardeleană sunt întrerupte de ecouri citadine și referințe livrești: „Evoe Bachus... Rue de Grenelle./ Armand Colin... Teatrul din Louvain./ Frumoasa Jeannette...// Noi doi, botezați de Rousseau și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
ureche”, cel puțin forma clasică / inițială a lăutăriei, astăzi, mulți lăutari având studii de specialitate. Instrumentele folosite În ordinea frecvenței sunt: vioara, (inclusiv un tip de vioară improvizată, de fapt o violă cu arcușul În semicerc sau cu șase coarde), lăuta, țambalul, acordeonul (preluat din muzica germană), basul (așa numesc lăutarii violoncelul și contrabasul), cobza, chitara, cimpoiul, fluierul din lemn de salcie, de plop tremurător sau de trestie (tip flautul lui Pan), tamburina (folosită de ursari), clarinetul. Muzica lăutărească conține multă
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
practică În grup cu: banda, În taraf sau În formație; - are drept ocazii și locuri: nunți, hramuri bisericești, hore, praznice, hanuri și cârciumi, bâlciuri, serenade și, mai nou, chiar campanii electorale; - nu presupune cunoașterea notelor muzicale; - instrumente folosite sunt: vioara, lăuta, țambalul, acordeonul, basul, cobza, chitara, cimpoiul, fluierul din lemn de salcie, de plop tremurător sau trestie, tamburina, surla și clarinetul. Caracteristicile muzicii lăutărești sunt caracterizate de: - spontaneitate; - diversitate;ritmurile suple și combinate; - ample valențe interpretative; - natura transpozitivă;folosește așa-numita
RROMII ÎNTRE TRADIŢIE ŞI CONTEMPORANEITATE by Judit Găină, Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/91787_a_93174]
-
folclorului. Din acesta, cu bună intuiție, ia mai ales imagini de mare forță, comparații și metafore „revelatoare”. Nota personală, la care ajunge treptat, provine din juxtapunerea unor elemente aparent disparate, ceea ce dă impresia unui tablou poantilist („Codru, verde lăicer,/ Cu lăute-n gușe, cuci,/ Soare, galben semincer,/ [...] Vultur, fulger pe Rarău,/ Frunză-n dungă și haiduci,/ Ziua, clopot peste hău,/ Cer bucovinean, ștergar”). Regionalismele (burdujel, malaiște, lăicer, calamăr), interjecțiile și exclamațiile naiv admirative („Măi și măi, crește aurul în clăi” sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
muieri deocheate. Țineau în brațe pisici jigărite și aruncau ocheade. Își ascundeau chipul neîngrijit, boindu-se. Erau văpsite cu un strat gros de sulemeneală liliachie. Purtau la gât mărgele de sticlă, iar în picioare conduri. Pe acordurile duglișe ale unei lăute amețite, își mișcau lasciv trupul obosit. Scofâlcitele își înveșmântau dezmățul în rochii colorate strident. Plozi murdari și mâzgăliți pe față, descărnați și supți de păduchi, rătăceau desculți prin preajma lor. Erau atât de pricăjiți, încât mila îl copleșea pe străin la
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
răspândire, dar povestirea este modificată și autohtonizată de fiecare dată. În versiunile numeroase care au circulat la noi, proverbele sunt românești (adăugate sau echivalente celor străine), Archirie învață Bucoavna, Ceaslovul și Psaltirea, iar Anadan este mare logofăt și petrece cu lăute și cimpoaie. Ediții: Înțeleptul Archir cu nepotul său Anadam (prelucrare de Anton Pann), București, 1850; ed. 2, București, 1854; Povestea lui Archirie, îngr. și pref. Alexandru Lupeanu, Gherla, 1922; Povestea lui Archirie filosoful, când îl învață pe nepotul său Anadan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285424_a_286753]
-
de tip arghezian, ca în Flori de mucigai. Ebreea, Miryam, Ruth, Esthera, Sulamita, Tamar, Noemi sunt câteva dintre personajele ciclului sugestiv intitulat Biblice. Schimbarea de ton este evidentă: „Neagră sunt și pulpa mea de smoală, / șoldul, cald caval și umerii lăute;/ m-aș da ție toată goală, / fericită în simțirea coapselor durute.” În volumul Întoarcerea poetului la uneltele sale (1934), B. fie mimează dezinteresul față de inefabilul poeziei simboliste, fie chiar alunecă în prozaism: „Mă bântuie trepidația cotidiană”, „Adun material de la colaboratori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
discursivitate: „Hai! Cântă odată, hoinarule zănatec!/ Potrivește-ți glasul. Găsește cuvântul. Să-mi întorci/ iubirea, să îmi dai puterea șarpelui lunatec,/ De ce nu cânți tu, menestrel? Dulce să cânți și-ncet,/ doar pentru mine. Hai, nu cânți? De ce nu ai lăuta?” (Solo de tamburină) SCRIERI: Pauză de respirație (volum colectiv), București, 1991; Plimbare pe Ulița Tipografiei, București, 1996; Solo de tamburină, Pitești, 1999. Repere bibliografice: Alexandru Mușina, Brașov. „Cercul literar 19”, TR, 1982, 28; Sanda Cordoș, Ritmul respirației, TR, 1991, 37
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288550_a_289879]
-
își găsește tatăl închis întro carcera subterană a unui castel abandonat. Îl întreabă cine l-a închis acolo și Massimilano îi povestește cum Francesco l-a închis și l-a lăsat să moară de foame. Aria Pareami che sorto da lăuto convito din actul IV, scena 1 Rezumat : Francesco visează scenă Judecății de Apoi și va fi cuprins de groază. El își imaginează că nu va fi primit în Rai din cauza faptelor crude săvârșite în viață. Din istoria operei Opera I
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Există ecouri nostalgice și în aria Va', vecchio John unde Verdi utilizează o orchestrație cu un ritm greoi în compartimentul corzilor, fagoților, trombonilor și timpanelor pentru a sublinia narcisismul patetic al personajului. În continuarea actului ÎI, pe când Alice cântă la lăuta o frântura de melodie de factură spaniolă, Falstaff intra și îi face o declarație de dragoste, chiar dorindu-i să devină 455 văduva pentru că el să o poată lua în căsătorie. Însoțind cuvintele T'immagino fregiata del mio stemma, / Mostrar
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
Bărăgan, am avut drept sursă de lumină lampa. Iar când nu aveam petrol, lumânările. "Pădure, sora mea, la tine vin C-o strângere de inimă durută M-ai adăpat cu harul tău ceresc Și mi-ai deschis în suflet o lăută." (N. Labiș) Era o "Cale Lactee" redusă la scară terestră potopind spațiul dintre patru pereți, populat de o mamă singură cu șase copii. Seara, la capătul celor aproape trei kilometri străbătuți prin atmosfera rece, cu fulguiri hibernale, după o zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
de aer, București, 1943; Moș Ioniță Făt-Frumos, București, 1956; Cartea cu oglinzi, București, 1962; Să ne iubim visele, București, 1967; Stăpâna viselor, pref. Miron Radu Paraschivescu, cu un portret de Jules Perahim, București, 1968; Păstorul de umbre, București, 1971; O lăută de frunze, București, 1977; Păsări de fum, București, 1982; Arbori cu aripi de harfe, București, 1986; Fata pescărușului, București, 1988; Păduri de oglinzi, pref. Nicolae Țone, București, 1998; Bună dimineața, noapte frumoasă, București, 1998; Tristețea firului de iarbă, București, 1999
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]