1,578 matches
-
le 6 7mbre 1809 Kouroutzesmet votre très humble et très obéissant serviteur Michel Schina P.S. Ma sœur m’a chargé en partant des Iles de vous prier de présenter ses compliments à Mme votre épouse. Indice și comentarii I, fondul legației Turcia, nr. 16, N. Mavrocordat către J. Colyer. Pentru informația despre moartea lui Antioh Cantemir, vezi Paul Cernovodeanu, în Național și universal în istoria românilor, București, 1998; II, același fond, nr. 52, C. Ipsilanti către C. Calkoen; III și IV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
românilor, București, 1998; II, același fond, nr. 52, C. Ipsilanti către C. Calkoen; III și IV, același fond, nr. 53, C. Ipsilanti către C. Calkoen; V, același fond, nr. 117, Jan Carel des Bordes, din 1740 secretar și cancelar al legației, către Ioan Al. Mavrocordat; VI, același fond, nr. 175, Jean-Louis Rigo, secretarul legației, către Grigore Ghica. Iordachi hatmanul este acel epitrop al fiilor lui Mihai Racoviță căruia turcii îi spuneau Stavracoglu, iar românii Stavarachi; VII, același fond, nr. 175, Elbert
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
III și IV, același fond, nr. 53, C. Ipsilanti către C. Calkoen; V, același fond, nr. 117, Jan Carel des Bordes, din 1740 secretar și cancelar al legației, către Ioan Al. Mavrocordat; VI, același fond, nr. 175, Jean-Louis Rigo, secretarul legației, către Grigore Ghica. Iordachi hatmanul este acel epitrop al fiilor lui Mihai Racoviță căruia turcii îi spuneau Stavracoglu, iar românii Stavarachi; VII, același fond, nr. 175, Elbert de Hochepied către Grigore Ghica, cf. scrisoarea trimisă de Ghica lui Hochepied la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
recomandă pe chirurgul Rentzing; X, același fond, nr. 175, E. de Hochepied către Ioan Theodor Callimachi, pentru a-i recomanda pe un comerciant olandez numit „Enselie“; Următoarele douăsprezece piese provin din același fond, sub nr. 1000: XI, G. Testa, dragomanul legației Olandei, către M. Suțu, intervenind în favoarea consulului olandez de la Alep; XII, G. Testa către M. Suțu, în legătură cu La Gazette de Leyde și cu transmiterea corespondenței diplomatice olandeze la Viena prin curierul otoman; XIII, Suțu către Testa, mulțumind pentru gazete; XIV
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la rang de regat 11. În ciuda blocajului pe care Germania îl instituise în privința recunoașterii independenței, existase un stat, Austro-Ungaria, care făcuse excepție. Guvernul de la Viena, urmărindu-și propriile interese, acceptase să-și ridice reprezentanța diplomatică de la București la rang de legație și să recunoască independența țării înaintea celorlalte puteri europene 12. Dacă la aceasta am adăuga și declarația lui von Hoyos din iulie 1879, potrivit căruia România independentă putea avea după bunul plac relații cu imperiile vecine 13, sau discuțiile purtate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
confirmat însă poziția inițială și timp de încă o lună se va opune acestor sugestii venite de la Washington, referitoare la înaintarea imediată a cererii de admitere. Abia în ziua de 8 iulie 1947, o telegramă de la Ministerul Afacerilor Străine recomanda Legației noastre să prezinte imediat cererea la Secretariatul general al ONU, deoarece întârzierea ratificării Tratatului de pace putea duce la pierderea unor termene utile pentru intrarea în organizația mondială (ultima zi fiind 14 iulie). Cu această ocazie se făceau și câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la Secretariatul general al ONU, deoarece întârzierea ratificării Tratatului de pace putea duce la pierderea unor termene utile pentru intrarea în organizația mondială (ultima zi fiind 14 iulie). Cu această ocazie se făceau și câteva modificări în textul trimis inițial Legației 6. La 10 iulie 1947, Gheorghe Tătărescu adresa oficial o scrisoare Secretarului General, Trygve Lie, prin care solicita admiterea statului român ca membru ONU. În lipsa Secretarului General, plecat în Europa, documentul a fost înmânat adjunctului său, Andrew Cortier, la 11
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
admitere, fără comentarii deosebite, guvernul dovedindu-se mai preocupat atunci să dea amploare schimburilor dure de note diplomatice cu Marea Britanie și SUA. Se constată, totuși, un paradox real în direcția celor două planuri: în timp ce telegramele între Ministerul Afacerilor Străine și Legația noastră de la Washington indicau importanța enormă a acestei acțiuni diplomatice românești, presa nu comenta decât într-o foarte mică măsură efortul de politică externă în direcția ONU. Imediat după înaintarea oficială a cererii de admitere, diplomații români, coordonați de ministrul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pe exploatarea unor tradiții de apropiere cu țările latine. Rămâneau două luni în care România trebuia să acționeze și să se asigure de bunăvoința anumitor membri ai Consiliului de Securitate. La 24 iulie 1947, consilierul cultural Mărdărescu solicita Bucureștiului, în numele Legației, „un memoriu de circa 20 pagini, neoficial, pentru uz indirect“, „pentru pregătirea terenului de către prietenii României, membri la ONU“15. Acest memoriu, în fapt un material de propagandă, trebuia să familiarizeze pe reprezentanții statelor străine cu trecutul istoric al țării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
reformă ale guvernului român și pe efortul generos, făcut în războiul antinazist. Finalul asigura că statul român „a acceptat marile principii care stau la baza Organizației Națiunilor Unite, în vederea păcii, a siguranței și a bunei stări“16. Pe lângă acest memoriu, Legația mai primea și o persoană cu însărcinări speciale: domnul V.V. Pella, ministru plenipotențiar cl. I. Acesta era însărcinat să „urmărească activitatea și să țină contact cu serviciile ONU, precum și cu toate instituțiile internaționale aflate în SUA“, care desfășurau activități convergente
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ministrul cehoslovac Jan Masarik să acționeze și el în acest sens. Șansele unui asemenea lobby franco-cehoslovac păreau mult mai realiste după ce ratificarea tuturor tratatelor de pace, de către URSS, făcuse o excelentă impresie la Washington 20. Începutul lunii septembrie găsea personalul Legației într-o stare de spirit optimistă. V.V. Pella raporta Bucureștiului că atât Secretarul General ONU, Trigve Lye, cât și mulți reprezentanți ai statelor mici și mijlocii, îndeosebi din America Latină, erau favorabili admiterii unui număr cât mai mare de țări în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
interesate ar trebui să-și manifeste încă o dată voința de a se integra Națiunilor Unite 23. În plus, preambulul tratatelor încuraja sprijinul comunității internaționale pentru candidaturile unor noi membri. În acest context, la 22 septembrie 1947, ministrul Gheorghe Tătărescu trimitea Legației României de la Washington o nouă cerere de admitere, înaintată din postura unui stat „repus în plenitudinea independenței și suveranității sale“24. În text era precizat faptul că România, în noile condiții, se aștepta ca cererea să fie discutată de Adunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
30 septembrie, existau totuși mari speranțe pe viitor și, în cel mult două luni, „să se poată din nou aborda într-un spirit de concilațiune și chestiunea admiterii celor cinci state în ONU“31. Din discuțiile cu reprezentanții sovietici, membrii Legației noastre puteau trage concluzia că, la ONU, URSS avea interese mai largi și cazul românesc se includea într-un ansamblu complex de probleme. Chiar și în chestiunea noilor membri, Moscova, deși sprijinea candidaturile celor cinci, la care se adăugau Albania
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
sale erau legate de repercusiunile pe care destrămarea statului cehoslovac le-ar avea în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est și în primul rând față de România. Din acest motiv, ministrul român cerea guvernului britanic să ridice la grad de ambasadă legațiile sale din România, Iugoslavia și Grecia și, în plus, să facă publică trimiterea misiunii comerciale britanice la București, care până atunci fusese ținută în secret 38. Două zile mai târziu, la 16 martie, ministrul român la Londra se prezenta din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fi expuse, piese din valoroasa sa colecție de artă populară, acordă asistență celor interesați de felurite aspecte ale culturii noastre. „Dr. Gaster a fost de asemenea un ambasador al României în această țară - spunea D. N. Ciotori, consilier special al Legației României la Londra, delegat al Academiei Române la sărbătorirea a optzeci de ani ai marelui savant (1936) -, deoarece el a făcut cunoscute Angliei viața și literatura românească, folclorul și legendele timp de mai bine de o jumătate de secol.” Parte din
GASTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287172_a_288501]
-
de profesor la Catedra de filosofie a Universității din Iași. Respins la concurs, lucrează un timp ca secretar general al unei societăți engleze din București. În 1883 a fost numit secretar de ambasadă la Berlin, apoi atașat și consilier de legație (1894, 1896) și funcționar superior (secretar al Ministerului de Externe). În 1913 ținea lecții la Institutul pentru Studiul Europei Sud-Orientale. În 1880 G. era distins cu Premiul Academiei Române pentru tălmăcirea cărții a IV-a din Istoriile lui Herodot, publicată însă
GHICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287257_a_288586]
-
de a nu se afla pe listele liberale ale candidaților pentru Cameră, intră în disidența condusă de N. Blaramberg și - împreună cu Pantazi Ghica, Bonifaciu Florescu și G. Fălcoianu - scoate „Stindardul” (1876), apoi „Vestea” (1877-1878). Solicită un post de atașat de legație. După ce în 1876 fusese director al Prefecturii județului Bolgrad (a demisionat după câteva luni), este numit director al Prefecturii județului Silistra Nouă (1878) și administrator al plasei Sulina (1879), funcții pe care nu le socotea pe măsura posibilităților sale. Prin
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
la Școala Navală din Constanța în toamna anului 1905, renunță la cariera militară. În 1909 devine doctor în drept la Bruxelles și intră în diplomație, mai întâi ca atașat la Berlin, din 1911 la Londra, unde este avansat secretar de legație. Obține un concediu și pleacă într-o călătorie în jurul lumii. Cariera diplomatică a lui G. va continua până în 1940, când demisionează. Atașat militar, atașat de presă, consilier de legație, apoi ministru plenipotențiar, va trece prin consulatele și ambasadele române din
GHYKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
la Berlin, din 1911 la Londra, unde este avansat secretar de legație. Obține un concediu și pleacă într-o călătorie în jurul lumii. Cariera diplomatică a lui G. va continua până în 1940, când demisionează. Atașat militar, atașat de presă, consilier de legație, apoi ministru plenipotențiar, va trece prin consulatele și ambasadele române din Statele Unite ale Americii, Austria, Franța, Italia, Suedia, Marea Britanie, Polonia. La Viena funcționează ca membru al Comisiei Europene a Dunării. După 1940 va fi vicepreședinte al Comitetului Național Român, organizat
GHYKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287277_a_288606]
-
IV-lea al Franței. G. face studii secundare la Toulouse, iar în 1893 se înscrie la Școala de Științe Politice din Paris. După ce își ia licența în drept, rămâne încă doi ani, alături de fratele său, Démètre, care era atașat la Legația României din Paris. Întors în țară, participă la activitățile Junimii și se consacră cercetării documentelor de istorie din Biblioteca Academiei Române. În 1898 își însoțește fratele, numit secretar de legație, la Roma. Aici ia parte la liturghiile catolice și, în 1902
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
încă doi ani, alături de fratele său, Démètre, care era atașat la Legația României din Paris. Întors în țară, participă la activitățile Junimii și se consacră cercetării documentelor de istorie din Biblioteca Academiei Române. În 1898 își însoțește fratele, numit secretar de legație, la Roma. Aici ia parte la liturghiile catolice și, în 1902, cardinalul Mathieu, arhiepiscop de Toulouse, îi primește profesiunea de credință. G. nu considera „asumarea catolicismului ca pe o rupere de origini”: „Nu sunt ceea ce se numește un convertit. Nu
GHIKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287262_a_288591]
-
comuniste și cu opoziția democratică românească din timpul războiului, ceea ce - conform declarațiilor ei de mai târziu -, determină, prin 1942, Gestapoul „să se intereseze” de ea, bănuind-o a fi „spioană sovietică”. Trăind vreme de doi ani în clandestinitate, cu sprijinul Legației Franței la București, G. iese la lumină după august 1944, când colaborează la „Democrația”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Adevărul”, „Lumea”, „Bis”, „Realitatea ilustrată”, „Femeia și căminul”, „Universul” (pe care îl și conduce un timp, după arestarea lui I. Lugoșanu, fiind numită
GURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
același an intră în redacțiile de la „Adevărul” și „Dimineața”, apoi secretar de redacție la „Cuvântul liber” și colaborator la „Stânga” și „Viața literară”. În 1942 este trimis în Italia, corespondent al Agenției Rador, funcționând ulterior ca atașat de presă în cadrul Legației României de pe lângă Sfântul Scaun. În 1943 părăsește pentru totdeauna țara și se stabilește la Roma. Activitatea lui R. a fost dedicată exclusiv jurnalismului, pe care l-a practicat cu pasiune, de la reportajul de fapt divers la foiletonul literar și la
ROMAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289299_a_290628]
-
literatura română s-a aflat la loc de cinste și de scandal. De cinste, prin atribuirea Premiului Goncourt pe 1960 scriitorului exilat Vintilă Horia, pentru emoționantul jurnal imaginar al lui Ovidiu la Tomis. De scandal, prin campania deșănțată dezlănțuită de Legația Republicii Populare Române de la Paris, cu ajutorul Partidului Comunist Francez, împotriva scriitorului român ce refuzase să privească măcar spre mâna întinsă a aceleiași Legații”. De asemenea, sunt prezente însemnări referitoare la interesul presei franceze pentru unul din cei mai cotați scriitori
ROMANIA MUNCITOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289326_a_290655]
-
Horia, pentru emoționantul jurnal imaginar al lui Ovidiu la Tomis. De scandal, prin campania deșănțată dezlănțuită de Legația Republicii Populare Române de la Paris, cu ajutorul Partidului Comunist Francez, împotriva scriitorului român ce refuzase să privească măcar spre mâna întinsă a aceleiași Legații”. De asemenea, sunt prezente însemnări referitoare la interesul presei franceze pentru unul din cei mai cotați scriitori din România care „alesese libertatea” (Petru Dumitriu și „Judecata de Apoi”), relatări cu privire la publicațiile Societății Române de la Roma, recenzii despre traducerile operelor scriitorilor
ROMANIA MUNCITOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289326_a_290655]