KorAP: Find »[drukola/base=legat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...77 >

1,914 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

sclavi. Julius Civilis sorbi din cupa pe care i-o oferise Valerius. — Asta fac cele două armate ale lui Vitellius, adăugă. Amândouă se îndreaptă spre Alpes, una dintr-o parte, una din cealaltă, și vor invada Italia. Eu aștept ordinele legatului Valerius Mucrus și ale lui Antonius Primus. Tu - îi dădu cupa hangiului - le vei spune că sunt gata să mă îndrept spre Italia cu războinicii mei, să-i atac pe vitellieni din spate. Zi-le că și Vitellius a pornit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-i atac pe vitellieni din spate. Zi-le că și Vitellius a pornit cu armata, bucătarii și gladiatorii... Va înainta foarte greu, între două banchete... Nu se va implica personal în nici o luptă; asta a lăsat-o în seama legaților lui. Vitellius se îndreaptă spre Gallia, iar de aici se va duce în Italia. Julius luă pumnalul și îi încercă din nou lama, gânditor. — Asta-i tot. Nu uita nici un cuvânt din ce ți-am spus și încearcă să ajungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
reflecta seninul cerului. Un milion de sesterți pentru o cină cu pește și carne de pasăre! Toți erau însă de părere că fuseseră norocoși să-l aibă oaspete în orașul lor pe Vitellius, cu luxul lui exagerat, și nu pe legații lui, Valens și Caecina, cu jafurile și masacrele lor. Din partea lor, Vitellius putea rămâne pe veci acolo, la Augusta, și nu doar câteva săptămâni, înainte să-și continue călătoria spre Alpes și spre Roma. La urma urmei, soldații lui se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
bronz, discurile de aur și de aluminiu se legănau în bătaia vântului. Deodată îl apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în spate pe celtul din fața sa. Tabăra se afla în apropierea zidurilor orașului, printre copaci. Erau puține corturi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
e guvernat în numele lui Vespasianus, la fel ca Africa, începând cu Carthago. Dacă izbucnește un război civil între othonieni și vitellieni, Vespasianus și Mucianus vor veni cu armatele lor puternice și ni se vor alătura împotriva lui Valens și Caecina. Legații lui Vitellius au ajuns deja la Alpes. Otho nu vrea însă un război civil. I-a dat asigurări lui Vitellius că-i va proteja familia, care a rămas la Roma, și a început tratativele cu el. Antonius trebuie să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca lui să i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui sclav, pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru întâlnirea noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru întâlnirea noastră! Sclavul puse cupa în fața lui Antonius; acesta nu schiță nici un gest. Cei prezenți încetară să mai urmărească luptele, observându-l - unii curioși, alții deconcertați - pe legatul Legiunii Galbiana, care de când venise nu deschisese gura. — Ia cupa și închină, îi șopti Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mânia. Am auzit că ți se spune Plisc de Găină, pentru curajul tău - o clipă, Vitellius se uită distrat spre arenă, apoi îl fixă pe Antonius. E un nume ciudat pentru un bărbat curajos. Îmi explici și mie de unde vine? — Legatul nu trebuie să vorbească decât despre ce i s-a poruncit, răspunse Antonius - și, luând cupa pe care sclavul i-o pusese în față, o ridică, apoi o lăsă să cadă pe podea, unde se sparse. Sunt aici în numele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și încercă să se apere. Fu salvat. Se rostogoli, respirând cu mare greutate, în timp ce Valerius, ajutat de cine știe ce zeu, se elibera din strânsoarea gărzilor. Se întoarse, smulse pumnalul de la șoldul lui Antonius și se repezi iar la Vitellius. — Te ucid! Legatul Legiunii Galbiana îl opri, lovindu-l cu putere peste braț. — Nu așa! strigă Antonius. Pumnalul căzu la pământ. — Ticălosule! izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Errius stăteau în fața lui, lângă Valerius, care avea buzele tumefiate și bărbia plină de sânge, dar continua să-i arunce lui Vitellius priviri amenințătoare. Vitellius nu se uită la el. Îi zâmbi cu răceală lui Antonius. — Spune-mi și mie, legatule, cu ce putere îmi impui tu să nu-l pedepsesc cu moartea pe cel care a vrut să mă ucidă. Din câte știu, ai venit aici ca ambasador, cu puțini oameni. Puterea mea e blestemul care te va urmări pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
foarte avantajoasă. Arătă cu degetul spre Valerius. — Ucigașul să-i fie predat fratelui său. Îl las liber. Cu un gest, Antonius îi opri pe soldații care se pregăteau să-l elibereze pe medic. Aceștia i se supuseră din nou. Apoi legatul se întoarse spre Vitellius. — Ce dorești în schimb? — Ești isteț, legatule. În schimb, vreau să te aliezi cu mine împotriva lui Otho. Vreau ca tu și toată Illiria să fiți de partea mea. Le făcu un semn soldaților. — Dați-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
predat fratelui său. Îl las liber. Cu un gest, Antonius îi opri pe soldații care se pregăteau să-l elibereze pe medic. Aceștia i se supuseră din nou. Apoi legatul se întoarse spre Vitellius. — Ce dorești în schimb? — Ești isteț, legatule. În schimb, vreau să te aliezi cu mine împotriva lui Otho. Vreau ca tu și toată Illiria să fiți de partea mea. Le făcu un semn soldaților. — Dați-i drumul. Nu. La ordinul lui Antonius, soldații se grăbiră să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pot lua pe Valerius de la Ludi, știi prea bine asta. Pot doar să fac în așa fel încât, dintr-un laș, să ajungă un bărbat care știe să apuce o armă și să-și apere viața. — Valerius nu e laș, legatule, răspunse Titus, privindu-l încruntat. E curajos, dar curajul lui este diferit de al nostru. Pentru el, viața e sacră. Pentru el, orice armă e o insultă adusă vieții. — Îmi cunosc fratele. Întotdeauna s-a temut... — Dar nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întoarce în Pannonia numai după ce îl voi convinge pe Proculus să-l învețe pe fratele meu arta gladiatorilor. Aș fi cu adevărat uimit dacă maestrul nostru ar accepta propunerea ta. Titus veni lângă Antonius. — Îngăduie-mi să vin cu tine, legatule. — Tu trebuie să ajungi la Errius Sartorius, în Pannonia. Ne vedem în castru. Cei doi bărbați își strânseră mâna. Aș face orice ca să-l salvez pe Valerius, murmură Titus. Dar nu-i nimic de făcut. Dădu să plece, dar se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
De ce ai vrut să te însoțesc până aici? Aici nu ne aude nimeni. Cred că pot să-ți dau câteva sfaturi bune. Nu-ți va fi greu să organizezi o alianță împotriva lui Vitellius. Știu că îl cunoști pe Vespasianus, legatul din Judaea. Nu știu însă dacă ai cunoștință de faptul că, atunci când Otho și Vitellius au pornit lupta pentru putere, Vespasianus a început să spere că va cuceri Imperiul. El ar fi demn să conducă... — Am stat multă vreme în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a ucis pe amantul soției lui, când i-a găsit împreună, adăugă altul, printre strigătele entuziaste ale celorlalți. I-a tăiat gâtul... Păcat că era un înalt ofițer din legiunea lui! — S-a salvat numai pentru că se bucura de favorurile legatului său - alte râsete - și a ajuns sclav, ca noi. Flamma ridică mâinile spre cer în semn de victorie, râzând. Apoi se întoarse spre Valerius. — Dobitocule... Dă-te la o parte! — Eu? — Praf te fac! — Ticălosule! Valerius îl lovi cu pumnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
arenă. Va fi prezent la prima ta luptă. Valerius nu scoase o vorbă. — Te ascult. Voi lupta, dar nu pot să ucid. Proculus nu-i răspunse. — M-ai auzit, maestre? — Te-am auzit. 31 Banchetul dat de Vitellius în cinstea legaților Valens și Caecina în vila ce-i fusese pusă la dispoziție de rectorul din Ticinum fu atât de somptuos, încât magistrații orașului rămaseră muți de uimire, iar cei avari înghețară de spaimă. A doua zi ploua, iar împăratul vizită taberele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
perechile de adversari. Puse să se imprime acordul lui pe programul jocurilor care aveau să se încheie cu moartea lui Valerius. În valul de pământ înalt și abrupt care juca rolul de zid de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată durata spectacolului, ieșiră din pulvinar, pentru ca lumea să vadă că nu erau de acord cu decizia împăratului. — Ucide-l! strigă Vitellius. Nimeni nu îndrăzni să protesteze. Toți se temeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de rău, își închinau viața idealurilor de dreptate și eroism, întăriți de o credință ce le promitea viața după moarte. Plecându-și capul, Antonius închise ochii, pentru a se reculege. Unul după altul, soldații din drapelul care îl escorta pe legatul Legiunii a șaptea veniră lângă el, la umbra fagilor de la marginea pădurii. Rămaseră tăcuți, contemplând orașul îndepărtat și gândindu-se la zeul care voia ca ei să fie eroi. — Acolo e, zise Antonius, arătând spre corturile ce se zăreau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
câțiva oameni de-ai lui în legiune ca să... Ca să ne spioneze? întrebă Antonius, îndepărtând o frunză pe care vântul i-o lipise de obraz. Ca să-l informeze despre planurile noastre? Îți aduc aminte că Vedius Aquila e de mulți ani legatul Legiunii a treisprezecea... Arrius Varus e foarte curajos și mi-e bun prieten. Tu nu-i cunoști, dar eu sunt convins că știu să-și supravegheze soldații. În plus, amândoi sunt adepții cultului lui Mithra, ca tine și ca mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe cei care îl atacaseră. Ținând câte un pumnal în fiecare mână, îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl priveau cu neîncredere pentru că era rudă cu Vitellius și pentru că vârsta, în loc să-i dăruiască înțelepciune, îi accentuase firea nesigură și ambiguă. Tampius Flavianus se așeză lângă Vedius Aquila. — Antonius Primus n-a venit. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mâinile voastre două arene în care au loc rușinoasele munera ale lui Vitellius? Tăcu. Nimeni nu observase că se lăsase noaptea. Servitorii care trebuiau să aprindă torțele stăteau nemișcați, privindu-l pe Antonius, a cărui siluetă părea gigantică în întuneric. Legatul mergea înainte și înapoi, de la masa comandanților la grupul soldaților. Pașii lui răsunau ciudat, cu un ritm constant, ce părea să cheme din adâncurile pământului sau din cer spiritele războinicilor ce muriseră la Bedriacum cu arma în mână. Fantomele însângerate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]