731 matches
-
pentru a-l folosi dacă i se împotrivea. În colțul unui alcov mare, dincolo de plasa pentru țânțari, se afla o nișă secretă, ascunsă în perete, unde putea aștepta un om înarmat. Scamele aurii de pe suprafața ușii camuflate sclipeau amenințător, parcă licărind cu setea de sânge a unui asasin nevăzut. La dreapta lui Mitsuharu era o ușă culisantă mare. Nu auzea nimic din spatele ei, dar putea simți prezența lui Saito Toshimitsu și a altor câțiva oameni cu armele scoase, așteptând doar ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
flăcările lămpilor pâlpâiau încontinuu, învăluite în aureolele ceții nocturne. Dacă în lumina lămpilor din seara aceea s-ar fi putut ghici viitorul, poate s-ar fi citit un semn de rău augur în halourile cețoase sau în nuanțele luminii ce licărea din fitilele lămpilor. Cineva bătu la poarta din față a remplului. După un timp, un slujitor anunță că sosise o depeșă din provinciile apusene. Profitând de ocazie, Nobutada se ridică, iar Soshitsu ceru și el permisiunea de a pleca. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Când oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia vizibil în penumbra dinaintea zorilor. În spatele lor, însă, spre Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe lângă Castelul Shoryuji, care era ocupat de oamenii lui, și-și instală intenționat tabăra în Onbozuka, la vreo cinci, șase sute de metri distanță spre sud-vest. Ploaia care-i chinuise în ultimele două sau trei zile încetase, iar stelele începeau să licărească pe cerul care înainte nu arătase altceva decât diferite nuanțe de cerneală. „Inamicul tace și el,” își spuse Mitsuhide în timp ce stătea la Onbozuka, privind prin întuneric spre Yamazaki. Îl încerca o profundă emoție și tensiune la gândul că armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
generali își aduseră omagiile. Apoi, se îndreptară spre sala de banchet folosită pentru solemnitățile de acel gen și, la invitația văduvei lui Nobunaga, se așezară la masă. Erau pregătite tacâmuri pentru peste patruzeci de invitați. Fură împărțite cești, în timp ce lămpile licăreau în adierea răcoroasă a nopții. În timp ce oamenii se destindeau cu cuvinte plăcute pentru prima oară în două zile, fiecare se simțea puțin cam beat. Banchetul din seara aceea era puțin cam neobișnuit, prin faptul că avea loc după o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
grea pentru el și plecă târșindu-și picioarele. Aproape toți oamenii din templu se aliniaseră deja pe drum, în fața porții. Fiecare batalion, identificat prin drapel, era împărțit la rândul său în companii. Comandanții își pregăteau caii în capetele subunităților. Flăcările fitilelor licăreau încoace și-ncolo, dar nu era aprinsă nici o făclie. Pe cer, luna era era doar un corn îngust. De-a lungul șirului de copaci, cei șapte sute de ostași se legănau tăcuți în întuneric, ca valurile la mal. — Yahei! Unde ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
aici! Spune-i să vină neîntârziat! Tot templul începu să răsune de pași alergând. Yoshida Yaso primi ordinul lui Katsuie și-și îndemnă imediat calul spre Muntele Oiwa. Lunga zi se întuneca în sfârșit, iar focurile de tabără începeau să licărească în umbra frunzelor tinere. Reflectau sentimentul din adâncul pieptului lui Katsuie. La întoarcere, cele două leghe puteau fi străbătute cât ai clipi din ochi, cu un cal rapid, iar Yaso se întoarse numaidecât. — I-am spus că e ultimul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
medicinistul, un băiat admirabil, pe care îl căutai la spital și băurăm împreună un coniac la un bar. Auzise și el de mine, încît conversația care urmă ne apropie repede. Îmi semăna, numai că purta altă mască, de invidiat: îi licărea de pe acum în priviri cinismul chirurgilor, o brutalitate jovială în vocabular, o franchețe de măcelar, dar, cum am spus, pe un altfel de chip decât al meu, descins, sincer și vesel fără crispări. Încât când spunea de pildă: astăzi l-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
are sau n-are?" "Dar dumneata ai? spuse ea rar și-i simții pupilele pipăindu-mă îndelung; întrebare neașteptată, în orice caz greu să răspunzi la ea. Dacă răspundeai afirmativ, exista loc în acele pupile pentru îndoială, care îi și licărea în ele, dacă ziceai că nu, atunci de ce râzi de alții. "N-ai înțeles, zisei, e vorba de talent, doamnă!" Mersesem prea departe cu sugestiile mele și mă înfundase. Ea izbucni în hohote, își dădu capul pe spate. Dinți lați
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rânjet care înțepeni sfidător, desfigurând și mai tare ceea ce știam eu că e Matilda. Sării în picioare și, fulgerător, sub arcul loviturii pe care i-o dădui, ea căzu pe covor cu o expresie de uluire totală și cu privirea licărind de o spaimă intensă, fără nume. Începu să se ridice încet, ca în vis, cu palma pe obrazul lovit, neslăbindu-mă din priviri, se așeză pe canapea și din nou mă privi, neînțelegînd, cerîndu-mi parcă tot mie ajutor, să fie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
putea sau nu vroia să se mai smulgă? De obicei nu revenea din el cel puțin o zi, când se întîmpla ca trecând pe lângă ea să-și întoarcă privirea după mine și să-i întîlnesc minunații ei ochi în care licărea ceva fără nume indefinitul, privire pe care i-o descoperisem numai trăind împreună... de fapt te iubesc, parcă îmi spunea, asta e ceva care nici eu nu știu ce e, vezi? îți dai seama? mai ai îndoieli? Să nu uiți asta niciodată
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
-ăla cu degetele și o să se descurce. O să gândească mai mult și o să fie mai inteligent decât alții neavând posibilitatea să spună prostii...'" Toți începură să râdă, privirile li se eliberară parcă de acea neliniște care fără știrea lor le licărea în fracțiuni de secundă în ochi în timpul perorației palidului. Da, vorbe, glume, moartea e un mister, nimeni nu știe când vine și asupra cui. Uneori scapă cel mai grav atins și dimpotrivă este luat unul care... Câte nu s-au
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
presiuni psihologice? "O să-ți spun, șoptii accentuând acea tristețe și mâhnire care erau reale, în timp ce o ridicam în capul oaselor și îi scoteam de pe umeri jacheta ei maron cu mult verde; zâmbii chipului ei speriat și privirii ei în care licărea acum o vagă alarmă: stai liniștită, continuai, am o bănuială că ascunzi un corp minunat... cum ți-ai ascuns până acum și maiestuosul tău profil... Vreau să-l văd..." Iar ea ghici (șoaptele mele îi sugerară că doar asta doream
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă repezii eu în el. Se clălină, dar abia se clinti. Mă repezii iarăși, dar îl lovii, nu-l mai împinsei, tot în gât, în același loc, și abia după aceea îl rostogolii în noaptea muntelui, cu speranța care îmi licări chiar atunci în conștiință că o să se agațe într-un brad și n-o să moară, sau o să cadă adânc în zăpadă și să scape astfel... Iar dacă o să-l mănânce lupii, cu atât mat bine, pe mulți turiști îi mănâncă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
M-am gândit să am un copil! Vestea căzu ca un trăsnet. Tăcerea se așternu grea în încăpere, întunecându-le chipurile. Nici o fărâmă de lumină nu rezistase cumplitei destăinuri. Păru că se stinse și focul din sobă, care până atunci licărise vesel. Simona se mută de pe un scaun pe altul negăsindu-și locul. Părinții îi apărură ca două stane de piatră. Tatăl nu se putu abține: Deci asta era! Un copil! Un copil, repetă mai mult pentru sine decât pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
urmând ca eu să deduc asupra celor ce voiai să spui și e și vina mea că și mie - în mod normal mi-a cam slăbit auzul - așa că vezi bine, există o greutate în a ne înțelege. Atunci mi-a licărit pentru moment speranța unei revederi printr-o posibilă vizită a mea la Brăila - ultima - vrând să vă aduc personal volumul II al cărții pe care am lansat-o la 24 august a.c., sperând să mai putem să ne bucurăm și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
spuneți. Asta înseamnă c-o să fie greu s-o ținem „sub observație“ pe bătrână, dar având în vedere ce privire nesuferită mi-a aruncat, probabil că e mai bine așa. În celălalt colț al camerei, beculețul de la robot continua să licărească acuzator. Dispari, dispari, de ce mă chinui? Îmi doream să pot șterge blestematele de mesaje fără a le fi ascultat, dar mașinăria nu-mi dădea voie, așa că am apăsat butonul de pornire, și apoi am tulit-o în baie, auzind în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
O făptură uriașă, cu pielea strălucitoare, de un negru-cenușiu, a țâșnit furtunos din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de carton. Uite încă una, uite încă una! Mami, uite, încă una! Al doilea leu de mare era și mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
sau să fac sex; singurii bărbați care o să vrea să se culce cu mine sunt ciudații atrași de femeile gravide. Filmele siropoase sunt tot ce mi-a rămas. De la cine e mesajul? Eram așezată pe podea, căutând DVD-ul. —Poftim? — Licărește beculețul de la robot. —Oh, de la Kevin, vine mâine în oraș. Era de mirare cât de degajată păream. Nu puteam să-i spun lui Jacqui ce se întâmpla; avea destule pe cap. După ce a plecat, m-am culcat, am adormit - oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o singură seară. Mulțumesc, Vlaicule, că ți-ai scos călăreții noaptea la hotare. N-am să uit. Cei doi se Întoarseră și se așezară fiecare la locul lui de la masă. În jurul lor se aprinseseră făclii. Mai jos, Într-o poiană, licărea un foc la care se pârjoleau, sfârâind, doi mistreți. Peste rumoarea mesenilor și peste cântecul discret al tarafului se auzea râsul sănătos al Măriei Sale, ca un gâlgâit vesel de vin sprințar și primăvăratic. 25 aprilie 1468, muntele Iga, Japonia Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
totul senine. Pe prag se ivi singurul lui Însoțitor, arcașul Modruz. Cei doi se priviră Îngrijorați. Undeva În depărtare, se auzea un zgomot Înfundat. Un nor gros de praf Începea să se ridice la orizont. Deodată, În spatele norului de praf licări un foc. Apoi altul. Dinspre malul Nistrului, satele moldovene se aprindeau. - Tătarii... spuse, alb, Gâlcă. Modruz Încuviință, neputându-și dezlipi privirile de linia tot mai Întunecată a orizontului. - Repede... Modruz, fugi la casele boierului Vâlcea, peste drum! Să trimită un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
la urși, ori la mistreți, în codrii din Obcinile Bucovinei. Era un om înalt, slab, deșirat, ușor adus de spate. Blond. Avea o față lunguiață, cu multe riduri în jurul ochilor, cu niște sprâncene groase, brumării, bârligate și stufoase, sub care licăreau doi ochișori albaștri, spălăciți. Când îți vorbea, clipea, te privea în ochi, așteptând blând să vadă în ce măsură îl urmărești și-i cântărești propriile-i vorbe. Era un poliglot erudit. Știa vreo patru-cinci limbi. Germana. Poloneza. Franceza. Engleza. Rusa. Și, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
uitat de jur împrejur, printre stânci, dar n-a zărit nimic. A înotat ca de obicei, apoi a mâncat acolo pe plajă, pâine cu salam și roșii cu brânză. Undele mării se răsfrângeau într-un clipocit melodic, iar apa albăstruie licărea ușor peste pietre. Codrin părea toropit de soarele arzător în mijlocul unui peisaj atemporal parcă. Razele soarelui îl învăluiau ușor, stârnindu-i erotismul. Ar fi dat orice să aibă alături o femeie, să facă dragoste. S-ar fi iubit pe malul
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
te lași în voia instinctului! De parcă ar fi totul floare la ureche! În primul rând nu știi ce instincte vor ieși primele la suprafață! Renée mi-a părut o femeie foarte suspicioasă. De-a lungul nasului ei, ca o lumină, licărea un fel de suspiciune și nesiguranță. De îndată ce Simon a trebuit să coboare câteva minute din mașină, prima ei remarcă a fost: — Îl iubesc pe fratele tău. Din primul moment în care l-am văzut m-am îndrăgostit și voi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
În timp ce mi-l întindea, Honor Klein s-a uitat la mine. Ochii ei negri, înguști, care în lumina nefirească păreau stropiți cu roșu, aveau un aer puțin oriental cum se întâlnește uneori la femeile de origine evreiască. În privirea aceea licări ceva animalic și respingător. — Nu m-aș fi așteptat la un asemenea gest de curtoazie, domnule Lynch-Gibbon, rosti ea. Abia după câteva clipe am sesizat disprețul ce se ascundea în cuvintele ei. M-a luat prin surprindere și la fel de surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]