265 matches
-
și noi am, și noi am fost cîndva./ și sîntem și acum și o să fim mîine poimîine și/ în veci apa celuiași rîu ne va scălda.(...) zadarnic te vei zbate să afli ieșirea intrarea ieșirea/ zadarnic vei zori să rupi lințoliul spațiului/ în care-ai lunecat dincolo n-ai să dai decît/ de urma piciorului tău de dincoace./ fără margini este ieudul și fără ieșire.// nici o geografie n-a reușit încă să-l aproximeze./ nu l-a prevestit nici o aură./ nu
Cei șapte magnifici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11811_a_13136]
-
Picioare ezită, sar coapse acum Și toți în mișcări se încurcă; Și zăngăne, zuruie-apoi, ca și cum Bat lemne în ritm de mazurcă. Pe paznic ridicoli acum îl cuprind Și-un hîtru-i șoptește-n urechi, ispitind: ŤHai, du-te și ia un lințoliu!ť El, zis și făcut! și-ndărăt, după uși Sfințite, apoi se salvează. Și luna mai scaldă-n lumină și-acuși Un dans ce te vîră în groază. Dar unul dispare, și altul curînd, Pier astfel, cu toții-mbrăcați, rînd pe
Poezii de Johann Wolfgang Goethe by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/12014_a_13339]
-
mișcări imprudente, Se cațără-așa din crenel în crenel Pe goticul turn cu-ornamente! S-a zis și cu paznicul, vai! ce năuc! Și urcă mereu din ciubuc în ciubuc, Păianjen cu iuți picioroange. Mai palid tot tremură paznicul sus, Lințoliul l-ar da cu plăcere. Cînd gheare - ah, viața de-acum i s-a dus! - O margine prind cu putere. Se-ntunecă luna, lumina-a pierit Și clopotul tună de unu cumplit; Jos țăndări scheletul se face. Legendă Un sfînt
Poezii de Johann Wolfgang Goethe by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/12014_a_13339]
-
linia, guvernează autoritar întregul spațiu sensibil, motivînd preferință poeților pentru obiectele capabile să o pună mai viu în evidență. Vom avea așadar de-a face cu brîuri și panglici, cu horbote și dantele, cu falduri și draperii, cu valuri, crepuri, lințolii, zaimfuri, zăbranice - într-un cuvînt, cu tot ce poate afirma viața expresiva a liniei, făcînd-o să învăluie, să curgă, să fluture, să mîngîie, să tremure, să vibreze. Vom fi înconjurați mereu de vîrtejuri, volute, spirale, de curbe și serpentine, de
Secesionismul în literatura română (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/18138_a_19463]
-
plecând cu soția în Nord, într-un cătun mai rece și mai tăcut. Dacă iernile și le petrec în Normandia, în fiecare vară urcă peste mai multe paralele geografice, pentru a ajunge într-un peisaj auster, învelit ca într-un lințoliu într-o "religie a tăcerii în care totul se află târziu sau niciodată". Dar mai bine mai târziu decât niciodată, aș spune, făcând o translație de la nivelul diaristului la cel al autorului. Căci nuvelele lui Paul Diaconescu, un prozator atât
O surpriză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10237_a_11562]
-
nu-i creează nici un strop de emoție. Martina este tentată să rămână lângă toga călugărului soldat, să se înfășoare cu totul în țesătura din lână primitivă, dar... stofa aia este jilavă, cu iz de mormânt și-i rece ca un lințoliu. Se retarge ca și cum ar fi atins un cadavru. în jur, se simte mirosul de mucegaiuri în amestec cu cel de pielărie unsă cu untură de viezure. Martina nu mai are timp să-și pună întrebări și mai ales, nu așteaptă
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Imaginile pure de tulpini, Din care floarea prinde rădăcini și dulcea limbă, caldă, ca-n povești. Dintr-un clavir cu clape de sidef și muzicale ritmuri de caval Se țes cuvinte noi, în relief. învie lauri din pământ mănos Peste lințoliul timpului trecut, Cântând în noi un vers de început. POEME îNCHINATE SĂRBĂTORII LIMBII ROMÂNE Nu poți îngenunchea un popor deprins să se târâie. Nu-i greu să ademenești soția altuia. Greu e să i-o dai înapoi. Prietenia care nu
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
ceea ce vechii numeau mistere. Și un glas îmi vorbi deodată: Ia cheile focului jertfitor în a umbrei cupă Ce se găsește în locuințele inimii, Iar în oglinda vie Din mijlocul sălii de aur așteaptă o putere Cu fața toată un lințoliu De infinită așteptare, Căci te iubește de la geneză și are Pe pieptul ei spiritul tău legănat De fluviul de lapte care din centrul lumii curge. * * * Carne tocată îmi e suferința, În mine se-ațâță cuvintele, de pântec mi se agață
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/15085_a_16410]
-
poate-ndruma spre șoc și revelație, săgeta, scrumi sau fulgera, da, se întâmplă asta, pe patul morții, sub pânza incoloră, desăvârșești muțenia-nflăcărată a bulgărilor atonali, iar pentru noi, atenți spre tine din eternitate, dezvelești osul incandescent al nimicului, sub lințoliu buzele-ți vorbesc singure, asonore, ochii-s închiși: speranță, teroare, desprindere. Inaintan În jur, mi s-a spus, sunt inimi. Eu însă trec prin șuvoaie de sânge. În jur, au strigat, sunt drumuri de adevăr. Dar traversez umbre. Mă-ncurajară
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/6754_a_8079]
-
a pornit să îndese tutun în lulea. Hliboceanu, cu toate că nu era fumător, și-a răsucit și el o țigară din tutunul lui Pâcu, așteptând ca s-o poată aprinde de la lulea. Când fumul i-a învăluit pe amândoi ca un lințoliu, Pâcu a început a povesti: Apoi să fi fost acum vreo cinșpe ani.. Eram cărăuș vechi deja. Costache abia o adusese pe Măriuța. Era o copchilă fragedă ca piersica. Când am văzut-o prima oară, am simțit că iau foc
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
pentru bunătăți, iar tu nu mai fi supărată. Drept răspuns, Măriuța a plecat privirea în podea și - cu mers împleticit - s-a întors, a deschis ușa și a ieșit fără să se uite înapoi... Liniștea s-a așternut ca un lințoliu, spartă arar de câte un zgomot produs în crâșmă sau în curte... Lui Hliboceanu îi țiuiau urechile de atâta liniște... Îi aștepta pe cărăuși ca pe o izbăvire. Prin minte îi umblau gânduri și gânduri, dar toate sfârșeau cu întrebarea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
mine și m-am întins peste ea. Ne-am rostogolit de câteva ori, mânjindu-i covoarele, dar brusc m-a împins: — Hiii!... Carpeta de la bunica! Plăcuțe de ciocolată unsuroasă se incrustau în fibre. — Poți să-ți spui acum că e lințoliul din Torino, i-am zis, ridicându-mă. Lințoliul din Torino al amorului nostru. Tăcea, mânjită negru ca o bacantă de comando, frecând cu unghiile covorul. — Zi ceva! i-am strigat. M-a privit de jos cu ochii strânși între straturile
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
am rostogolit de câteva ori, mânjindu-i covoarele, dar brusc m-a împins: — Hiii!... Carpeta de la bunica! Plăcuțe de ciocolată unsuroasă se incrustau în fibre. — Poți să-ți spui acum că e lințoliul din Torino, i-am zis, ridicându-mă. Lințoliul din Torino al amorului nostru. Tăcea, mânjită negru ca o bacantă de comando, frecând cu unghiile covorul. — Zi ceva! i-am strigat. M-a privit de jos cu ochii strânși între straturile de nămol dulce ce se strângea în lamele
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
vedem?) o petală de gura-leului. N-o să putem înțelege niciodată cum poate exista ceea ce, de-a lungul vieții noastre, n-am văzut, auzit, gustat, mirosit și pipăit niciodată. Viața noastră - limitată la universul nostru, înfășurat pe hoitul nostru ca un lințoliu, ca bandajul înstelat al mumiilor. Lumea noastră - câmpul senzațiilor noastre. Mucegaiul pufos de lumină care ne-acoperă pupilele, pâsla sonoră care ne crește pe timpane. Sfârcurile de femeie pe care și le amintesc buricele degetelor noastre. Limba noastră ca un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mare și astăzi vă zugrumă. Spun popii de-o vecie unde orcare vină Găsește-a ei osândă, și binele răsplata. Și mii, timizi de frică și de-o speranță vană, Trec înșelați pe lângă izvoarele vieții. {EminescuOpVIII 270} Iar dacă nu, lințoliu, piroane de sicriu Răsplată sunt virtuții! Răbdarea cine-o are tîrască-se-nsetat, Voi soarbeți picătura de timp ce o aveți. Aici fiți mari, puternici, aci fiți fericiți, Aici [... ], curagiul și pumnii au valoare În mână de vei prinde a istoriei carte
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fără de fine, Zburând negre și stinse surpatele lumine, Că bolta surp-albastru-i, o uriașă raclă, Că soarele-i jăratic, ultima lumii faclă Să văd caosul este al lumilor sicrii Că sori mai pâlpâi - roșii, gigantece făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde Atunci gintea-nviată din suferințe lungi Să moară, națiunea - atunci! și - nici atunci! Căci nu, nu mor Titanii din zilele bătrâne, Mai iute scutur munții, scot lumea din țîțîne S-arunc în sus
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nălțîndu-se, decade Târând cu sine timpul cu miile-i decade. Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Zburând negre și stinse, surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi - roșii gigantice făclii - Ș-apoi se sting. Nimicul lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, voi crede c-ai învins! Căci, dacă ești arhanghel al morții cei bătrâne, Atunci ești drept, căci numai ea este dreaptă-n lume Și cei ce o servesc, căci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
strig! zise el. - Taci, spuse călăuzul, nu alerga spre pieirea ta. Așteaptă numai ca uriașul să-ntoarcă spatele și vei vedea cum o să meargă. Într-adevăr, abia piticul își săvârși rolul său de uriaș și se retrase în garderobul de lințolii și-ndată toți începură: - Bre! Ce nerozi am fost? Apoi bine: ăla uriaș era? Mic de-un stat de palmă și nu era bun de nimic. Critilo însă zise: - Ce mare deosebire de se vorbește de un om pe când trăiește
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a oprit pentru o clipă să-și tragă sufletul. Privirea i s-a agățat de turlele bisericii lui Bașotă, topite în vatra de jar a asfințitului... Un dangăt prelung de clopot plutea sub bolta aurită a cerului, trăgând după el lințoliul nopții... 11 iunie 2005
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
gară pentru că detesta pupăturile de rămas-bun... Când a fost Înmormântat cu mulți ani În urmă În cimitirul evreiesc din Iași, am intrat, dintr-un impuls inexplicabil, În camera mortuară unde doi bărbați Îl spălau, să-l pregătească pentru Înfășurarea În lințoliul alb. L-am privit și am rămas șocat de expresia de mânie de pe chipul lui, parcă indignat de umilința la care e supus. La ieșire, În dreptul unei ferestre, m-am văzut oglindit - speriat să descopăr că, brusc, am Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
sufragerie avea altfel de perdele. Cea mare care dădea spre verandă avea una făcută dintr-o rochie de seară cu trandafiri mari roz și dantelă. La una din ferestrele mai mici, tanti Mae a pus o perdea făcută dintr-un lințoliu pe care l-a purtat într-o piesă cu crime, iar la cealaltă a pus un costum din mătase roșie dintr-un spectacol de varietăți. Când soarele pătrundea prin toate cele trei ferestre, camera devenea atât de roșie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
vocale, dar coloana de aer vibrant care îmi ieșea din gură se destrăma în vata plasei de păianjen. Curând drumul, care urca ușor la început, a devenit sinuos, cu cotituri și unghiuri imprevizibile. Corpuri mumificate, schelete delabrate, înfășurate strâns în lințolii străvezii de fire, se zăreau în desimea pânzei. Dar nu mă temeam, frica îmi era înăbușită ca și vocea. Știam că trebuie să ajung acolo, în mijloc, să fac față vedeniei de-acolo. Deodată drumul s-a ridicat oblic în
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
s-a dat să semnăm o hârtie și apoi „privilegiul“ de a privi printr-o ferăstruică a cuptorului când cadavrul era ars. Mama a refuzat și datoria mi-a revenit mie. Am văzut cum corpul a fost aruncat în foc. Lințoliul s-a desfăcut, se putea spune că mortul înviase în mijlocul flăcărilor - apropiindu-se de geamul mic cu ochii holbați de groază. Uneori cădea ca să se ridice brusc, ca și cum ar fi vrut să ceară iertare. Apoi a început că danseze, semănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nițel curaj cu încă o dușcă de whisky și intră alături. în mijlocul încăperii, în picioare, se distingea o femeie masivă, cu părul atârnându-i în neorânduială peste umeri și cu chipul răvășit. Era îmbrăcată în ceva ce aducea cu un lințoliu. Părintele St John Froude o privi și simți cum e cuprins de o groază tot mai puternică. Apoi se lăsă în genunchi. — Să ne rugăm, murmură el răgușit. îngrozitoarea apariție se prăbuși greoi în față, strângându-și lințoliul în jurul pieptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
cu un lințoliu. Părintele St John Froude o privi și simți cum e cuprins de o groază tot mai puternică. Apoi se lăsă în genunchi. — Să ne rugăm, murmură el răgușit. îngrozitoarea apariție se prăbuși greoi în față, strângându-și lințoliul în jurul pieptului. Cei doi îngenuncheară și se rugară împreună. — O verificare? Ce dracu’ vrei să spui cu „o verificare”? zise inspectorul Flint, care obiecta cu îndârjire la ideea de a fi trezit în mijlocul după-amiezei, după ce că nu avusese parte de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]