942 matches
-
numai un zâmbet, există vreo șansă să bem un ceai, Mimey? ― Nu. Nu, nici vorbă, tocmai am decis că zilele mele de sclavie s-au încheiat. ― Nu în seara asta. Trebuie să mă pregătesc. Le pot vedea pe Sophie și Lisa cum se uită una la cealaltă, iar din expresiile de pe fețele lor, îmi dau seama că tocmai au realizat și ele că delicatul echilibru al căminului nostru e pe cale să se modifice. Dar Jemimei nu-i pasă, și de ce i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
va veni Ben: așa cum arată ele acum, nu există nici o șansă s-o placă pe vreuna dintre ele, și cu puțin noroc, vor fi exact în aceeași stare și când va ajunge el aici. ― Ei bine, arăți minunat, se oferă Lisa. E în halatul de casă, cu bigudiuri în păr și o mască de față, semănând incredibil de tare cu cineva care a fost tras de-a-ndoaselea printr-un gard. Ha! Nu mă pot abține, sunt atât de entuziasmată că dansez prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
anunță Sophie. ― Rahat, anunță și Lisa. Trebuie să-l revedem. Unde crezi că s-au dus? ― Doar nu te gândești la ce mă gândesc și eu? spune Sophie, cu o sclipire bruscă în ochi. ― Am putea încerca. ― La naiba, spune Lisa rânjind. Ce avem de pierdut? Capitolul nouă ― Nu te deranjează că mergem pe jos, nu? mă întreabă Ben, după ce ușa de la intrare se închide în urma lor. M-am gândit să mergem la barul acela de pe strada principală. ― Nu, e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și Lisa, cu bărbații cu care ies și cu petrecerile la care merg ele, dar nu s-ar întoarce nici mort la stilul lor de viață. Dar desigur că Jemima nu știe asta, așa cum n-o știu nici Sophie sau Lisa, care în acest moment se tot învârt prin apartament, scoțându-și din păr chestiile țepoase și poroase, clătindu-și măștile de pe față, și aplicându-și machiaje experte. Or să meargă mai târziu în club, așa că au decis să iasă într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
rochii negre din lycra aproape identice, cizme înalte până la genunchi (ale Sophiei sunt din velur, iar ale Lisei din piele), și au niște gentuțe Chanel negre, pe umăr. Sophie poartă o haină de piele neagră cu guler de blană, iar Lisa o pelerină. Acesta constituie echipamentul lor de șoc - adică hainele pe care le poartă ele când se aventurează într-un club necunoscut ca să agațe potențiali soți milionari. Chiar arată superb. Arată însă și total aiurea pentru Kilburn: așa cum merg legănat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ecran e probabil a naibii de scump de făcut. ― Da, zice Ben. Acum pare extrem de confuz, pentru că stau din nou jos fără să fi adus băuturile. Mă uit peste umărul lui Ben și - mulțumesc, Doamne - le văd pe Sophie și Lisa ieșind din bar. Foarte neobișnuit de vreme ce e vorba de Kilburn, dar un taxi negru cu lumina portocalie aprinsă se întâmplă să treacă pe stradă tocmai când ies ele din bar, și atunci amândouă țâșnesc în stradă ca din reflex, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mama, care mereu încheie conversația așa. ― Nimic, mamă, repet eu replica mea obișnuită. Te sun săptămâna viitoare. ― Bine, și bravo cu regimul. Să nu te dai bătută. Închid telefonul și-mi scot poza din geantă. Având grijă ca Sophie și Lisa să n-o vadă, fac ceaiul pentru toate trei, după care mă duc sus să mă întind în pat. Mă tot uit la poză, pentru foarte multă vreme. Capitolul unsprezece ― EȘTI FRUMOASĂ!! îmi spune e-mail-ul de pe ecran. Nu-mi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
neplăcută, spune Brad. Și ai mei la fel. Și ai tăi au divorțat când erai mică? ― Îhâm, îi răspund, întrebându-mă de ce naiba spun toate astea cuiva care este practic un străin. Nici cele mai apropiate persoane - mă rog, Sophie, Lisa și Geraldine - nu știu nimic despre trecutul meu. ― Mama mea nu e o femeie fericită. Nu-i prea place să fie singură, și încearcă să aibă o influență mult mai mare în viața mea decât e sănătos s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
totul bine? ― E bine, îi răspund, după care un suspin imens îmi scapă printre buze, înainte să-l pot reține. Cred că exagerez un pic, adaug, încercând să mă prefac. ― Chiar petreci extrem de mult timp la sală, îmi dă dreptate Lisa, poate ar trebui să renunți. Vreau să zic, nimeni nu trebuie să facă atât de multe exerciții, cum faci tu. Să aruncăm o privire la ce se întâmplă? Lisa începe să-și dea seama că vechea Jemima Jones este pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
faci tu. Să aruncăm o privire la ce se întâmplă? Lisa începe să-și dea seama că vechea Jemima Jones este pe drumul cel bun spre a deveni viitoarea JJ, o JJ care ar putea fi incredibilă - o amenințare. Pentru că Lisa, oricât ar fi ea de dependentă de lucrurile superficiale în viață, tot își dă seama că pe măsură ce slăbește Jemima scoate la iveală o adevărată frumusețe - lucru care Lisei nu-i place. Nu-i place câtuși de puțin. ― Poate că așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pisică Cheshire. ― Amândouă arătați... - fac o pauză să le privesc de sus până jos, din cap până la degetele de la picioare... - minunat! exclam eu cu mărinimie, în ciuda liniștii care pare să se fi pogorât în sală la venirea lor. Sophie și Lisa chiar că s-au pregătit pentru ieșit în oraș - numai că au făcut-o în Kilburn, iar ce arată magnific în Tramp, e complet ridicol în Wine Cellar de pe Kilburn High Road. Arată extraordinar... extraordinar de nepotrivite cu locul. Lisa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
aspecte pe care vroiam să le discut cu tine. Pun pariu că sunt. Iau loc pe scaunul pe care mi-l oferă și încerc să-mi încrucișez picioarele ușor, așa cum am văzut de atâtea ori înainte la Sophie și pe Lisa, cu glezna dreaptă îndoită senzual în spatele pulpei stângi, cu ambele picioare în unghi. Surâd la ideea că eu, Jemima Jones, pot în sfârșit să mă folosesc de fizicul meu pentru a-mi propulsa cariera. În mod cert, redactorul-șef pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
vorbesc? Lisa i-a recunoscut vag vocea. ― Sunt Ben Williams. Tu ești, Sophie? ― Nu, spune Lisa, frecându-și mâinile de încântare, pentru că Sophie a ieșit să ia niște țigări și o să înnebunească dacă află că a sunat Ben Williams. Sunt Lisa, râde ea. Bruneta. ― A, bună. Ce mai faci? ― Bine, spune ea. Nici nu trebuie să întreb ce mai faci tu. Tot ce trebuie să fac e să deschid televizorul. ― Da, râde Ben. Ce altceva ar putea spune? Pauză. Lisa încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mănânc. Și mănânc. Și mănânc. Și mănânc. ― A, salut, spune Ben, sperând că n-a greșit numărul. Pe robot e o voce bărbătească, și nu știe dacă ar trebui să aibă încredere în colegele alea de apartament ale Jemimei, deși Lisa, cea cu care a vorbit, părea mai normală decât cealaltă toantă blondă. ― Sper că n-am greșit numărul, continuă el. Încerc să dau de Jemima Jones. Sunt Ben Williams, un vechi prieten de-al ei, din Londra. Sunt în Los
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
intrat într-un salonaș, și, la intrarea mea, am auzit cele patru uși ale camerei închizîndu-se în grabă. Am început conversația, jenat. Irina mă încuraja. "Nu te speria, așa e la noi!" Apoi, pe rând, au intrat, membrii familiei. Madame Lisa, cu o rochie beige cu trenă, cu evantail și coafată "Pompadour", cu obrazul de 60 de ani vopsit gros, mereu cu vorba "Noi, femeile"... Apoi madame Cleo, încorsetată și cu sânii pepeni, examinîndu-mă cu pince-nez-ul; apoi madame Aspasie, subțire și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în schimb oamenilor drăguți? Asta nu pot să înțeleg. S-a uitat la doamna Silsburn, în căutarea unui răspuns. Doamna Silsburn i-a adresat un surâs care era în același timp lumesc, șters, și enigmatic, ca un soi de Mona Lisa de pe strapontină. — M-am întrebat și eu de multe ori, a îngânat ea ușor. După care a menționat oarecum ambiguu: Mama lui Muriel e sora mai mică a răposatului meu soț. — Ah! a exclamat doamna de onoare cu interes. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe ecran, se discutè despre tehnică compoziției la Vermeer, discuție care îl depèșește pe Matei, dar, eu, fascinat, contemplu tabloul de pe ecran, Apoi, încheindu-se discuția despre Vermeer, cum știu încè de ieri, de când am fècut repetiții, cè urmeazè Mona Lisa, dau click, Da, iat-o pe ecran, cu misteriosul ei zâmbet! Cineva aduce în discuție celebra carte Codul lui da Vinci, dar profesoară, admițând existența unor controverse legate de tabloul Cină cea de tainè, fèrè sè între în polemici, preferè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
atât de amabil să Îmi Îngăduie săl descos, fără a se speria prea tare. Toate greșelile din carte sunt, desigur, din vina lui și nu au nici o legătură cu mine. De asemenea, suspecților de seviciu: Caroline (editor manqué), Francis, Jenni, Lisa și Sandy. Sper că nu le-am stricat sărbătorile Încuindu-i Într-o cameră cu prima variantă a cărții și nelăsându-i să iasă până când nu au terminat. Lui Kate și, desigur, lui Giacomo, În ciuda faptului că n-a citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
căutând iarba rară, lângă o livadă de măslini... doi șerpi dormind înlănțuiți, la soare, pe pietre... apoi, pisicile de care vorbește Plutarh, parfumate și culcate în paturi somptuoase, ducând o viață de zei... și iarăși mă revăd în biserica din Lisa, lângă tatăl meu, privind spre ușa altarului de unde apare, înalt, ușor gârbovit și cu o bărbuță albă, bătrânul preot Alexandru Popa, care mi-a pus în mână prima carte de mitologie, scrisă de fratele său, Gheorghe Popa Lisseanu... Un pocnet
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ne-a interesat în primul rînd? Aș putea găsi unele argumente. Felul cum am reușit să integrăm moartea și soarta în ordinea firească a lucrurilor. În nici un oraș, pe unde am umblat, n-am văzut un cimitir ca acela din Lisa, reprezentând nu o "anexă" funerară, ci partea cea mai apropiată de eternitate a vieții satului. Mult înainte de deschiderea primei facultăți de filosofie, am avut o metafizică a noastră... Mă opresc aici. Văd că se coboară. Podișul Anatoliei. Munți despăduriți, pământ
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și parcele în Rai. Și îi pot demonstra lui Dumnezeu că pot conversa cu El, stând răsturnați, comod, pe pernele unei limuzine. Gândul îmi lunecă (dar acum nu mă socot nici sentimental, nici retrograd!) la turlele celor două biserici din Lisa, când începeau să bată clopotele, da câte ori cerul se acoperea cu nori infernali, prevestitori de grindină; mai întîi, clopotul de la biserica "mare", ortodoxă, după aceea, clopotul de la biserica "mică", greco-catolică. Niciodată, n-am simțit nevoia să fiu lămurit ce
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în străinătate. Patriot, și-a luat familia și s-a întors în Făgăraș, la fel ca mulți alți făgărășeni. Într-una din fotografii, îl văd pe tatăl lui Nick îmbrăcat în costum de călușar. Asemenea fotografii am văzut și în Lisa, când eram copil. Pe atunci, făgărășenii au obținut, se pare, multe succese cu echipele de călușari în diverse țări, inclusiv în America. "Și când ai venit înapoi?" îl întreb pe Nick. Pe un ton detașat, de parcă n-ar fi vorba
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
alung, dacă veneau. Aprinsesem un foc și, culcat în iarbă, stătusem la pândă, copleșit de mirosurile nocturne ale pădurii, fără să închid ochii. Nu avusesem curajul să-l contrazic pe tata, refuzând o treabă care nu reprezenta nimic neobișnuit în Lisa, dar cred că eram speriat. De aceea, alimentam continuu focul. Când am auzit grohăituri, am luat-o la fugă. Pe urmă, m-am întors, am început să țip și să arunc cu crengi aprinse, fără sa văd, ce-i drept
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu știau, cu siguranță, cu ce se îndeletnicește un "subsecretar de stat". Dar din faptul că "subsecretarul" era "de stat", înțelegeau că era vorba de o funcție importantă. De aceea clătinau din cap, sceptici. Nu vedeau cum putea cineva din Lisa să ajungă la o treaptă atât de înaltă. Și, ca să nu-și arate îndoiala, goleau paharele, trîntindu-le apoi pe tabla de zinc a tejghelei: "Mai dă-ne un rînd". Deși eram la curent cu acel ideal al tatei (fiindcă, de câte ori
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pentru București. Prea puțin suplu, ca să mă pot adapta, și prea susceptibil, ca asta să nu mă coste. Mi-a rămas și azi ceva de țăran sub lustrul citadin și, probabil, în adâncul melancoliilor mele am păstrat aroma ploilor din Lisa, rămasă ca umezeala în copacii bătrâni crescuți în locuri ferite de soare. Cu toate acestea, de câte ori vreau să mă întorc la identitatea mea, mă încearcă sentimentul tulbure că nu sunt nicăieri întreg. Am copilărit între bărbați care băteau cu pumnul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]