3,184 matches
-
de la Sorbona. Totuși, un „tradiționalist” notoriu precum Bossuet îi va prelua argumentația și concluziile într-un opuscul intitulat Sur les trois Magdeleine. Drumul până la oficializarea normalității avea să mai dureze trei secole. Abia în 1969, după Vatican II așadar, calendarul liturgic al Bisericii Catolice a încetat să le mai sărbătorească pe cele „trei Marii” la 22 iulie, consacrând data Mariei din Magdala. Tradiția ortodoxă orthodoxă Spre deosebire de Proloagele noastre calchiate în bună măsură după tradiția catolică, Viețile Sfinților din tradiția orthodoxă greacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iuda”, despre care voi aminti la sfârșit. Iată fragmentul din scrisoarea lui John Breck 44: De ce trădarea lui Iuda este un element necesar în economia mântuirii? Din ce-am reușit eu să înțeleg, studiind mărturiile biblice prin lentila tradiției liturgice și dogmatice ortodoxe, aș putea încerca un răspuns în felul următor. Kenoza Fiului, elaborată în Fil. 2,7, se referă la întruparea Sa; faptul că „s-a smerit pe Sine” (etapeinosen heauton) se referă la Patimi și la moarte. Această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
omenește și intelectualicește necinstit să le ignorăm ori, și mai rău, să le disprețuim din ignoranță. Pe plan cultural, așa cum voi încerca să arăt prin trei exemple, riscăm să pierdem înțelesul însuși al unei bune părți din Tradiția noastră transmisă liturgic, iconografic sau literar. Apocrifele marianice În Noul Testament, biografia Maicii Domnului se suprapune umil biografiei Mântuitorului. Ea apare în evanghelii odată cu Bunavestire și dispare după Înviere. Dogma fundamentală a creștinismului rămâne totuși dogma Întrupării lui Dumnezeu, a nașterii Lui dintr-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
De-a dreapta, Înaintemergătorul stând și arătându-l pe Cristos; și lângă el David, alți drepți și împărați cu cununi și coroane; iar de-a stânga prorocii: Iona, Isaia, Ieremia, dreptul Abel și mulți alții 84. Pe ce se țin textele liturgice citate și indicațiile atât de precise ale lui Dionisie? În nici un caz pe simplul enunț din epistola petrină. Reconstituirea variantelor teologumenei, precum și a evoluției sale istorice, atât cât se poate face în stadiul actual al documentației, a fost realizată strălucit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
strălucit de Rémi Gounelle, în volumul La descente du Christ aux enfers. Institutionalisation d’une croyance, apărut în Collection des Études augustiniennes în 2000. Toate mărturiile antice sunt repertoriate și comentate de Gounelle, atât cele literare, cât și cele omiletice, liturgice, simbolice (din simbolurile de credință). Cititorul interesat găsește aici o mină exhaustivă de informații. Același savant publicase cu trei ani mai devreme traducerea comentată a unui text capital pentru subiectul nostru, Evanghelia lui Nicodim 85. Evanghelia lui Nicodim face parte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lor în economia voiajului extraterestru: prin rugăciune, vizionarul își menține echilibrul psihic, ce riscă să se destrame foarte ușor la apropierea de ultima etapă, de cerul unde sălășluiește Marea Slavă, Dumnezeu. Aceste rugăciuni reflectă un crâmpei din viața spirituală și liturgică a comunităților apocalipticilor. Setul trăsăturilor „formale”132 e dublat de un set de trăsături „ideologice”. Apocalipsele alcătuiesc un continent aparte în cadrul literaturii iudaice sau iudeo-creștine. Întrebările la care încearcă ele să răspundă creează mai degrabă o atmosferă doctrinară decât o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
bogăția liturghiei creștine, așa cum este ea descrisă de Dionisie, îi întărește lui Stăniloae următoarea convingere: „Liturghia s-a scurtat din vremea Constituțiilor apostolice și a lui Iacob și până la Ioan Hrisostom. Faptul că autorul corpusului sugerează existența unei bogate vieți liturgice în comunitățile creștine constituie o nouă mărturie în favoarea vechimii lor”. În continuare, Stăniloae descrie sistemul dionisian în contrast cu „panteismul platonician”. El nu face nici un fel de referire la Proclus, al cărui plan principal - mone, proodos, epistrophe - este reluat de Pseudo-Dionisie și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
importanța cuvenită. Vatican II, în adevărata sa dimensiune, a fost un Conciliu eminamente patristic, documentele adoptate la capătul celor trei ani de întruniri și dezbateri (1962-1965) constituindu-se într-o pledoarie pentru reîntoarcerea Bisericii la rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril, caricatural. După Vatican
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lucrarea într-un tiraj care chiar și astăzi ne lasă visători: 35.000 de exemplare! Dovadă că teologia nu ajunsese ancilla disciplinarum, ci se afla încă în centrul atenției intelectuale. Epoca a cunoscut, de altfel, o adevărată explozie a studiilor liturgice și teologice. De asemenea, asistăm la nașterea misiologiei, ca atitudine față de lumea necreștină, fundamentată scripturistic. Pentru a schița contextul cultural, ajunge să amintesc câteva titluri marcante: Être et avoir, de Gabriel Marcel, L’Être et les êtres, de Maurice Blondel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dacă o putem numi „perspectivă”, merge mână în mână cu o ideologie paseistă, pe care cei trei „mușchetari” lyonezi o resping categoric și, în opinia mea, pe bună dreptate. Patristica în versiunea Stăniloae se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
traducânde la inspirația proprie textului, menită în același timp să îndrume viața oricărui creștin? C.B.: Am mai fost ispitit cu această întrebare. E foarte greu, dacă nu imposibil să răspund la ea. Personal, repet, sunt pentru o normalizare a limbii liturgice și biblice, pentru că nu văd în ce măsură contorsionarea topică, despre care vorbeam la început, dublată de confuzie la nivelul conținutului, poate stimula credința sau râvna noastră duhovnicească. Probabil în câteva zeci de ani dezideratul părintelui Noica și al mitropolitului Iosif, al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui "Dumnezeu". Erau cerințe de a fi auziți, ajutați, se cereau mila și iertarea. Dar erau și rugăciuni de mulțumire, laudă și glorie. În biserică rugăciunea era încă foarte legată de anumite rituri și formule, adaptată și cizelată în funcție de contextul liturgic. Când nu înțelegeam latina, cum se întâmpla când participam la liturghie înainte de Conciliul Vatican II, mă plictiseam. Dar după ce intrasem la liceu părinții mei mi-au făcut cadou foarte repede un mesal bilingv, în care puteam să citesc traducerea germană
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
monotonă a sutrelor budiste. Am luat parte la diferite exerciții de meditație în Myanmar, India, Japonia, Tibet și Hawaii. Înțeleg că și creștinii pot să experimenteze liniștea, calmul, uitarea de sine, eliberarea autentică chiar și prin ritualismul ecleziastic sau acțiunea liturgică. Acest exercițiu ce aparține tradiției monahismului se produce în mod esențial prin desprinderea de lume și de propriile pasiuni, realizând astfel reculegerea de sine. Prin metodă și sistem ar trebui să conducă la realitatea ultimă înțeleasă în hinduism ca "plinătate
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
eu, în calitate de creștin, cred în Dumnezeul unic al lui Avraam, Isac și Iacob, căruia omul trebuie să-i vină în întâmpinare cu o credință încrezătoare întrucât este creatorul, susținătorul și perfecționatorul lumii și istoriei. Asemenea evreilor, noi, creștinii, în timpul serviciului liturgic folosim multe elemente (Psalmi), realizăm multe lucruri fundamentale (rugăciuni, lecturi) și avem momente cu un conținut religios ce derivă din iudaism. Asemenea evreilor, noi creștinii acceptăm Sfintele Scripturi, Biblia ebraică, Tanàkh, parte a Vechiului Testament, care constituie documentul credinței comune
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
grija pastorală: extincția clerului obligat la celibat și numeroasele scandaluri de pedofilie, mii de parohii fără paroh și vânzarea în masă a bisericilor, fuziunea forțată a parohiilor în "unități parohiale" și tot mai puține botezuri, mai puțini participanți la activitățile liturgice, mai puține căsătorii, exodul din Biserică al femeilor emancipate, dezinteresul tinerilor... Mă întreb dacă urgența crescândă și diminuarea intrărilor derivate din "taxa ecleziastică" percepută de Biserica Germană vor conduce la reforme. Nu sper într-o Biserică unificată, nu țintesc fuziunea
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
ca: Mellion din Sardes, Iustin Martirul, Minuciu Felix, Atenagora, Clemes din Alexandria, Origen, Ipolit, Tertulian etc., cari aduseră probe puternice prin grai și scrieri și dovediră cu prisosință că bârfele acelor calomniatori sunt cu totul neîntemeiate" (dr. Badea Cireșeanu: Tezaurul Liturgic Tom II, pag. 13). Oare așa zișii "sectanți" (adică "tăiați, dezlipiți" de trunchiul vechii biserici creștine) din zilele noastre ca: Baptiști, adventiști, mileniști, penticostalii etc. etc. nu au fost și nu sunt acuzați de preoții noștri, întocmai cum erau primii
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
noștri însă retrograzi prin excelență s-au opus nu numai luminii spirituale, dar și contra celei materiale ca: gazul metan, gazul albastru, electricitatea etc. Lupta se dă chiar acum de Facultatea de Teologie din București. Iată ce citim în Tezaurului Liturgic, tom II, pag 400, nota 1, 2 și 3 al răposatului profesor Badea Cireșeanu: "Canonul 3 apostolic învață a nu se aduce în altar decât untdelemn pentru candele și tămâie. Și "În vara anului 1907, am văzut cu mâhnire lumânări
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
niciodată acest respect, iar cultul morților va fi pentru ei tot așa de enigmatic, ca și însăși viața lor. "Cultul morților întemeiat pe o lege firească sădită în om spune savantul profesor decedat dr. Badea Cireșanu, în al său Tezaur Liturgic, tom VI, pag. 43 este foarte răspândit și printre sălbatici. Cei vii întotdeauna admiră trecutul și găsesc la cei încetați din viață calități mai frumoase decât la cei cari trăiesc. Imaginația creează cele mai frumoase icoane despre strămoși, cu privire la traiul
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
Împărtășiri și alte rugăciuni de trebuință, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 484-491. Necula, Nicolae D., Tradiție și înnoire în Slujirea Liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996. Păcurariu, Mircea, Dicționarul teologilor români, ed. II, Editura Enciclopedică, București, 2002. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Editura Institutului Biblic, București, 1991. "Pe două coloane slugile crematoriului", în Glasul Monahilor, XII
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
31 decembrie 1933, p. 1. 212 Ibidem. 213 Ibidem, p. 2. 214 Ibidem. 215 Vladimir Prelipceanu, "Incinerarea morților și teologia ortodoxă", în Studii Teologice, II, XIV, 7-8, august 1926, pp. 414-428. 216 Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în Slujirea Liturgică, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 1996, pp. 266-269. 217 Vechiul Așezământ sau Testament este dat de Dumnezeu prin Moise și cuprinde întreaga istorie a poporului evreu, cum și planul economiei divine pentru mântuirea omului până la venirea Mântuitorului, care dete
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
donație pe bază de chitanță, pentru construirea Catedralei noi. Între eparhiile donatoare a fost fruntașă, și anul acesta, Arhiepiscopia Bucureștilor. Cu multă recunoștință, mulțumim autorităților centrale și locale care ne‐au sprijinit financiar, înțelegând că această Catedrală este o necesitate liturgică, dar și un simbol al credinței apostolice a poporului român și al demnității lui. La cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2012 spre 1 ianuarie 2013, suntem chemați să înălțăm rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
Constanța Buzea Facă-vi-se voia. Las la aprecierea dvs. alegerea, cu mână norocoasă poate, a textului pentru Monologurile liturgice, și el să fie potrivit și cu întregul. (Lazăr Magu, Arad) * "Cu siguranță poezia chinuie. De aceea omul modern părăsește deseori jocul acesta. Consider că poezia e un al treilea ochi al lumii. Fiecare gest e un vers din marele
Post restant by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/7373_a_8698]
-
logica "cibernetică" - funcționalizarea concepției "despre lume și viață" în scopul transmiterii unor idei "subversive", care individualizează autorul "obedient" în creator. Literatura - conchide Moldovan - este structurată volitiv pe niveluri de creație și percepție, în așa fel încât protestul să răzbată din spatele "liturgicului" dogmatic. În analiza propriu-zisă a autorilor selectați spre a face parte din această operă colectivă se pot ușor observa reverberațiile acestei analize globale introductive. Tipologiile globale care subzistă în analiza fenomenologică a literaturii perioadei comuniste sunt, credem, reprezentate emblematic de
Noii critici by Dragoș Carciga () [Corola-journal/Journalistic/7391_a_8716]
-
afurisită și surprinzătoare -, ci și o cu totul altă formă de lectură a lumii și de evaluare a sinelui. Bochiș nu mai este acum un creator abstract și absolutist, care și-a transformat atelierul în templu și instrumentele în recuzită liturgică, pentru simplul fapt că implicarea în ceremonialurile efemere ale cotidianului, în consumul rapid, precum și experimentarea produselor fast food, aditivate și colorate hipnotic, i-au redeșteptat deopotrivă instinctele și cruzimile reprimate ale copilului. El a redescoperit spațiul jocului, și-a resuscitat
Fețele lui Bochiș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6851_a_8176]
-
alteori, în martie. În secolul al III-lea se serba în Orient, la 6 ianuarie, Epifania sau Teofania (descoperirea lui Dumnezeu), o sărbătoare comună pentru Nașterea Domnului, Botezul Său de către Sfântul Ioan și participarea la nunta din Cana Galileii, moment liturgic adoptat ulterior și de Biserica Romei. În anul 274 d.Hr., solstițiul de iarnă a căzut la 25 decembrie. Împăratul roman Aurelian a proclamat acea dată "Natalis Solis Invicti", adică "nașterea Soarelui invincibil". În anul 320, Papa Julius a stabilit
Cum am ajuns să sărbătorim Crăciunul () [Corola-journal/Journalistic/70887_a_72212]