1,902 matches
-
dacă cineva spune: Plec ! faptul dacă persoana respectivă pleacă într-adevăr nu ține de caracterul de adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a urma, de a aproba sau nu indicația sau declarația primită prin actul de vorbire. Dintre cele trei componente ale actului de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
constituie chiar esența ei, mobilul enunțării respective. Prin urmare, în vreme ce, într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească cu lumea pentru a avea valoare de adevăr, într-o promisiune (într-un enunț performativ), lumea, prin faptele locutorului, trebuie să se conformeze cuvintelor. Adresînd o întrebare interlocutorului, vorbitorul urmărește crearea unei situații dominate de alternativa de a răspunde sau nu, iar, în cazul ordinului, alternativa este cea a supunerii sau a nesupunerii. Enunțurile constatative sînt adevărate dacă există
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură explicarea și corelarea elementelor limbii cu propriile ei mijloace. Lingvistul Roman J a k o b s o n a descris funcțiile limbii avînd în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale limbii: referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular ce avea în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Deoarece unele dintre funcțiile limbii stabilite de Roman Jakobson au fost contestate de cercetările ulterioare sau au fost parțial modificate, este posibil ca alte curente lingvistice să propună alte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei, ci și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
funcția expresivă) Prin funcția expresivă a limbii se înțelege folosirea ei printr-o orientare și printr-o organizare specială a elemente-lor mesajului, atunci cînd acest mesaj este folosit pentru a reda un conținut într-un mod intens marcat de personalitatea locutorului, mai ales atunci cînd mesajul este destinat spre a reda propriile sentimente și atitudini. Este însă simplificatoare maniera de considerare a expresivității drept modul în care vorbitorul "se exprimă pe sine", își exprimă sentimentele, trăirile etc. În realitate nu este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu se rezumă însă la folosirea limbii în comunicare, ci privește întreaga sa viață în societate. Aducînd în discuție comunicarea, se profilează o altă perspectivă de a privi pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el este în postura de locutor sau de interlocutor, altfel spus de emițător al enunțurilor lingvistice (= actelor de vorbire) sau de receptor al acestora. În ultimă instanță se constată o dublă poziție a vorbitorului: aceea de a vorbi despre realitate, de a-și asuma această realitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
despre realitate, de a-și asuma această realitate prin numele obiectelor, și de a face schimb de informații cu cineva, de a vorbi cu cineva, considerat a avea aceleași mijloace de a numi și de a interpreta realitatea. Statutul de locutor se determină mai întîi prin folosirea limbii în vorbire, prin producerea enunțurilor și prin poziția de sursă a enunțării. Acest statut este opus celui de alocutor, destinatar sau auditor, dar este în același timp convertibil cu acesta. În raport cu limba sa
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
garant al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
căci poziționează și apreciază aceste obiecte din perspectiva sa și, prin aceasta, nu este numai un creator în plan lingvistic, ci și un creator în plan ontic, prin instituirea limbii cu o funcție pragmatică. De obicei, prin vorbitor se înțelege locutorul, individul uman care desfășoară o activitate lingvistică finalizată prin acte de vorbire într-un anumit moment avut în vedere. Acesta este un sens restrîns al termenului, valabil la nivelul vorbirii, căci, la nivelul limbii, vorbitorul este individul uman capabil să
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau care îi este atribuit de alte comunități (învecinate)antrenează evaluarea de către conștiința vorbitorilor 249. De acest aspect evaluativ al conștiinței lingvistice ține și așa-numitul imaginar lingvistic 250, care ar cuprinde observațiile ce reflectă imaginile pe care le au locutorii despre propria limbă și despre limbile altora. Aceste imagini pornesc de la anumite convingeri și pot genera atitudini concretizate în opinii privind originea și caracterul limbii, valorile și scăderile ei ori trăsăturile unor cuvinte, forme, construcții etc.251 În cea mai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu numai a modului în care limba comunică ceva despre ceva, ci și a celui cu care se comunică, acesta aparținînd tot realității, un element căruia de altfel filozofia i-a acordat o atenție deosebită. În raport cu eul filozofic sau cu locutorul lingvistic, non-eul filozofic sau interlocutorul lingvistic nu reprezintă însă un compartiment oarecare al realității obiective, ci unul în funcție de care se structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cu locutorul lingvistic, non-eul filozofic sau interlocutorul lingvistic nu reprezintă însă un compartiment oarecare al realității obiective, ci unul în funcție de care se structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul) trebuie să țină cont de ceea ce știe interlocutorul și de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
structurează însăși comunicarea și, în consecință, actele de vorbire. Pentru a face posibilă comunicarea, adică transferul de cunoștințe, locutorul (eul) trebuie să țină cont de ceea ce știe interlocutorul și de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor, adică informații ce aparțin cunoașterii comune și necesare despre realitate. Locutorul selectează în același timp cunoașteri despre un anumit sector al realității
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de ceea ce poate ști el (de nivelul lui cognitiv). Ca atare, locutorul nu va comunica ceea ce este deja știut de interlocutor și nu va comunica în primul rînd normalitatea lucrurilor, adică informații ce aparțin cunoașterii comune și necesare despre realitate. Locutorul selectează în același timp cunoașteri despre un anumit sector al realității, aflat în interesul momentan, a cărui prezentare se face cu mijloace lingvistice adecvate posibilităților de înțelegere ale destinatarului comunicării. În aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de înțelegere ale destinatarului comunicării. În aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației realitate vorbire prin concretizarea relației realitate limbă în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aceste exigențe ale realizării comunicării se relevă aspectul relației realitate vorbire prin concretizarea relației realitate limbă în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială și spirituală a comunității care vorbește
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în condițiile limbii funcționale. Ceea ce face posibilă comunicarea sînt însă corespondențele de știință, conștiință și competență lingvistică între locutor și interlocutor, ceea ce face pe locutor să intuiască modul necesar de adresare către interlocutor, iar pe acesta să rezoneze la adresarea locutorului. Considerate din punctul de vedere al conținutului lor, al semnificației, cuvintele dau informații asupra stadiului de dezvoltare materială și spirituală a comunității care vorbește limba ce le vehiculează. Cu ajutorul lexicului însă se poate constata nu numai nivelul de dezvoltare culturală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
noționale ale discursului și este particularizată în raport cu stările obișnuite ale limbii. Este evident că desemnarea și semnificația individualizate oferă condițiile unei accentuate individualizări a sensului, care generează un subiectiv discursiv. Atîta timp cît alteritatea este funcțională, se produce comuniunea dintre locutor și interlocutor și, prin aceasta, o trecere din individual în social, și, întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care simțul comun (= știința pozitivă) stabilește ceea ce se numește realitate. Ca atare, se produce concomitent o invenție și o descoperire, în care se manifestă necesitatea unui limbaj nou (unei neonimii < fr. neonymie), care însă nu afectează constelația teoretică tradițională a locutorului, discursului și obiectului, dar care instituie analogic (= metaforic) o altă realitate 340. Individualul ca generalitate Una dintre chestiunile importante care trebuie avute în vedere în explicarea relației dintre filozofie și poezie rezultă din două direcții comparative, una care vizează celelalte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
creativ, rezultatul fiind diferențiat, uneori destul de pregnant, dar, de fiecare dată, cu o latură de individualitate și cu o latură de socialitate, aceasta din urmă fiind o consecință a receptării individualității. De aceea, dacă alteritatea presupune în mod obișnuit adaptarea locutorului (emițătorului) la interlocutor (receptor), creația solicită receptorului adaptarea la emițător, în măsura în care efortul unei astfel de adaptări este considerat util. Aceasta înseamnă că suspendarea alterității de către creator (în favoarea comuniunii mai adecvate cu obiectul) solicită receptorului suspendarea pasivității în tentativa perceperii acestei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
B ü h l e r (Sprechakt), dar acest lingvist punea fenomenul în legătură cu actul de a semnifica, dîndu-i astfel o orientare specială (Karl Bühler, Sprachtheorie, Jena, 1934). 80 De aici nu decurge adevărul sau falsitatea aserțiunii, deoarece una este intenția locutorului de a afirma adevărul sau falsitatea unei stări de lucruri și alta este valoarea logică de adevăr. 81 Vezi Jacques Moeschler, Anne Reboul, op. cit. p. 40 ș.u. 82 Vezi J. L. Austin, Cum să faci lucruri cu vorbe, Editura
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
profesorul, studenții) nu reacționează la realitatea înconjurătoare, ci la cea așa cum și-o reprezintă. De aceea orice realitate este reconstruită în propriul sistem cognitiv și va avea un rol de filtru interpretativ; cu alte cuvinte va interpreta, decoda situația, comportamentul locutorului în funcție de modul în care își reprezintă el situația. Reprezentarea situației de comunicare va fi determinată de trei elemente esențiale: sinele, celălalt și sarcina de îndeplinit. Reprezentare este (după Aabric, 1987) o „viziune despre lume, o viziune funcțională care îi permite
COMUNICAREA EFICIENTĂ-REZULTATE SUPERIOARE ÎN PROCESUL DIDACTIC. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Rela-Valentina Ciomag () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_782]
-
scrisă (literatura cultă). Toate aceste forme de comunicare sunt însă dublu determinate de factori intrinseci/structurali și de factori externi/circum stan țiali ce constituie elementele situației de comunicare. Modelul funcțional conceput de către Roman Jakobson (1963) însumează șase elemente: emițătorul (locutorul), destinatarul (receptorul, interlocutorul), mesajul, codul, contactul (canalul), contextul (circumstanțele și referentul). Acestea au caracteristicile următoare. 1) EMIȚĂTORUL, actant în procesul comunicării, este cel care produce mesajul prin codificarea unei informații. De obicei, emițătorul este și sursa mesajului, dar, în anumite
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de cuvânt, de exemplu, sau, în opera literară, a personajului narator de tip mesa ger, ori situația actorului - emițător al replicilor dramatice a căror sursă este autorul dramatic). În situația comunicării uzuale/instrumentale (nonartistice), emițătorul joacă rolul principal, atât ca locutor în cursul unui dialog/monolog oral, cât și ca autor al unui mesaj scris. Emițătorul este de cele mai multe ori individual, dar poate fi și colectiv (de pildă, DOOM, publicat în 2005 sub egida Academiei Române, a fost elaborat de un colectiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]