1,634 matches
-
La un moment dat, între capetele unui pod din beton, valul de zăpadă e mai mare ca celelalte. Roțile din față se îneacă, motorul urlă înfundat apoi tace. Ne-am împotmolit murmură șoferul, ridicîndu-se. Coboară din mașină, scoate de la portbagaj lopata și începe să arunce zăpada, să elibereze roțile. Lazăr își lasă scurta de fîș pe bancă și-i sare în ajutor. Mergi în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am împotmolit murmură șoferul, ridicîndu-se. Coboară din mașină, scoate de la portbagaj lopata și începe să arunce zăpada, să elibereze roțile. Lazăr își lasă scurta de fîș pe bancă și-i sare în ajutor. Mergi în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de fîș pe bancă și-i sare în ajutor. Mergi în cursă îi spune țăranul, luîndu-i lopata -, asta-i treabă de palmele mele. Zăpada zboară într-o parte și-n alta, croind cale liberă mașinii. Țăranul urcă din mers, lasă lopata lîngă scaunul liber și se întoarce la locul său, umplînd mașina de frig. Următorul val de zăpadă, mai mare, e tăiat în plină viteză. Fericit de izbîndă, șoferul își revine din încordarea ce l-a cuprins, mîngîie volanul, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întreg botul mașinii a pătruns în sulul de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun, oftînd prelung, dezumflat. Pînă aici i-a fost murmură, aprinzînd lumina de interior. Dă lopata! spune țăranul, apropiindu-se cu mîna întinsă. La ce bun?! pufnește șoferul, arătînd cu capul înainte. Doar n-o să stăm aici! se miră, dezorientat, profesorul. Sînt așteptat. La șapte jumătate... Toți sîntem așteptați i-o întoarce sec șoferul. Și-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în casa lor... Mergem pe peron? Mergem încuviințează Mihai. *** Viscolul a ridicat un val de aproape doi metri chiar în fața ușii laterale, care dă spre gară, încît nu se mai poate circula decît pe ușa centrală, unde doi șoferi, cu lopeți improvizate din bucăți de placaj, încearcă să înlăture o parte din troianul în continuă creștere. Grupul de muncitori navetiști a pătruns în biroul șefului autogării și se ceartă. Mașinile prinse la peron stau în zăpadă pînă la ferestre. O alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
De unde știe Cornea?! Sau ăla, Vlad? Cine te-a văzut? Du-te și vezi-ți de treabă acolo. Urgent! Sudorul salută și iese. Cînd ajunge în atelier, să-și ia sculele după care venise, agitația e în toi: unii improvizează lopeți din bucăți de placaj, în timp ce alții sînt prin vestiare să se îmbrace mai gros. Uite-ți fișa de protecția muncii și foaia de pontaj pune Cornea hîrtiile în mîna sudorului -, să ți le completeze cei unde lucrezi. Să nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zăpadă. Pe trotuare sînt pîrtii înguste de la puținii trecători. Aura se strecoară cu greu, grăbindu-se, cu pantofii plini de zăpadă, cu picioarele înghețate pînă la genunchi. În fața blocului, de la scară pînă în trotuar, un locatar curăță zăpada cu o lopată din placaj. Înainte de a intra în lift, ochii ei se aruncă, din obișnuință, spre cutia poștală, în care zărește o hîrtie. Scoate cheile din poșetă, descuie lacătul și ia hîrtia: "Am scăpat cursa rapidă. Vin cu trenul. Te sărut, Aura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
clară, o vorbă fermă; știe ce vrea și cum să ceară. Iar eu știu că am în mine resurse pentru a da. Vii deseară la spectacol? întrebă Mihai, ajutîndu-l pe Vlad să urce în microbuzul plin de mecanici înarmați cu lopeți de destroienire, confecționate din placaj. Ar vrea să-i spună că are locurile lîngă familia Marcu, dar se abține și mulțumește din priviri cînd Vlad îi confirmă că va veni. În fața spitalului, microbuzul frînează, iar Vlad coboară. Îl întîmpină chirurgul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mie ca de obicei mi-era greață, ne-am oprit la mânăstirea Țigănești să întrerupem un pic transa mistică a străbunicii, unchiul și-a amintit din senin că fusese ofițer de intendență, că ținuse socoteala gamelelor, bocancilor, bonetelor, petlițelor și lopeților Linemann, a avut revelația că în stufosul inventar cazon nu figura nici o pisică și a luat hotărârea s-o lăsăm acolo cu străbunica, s-o călugărim. Am protestat, am bocit, am zis tot ce mi-a venit la gură, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nimic Stăneasca), o terasă pe care-am aranjat primul sărut din viața Cubanezului, convingând-o pe Nicoleta să pună puțin suflet sau măcar să-i arate ce știe. P.S. 1: am uitat o scandare dintr-a cincea, „Steaua, sunteți buni/ La lopată și cărbuni“. P.S. 2: nici eu nu știam că revistele cu Rahan erau tipărite de socialiști. P.S. 3: mai târziu, Cubanezu a fost poreclit Bursucu. P.S. 4: Bursucu e acum antrenor de fotbal; când era jucător, la Mondialele din ’94
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
întuneric beznă, dar nu mirosea defel a brânză, Bogdan se punea, capul se rezema de braț, iar brațul de un tomberon de gunoi, număra din zece-n zece până la o sută, evident, cine nu era gata era luat cu o lopată și mânca și niște ciocolată, bizară chestie, Bogdan nu vroia să-și plimbe ursul, iar ursului îi ruginea lanțul, oricum, a fost de-ajuns să se uite într-o direcție greșită ca să țâșnesc din spatele lui și să-l scuip, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-l scuip, pe spate, frumos, ca la carte și nicidecum pe tomberonul de gunoi, Bogdan se crucea, mi-a explicat liniștit că nu așa se face, că doar așa se spune, înțelegi?, înțelegeam eu ceva, era cam ca treaba cu lopata, ciocolata și ursul, nu există, totuși sunt, eram și fericit, iar motivul era penibil de simplu: când s-a mai pomenit în istorie ca un băiat de trei ani să-l scuipe pe altul de șase și să nu pățească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lui D 13, sub bara unde se băteau covoarele) pe Gigi Maimuță, înalt de doi metri zero trei, slab, inter stânga la handbal, la juniorii de la Steaua, și pe Șobi, îndesat, mai mult gros decât gras, cu palmele ca niște lopeți, cu degetul arătător de la dreapta îndoit la 60 de grade, după ce, cu ani în urmă, băgase un cui în priză. Gigi, cu brațele lui lungi, cu alonja pe care și-ar fi dorit-o orice campion, își ținea la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și să-și ia rapid tălpășița. Nu, se plimbau prin prăvălie cu orele, pînă-i uita Dumnezeu. Ei numeau asta uitat prin cărți, dar era ceva care aducea mai degrabă cu excavarea sau mineritul. Am fost surprins că nu veneau cu lopeți. Săpau după comori cu mîinile goale, uneori se Înfundau În ele pînă la subraț și, cînd extrăgeau cine știe ce crîmpei de literatură dintr-un maldăr de maculatură, erau mai fericiți decît dacă ar fi intrat pur și simplu și l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
deși o parte a presei susținea că Takamura este fie spion ungur, fie evreu, fie francmason, sau chiar toate trei la un loc, populația îl adora. Oamenii îi dădeau binețe când îl vedeau trecând grăbit pe stradă cu o foarfecă, lopată sau sfoară în mână, iar el le răspundea la salut bine crescut, înclinând ușor capul. Ciudat era numai contrastul dintre abundența de detalii cu care ziarele îi descriau faptele („O ultimă picătură de apă se prelinse din robinetul acum închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am răspuns buimac, căutam niște roșii... - Păi, sunt la hotel, sub scară, de ce nu m-ai întrebat? - Nu erai în curte... - Da, am fost alături la Maria... Hai, ajută-mă să-i prind, că fac o gălăgie... Mița luă o lopată, eu un fel de plici mai măricel, și am început să fugărim îngerașii prin magazie. Pe unul dintre ei l-am prins ușor, se ascunsese într-un colț și plângea. Celălalt nu se dădu bătut cu una cu două. Zbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
un colț și plângea. Celălalt nu se dădu bătut cu una cu două. Zbura în zigzag, stânga-dreapta-sus-jos, uneori se lovea de tavan cu un zgomot neplăcut, ca un creier care implodează. În cele din urmă, Mița i-a futut o lopată în spate, îngerul a căzut pe jos și eu l-am plesnit cu pliciul, amețindu-l. Mița l-a ridicat și l-a aruncat înapoi în frigider, împreună cu celălalt înger pe care îl băgase în buzunarul de la halat. Încă aiurit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
plecat cu totul în Spania, luându-și popa și tăblița de la intrare, s-o planteze acolo unde ajung. Doi țânci au descoperit o bombă în curte. Unu’ s-a măturat cu totul, altul a rămas chior când o bătea cu lopata. Altul, de nouă ani, s-a spânzurat în magazie pentru că nu i-au dat voie să vorbească la telefon cu maică-sa, plecată la muncă. Un profesor de engleză s-a legat cu lanțuri de brațul unei macarale și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
făcut lista... - Tanti Tinca, tanti Tinca, n-au terminat de săpat groapa! vine în fugă un puști. - Cum n-au terminat-o, măi, că le-am dat și bani, și de băut... - S-au îmbătat groparii și stau în coada lopeții, nu-i gata! - Și unde-l coborâm pe Costache? - De unde să știu eu, tanti? Eu am venit să-ți spun. Pot să mă-ntorc să sap și eu, dar tot n-avem vreme să terminăm până ajunge nea Costache. Aștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vis o femeie înaltă, frumoasă, îmbrăcată în alb și i-a zis că undeva, foarte aproape de noi, încă mai zace comoara lui Ipsilanti? N-am căpiat atuncea cu toții, de-am săpat toată lutăria? Moș Grețcu a scăpat de toate cazmalele, lopețile, hârlețele, țiganii vindeau parcele din toloaca de pe lângă groapa de gunoi... Până și popa de la Sfântu’ Andrei a apărut într-o seară, îmbrăcat într-o pufoaică de la armată, și s-a apucat să sape vârtos. Oamenii râdeau că, mai dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Publicau articole fulminante în toată presa continentului și în umbra pe care o făceau nu se mai zărea nimic. Iar contextul, contextul era știut, admirat și detestat, iar în alcătuirea lui il Duce se străduia din plin, aruncînd lire cu lopata și făcîndu-l pe aviatorul Italo Balbo șeful aviației sale, o armă misterioasă, care intimida și oricum inspira respect nu doar pentru flota aeriană în sine, ci pentru forța care-și permitea să o creeze și să o întrețină. Despre așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o privire mai de sus asupra fleacurilor care ne înconjoară va ajunge la concluzia că doar mușuroaiele umede, proaspete sînt adevărate, acelea care au legătură între ele, prin care trece aerul și prin care cîrtița își mai scoate botul de lopată din cînd în cînd. Restul sînt prăfuite, uscate și din miezul lor te pîndește moartea. Din această mică asemănare se putea deduce chiar tehnica supraviețuirii Serviciului și a oamenilor săi. Tuturor le cerea să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că toți tehnicienii ăștia erau printre cei mai luminați dintre cadrele ofițerești, dar ce să-i faci, singuri și-au ales calea! Puteau foarte bine să intre în industria statului ori în cea particulară, ar fi putut face bani cu lopata, dar nu era chiar sigur, sigur. Intrînd în oștire au primit totuși niște garanții și o uniformă care le asigura o poziție socială. Un căpitan e cineva, chiar mai bătrîior fiind, e oricum mai mult decît unul care se învîrte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la matahala din fața sa, într-adevăr, dacă n-ar fi știut n-ar fi crezut că are de a face cu un aristocrat, arăta a hamal în portul Brăilei ori a chiabur de la munte, ochi grei, mîini mari, ca două lopeți de rînit în grajd, piept de bivol, mișcări greoaie de urs, respirația grea ca a unei vite sătule în staul. Așa arătase. Acum, punîndu-l în fața unei situații de margine devenise altfel: amenințător, sumbru, abia controlîndu-și forța violentă care izvora din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ăsta al vostru...“ „Iisus“, zise Petru. „Știi bine cum Îl cheamă.“ „Da, ăsta.“ Unul dintre ucenici o porni În fugă până la cel mai apropiat cătun și se Întoarse cu niște lucrători care tocmai isprăviseră o fântână. Duceau În spate cazmale, lopeți, toporiști. În urma lor mergea tot satul, tot ce era suflare, căci În tot ținutul se dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]