256 matches
-
actele, plecă cu mașina "în cercetare" și, pe lângă Văleni, se opri la Bucura, un sat cu case frumoase, pitit la o poală de pădure. Norocul îi surâse. Undeva, pe o colină, zări o casă cu parter, etaj și mansardă cu lucarnă, cu livadă. Mai văzuse și alte case până acolo, dar pe poarta celei de pe colină era un carton pe care scria "De vânzare". Uite ce noroc pe mine! Parcă mașina, deschise portița și intră. Îl întâmpină, în prag, o bătrânică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
încropesc un fel de birou-bibliotecă. Mi-ar trebui o masă, un scaun solid, cu brațe și un raft pentru ceva cărți. Și să-mi desparți spațiul ăsta cu ceva frumos de restul mansardei, ca să mă simt bine și mărește puțin lucarna, ca să pot privi livada și cerul. Pentru toate am aici și câteva desene, de care dumneata, ca meșter, o să ții sau nu seama. Ce zici? Se face? Se face, domnu' Petre, cum să nu. Acu' să măsor cu ajutorul ăsta al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la întrebările mele? Acum badea Ion mi-a creat, aici sus, la cucurigu, un spațiu pe care-l numesc "turnul meu de fildeș". Din urâciunea de mansardă care era, badea Ion și-a dovedit toată măiestria. Întâi mi-a mărit lucarna, transformând-o într-o fereastră, în dreptul căreia mi-a așezat masa, încât lumina cerului cade, albastră, pe foile de scris. De ce albastră? De ce mă obsedează albastrul? Știu eu bine de ce. Dar vreau să mă fac că nu știu. Apoi, alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
laviță pe care mă așez, din când în când, ca să mă odihnesc. Sub ea stă Toni, cum ar veni, avem "paturi suprapuse". Ziua, când sunt la masa de scris, Toni stă lipit de piciorul meu. De aici de sus, prin lucarna mea, privesc în vale frumusețea apusului de soare și aburul albastru al florilor de măr, iar noaptea luna pătrunde prin aceeași lucarnă și mă luminează. În mansarda babei Floarea am găsit o lampă veche, cu burlui și fitil. Am curățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Ziua, când sunt la masa de scris, Toni stă lipit de piciorul meu. De aici de sus, prin lucarna mea, privesc în vale frumusețea apusului de soare și aburul albastru al florilor de măr, iar noaptea luna pătrunde prin aceeași lucarnă și mă luminează. În mansarda babei Floarea am găsit o lampă veche, cu burlui și fitil. Am curățat-o, am lustruit-o, i-am pus lumină electrică, lăsându-i burluiul și rotița care mărea sau micșora lumina. Mi-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
la rîndu-i, nu foarte în apele lui, stă în casă și citește Shogun, un roman-fluviu cu intrigă japoneză medievală, foarte la modă atunci. Și, din când în când, își supraveghează supraveghetorul. Iese pe scara interioară a apartamentului, prevăzută cu o lucarnă care-i oferă o perspectivă neașteptată asupra tipului aflat în mașină: pe scaunul din dreapta, deschis și cu fața în sus, romanul Shogun. Tânărul securist lăsase o clipă romanul din mână ("ne unește aceeași lectură", s-a gândit o clipă Andrei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
acasă tocmai terminase de mâncat o cratiță mare de varză cu carne, direct din cratiță și mușcând dintr-o franzelă, totul sub ochii unui vecin care l-a privit pe tot parcursul mesei, fascinat, dintr-un coridor comun, printr-o lucarnă care dădea în bucătărie. Altă dată, într-o dimineață brumoasă de toamnă, a venit la Institut cu o sticlă de must din care ne-a oferit câte un păhărel, îmbiindu-și mai ales colegele să bea, pentru că era "bun și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dar erai foarte ocupată. Cuvintele Îmi pieriră pe buze, odată cu ranchiuna și amărăciunea lor, Îndepărtate, ridicole dintr-o dată. — Știu. Iartă-mă. Am ieșit de la duș și m-am proțăpit pe covorașul de pluș. Haloul aburului ardea În bobițe argintii, luminozitatea lucarnei azvîrlind un văl alb peste chipul Clarei. Nu se schimbase nici un pic față de cum mi-o aminteam eu. Patru ani de absență nu-mi slujiseră la nimic. — Ți s-a schimbat vocea, zise ea. Te-ai schimbat și tu, Daniel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
atât de țeapăn pe umeri încât să nu se rostogolească dacă s-ar întâmpla o astfel de nenorocire. Pusio îl privește bănuitor: — Pe cine ai jurat? N-am mai auzit numele acestui zeu. În acest moment, flacăra care arde în lucarna din perete pâl pâie violent. Următorul curent de aer o stinge. Întunericul îi ia pe amândoi prin surprindere. După o clipă de uluire, Rufus își pune palmele pâlnie la gură și începe să strige: — Ia fă-te-ncoace, unul cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
jerbe de apă murdară hurducându-se, dar amortizoarele absorbiră șocul. Ploaia împinsă de vânt plesnea proiectoarele. Bishop și Wierzbowski ghidau aparatele din cabina conductorului. Omul și sinteticul lucrau în perfectă armonie și-și purtau un respect mutual. Wierzbowski privea prin lucarna strâmtă a conductorului și întinse degetul. ― Acolo, cred. Bishop studia harta în culori vii care apăru pe ecranul dintre ei. ― Probabil nu sunt alte intrări pe aici. Se aplecă deasupra comenzilor și aparatul greoi se răsuci în direcția unei uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
împingea cu toată greutatea ei pupitrul, gemând: ― Ripley! Mobila zvâcnea și se ridica datorită sforțărilor monstrului care-și degaja picioarele unul câte unul. ― Ripley! Dincolo de geamul de observare își făcu apariția o umbră, indistinctă din cauza aburirii. O mână deschise o lucarnă și se ivi figura lui Hicks. Bărbatul căscă ochii descoperind spectacolul din interiorul blocului operator. Îi era cu neputință să separe mecanismul ușii suficient de repede; se dădu înapoi, ridică țeava vibratorului. La impactul proiectilelor, geamul cu trei straturi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să mă pun pă cutreierat căsoaia, care pă negândite mi-a părut fără sfârșit și neștiută. Pă nevrute, gându mi s-a dus razna la scară, la podeste, la mobilele de care o să mă izbesc, la beciuri, la patio, la lucarne, la mai știu io ce. Urechile au Început să-mi auză toate alea: crengile dân grădină, pașii dă sus, druzii care pleca dân quinta, strechea care dăduse În ghiuju dă Issota de Abd-el-Melek, știți matale care, sărăcia d-a câștigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
veteran și am nas dă jurnalist mai mare ca râtu dă dulău pervers; nu mai târziu ca ieri m-au trimis la Burzaco, ca p-un coltuc dă bulcă uscat și adunat În hârtie dă ambalaj. Lipit ca brânzica dă lucarna unde soarile mic dă la douășpe și opșpe Îmi dunstuia untura pă frunte, mi-am mutat gaura capului dă la asfalt la lata, dă la lata la quinta și dă la quinta la măidan, unde crește Ghiță-n burdihan. Carvazică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vocișoară dă ocarină dân ăle mai ascuțite, care n-o mai auz d-acu, că, uite, stăm la lăptăria dân Boedo. A zis, fără barim cel puțin să mă lase să abordez clipa turfistică: — Lățilungește-ți, mă, sărăcie, faru șucar pân lucarna cenușie și, dincolo d-a doua mână cu mate, n-o să-ți vină greu să bagi farurile Într-o debara mititică, pă bune, da care mereu i-a lipsit, ștoalfa naibii, un mare dor. Fă-ți, cu toată Încrederea, semnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
se menținuse până acum În cadrul curentelor celor mai ortodoxe ale arhitecturii nelocuibile, a lansat un Eu acuz, care nu șovăie să clatine podeaua sub picioarele cândva veneratului Verdussen. El argumentează că, oricât de impracticabili ar fi, pereții, dușumelele, tavanele, ușile, lucarnele, ferestrele sunt elemente perimate și fosile ale tradiționalismului funcțional care, după ce-l dăm afară pe ușă, intră pe geam. El anunță cu surle și trâmbițe un nou nelocuibil, care se lipsește de atari anticării, fără a ajunge să fie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
vorba de o alcătuire echilibrată, armonică, asemenea unei clădiri care te impresionează, să spunem Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei. De la distanță, poate și din apropiere s-ar putea crede că toate coloanele, toate înfloriturile, ferestrele, cupolele, scările, culoarele, toate cornișele și lucarnele au un rost anume și fac parte din puterea și rezistența, din majestuozitatea și forța palatului. Dar numai cei inițiați dintre arhitecți și constructori știu adevărul-adevărat. Dacă ar păstra din toată construcția ceea ce cu adevărat este important, ceea ce fără de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui aproape că îl făcu să provoace o ciocnire. Ajunse la casa lui Claire De Haven cu patruzeci și cinci de minute mai devreme. Văzu câteva Cadillacuri și Lincolnuri parcate la intrare, lumini estompate lucind dincolo de perdelele de la geamuri, o lucarnă întredeschisă pentru aerisire - acoperită, dar deschisă. Lucarna dădea spre o potecă pietruită și un gard viu înalt, ce separa domeniul De Haven de casa învecinată. Danny se duse acolo, se lăsă pe vine și ascultă. Cuvintele ajungeau la el filtrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o ciocnire. Ajunse la casa lui Claire De Haven cu patruzeci și cinci de minute mai devreme. Văzu câteva Cadillacuri și Lincolnuri parcate la intrare, lumini estompate lucind dincolo de perdelele de la geamuri, o lucarnă întredeschisă pentru aerisire - acoperită, dar deschisă. Lucarna dădea spre o potecă pietruită și un gard viu înalt, ce separa domeniul De Haven de casa învecinată. Danny se duse acolo, se lăsă pe vine și ascultă. Cuvintele ajungeau la el filtrate printre tusete și întreruperi neclare. Distinse strigătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Wallace și Shula, cu năzbâtiile lor. Trebuia să te oprești și să te Întorci și să-i aștepți. Nu acceptau să fie omiși. Sammler puse a doua găleată sub țeava curgătoare. Wallace se dusese să o golească pe prima prin lucarnă, Întorcându-se cu mâini murdare și ude, cu pieptul dezgolit, cu perii scurți negri aranjați simetric ca o tunsoare clericală. Brațele Îi erau lungi, umerii albi, frumos formați fără nici un scop. Și cu o anumită cădere a gurii, zâmbind către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
declarat, în cuvinte dure, sfârșitul copilăriei mele. Până și ora exactă a ținut să rămână de neuitat. De atunci încolo, pe aeroportul orașului liber din apropierea fabricii de ciocolată Baltic, traficul a încetat să mai fie unul exclusiv civil. Văzut prin lucarnele din acoperișul casei, deasupra portului liber urca, aproape negru, fumul care era tot mereu ațâțat de atacurile repetate și de vântul ușor dinspre nord-vest. Dar, de îndată ce vreau să-mi amintesc de tunetul îndepărtat al salvelor de pe Schleswig-Holstein care își trăise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu mine pe plaja de la Marea Baltică mai multe cărți împrumutate, citeam ghemuit într-unul dintre umbrarele goale din nuiele de pe plajă. Dar locul meu preferat de lectură era podul casei cu chirie, în care lumina îmi venea printr-una dintre lucarne. Iar în înghesuiala din locuința de două camere mă regăsesc în fața dulăpiorului cu cărți mamei mele; îl văd înaintea ochilor, mai limpede decât tot restul mobilierului din sufragerie. Un dulăpior care-mi ajungea doar până la frunte. Transperante albastre protejau cotoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu precizie în timp - aveam deja paisprezece ani sau încă doisprezece? -, în podul casei cu chirie din Labesweg, în care locuiam laolaltă cu alte optsprezece familii de chiriași, căutam să ajung în locul meu secret de lectură Ăfotoliul uzat din dreptul lucarnei cu chepeng), și am dat într-una din despărțiturile din scânduri care, printre despărțiturile de scânduri ale celorlalți locatari ai casei, ne fusese repartizată drept debara, peste un cufăr legat cu sfoară, am făcut - eu sau băiatul în care, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o descoperire capitală. Pe sub vechituri și printre moblie scâlciate mă aștepta un cufăr special; cel puțin așa am interpretat eu descoperirea. Oare se afla sub niște saltele găurite? Oare se plimba pe el, uguind, vreun porumbel care se rărătăcise prin lucarna deschisă? Oare, speriat de mine, acesta a lăsat în urma lui un găinaț proaspăt? Oare sfoara înnodată a fost descâlcită pe dată? Am recurs la briceag? M-a reținut sfiala? Oare am cărat cufărul mai degrabă micuț pe scări în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-a învolburat, dansând în lumină. Ceea ce am găsit a devenit un indiciu și m-a trimis într-o călătorie de-o viață; abia cum începe să obosească, doar privirile retrospective îl mai țin treaz. Ascunzătoarea asta mă atrăgea mereu. Lucarna deschidea drum privirii spre curțile din spate, spre castani, acoperișul de carton gudronat al fabricii de bomboane, mici grădini, șoproane pe jumătate acoperite, bare de bătut covoarele, cuști de iepuri, până dincolo, spre casele de pe Luisenstrasse, Herthastrasse, Marienstrasse care mărgineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o încăpere goală, măturată, în așteptarea lucrurilor ce aveau să vină. De aceea erau înșirate acolo găleți cu apă; în plus, la îndemână, unelte de stins focul și un cazan plin cu nisip. Dar ce anume citeam eu sub geamul lucarnei? Probabil Portretul lui Dorian Gray, o hrană rumegată de fiecare dată din nou a lecturilor mele și care, legată în pânză și cu cotor de piele, făcea parte din comoara de cărți a mamei mele. Oferta abundentă de păcate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]