797 matches
-
aducem pe pământ o scânteie din lumina lui Dumnezeu, răspunse poetul. - Nu aș vrea să iau loc În această lumină, messere, zise bătrânul ironic. Deja singurul meu ochi nu mai suportă luminozitatea excesivă, mai degrabă i se potrivește crepusculul din lucirea stelelor. Dante nu răspunse, mărginindu-se să Îi fixeze, convins că, dincolo de cuvintele lor, se ascundea un Înțeles mai profund. Nu, Întâlnirea acelor oameni nu fusese Întâmplătoare, cum voiseră ei să se creadă. Poate că venirea lui Întrerupsese o Înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că deslușește un zgomot metalic, urmat de un foșnet rapid de pași ai cuiva care se Îndepărta În grabă. Așteptă câteva clipe, Însă liniștea redevenise deplină. Abia atunci deschise portița. Înăuntru, naosul era complet cufundat În Întuneric, cu excepția unei ușoare luciri a lunii, care Încadra ferestrele În partea de sus. Se Îndreptă spre ușa sacristiei și intră. În prima Încăpere nu era nimeni. Urcă iute treptele, ajungând pe coridorul vechilor chilii. Nici aici, În pofida așteptărilor, nu Întâlni nici un suflet. Femeia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asmuțiți În schimb Împotriva Imperiului de Răsărit, pentru a-l jefui. Același proiect era În mințile voastre: să strângeți credincioși, să Îi Îndemnați la luptă, să le Înfierbântați capetele cu visul mântuirii și al prăzii. Să cuceriți mințile simple cu lucirea miracolului. Și, Între timp, să infiltrați ghibelini de Încredere În toate posturile cheie. Iar apoi, În drum spre Țara Sfântă, iată și adevăratul obiectiv: Roma! Să o cuceriți, ca pe vremuri Constantinopolul. După ce v-ați fi adunat oastea În piețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
imprecauții. Se apropie precaut de locul din care provenea glasul. Era un bărbat ghemuit În dosul unei coloane, ce părea să implore peretele porticului. Când ajunse În spatele lui, Îl văzu cum se ridică și se Întoarce spre el, În timp ce o lucire violacee sfărâma bezna compactă. Simți o mână lovindu-l peste gură. Din instinct Își ridică brațul, deviind lovitura pumnalului. Sub buze simțea gustul dulceag al sângelui. Apoi se eliberă din strânsoare cu o smucitură disperată, aruncându-se În față, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui i-a îmbogățit pe bișnițarii și pe vânzătorii de CD-uri, femeile îi caută în continuare vocea și vor să-l asculte, îi cumpără piesele înregistrate și stau ore întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de luciri cerești!/ Deasupra mea, în noapte, strălucești/ Ca-naripatul sol trimis de ceruri/ Spre care muritorii uluiți/ Nalță ochii și-și sucesc grumazul/ Când trece, fără teamă, peste nori/ Pe culmile văzduhului!*... texte de-astea, doar vorbele au rămas după el, vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
urmărit În Întuneric? Dar dacă ar Întâlni un om bun, care să Înțeleagă ce-i spune și să audă târșâitul ăsta Îngrozitor de pași... Pe urmă târșâitul s-a apropiat brusc și un nor negru s-a așezat peste lună. Când lucirea palidă a conturat din nou cornișele, târșâitul ajunsese deja În dreptul său și Amory a crezut că aude o răsuflare domoală. Brusc, și-a dat seama că pașii nu erau În spate, nu fuseseră niciodată În spate, ci erau În față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
formă omenească. Dar Amory depășise deja locul acela. A cotit pe o stradă lăturalnică Îngustă, Întunecată și mirosind a mucegaiuri vechi. A mers În zigzag prin bezna lungă și sinuoasă, de unde clarul de lună era alungat, cu excepția unor petice și luciri minuscule... Pe urmă s-a lăsat, dintr-o dată pe vine lângă un gard, gâfâind extenuat. Pașii din față s-au oprit și a auzit cum cineva Își muta ușor greutatea de pe un picior pe celălalt, cu o mișcare continuă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Doamne! a strigat Jesse și s-a prăbușit pe spate, În coșul de hârtii. AMORY SCRIE O POEZIE Săptămânile goneau. Amory se ducea uneori la New York, cu speranța de a găsi un autobuz nou, de un verde strălucitor, care, cu lucirea lui de acadea, să-i creeze bunădispoziție. Într-o zi s-a aventurat să vadă reluarea de către o companie teatrală a unei piese al cărei titlu Îi era vag familiar. Cortina s-a ridicat și el a privit detașat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În mână o carte și-și lăsa imaginația să zboare, ca un nor neformat, suflat de vânt. Calitatea cea mai puternică a personalității ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea luminile și umbrele personale În Încăperile În care zăbovea, până când a făcut din prozaicul ei unchi bătrân un om de un farmec excentric și meditativ, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile sale erau acum viori Îndepărtate, plutind ca sunetele estivale În văzduhul văratec. Camera era cufundată În Întuneric, cu excepția lucirii palide a țigării lui Tom, care ședea lângă geamul deschis. Închizând ușa după el, Amory a rămas o clipă cu spatele sprijinit de ea. — Hello, Benvenuto Blaine. Cum a mers azi publicitatea? Amory s-a trântit pe canapea. — Ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-mi conștientizez păcatele. Călăreau pe lângă stâncă și Amory aruncă o privire În zare. Acolo unde peretele de piatră se Întâlnea cu șesul drept, cu treizeci de metri mai jos, un curs de apă Întunecată desena o linie clară, Întreruptă de luciri minuscule În apa iute curgătoare. - Mizerabilă, mizerabilă lume veche! a izbucnit pe neașteptate Eleanor. Iar cel mai nefericit lucru dintre toate sunt eu... Of, de ce sunt fată? De ce nu-s un idiot de...? Uită-te la tine: ești mai prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu reușește să-și ascundă natura: îmbibată de plăceri trupești, senzuală, voluptoasă și marcată de moliciune, machiată ca să pară mai albă, mai trandafirie, ea își forțează atitudinea ca să dea impresia unei rezistențe pe punctul de a ceda; ochii ei au luciri provocatoare, îmbrăcămintea sa descoperă mai multe decât ascunde și, asemeni unui animal de pradă, ea aruncă întruna priviri roată-împrejur. Iată cam care-s personajele, actorii care intră în scenă. Rolurile, acum: Fericirea și Virtutea dau cu ochii de Heracle în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Coboară iar toamna Elena Marin Alexe Coboară iar toamna pe ulița mea, Cu pasul ușor legănat, Cad frunze uscate-n lucire de stea Prin griul din nori alungat. În aer arome îmbie la joc, Tacit invită pământul, Iar turtele coapte miros busuioc, Iarba-și bocește veșmântul. E-un aer plăcut, amalgam de culori Și vântul colindă voios, Când raze de soare
Coboar? iar toamna by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83374_a_84699]
-
-urile ‒, și, cînd se terminau și ieșeam afară, de obicei năștea un cal pe marginea trotuarului, sau vomita peliculă color de 35 de milimetri, nu-mi dădeam prea bine seama, de obicei era înspre un amurg tîrziu, fața mea căpăta luciri argintii și cîte o vînzătoare de semințe adormea cu cornetul în mînă, la o palmă deasupra pămîntului, cu figura din ce în ce mai suptă și mai palidă, aproape cuvioasă. Referință Bibliografică: VÎRSTA DE AUR / Dragoș Niculescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2195
VÎRSTA DE AUR de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364312_a_365641]
-
se făcea că alergam pe urmele clipei fugare; eram într-un palat și tot suiam pe trepte solare încinse, ușor tremurau, arămii, treptele-atinse. Imponderabilă mă înălțam cât mai sus, cât mai departe, din cer mă chemau miriade de stele cu luciri de diamante. Referință Bibliografică: Visul / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 284, Anul I, 11 octombrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
VISUL de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364470_a_365799]
-
se făcea că alergam pe urmele clipei fugare; eram într-un palat și tot suiam pe trepte solare încinse, ușor tremurau, arămii, treptele-atinse. Imponderabilă mă înălțam cât mai sus, cât mai departe, din cer mă chemau miriade de stele cu luciri de diamante. Referință Bibliografică: Vis / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 284, Anul I, 11 octombrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Floarea Cărbune : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
VIS de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364471_a_365800]
-
greu de văzut. Vorbeam odată de baltoace.Exact,ochiurile acelea de apă coclita în care mai plutește și un muc de țigară. Ai observat vreodată lumină reflectată în aceste baltoace.Un capăt de cer ,o rază de soare.Scanteiere și lucire dincolo de cocleala.Doar pentru că ai privit din altă perspectivă. Așa este și cu oamenii.Ceva deosebit există în fiecare,chiar dacă la prima vedere nu prea vezi nimic. Ideal este să fim toți modești ,altruiști ,fideli și cu faptă și cu
D-ALE PERFECTIUNII de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 241 din 29 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361536_a_362865]
-
26 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Minge de foc aruncată-n miezul zilei topind pendula timpului. Stai aninată de toarta lunii legănată de stele. De sub rimelul greu al genelor mă veghezi să nu mă tem de ce va urma. Îți văd lucirea în globul de cristal cu reflexii. Adio lacrimi cristaline și vârtejuri care mă întorc! Referință Bibliografică: Lumină cu reflexii / Cristina Mariana Bălășoiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1943, Anul VI, 26 aprilie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cristina
• LUMINĂ CU REFLEXII de CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362792_a_364121]
-
nr. 1943 din 26 aprilie 2016. Minge de foc aruncată-n miezul zilei topind pendula timpului. Stai aninată de toarta lunii legănată de stele. De sub rimelul greu al genelor mă veghezi să nu mă tem de ce va urma. Îți văd lucirea în globul de cristal cu reflexii. Adio lacrimi cristaline și vârtejuri care mă întorc! Citește mai mult Minge de focaruncată-n miezul zileitopind pendula timpului.Stai aninată de toarta luniilegănată de stele.De sub rimelul greu al genelormă veghezisă nu mă temde
CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU [Corola-blog/BlogPost/362809_a_364138]
-
construim o hartă Din multele trăiri și sentimente, Un munte de dezamăgiri recente, Când navigăm prin lacrima cea moartă. Tristețea se depune-n sedimente Prin estuarul unde clipa-i spartă, Din timpul cel tiranic, ce ne poartă Spre cerul cu luciri fosforescente. Când rătăcim busola către norduri, Se-așează întunericul pe frunte, Iar noi, pierduți prin văi și prin fiorduri, Abia zărim cărarea către munte. Dar dragostea ne leagă, în acorduri, Cu muzică, e-acolo, nu se-ascunde. (Leonte Petre) Referință
IARNA ( SONETE ) de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1866 din 09 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362414_a_363743]
-
Acasa > Strofe > Timp > NEDUMERIRE Autor: Mariana Stoica Publicat în: Ediția nr. 1973 din 26 mai 2016 Toate Articolele Autorului Se aprind candele pe ceru-ntunecat Cu palide luciri de aur vechi, curat Clepsidra nopții toarce continuu-n univers Același aspru caier de timp anost și sters. În blânda-i șlefuire fir cu fir dispare Și nu știi ce să crezi, au fost sau n-au fost oare Clipe
NEDUMERIRE de MARIANA STOICA în ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/361037_a_362366]
-
-n ea iubirea este și cel mai scump cuvânt. În munții mei de suflet aștept cu-nfrigurare acea lumină care aș vrea-o-n palma-mi grea s-o ocrotesc cu doru-mi, ca s-o ridic spre soare să capete lucirea de sus, din steaua mea. Nu mă voi plânge lunii nici lumii nu voi spune Leonid IACOB Referință Bibliografică: nu mă voi plânge / Leonid Iacob : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 996, Anul III, 22 septembrie 2013. Drepturi de Autor
NU MĂ VOI PLÂNGE de LEONID IACOB în ediţia nr. 996 din 22 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360907_a_362236]
-
de școală, la uniformele fetelor din vecini ceva mai albastre decât albastrul de Voroneț!... Mă trezesc din visare. Soarele se află spre asfințit. Totuși, razele lui blânde încă mai încălzesc. Deasupra - același cer albastru-senin. Frescele de pe ziduri reflectă mai departe lucirile, când albastre când verzi, ale împrejurimilor. Cupola sfântă a cerului, iarba mătăsoasă așternută prin curtea mânăstirii, tihna din jur îl îndeamnă pe oricare venit aici, din orice colț de lume, să-și regăsească liniștea sufletului ca în pridvorul propriei case
TOAMNĂ LA VORONEŢ de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1138 din 11 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364114_a_365443]
-
valurile-i surde, Doar trandafirii sângerează-n zare, Pe trup purtând cristale mici de sare Și dezgolind tăcerile-ți absurde... AMURGUL, UMBRA AȚIPIND ÎN CURTE S-au contopit privirile-mi cu zarea Veghindu-ți umbra ațipind pe-o carte. Feerice luciri pe dale sparte Și limbi de foc ce înveșmântă marea. Îndrăgostit, îmbrățișează-albastrul Scăldându-se-n oglinzi de curcubeie - Ce purpură-i pe trup d-echinacee - Când se-adâncește-n ape line, astrul! Topindu-se-n a undelor strânsoare Se stinge sub nepământești săruturi
POEMELE AMURGULUI (1) de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 1321 din 13 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/368363_a_369692]
-
Gheorghe Vicol Publicat în: Ediția nr. 1455 din 25 decembrie 2014 Toate Articolele Autorului CRĂIASA ZĂPEZII Coboară-n puterea amiezii, Din munte, Crăiasa Zăpezii, În sania albă de gheață, Ascunsă în văluri de ceață. Coroana de platină are Scântei și luciri orbitoare Și pietre superb colorate, În brâie de aur legate. Se-oprește la poala pădurii, Lucrați din argint i-s condurii, Iar rochia lungă, cu trenă; E-n iarnă frumoasă sirenă. Pășește ușor și presară Steluțe de nea până-n seară
CRĂIASA ZĂPEZII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1455 din 25 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367897_a_369226]