1,553 matches
-
spre digul de bare strălucitoare, deasupra cărora sclipeau, ca un semn rău, zeci de girofaruri, În zadar cei 125 cai-putere ai săi au prins a necheza, cerând Înțelegerea fraților de combustibil. Armele au răpăit când Alfina a ieșit din beznă, lunecând ca o vulpe fugărită de ogari, până când un glonț i-a nimerit roata, o rafală i-a ciuruit frumosul veșmânt grena, iar când a trecut prin parapetul șoselei, În spate Îi flutura deja șalul de fum al avioanelor rănite. Un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
au scăpărat prin aer, lăsându-și stăpânii singuri În propriile colivii. Doar pisicile n-au fost eliberate, ele fiind libere din născare, poposind numai pe lângă niște gazde vremelnice, posesoare ale unei singure vieți, În general extrem de plictisitoare, căci oamenii nu lunecă de-a lungul burlanelor și pervazurilor ca niște fulare luate de vânt, nu Încremenesc În pânde ca niște statuete Îmbrăcate În blană, pentru ca apoi să se năpustească În urmărirea șoarecilor, a șobolanilor și a hamsterilor, ultimii Încă uluiți de faptul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
supusă recursului, Însă când timpul băltește, omul, asemenea unui hard-disk, Își pierde Încet memoria, ceva se petrece În sectoarele avariate și În registre, și cum reinstalarea nu era o opțiune În cazul nostru, deveniserăm mai degrabă o mână de biți lunecând prin eternitate, În așteptarea defecțiunii finale. Dar a venit o zi când ceva s-a schimbat, iar acel ceva, indiferent ce-o fi fost, ne-a trezit doar pe mine și pe Olaf. Ușa s-a Întredeschis, tăcută ca un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
bosonul Higgs. Acum trebuie să ofer câteva explicații despre acest strămoș enigmatic. Fiecare membru al lumii noastre de particule subatomice este divizibil. Ți se poate Întâmpla de la cea mai fragedă până la cea mai Înaintată vârstă: cazi din leagăn sau Îți lunecă bastonul și o dată te trezești risipit de pardoseală, despărțit În două sau În mai multe bucăți. Ei bine, o singură particulă, doar una, rămăsese indivizibilă, indiferent ce s-ar fi Întâmplat. Acesta era bosonul Higgs (mama a strâmbat ușor din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
o iluzie. Întrebat la rândul său, Sfântul Augustin a ridicat din umeri și s-a culcat, iar apoi, când s-a trezit, tocmai veneau vandalii, așa c-a uitat de problemă. Așadar, ne putem permite să lăsăm câteva secunde să lunece pe lângă noi. Când râsul i s-a sleit asemenea unei oale de supă uitate pe bufet, pe fața Verei a apărut o crustă de seriozitate. Cum trăsăturile amenințau În orice moment să se prindă din nou Într-o gigă, m-
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
doar îl îndur", p. 96) și își recapătă tonusul vital și privirea senină doar atunci când își evocă anii de copilărie, adolescența și prima tinerețe, cu neuitatele lor trăiri, experiențe, împliniri și deopotrivă cu erorile și neîmplinirile lor: "E minunat să luneci dus-întors prin vremi, înghițind deceniile ca pe stridii" (p. 173). De ce cartea aceasta ne apare mai originală și mai convingătoare decât multe din scrierile "non fiction", care circulă astăzi? Pentru că, în mod remarcabil și surprinzător, evocând anii "obsedantului deceniu", autorul
Portret al artistului în tinerețe și la maturitate by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/9168_a_10493]
-
De ce nu mă suni? o Întrebă nerăbdător și ușor iritat. — Sunt de serviciu la știri, Vic, și am o mulțime de treburi de rezolvat. Tocmai mă pregăteam să te sun! Am primit adineauri o știre despre deplasarea polilor Pămîntului. Polul Nord lunecă spre sud, iar Polul Sud a luat-o spre nord. Savanții au calculat că, În cîteva mii de ani, și-ar putea inversa locul. — Foarte bine, spuse Vic. — Cum poți vorbi așa? Nu-ți dai seama? S-ar putea produce
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
adevăr, nu-l lăsasem pe Alexander să facă o sculptură după capul meu, deși mă rugase insistent de mai multe ori. — Și să-l înfigi în vârful unei sulițe? Nu! Am râs amândoi, iar el și-a lăsat mâna să lunece pe capul meu, spre spate, pipăindu-mi forma craniului ascunsă sub păr. Gândirea unui sculptor pornește de la craniu și merge spre exterior. Am mai rămas pe loc un timp contemplând capul Antoniei până ce am simțit că mă copleșește amărăciunea. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
părând că se clatină și că se retrage, arăta mai degrabă a decor de teatru. În dreptul lui, conturate clar și incredibil de simplu, ca într-o stampă chinezească, pluteau pe suprafața râului, în lumina incertă și apoasă, două lebede ce lunecau în josul râului însoțite de ramura unui copac ce nu putea fi identificat. Se întoarseră puțin, apoi se depărtară și în cele din urmă dispărură. Mi-am continuat drumul, apoi m-am oprit lângă parapet și am privit în direcția în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
secunde. M-am convins de acest lucru uitându-mă la ceas; și din nou mi-am aruncat o privire peste marginea ziarului. Și i-am văzut venind, ca pe niște demoni ridicându-se din adâncuri. Unul lângă altul, se iveau lunecând, mai întâi două capete, apoi umerii, pe măsură ce scările rulante îi aduceau tot mai sus. Am mișcat din nou ziarul, acoperind imaginea lor, și am închis ochii. M-am întrebat dacă voi avea puterea să privesc scena. Mi-au trebuit câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În lungul podelei din lemn tare și se prăbuși cu zgomot. În aceeași clipă, În cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr Kolber, și ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
după care se întoarce să urce. O familie cu doi gemeni, fiecare cu cîte un copil în brațe, avansează cu greu printre rîndurile de scaune. Iulian Barbu s-a oprit lîngă femeia cu guler alb, lăsîndu-și cureaua servietei să-i lunece de pe umăr pînă o prinde în palmă. Absentă, femeia îl simte, trage cu coada ochiului să se convingă, scapără un surîs nervos în colțul gurii, hotărîndu-se să ridice privirea, să-l întrebe ce vrea, ori să-l poftească să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
savarină proaspătă." Cu cinismul femeilor frumoase, exasperate de curtea bărbaților nedoriți, Maria Săteanu și-a reprimat zîmbetul ironic, despicîndu-l pe Mihai numai din privirea-i calmă. Nu mi-a plăcut piesa aceea a răspuns ea simplu, ca replică la privirea lunecată pe trupul ei. Personajul principal s-a purtat ca un bădăran, sugerîndu-i prietenei sale, în final, că ușa e deschisă. O femeie nu poate fi dată afară chiar așa și-ncă într-o piesă la Televiziune. Mustața semeață i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de beton. La o curbă în pantă șoferul frînează, așteptînd să treacă pe lîngă el, în sens invers, un camion. În valul mic de zăpadă, roțile din spate încep să joace. Mîinile s-au încleștat pe volan. Mașina dansează ușor, lunecînd într-o parte. Piciorul sare de pe accelerație pe frînă, tremurul mașinii transformîndu-se într-o mișcare lentă spre dreapta cu roțile din spate blocate, oprindu-se la marginea șoselei. Toți pasagerii au făcut ochii mari. Șoferul înghite nodul urcat în gît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
abia răzbate la cîțiva metri prin fulgii deși. În față, pe șosea, ceva negru, neclar, de care se apropie cursa în viteză. Frînă bruscă. Pasagerii se trezesc săltați în picioare, apoi, în secundele următoare, cînd panica e în toi, cursa lunecă încet spre dreapta cu jumătatea din spate; lumea țipă și, pe măsură ce țipetele se accentuează, roțile din spate intră în șanț iar cursa înțepenește prăvălită. Lumea a amuțit. La numai un metru în față, un camion stă răsturnat în dreapta, în șanț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a vîntului, ca pe un cocoș de tablă, așezat în cornul casei. Ochii speriați ai pasagerilor au prilejul să vadă cum în parbriz, asemenea unui jet puternic, viscolul lovește în plin, spărgîndu-se rotund, ca o explozie de schije albe, ce lunecă pe botul cursei și se preling pe lîngă geamuri, adunîndu-se la spate, precum liniile de forță pe lîngă modelul unui avion, într-un tunel aerodinamic. Să rămînem aici spune arhitectul cînd vede că șoferul pornește motorul. Măcar ne sprijinim de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ajungînd la asfalt, înfig zalele lanțului, urnind cursa printr-o zvîcnitură, aruncînd-o înainte. Șoferul trage de volan, aduce cursa de-a lungul șoselei, dar, în clipa următoare, vîntul, pornit mai cu putere, lovește în coasta stîngă iar roțile din față lunecă vreun metru spre șanț. Șoferul înjură călcînd frîna. Rău! sare în sus Lazăr. Ia dă la mine, că nu de-aia am pus lanțuri. O clipă, șoferul ezită, dar își amintește precizia cu care Lazăr a prins lanțul și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zice că trebuie să reacționeze în vreun fel, să se elibereze, să protesteze, eventual să țipe, dar nu-și poate crede că e adevărat, că Mihai a îndrăznit să o atingă. O mînă i-a eliberat brațul, simte cum degetele lunecă în sus, pe gît, spre obraz... Ești frumoasă, Maria; frumoasă ca un blestem... Cealaltă mînă a descris un arc prin aer, oprindu-și vîrful degetelor pe obrazul drept, atingîndu-l, pentru ca mai apoi, amețită de-a binelea, femeia să-și simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
inhibă la cel mai mic protest, ori, ca bărbat, ca om, mai degrabă caut ceva, dincolo de trup?..." Viscolul izbit furios în fereastră face ca genunchiul femeii, înfipt în centrul camerei, să pară și mai fierbinte o mare ispită, spre care lunecă privirea lui Mihai. Dacă nu obțin o reacție de dorință din partea ei, înseamnă că nea Toader e doar un paravan, că ea are altfel de gusturi, și-atunci... O, nu! E monstruos!..." se înfioară el îngrețoșat, scuturat de un frison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca femeia să-l întrebe de ce a tremurat așa vizibil. Nu-nu, te rog! rîde Maria spontan, reținîndu-i mîna. Simțindu-și degetele strînse cu putere, Mihai insistă: Totuși... Nu. Nu acum. Poate mai tîrziu... Strînsoarea se slăbește, apoi, toată palma femeii lunecă pe brațul lui Mihai, oprindu-și degetele lungi, desfăcute puțin, mai sus de cot, cuprinzîndu-l. Cu mîna liberă, Mihai atinge obrazul femeii, apoi, de pe obraz, vîrful degetelor lunecă pe gît, oprindu-se la primul nasture al bluzei. Te rog!... șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nu acum. Poate mai tîrziu... Strînsoarea se slăbește, apoi, toată palma femeii lunecă pe brațul lui Mihai, oprindu-și degetele lungi, desfăcute puțin, mai sus de cot, cuprinzîndu-l. Cu mîna liberă, Mihai atinge obrazul femeii, apoi, de pe obraz, vîrful degetelor lunecă pe gît, oprindu-se la primul nasture al bluzei. Te rog!... șoptește Maria pierdută, închizînd ochii, prăbușită pe spate în fotoliu, cu obrazul în sus, cu buzele tremurîndu-i iar mîinile, nervoase, pregătite deja să-l repeadă pe Mihai sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-l repeadă pe Mihai sau să-l cheme. Degetele lui Mihai mai fac un gest, trecînd la următorul nasture. Umerii Mariei cad, anume, să poată Mihai dezgoli mai ușor bustul, peste care, mai mult ca o adiere, începe să lunece sărutul lui. Te rog!... tremură tot trupul Mariei, cînd simte fierbințeala sărutului pe sîn și, parcă vrînd să se elibereze, întinde brațele lung, să poată cuprinde spatele tînărului, peste care palmele ei lunecă într-o atingere domoală. Mihai încercuiește din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai mult ca o adiere, începe să lunece sărutul lui. Te rog!... tremură tot trupul Mariei, cînd simte fierbințeala sărutului pe sîn și, parcă vrînd să se elibereze, întinde brațele lung, să poată cuprinde spatele tînărului, peste care palmele ei lunecă într-o atingere domoală. Mihai încercuiește din nou în fierbințeala buzelor jumătatea șocolatie a perlei, dar cînd să o soarbă, cum numai în copilărie, dimineața, sorbea boabele mari de rouă de pe petalele bujorilor din fața casei, Maria scoate un țipăt înfundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spate, încercînd să descheie fermoarul. Se retrage un pas, aruncă o clipă ochii spre Mihai, apoi, ca o revărsare totală a grației feminine, duce mîinile la spate și face un gest scurt, sigur, sprijinindu-și palmele pe șolduri, lăsîndu-le să lunece în jos, odată cu fusta, din care scoate pe rînd, ca într-un ritual, cîte un picior. Mihai cumpănește o clipă între a începe să se dezbrace și a veni s-o mai îmbrățișeze, conștient că trăiește un moment crucial, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
trage cu dinții de mănușa dreaptă, să și-o scoată. Apropie degetul îndoit de ușă, vrea să bată, dar, nehotărîtă, renunță. Pornește înapoi spre scara centrală, tiptil, pe vîrfuri, să nu facă zgomot. Pachetul de sub braț, ca un sul, îi lunecă, lovind înfundat cimentul. "Sînt ridicolă gîndește fata. El, măcar, avea scuza că băuse cînd a fost pe la mine, la magazin..." Prinde pachetul mai bine sub braț, vrea să-și tragă mănușa la loc, hotărîtă să coboare treptele încet, indiferentă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]