310 matches
-
Apoi am căzut în fund acolo, în noroi. M-am dus lângă pește, unde nu mai era noroi, mi-am aprins o țigară și la lumina chibritului, l-am văzut; cred că avea vreo 12 kilograme. Era un pește fumos, lunguieț, cum sunt crapii de râu. Am întins mâna spre interiorul colibei și am apucat o sticlă de vodcă. Am destupat-o și am pus-o la gură. Când m-am uitat apoi la ea, era aproape goală. Simțeam în mine
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
chef de aceleași vechi cunoștințe. În spate, Lucian aranjase pânza cadrilată, se dezbrăca. Bine legat, matur, un bărbat ! Dinspre mare, veneau alergând Manole și Delia, fata cu picioare subțiri și scurte. A.P. se aplecă, își descheiase cămașa, rămase în slip. Lunguieț, ascuțit, avansa împleticindu-se spre mare, apa îl cuprinse repede până la subțiori, îi linse umerii, părul lung, auriu. Se înveli în armura fluidă. Coborî, coborî mai mult, se destinse... hohotul junglei se stinse, pieri, nu mai auzi, deasupra, decât zăngănitul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
va pleca, Lena așteaptă s-o duci la grădina zoologică. Ce faci, nu te scoli, nu mănânci ? Stă în același loc, în picioare, cu spatele lipit de ușă. Înaltă și lată, într-o rochie lucioasă. Figura mată, acră, disprețuitoare. Pantofii lunguieți, fără toc, picior mare. — N-am chef de mâncare. Pe căldura asta, am să-mi fac o cafea. — Coboară la noi, bem împreună. Am un nes rece. Dar repede, altfel iar adormi. Te aștept peste zece minute. Spălat, îmbrăcat și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Sandule, zice ea, vino repede că a murit episodu’. Acu’, eu ce să fac, eram În bucătărie, luasem niște brânză - am găsit o brânză de oaie la piață, te lingi pe toate degetele și niște roșii deale noastre, de-alea lunguiețe, băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât Înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una știu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
sclavul tăcu privind spre miazăzi. Iahuben nu-l mai întrebă a doua oară. Totuși era îngrijorat. Urmări privirea sclavului. Cunoștea stelele prea puțin, totuși în cele din urmă băgă de seamă că acolo unde se uita sclavul era o stea lunguiață, mai mare decât toate. Îl trecură fiori. Nu-și mai luă ochii de la stea. Mergeau amândoi ca și până acum, călări pe taurii lor, însă parcă o vrajă ciudată din steaua necunoscută le sorbea privirea. Auta nu mai vorbea. Nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
undeva dinăuntru. Nu știa ce putea fi. Mai înaintă câțiva pași. Până la ulcioarele de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care luceau ca sticla. Dar nu arătau chiar ca sticla, căci aveau în ele niște ape ciudate argintii, deși mai palide decât argintul. Poate-i mai rămăseseră cincizeci de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
capul și zări oaza îndărătul său, încețoșată de minunata culoare a amurgului. Își aduse aminte că armata pleacă în noaptea aceasta cu toți robii luați, spre țara Ta Kemet, și cu o sforțare neașteptată se ridică. Atunci zări acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privea poarta. Doi robi negri, după înfățișarea lor, cât putea să-și dea seama, aduși de undeva de la miazăzi de Ta Kemet, lucrau cu îndemînare să încrusteze în stâlpii porții flori de argint. Erau foarte negri acești oameni, cu capul lunguieț și așezat pieziș, cu buze foarte groase și nasuri turtite. Robii lucrau în tăcere, în timp ce un sulițaș îi păzea. Mâinile lor se mișcau cu mai multă repeziciune și gingășie decât mâinile cântărețelor pe strunele harpei. În acest timp ieși din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Marele Preot. Tot din cer? - Nu, stăpâne, de pe pământ, dar nu știu de ce mi s-a părut că e și din cer. Am găsit în deșertul prin care am trecut niște lucruri ca niște ulcioare, sau... nu știu cum. Erau rotunde și lunguiețe, cu capetele ascuțite, dacă le-am putut desluși bine, căci am leșinat. - Cum ai leșinat? De spaimă? - Nu, stăpîne: ele m-au făcut să leșin. Nu semănau cu nimic din ce am văzut. N-am izbutit să ajung la ele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
decât în palatul Piscului Sfînt? Căpetenia înghiți un nod. Sclavul urmă: - Și aflați că este și casa, sunt și zeii. Sunt cinci. Au venit din cer! - De unde din cer? întrebă un soldat, cu îngrijorare. - Voi n-ați văzut steaua aceea lunguiață care s-a zărit mai de mult spre miazăzi?... - Lasă minciunile, robule! bombăni căpetenia. Nu te întreabă nimeni de ce n-ai venit îndată înapoi. N-ai nevoie să minți. Dacă erau zei acolo, nu te mai întorceai viu. Cine a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
simțea că îi vine sângele în cap, dar îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de măsurat... Toți aveau capetele băgate în altfel de globuri, mai lunguiețe, și fiecăruia, înainte de a se culca pe jilțul desfăcut, femeia îi dăduse să înghită anumiți sîmburași și, cum spunea ea, îi întărise bătaia inimii. Deodată, Auta simți că totul din jur începe să tremure mărunt și repede, împreună cu trupul lui
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de ceva: - Am vrut de mult să te întreb, Hor, dar am uitat. Poate tu știi să-mi dezlegi o taină. Eram cu un an în urmă în altă țară, unde sunt nisipuri fierbinți, și o dată am văzut niște lucruri lunguiețe, sclipitoare, pe care n-am ajuns să pun mâna... - Ai leșinat cumva? râse Hor întrerupîndu-l. Auta se uită la el uimit: - De unde știi?! - Erau ale noastre. Le-am aruncat pe pământ să vedem care e aerul și cât de mare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
peste trup. - Coborîm? întrebă Auta plin de bucurie. Dar întrebarea și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți așteptau liniștiți și tăcuți, cu globurile lunguiețe pe cap, puse pentru coborâre. Cârmaciul și Hor urmăreau încordați semnele luminoase ale căderii luntrei, cu toate că socotelile erau așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a fost împrumutat din ngr. phriganiá. Este un termen relativ recent (a fost înregistrat abia în Dicționarul Academiei, 1911) și nu este general (nu circula, în copilăria mea, în graiul din Bihor). Mai vechi este franzelă „pâine albă în formă lunguiață“, a cărui primă atestare este la Al. Beldiman (1821); la originea sa se găsește ngr. phrantsóla „pâine franțuzească“. Al. Graur a atras atenția asupra faptului că franzelă nu pare să fi venit direct din greacă, ci prin intermediul unei limbi slave
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
rar, cu sunet adânc. Am făcut cruce și m-am închinat. La fel au făcut și cei din jur. Muchea dealului, aprinsă, de cele din urmă raze ale soarelui, părea o cunună de flăcări, iar pe vale se întindea umbra lunguiață a fortărețelor de sus, care, pe cerul roșu ca o vâlvătaie, păreau în flăcări. Curând se înserase... așa, cam ca pe vremea asta. În aer se lăsa o răcoare dulce, frunzele începură să tremure, era liniște, o liniște prevestitoare de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
alesese castelul din Rathfinan pentru că îi amintea de acele zile? se întreba Darcey, spunându-i lui Minette să facă prima la stânga. Sau fusese o alegere întâmplătoare? Minette opri la porțile castelului. Pentru un castel, era mic, dar impresionant, o siluetă lunguiață înălțându-se deasupra orizontului, cu ziduri crenelate și câte o turelă pătrată la fiecare colț. Terenul înconjurător era în general plat, fără prea mulți copaci, cu un pârâiaș care curgea în spatele clădirii. Din nou aerul era încărcat cu iz de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
priponit bine victima de plasă, a anihilat zbaterea aripii libere, iar apoi, lucrând gheboșat, tîrîndu-și burta moale pe deasupra și pe dedesubtul fluturelui, a început să-l înfășoare cu grijă în propriile lui aripi până l-a transformat într-un pachet lunguieț, din care se mai zăreau doar ochii fosforescenți și trompa răsucită. După ce a mai retezat câteva fire, monstrul a apucat pachetul de forma unui prunc înfășat și l-a târât în gaura dintre scânduri. Acolo îngerul cu ochi strălucitori, cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vină. Îi Întorc spatele fără a-i mai adresa vreun cuvânt. (vineri) Astăzi, când să dau colțul la Bărăție, asist la ceva extraordinar. O țigancă vine din jos cu un copil În brațe care suge placid din sânul ei lăbărțat, lunguieț ca un dovlecel. E sobră În ținuta-i maternă, aș zice gravă; și-a dezvelit tot sânul și-l lasă să atârne lateral după gura copilului cam mare, ce se vede că nu trage laptele, ci, mai degrabă, se joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
câteva sute de ani. Cirque Fantastique îl folosește ca și leitmotiv. Cu un gest larg, Kara îi arătă Ameliei alte puncte de pe cort în care apăreau astfel de măști. Peste tot arătau la fel de dubios, venite parcă de pe altă lume: nas lunguieț, sprâncenele arcuite, obraji desenați. Kara continuă: - Erau peste zece personaje folosite în fiecare piesă de teatru. De fapt, erau mereu aceleași personaje și purtau măști tocmai pentru ca publicul să își dea seama despre ce personaj este vorba. - Mă întrebam de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
când privea prin obiectivul unui microscop, că este un fel de voyeur care examinează o lume care nu are nici cea mai vagă idee că este spionată. O lume de altfel foarte revelatoare. - Păr, izbucni Rhyme în timp ce studia o dungă lunguiață. Păr animal. Trase această concluzie din mulțimea de straturi ce puteau fi observate. - Ce animal? - Aș spune câine, răspunse Cooper. Rhyme arătă printr-un gest al capului că este de acord. Un moment mai târziu, Cooper era așezat la computer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
șoapte schimbate cu Thom. Apăru, într-un final, în camera de oaspeți. Era îmbrăcată cu pijamalele ei favorite - tricou negru și boxeri de mătase - dar avea două accesorii atipice pentru dormit. Pistolul ei Glock și lanterna de forma unui tub lunguieț pe care o folosea și în timpul anchetelor. Le puse pe ambele pe noptieră. - Tipul ajunge în toate locurile mult prea ușor, spuse ea, urcându-se în pat lângă el. Am verificat fiecare centimetru din casă, am pus scaune la toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
ora. În fața televizorului, voi, adică tu și mama ta, taică-tu s-a dus la o gală de box la clubul Metalul, domnișoara Any, doamna Schmerler și domnul Schmerler. Întâi arată mira. Domnul Schmerler mișcă butoane și mira se face lunguiață și pe urmă rotundă. Se arată apoi un telejurnal cu politică. Imaginea tremură și se strică. Se tot dă de-a berbeleacul. Tocmai acum când vor Începe filmele, În televizor nu se mai vede nimic. Numai dungi care se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ironie. Tatăl său Îl numea uneori Albert Einstein Levantinul, iar Yael se plângea că În casa ei creștea un copil viclean, manipulator. Stătea În camera de zi, În fotoliul mare al tatălui său, ghemuit Într-un colț, ca un pachet lunguieț, abandonat pe o bancă din parc. Fima se străduia În zadar să-l facă să spună ce-l rodea. Stătea așa de la Începutul serii, doar ochii de iepuraș clipeau des În spatele lentilelor groase. Îi era sete? Voia poate un pahar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deloc În ce lumină mă vezi. Parcă am fi frate și soră. Nu-mi amintesc aproape nimic din ce ți-am Îndrugat atunci. Iar tu n-ai râs de mine din bunătate. N-ai găsit cercelul? Din argint? Unul așa, lunguieț, cu o piatră mică, strălucitoare? Fima ezită, se hotărî, aruncă pe jos ziarul care ocupa tot fotoliul și o așeză pe Annette În locul lui. Însă o ridică imediat și se strădui să-i elibereze brațele din mânecile paltonului roșu. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
vărul meu, privisem prea multă vreme peretele de nord despre care circulau fel de fel de zvonuri: acolo se putea vedea „păianjenul“, picioarele lui erau dungile săpate în stâncă, și-și înfășa prada făcând coconi din ea, ca niște desagi lunguieți care atârnau multă vreme acolo sus în ghețuri. Mama nu făcuse sport niciodată și, dacă fusese o dată împinsă de tata să încerce totuși, asta n-a dus decât în pragul unui dezastru. Nu-i plăceau mișcările bruște sau exaltate, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]