213 matches
-
cobora spre întuneric. Și în azuriul acela vibrant care umplea fiecare colț al încăperii trupul ei deveni cenușă uscată. Am adormit șezând cu bărbia în piept. Am tras-o după mine, albastră cum era. Înainta, scufundată până la brâu, în apele mâloase ale unui bazin nemișcat, către o corabie încărcată, poate o corabie poștală, cu picioarele ude până la pântece. Aud apa atinsă de zgomotul mișcărilor ei, în timp ce încearcă să se apropie de barca aceea ancorată pentru puțină vreme încă. Duce o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
bun, fluturându-și eșarfele însângerate. Și fetele au urcat în bărci. Capacele au fost trântite cu zgomot și ferecate. Se auzeau gemete și strigăte înfundate, monoxilele se clătinau de zvârcolirile trupurilor, dar mulțimea era atentă la dirijarea bărcilor pe țărmul mâlos până când curenții fluviului le va atrage în larg. După o clipă, contururile eterice ale fecioarelor cu plete lungi pluteau pe deasupra apei luminând noaptea cu trupurile lor de un altfel de aer. Vestalele belșugului, după ce au făcut un cerc în semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Caietul crâșmarului Când Dumitru Dinsus și Stafidă au ajuns în gară, s-au oprit într-un loc mai ferit, ca să se obișnuiască cu tot ce vedeau și ce auzeau... Ființa lor era încărcată doar cu mlaștini, putregai, gâlgâit de ape mâloase - acum înghețate bocnă - orăcăit de broaște și cu mugetul buhaiului de baltă... Și acum... Acum atâta zgomot! Fluier de locomotivă, scârțâit de frâne, pocnet de tampoane și nenumărate glasuri omenești!!! ― Stafidă frate, să sperăm că trenul pe care îl așteptăm
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lacul mocirlos, din norii groși, care coborau încet. Era noaptea celei de-a douăzeci și doua zile din Luna a Cincea, seara de după sosirea trupelor clanului Mori la frontieră. În întuneric, doi oameni înotau ca niște pești ciudați prin lacul mâlos, ca să se cațere pe stăvilar. Atinseră un șir de clopoței și pocnitori, care fuseseră prinse pe o funie întinsă pe marginea apei și legată de tufișurile și bambușii pitici, astfel încât să arate întocmai ca rugii unor arbuști de trandafiri sălbatici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se spăla de murdăria adunată pe trupul său în timpul celor patruzeci de zile de asediu. Cât de liniștită era acea întrerupere a luptelor! Soarele părea că urca, neștiutor, spre mijlocul cerului. Nu sufla nici o boare de vânt, iar culoarea apelor mâloase ce înconjurau castelul era mai tulbure ca oricând. Micile valuri care se loveau ușurel de zidurile castelului sclipeau în soare și, din când în când, din depărtare, se auzea țipătul egretei albe. Pe malul opus, la Nasul Broaștei, fu ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în Owari. De la castelele secundare ale lui Nobuo și ale spionilor săi din Ise începură să fie trimise depește după depește, aproape ca și cum un stăvilar s-ar fi spart, pe neașteptate, în mai multe locuri, lăsând să se reverse apele mâloase ale unui râu turbulent. — E armata principală a lui Hideyoshi! — Ăștia nu-s soldați sub comanda unui singur general, cum am văzut până acum. În ziua a douăzeci și treia din lună, armata lui Hideyoshi își instală tabăra la Hanetsu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
câteva animale, câte o turmă. Marea revărsare anuală a Nilus-ului se potolea treptat în nenumăratele brațe ale deltei, dar în canale rămânea o apă verzuie, lângă care măgari legați la ochi se învârteau în cerc, ridicând palele roții cu apă mâloasă. — Aici s-au dat lupte îndelungate, murmură Germanicus. Aceasta era de fapt deci revolta egipteană despre care la Roma toți vorbiseră cu neplăcere, distrați și fără milă. Pe mile întregi nu se vedea altceva. În cele din urmă, spre asfințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
surprins. Ea însă vorbea rar, cam prostește. Înțelese și răspunse nepăsător: — Din cauza vârstei... Femeia nu mai adăugă nimic, dar cuvintele ei distruseseră legăturile de familie - iar Împăratul începu să-și construiască în minte labirinturi de suspiciuni. Între timp, așa cum apele mâloase ale fluviului creșteau după ploile din timpul iernii, la Roma se răspândise povestea despre documentele găsite în camerele lui Tiberius. De atunci nimic nu mai era ca înainte. Poporul vedea că Împăratul demascase și, în cele din urmă, distrusese clica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ieșit la lumină, în mod cu totul neașteptat, rămășițele unor edificii grandioase. Printre ele se aflau și un cap mare din granit, reprezentându-l pe Marcus Antonius, și soclul statuii, cu o inscripție încă lizibilă: „amant incomparabil“. Din marea, astăzi mâloasă, din portul Alexandriei a fost recuperat (se presupune) și portretul fiului lui Julius Caesar și al Cleopatrei, Ptolemaeus Cesar, cel ucis prin trădare de Augustus: un chip foarte tânăr, cu trăsături regulate, cu o expresie blândă, oarecum lipsită de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a observat însă că locașurile și bilele nu erau uzate: fuseseră utilizate de puține ori. Corăbiile fuseseră construite ca să supraviețuiască vreme de secole. Dar la 20 mai 1930, când apele fuseseră făcute să scadă cu peste paisprezece metri, pe fundul mâlos al lacului s-au descoperit două ancore. Toată lumea a observat că, în mod ilogic, se aflau foarte departe, la aproximativ trei sute de metri de corăbii. Apoi au apărut și funiile ancorelor, care nu se deterioraseră în veacurile cât stătuseră sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iubirii lui Maurizio pentru ea, realizează că orice pas greșit din partea lui sau a ei, orice acțiune nesăbuită ce-ar mișca lucrurile din ipostaza lor stagnantă, ar distruge instantaneu relația. Scena 6 (Se aprinde mai întâi soarele peste un cer mâlos ca o cloacă, apoi se aprind treptat și alte lumini, scena e la fel de luminată ca mai înainte. În mijlocul scenei stă Pulcheria cu floarea-soarelui în mână. Deasupra ei survolează o albină ce ezită între a se așeza pe floare sau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
femurului, femeile aveau capetele acoperite cu cele mai ciudate pălării. Umbrele cu striațiuni alb-negru parcelau toată felia de plajă; sub ele, șezlonguri de lemn îmbrăcate în rafie, mingi cu buline mari zburau în toate direcțiile. Nisipul avea aici un aspect mâlos, cerul aparent senin era cenușiu și posomorât, fără urmă de soare sau de nor după care să se ascundă. Acea parte superioară, monocromă, a peisajului era scăldată într-o perdea de ceață subțire și fulgurantă, în spatele căreia se agitau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
semn ca pe stâlpii fixați în pământ pe o întindere de ape. Pe fața scofâlcită a gnomului, observ acum niște încrețituri ce urcă și coboară, ca niște buze; gnomul încearcă să-mi vorbească. Ciulesc urechile, dar întunericul e mult prea mâlos ca să transmită semnalele sonore până la mine. Fac un gest sublim de concentrare, simt cum mi se sparg urechile de tăcere... Nimic... Gnomul îmi vorbește surd, iar eu mă întreb dacă voi mai auzi vreodată... Afară e înnorat, fără lună. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din pădure; apa șiroindă acaparase fiecare colțișor și trebuia să fii permanent cu ochii în patru ca să sesizezi care porțiune inundată putea fi străbătută cu piciorul și care, prea adîncă, nu. E atît de înșelătoare apa rezultată din topirea nămeților! Mîloasă și curgînd în șuvoaie repezi, poate doborî cu ușurință un animal mai plăpînd. Chiar și unul puternic poate avea probleme, dacă nimerește în mijlocul unui torent adînc. Acolo n-ai cum să înoți; apa adună tot ce întîlnește în cale, de la
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vălmășag, i se păru că distinge un zgomot de apă. Dintr-o crăpătură a peretelui, un mic șuvoi freatic curgea peste scară, pentru a se precipita apoi În gol. După o clipă de șovăire, Dante făcu un salt peste pârâiașul mâlos, sperând că treptele nu vor ceda sub greutatea sa. Avea senzația că trecea un hotar nevăzut, un avertisment tăcut de a nu merge mai departe. În mișcare, flăcăruia avu o scânteiere, iluminând mai limpede povârnișul. Flancul săpăturii nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar el Îi ura pe toți cei care Îi nesocoteau persoana. Înălță privirea ca din Întâmplare. La un pas de el, o fetișcană blondă Își ștergea lacrimile de pe obraz cu o batistă Înflorată. Apucă să vadă și ochii: verzi și mâloși. Prima măsură care se impunea dată fiind „eminența” mutării era să-și Împacheteze lucrurile. Apoi să le Încarce Într-un vagon. Mâine va da ordin să fie tras la peron. Altfel te muți când totul e pregătit. Nevastă-sa scutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
plece, mai ales că nu exista nici o împrejmuire. Se speriau, poate, de golul din jurul pădurii și stăteau în ea ca într-o cușcă deschisă fără să o părăsească. Dealtfel, animalele păreau să-și fi pierdut calitățile speciei; dormind în iarba mâloasă dintre sălciile bătrâne, se îmbolnăviseră de un soi de încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el de ceea ce, altminteri, ar fi fost o responsabilitate strivitoare. Îndatorirea lui era, În principal, de a o Înveseli pe Alice cu vești din lumea largă și peripețiile lui prin ea. Un avantaj neașteptat al scufundării În apele necunoscute și mâloase ale teatrului era faptul că se dovedise a fi o sursă de interes și divertisment inepuizabilă pentru sora lui. Ea fusese primul cititor entuziast al textului complet al Americanului și urmărise cu atenție concentrată fiecare fază din evoluția piesei până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mizerii din acel timp care, altfel, ar fi rămas doar ca o rușine fără înțeles. Nu scuzăm mizeriile. Dar însăși prezența noastră în acel timp, acest miraculos sentiment al solidarității, acest împreună al trăitului și al scrisului dau acelui timp mâlos și ticălos înțelesuri altele decât cele ale batjocurii. Trăirile noastre de atunci, căutările noastre de atunci, descoperirea solidarității în scris și pentru scris le pot aduce astăzi celor tineri de acum, care poate încearcă și ei mersul, cu alți pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Digby nu știa, Însă, cum o să se poată ține de cuvînt. MÎnat de o milă puternică, se simțea În stare să comită și-o crimă pentru a-l scăpa de chinuri pe nenorocitul acela. Îl vedea bălăcindu-se În apa mîloasă a iazului, cu ochii lui albaștri senini, cu mustața-i țepoasă de militar și cu expresia aceea de adîncă Îngrijorare și simț al răspunderii. Un lucru este limpede: nebunii Își păstrau personalitatea chiar și În acest loc. Nici o nebunie nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sprintene prin tufiș și foșneau în stuful risipit pe jos. Șezînd nemișcați, ele nu se speriau de noi și ne priveau cu curiozitate. Îndată ce simțeau că-s spionate, zburau țîrîind. Din mal curgea țărîna printre rădăcini. În patru labe, broaște mîloase ieșeau la lumină. Peste cîmp fîlfîiau undele fierbințelii și, de departe, se vedea cum merge prin tăcere o țărancă. Răchițile începeau să se înroșască. Cu ochii plini de soare, clipoceam, pînă cînd bunica, cu glas aspru și vioi, începea a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
personaje îi pășiră pragul. În înaintarea lor elefantină, indivizii ne priveau sever ca și cum ne-ar fi zis: „Aha, v-am prins!” Directoarea le sări în întîmpinare și pentru întîia oară am zărit în splendizii săi ochi, pierduți într-un fumuriu mîlos, un zîmbet. În preajmă se gudura și Costică, dezvelindu-și coroana de aur din care lipsea un dinte. În graba cu care țîșniseră în picioare, chipurile le erau iluminate de recunoștință. - Tovarășu’ prim, nu se putea să nu vă interesați
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mici și aveau pășitori mai scurți și mai butucănoși. Mulți erau burtoși, iar cele ce aveau să devină mame aveau ochii mari și cam prea umezi. Mi-au dat să Înfulec o fiertură cu carne. Și mâncarea lor era prea mâloasă, asemenea lor, asemenea apei lâncezi și asemenea ținutului lor cleios și neted. Se uitau cu toții la mine cum Înfulec, cu Vindecătorul În frunte, și doar cele ce aveau să fie mame, mai scoteau câte un chicotit. Oamenii, În schimb, clefăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Și atunci, i-am văzut. Erau de jur Împrejur, În apă, răsărind din pâcla care Începuse să se ridice. Mă priveau fără zgomot și fără să se gândească, nemișcați. Stăteau În niște trunchiuri scobite de copac ce pluteau pe apa mâloasă... În fiecare trunchi de copac erau mai puțini decât degetele unei mâini, numai că pe apă erau răspândite multe-multe asemenea trunchiuri scobite. Aveau un fel de sulițe cum nu mai văzusem, prinse cu un fel de frânghii din piele petrecute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am dat să mă răsucesc cu fața În sus și am simțit că eram dat cu unsori ce mă făceau mai lunecos decât un pește. Am reușit să mă ridic În capul oaselor. Și atunci, i-am văzut. Pfuuh, Tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]