267 matches
-
epocii, aș spune că Valjan reușește să îmbine patetismul unor scene din Idolul și Ion Anapoda sau Jocul de-a vacanța cu verva din Gaițele și Ultima oră, cu grotescul din Titanic vals și delicatețea ce străbate uneori Omul cu mârțoaga sau Capul de rățoi. Văzute însă în efervescența anilor dintre războaie, de altfel foarte asemănătoare celei din tulburile noastre vremuri, Generația de sacrificiu, Ce știa satul, Nodul gordian își pierd aerul desuet în favoarea unui soi de istoricitate dintre cele mai
Comediile lui I. Valjan by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16874_a_18199]
-
Ștefan Cazimir Vînătoarea de dropii în Bărăgan pe care o îndrăgești domnia ta, iubite domnule Odobescu, e o lină preumblare cu căruța ce ,înaintează încetinel și rătăcește fără de țăl, după bunul plac al mîrțoagelor arominde sau după presupusul de vînat al tămădăianului căruțaș,. Oamenii locului sînt ,vînători de dropii de baștină, cari neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan, pitulați în căruțele lor acoperite cu covergi de rogojină și, mînînd în pas alene
Epistolă către Odobescu (IX) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7874_a_9199]
-
răsuflători / în Templul Literaturii / altfel ar fi bun de trecut printr-un incendiu / magnificul edificiu / drept e // deșteaptă-te bătrîne / pune-ți palmele la gură / și strigă din toți bojocii - / ca fulgerată se umple curtea neasemuitului Domeniu / al Literelor/ de mîrțoage care mai de care mai dichisite / hrănite cu jar / încălecate de jochei fercheși / în același timp antrenori arbitri sportive și grăjdari - // iată-le izbind cu copita gazonul / și nechezînd arse pe dinlăuntru de nerăbdare - / un aer cît se poate de
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
în lume. Astfel s-au scurs zilele: prima, a doua, a treia, toate, până la capăt. Povestea a trecut de la el la mine. El a sărăcit, eu m-am îmbogățit. El a ajuns o umbră, eu parcă am mâncat jăratic, ca mârțoaga lui Harap-Alb, am devenit bidiviu cu aripi, gata să zbor. Mi-e și rușine. Știu că n-am niciun merit în chestia asta. Totul e-o întâmplare. Așa s-a nimerit. Așa a fost să fie. Astăzi mă pregătesc să
Punct și de la capăt by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Journalistic/2732_a_4057]
-
Teodor Mazilu, regia Tudor Mărăscu (31 martie 1995). La Teatrul Național Radiofonic, Aurel Cioranu a jucat în "Drumul florilor", regia Ion Vova, "Moartea unui comis voiajor", de Arthur Miller, regia Sanda Manu, "Neguțătorul de minuni", regia Cornel Popa, " Omul cu mârțoaga", de George Ciprian, regia Mihai Pascal, " Să îmbrăcăm pe cei goi", de Luigi Pirandello, regia Elena Negreanu, "Triumful talentului" și "Cadou" de I. L. Caragiale, adaptare Ion Cojar, regia Ion Vova, și "Un as", regia Ion Vova. Actorul Aurel Cioranu a
Actorul Aurel Cioranu a murit by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/81466_a_82791]
-
dărăpănată cu un cal alb costeliv hămesit înhămat singur la oiștea pentru doi și care biciuia cu furie animalul vrând să obțină din el maximum de viteză la o răspântie blestemată. Pofta ce o avea croind cu o nuia lungă mârțoaga fantomatică. Vrăjitoarea Țiplica, din Tecuci, ghicește numai în odăi întunecate cu ușa puțin întredeschisă. Georgică (Jurgea-Negrilești) către altă vrăjitoare, Prițcoaie, asta din Bârlad, care dezlega ploile și care ținea să i-l arate pe Împăratul Întunericului. - Nu, a spus el
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
noroi. Bătrâni în papuci, cu barba și părul ciufulite, băiețandri slăbănogi și fetițe în picioarele goale, împiedicându-se în pietrele drumului, ducând pe spatele încovoiat tot ce putuseră aduna din puținul lor avut. Tot așa de jalnice, șarete trase de mârțoage costelive, pline de copii îngrămădiți care țipă, se zbat în brațele mamelor înnebunite, alături de bătrâni ce trag de niște hățuri de sfoară și biciuiesc cu gesturi largi animale famelice, istovite..." Nu presimțim, oare, în acest pasaj descriptiv de o mare
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
ocupația joasă cu care au început. Așa sînt Vasilescu-Lumînărarul la Camil Petrescu sau, la Hortensia Papadat-Bengescu, Făinăreasa Ada Razu, devenită prin căsătorie, mă rog, prințesă. Sînt cîteva opere literare care au ca titlu porecla personajului central. Între ele Omul cu mîrțoaga de G. Ciprian și Bietul Ioanide. În acest din urmă roman, G. Călinescu creează personaje cu porecle mai sofisticate. Trei intelectuali care formează un grup sînt numiți Cei trei dioscuri, unul dintre ei, Hagienuș, gonit periodic de copiii săi, e
Personajele Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/7864_a_9189]
-
ocupația joasă cu care au început. Așa sînt Vasilescu-Lumînărarul la Camil Petrescu sau, la Hortensia Papadat-Bengescu, Făinăreasa: Ada Razu, devenită prin căsătorie, mă rog, prințesă. Sînt cîteva opere literare care au ca titlu porecla personajului central. Între ele Omul cu mîrțoaga de G. Ciprian și Bietul Ioanide. În acest roman, G. Călinescu crează personaje cu porecle mai sofisticate. Trei intelectuali care formează un grup sînt numiți Cei trei dioscuri, unul dintre ei, Hagienuș, gonit periodic de copiii săi, e zis Regele
Personajele. Porecle și diminutive by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/4896_a_6221]
-
dimineață. Și atunci te-oi vedea eu... Acum aș zice să ne ducem la culcare, că mâine flăcăii au cale lungă de bătut... Într-o clipită noi ne-am și văzut acasă! Doar avem cai buni de șa, Pâcule! Nu mârțoage... * Pe când noaptea își aduna în poală pulberea de stele grăbindu-se să se afunde în cele mai ascunse cotloane, doi călăreți străbăteau șleaul în trap săltat. Priveau mândri înainte, furându-se din când în când cu coada ochiului pe sub borul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
miel de lapte“. cal și iapă Și perechea cal-iapă face parte din seria numelor de animale domestice moștenite din latină. Cal < lat. caballus este panromanic. Istoria lui este interesantă dacă ne gândim la faptul că, la început, lat. caballus însemna „mârțoagă“, cal folosit pentru transport, iar equus era „cal de călărie“, aflat în proprietatea nobililor. Încă de la începutul erei creștine însă, caballus a câștigat lupta cu vechiul său sinonim parțial, pentru că era mai expresiv. Într-o inscripție din acea epocă, găsită
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
figuri spectrale: soldați, călugări, voluntari, copii în zdrențe și femei prinse în tot felul de treburi, dintre care unele își țineau copilașii la sân. Din multe corturi se auzeau vaietele celor suferinzi. Pe un car la care fusese legată o mârțoagă bătrână - era limpede că scăpase de măcelar numai ca să poată îndeplini funcția aceea macabră - erau aruncate de-a valma cadavre, în așteptarea ultimei călătorii către o groapă comună. Când felinarul lumină acea grămadă tragică, Sebastianus observă că nu toate trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbesc, reluă: -Nu-i nevoie, îți cunosc casa. Fii gata, ha! Se ridică. Eu m-am întors, am intrat în cameră și cu mare greutate am târât cufărul macabru până la prag. Mă aștepta un car mortuar vechi și rablagit, cu două mârțoage negre și slăbănoage. Bătrânul era cocoțat pe capră, cu un bici lung în mână. Nici nu se uită la mine. Penibil de greu, am urcat cufărul în drișcă. Era acolo un amplasament special pentru sicrie; m-am întins pe locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
toate priveliștile pe care mi le oferă orașul, nu descopăr, de la lucarnă, decât prăvălia unui măcelar mizerabil, care-și taie cele două oi pe zi; îl văd de fiecare dată când privesc afară. Dis-de-dimineață, i se aduc în fața prăvăliei două mârțoage negre și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și costelive, două gloabe ftizice, horcăind de o tuse profundă și răgușită, cu picioarele descărnate, părând amputate de la copite, de parcă le-ar fi mutilat cineva, după prescripțiile unei legi barbare, pentru a le arunca cioturile în ulei clocotit. Fiecare dintre mârțoage poartă, atârnate pe flancuri, două carcase de oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul își mângâie barba de culoarea arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
carcase de oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul își mângâie barba de culoarea arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii, asemenea cărnii de pe tejgheaua măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte bine. Era o noapte neagră. Câteva minute am rămas fără cunoștință. Vorbeam singur, așteptând să mă cuprindă somnul. Mă simțeam redevenit copil; eram culcat în leagăn. Cineva era în preajma mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în colț, la stânga. Și gesturile sale care, observate de la lucarnă, păreau înfricoșătoar, apăsătoare și grave, păreau, contemplate de la mare înălțime, ridicole și meschine. Ai fi zis că omul ăsta nu era făcut să fie măcelar și că juca teatru. Aduseră mârțoagele negre și descărnate pe flancuri, de care atârnau cadavrele de oi; tușeau cu o tuse profundă. Măcelarul își netezi mustățile cu mâna-i unsuroasă; examină oile cu o privire interesată, apoi, cu un oarecare efort, duse două dintre ele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața prăvăliei măcelarului, să simți nevoia de a scuipa și frica de a nu găsi urme de sânge în scuipat. Sângele, acest lichid fluid, călduț, sărat, ieșit din străfundurile corpului, esență a vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
seară spițerul domniei tale o să-mi cănească barba și mustățile, ba chiar și sprâncenele, monahul paraclisului, care pare a avea același stat cu noi o să-mi dea un rând de haine monahicești și o desagă. Să poruncești să primesc o mârțoagă, vreo iapă stearpă cu care să pot pleca în zori spre București până să se troienească iar drumurile. Îmi faci o scrisoare ca din partea înalt preafericitului Hrisant al Ierusalimului. Așa o să pot intra la sfinția sa Antim. Vreau să aflu ce
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de fete și flăcăi. - Cum dai puiul ? - Cincisprezece franci. - Cât ai spus ?!? - L-am lăsat la unsprezece, spuse repede femeia și-și strânse pungă, neprietenos, buzele. Mulțimea se desfăcu deodată și pe cărarea ivită trecu o căruță trasă de-o mârțoagă scheletică, dusă de căpăstru de-un bărbățel cărunt. Rușinată că o privesc atâția ochi, cu mâinile în poală, în căruță ședea o femeie slabă, îmbrăcată mohorât. O bătrână naltă, cu fața zbârcită și curată și buzele subțiri răsfrânte în afară
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ai da foc lumii pentru un joc de cuvinte, ai distruge vieți pentru un calambur (căci "o, inimă, 273 ce-nseamnă mări de sînge..."). Poeții mai bătrâni - cei de peste treizeci de ani sânt Matusalemi pentru tine - ți se par niște mârțoage demodate, bune de trimis la grajd, jcăci ai venit tu, cel mai recent și prin urmare cel mai bun. Indiferent cum scrii atunci, genial sau imbecil (căci din păcate tinerețea îți dă automat enorme avantaje, dar nu și talent), trebuie
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
față e coborârea, orice bucureștean știe. Ea știe, c-a mers și cu tramvaiu cu cai, cu vagoane galbene, care vara se schimba și avea perdele, și caii avea pe cap și pe ochi apărătoare de pânză. Ce gloabe, ce mârțoage de cai mai era și ăia de la tramvaie !... Trecea pe la Piața Sfântu Gheorghe, unde era lupoaica, pe Colței, pe Dorobanți, intra pe Clopotarii Vechi și mergea tot așa pân-la depoul de pe Bonaparte. 20 de bani toată cursa. Și dracu de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-ți place și ție... "De la mansarda în care te-am adus, dacă nu va coborî un inorog, măcar un cal de rasă... fie chiar și un armăsar... i-a strigat o dată Doamna Ana oricum, n-ai să mai rămîi o mîrțoagă de moldomocofan!" Așa se face că și acum, aflat în mica piață, în fața unei femei revăzute după doisprezece ani, despre care nu știe aproape nimic, își zice că nu are nici un rost să se implice aiurea în viața ei. Spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]