549 matches
-
drum ocolit, inundațiile! Scriptura metodă a supraviețuirii pe trenul azil de noapte fără somn, bărbatul cade din picioare, capul pe brațe, bara de protecție în geam, treci pe locul meu! metodă superioară altruismul de la Verești, confesiv cu muncitoarea din Pașcani, mărunțică, dar neamul nostru e mare, soacră-mea! cea-suri, breee-lo-cu-rlu-mi-noase! în picioare papuci, ăsta e ultimul vagon, așa de repede am ajuns la capăt? uitați-vă! mersi nu, nu e nevoie! viraj complet cu melodie, întîmplările din capul rîmei încolțite de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
vede că nu ți-e foame! Vaslui al aberației locuirea, ejusdem farinae, ciudată din schema apercepției sale, locuiește aerul de deasupra, împins de panta dealului, cu oamenii acestor cuvinte, peron pe care eu te-am așteptat și alerg semiotic tropăit mărunțel că mă sărută cu sărutările gurii lui! mai era o explicație, cu osteneala lumii ostoită clipă de clipă și așa s-au născut clipele, dar și azi-noapte vis livresc, cavaleri ce le zic ioaniți în numele meu, intrau în rînduri în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
cel mic și-al dracului“, cum i se spunea. Adevărul e că figura lui cu greu putea trece neobservată, d- apoi dată uitării. Era un tip scund, fragil, pipernicit, dar mereu îmbrăcat bine, cu hainele croite special pentru trupul său mărunțel, mereu cu o cămașă impecabil de albă și apretată, nelipsindu-i, desigur, celebra pălărie Borsalino, pe care ba o dădea jos, ba o punea la loc pe cap sau gesticula cu ea în stânga și-n dreapta când era aprins într-o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
sincer, fără ocolișuri. Patriot înflăcărat, gata oricând să sărute pământul patriei, pe care îi este îngăduit să calce. Mi-aduc aminte totdeauna cu o emoție tulburătoare, de prima lecție de elină, în clasa a doua. Profesorul Condurache, era un om mărunțel, dar cu o inimă atât de bună și mare, cum rar nea fost dat să vedem,.. A intrat în clasă și a început rar, cu voce gravă, joasă.. iar noi tremuram în bănci, ca varga.. îi știam faima, de la elevii
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
-se după noi.. cu lacrimi în ochi, dar fără să plângă.. parcă nu îndrăzneau să plângă. Mama pășea dreaptă, cu opinci în picioare, cu grimeaua strânsă pe frunte și înnodată sub bărbie, fără să scoată o vorbă, iar eu depănam mărunțel pe lângă dânsa. Când m-am uitat în sus, la dânsa, mi s-o părut că râde, dar pe obraz îi curgeau șiroaie de lacrimi..!”. Și, profesorul nostru, de greacă-veche, tăcu o vreme, poate.. ca să-și înghită lacrimile, apoi, după ce-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cât trecea vremea și se apropia primăvara, dimineața era tot mai luminos, oamenii pe care îi întâlneam zilnic erau tot mai amănunțit conturați, am ajuns chiar să ne salutăm sau chiar să stăm de vorbă. Am aflat că doamna cea mărunțică, avea un copil, un băiat și că soțul ei s-a sinucis nu demult, s-a împușcat cu arma lui de vânătoare. Urma apoi lupta pentru a mă urca în troleibuz. Pe linia mea de troleibuz către Fabrica Rulmentul, erau
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
subțire, alta mai... corpolentă, ca să nu mai fie nevoie de modificări. Troyanos era înaltă, avea un metru optzeci, frumoasă, a făcut o carieră splendidă, dar ce repede s-a dus dintre noi... Mi-aduc aminte când cânta cu Neil Shicoff, mărunțel, nu putea să intre în scenă decât cu cipici! Mi-aș fi dorit mult să văd un Hoffmann cu Viorica. Am unul în iPod pe care îl ascult obsesiv, o transmisiune radiofo nică de la Chicago Lyric Opera din 1976, deschidere
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
ai ultimelor decade, din avangarda celor care au scuturat teatrul, dar și teatrul liric, de previzibilul desuet al montărilor ridicole sau anacronice. Dacă biografia sa artistică e aproape intimidantă ăașa cum, nu o dată, au fost ideile sale), omul Jorge Lavelli, mărunțel, cu ochii jucându-i în permanență, aproape bonom în statura sa îndesată, te invită, indirect, să îl descoși. Ah, Viorica, elle était fort belle... Coborâm într-un salon întins, cu bârne de lemn pe plafon, cu o disco tecă și
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
care la un moment dat îi face răzbunători. Simt nevoia să plătească niște oprimări mocnite din arborele genealogic. Nu se iubesc îndeajuns, își adaugă mereu alte cauze, ca să nu se iubească chiar deloc. Turnătorul nostru din dormitorul A era bocciu, mărunțel, vânjos, pistruiat, indigest, mohorât și ducea la bătaie. O jivină rătăcită printre oameni. Îi puneam pătura-n cap imediat după stingere, iar el mai icnea uneori, dar de urlat, ca turnătorul lipsit de orice urmă de demnitate din dormitorul B
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
numai că fusese atras de operațiile la microscop, dar tot ce era mic părea să-i priască. Și casa, care era bătrânească și pitică, și cățeii de câte două kile fiecare, și soția, care chiar și când purta tocuri era mărunțică și se pierdea printre elevi. Rășcanu nu s-a mirat deloc când, sunând la poarta „vilei muncitorești“ în care locuiau odinioară alde Ceampălău, persoana care a ieșit să-i deschidă, în halat și papuci, urduroasă și ciufulită, era chiar vaca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ce-și va dovedi valențele în întreaga sa existență zbuciumată. Tata tocmai se întorsese de a Comisariat și, ajutat de asistente, se străduia să o reanimeze. Încet-încet, mama și-a revenit. 17. BAPȚEA Bunica mea după mamă era o femeie mărunțică, negricioasă, grozav de iute și muncitoare. Rămasă văduvă de timpuriu, purta pe obrazul ei pecetea suferinței. Îți lăsa impresia unei ființe care n-a zâmbit și nu a râs niciodată, preocupată fiind doar de existența zilei de mâine. Bapțea era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rural aflați la câțiva kilometri distanță. Timp de șase ani, cât a durat deportarea, biata femeie a lucrat din zori și până noaptea târziu, când se întorcea cu sufertașul plin și reușea să le mai aline foamea îngerașilor ei, toți mărunței și fără vlagă pentru a fi folosiți la munci mai grele. Se duceau totuși la o distanță destul de mare, ca să aducă apă pentru nevoile gospodăriei. Cel mai greu suportau bădărănia și brutalitatea unor milițieni care îi amenințau tot timpul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
noaptea în care cimitirul e-o mare de flăcărui tremurătoare și peste cea de a șaptea colină ieșeană plutește duhul, nădejdea și credința reînvierii. A trebuit să ajung acolo cu o zi mai devreme. La înmormântarea lui Adi Cusin. Trupul mărunțel din raclă n-are nici o legătură cu ultima imagine a poetului păstrată în memorie, dar mai ales cu acelea din tinerețea noastră universitară, în care parcă-l văd și-acum recitându-și poemele. Ne făcea surcele pe toți prin felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
altele rămânând drept viitoare (dacă nu chiar eterne!) teme de meditație. Adrian Dinu Rachieru este mai elaborat și mai speculativ. Așază motto-uri cu schepsis ("Teleexistența bate existența" Magda Ursache), nu iartă cu nici un chip "liga lui Mitică", îl toacă mărunțel pe "Gigi, inimă de leu", care, în suficiența-i deplină, a declarat că " Dacă vreau, pot să fiu și antrenor la Steaua!", îl cârâie pe bizarul patron timișorean Iancu, îl compătimește pe Hagi (deși-i de aceeași părere cu Zdrobiș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
următor: Maican "întrebuința cuvinte ca simbol, realism, sintetic, stilizare"... Ca să vezi ce-și permitea Maican! De altfel, chiar și grafia Declarației ar putea oferi anumite sugestii: în vreme ce reclamagiii se străduiesc să înghesuie cât mai multă otravă în perimetrul filei, scriind mărunțel, îngrămădit și ordonat (uneori, pare-se, transcriind texte aduse de acasă), Sava răstoarnă câteva rânduri nervoase, scrise mașcat, de parcă s-ar fi străduit să umple cumva pagina și să răspundă unei obligații presante. N-avea cum (probabil) să "se rupă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
sulițe din lemn de tei, puști de soc, foarfeci) fac și ele parte din registrul burlesc : „Toți aveau legat la gât/ Câte-un foarfece-ascuțit,/ Pe vrăjmaș când l-or vedea,/ Iute-n foarfece să-l ia/ Și să-l taie mărunțel,/ Precum tai la pătrunjel” <endnote id="(702)"/>. În mod firesc pentru structura acestei „jidaniade” eroicomice, oastea clachează de spaimă la primul lătrat de câine : „- N-auzi, bade ? Latră-un câine !/ Fugi degrabă, mergi de-l leagă,/ Că se tem voinicii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
se salută, vociferează. În cinci minute, Bruno este nevoit să le explice cine suntem, ce căutăm și care cetățean al Florenței l-a trimis să mănînce canelotti la Gastonne. Suntem adoptați îndată, înglobați în acea adunare mîncăcioasă și guralivă. Gastonne, mărunțel și rotofei, împreună cu o femeiușcă dolofană cu ochi ca mura, iute ca o sfîrlează și care ciripește într-una, abia dovedesc să mulțumească pe toată lumea. Cînd nu pot răzbi, aruncă o vorbă, o glumă, un zîmbet și lumea așteaptă, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
unul înalt și vînjos, celălalt mărunt și suplu ca o nevăstuică. Instrumentiștii se însuflețesc. Melodia capătă o cadență din ce în ce mai rapidă, în ritmul căreia cei doi încep să se miște cu o rapiditate excepțională. Nu ne este greu să remarcăm că mărunțelul este mai bun dansator decît tovarășul său și că intră în dans ca-n transă. Ceva îmi amintește de călușarii noștri. Batem din palme entuzismați și asta aduce un surplus de energie artiștilor improvizați. Dar dansatorul cel înalt abandonează repede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
mai bun dansator decît tovarășul său și că intră în dans ca-n transă. Ceva îmi amintește de călușarii noștri. Batem din palme entuzismați și asta aduce un surplus de energie artiștilor improvizați. Dar dansatorul cel înalt abandonează repede, în timp ce mărunțelul continuă un dans cu adevărat sălbatec, epuizant, fără a da cel mai mic semn de oboseală. Privește triumfător spre băncile acum aproape în întregime ocupate, constatînd că nu mai are rival. Dar tocmai atunci își face loc printre bănci un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
costumul impecabil care culmea! își păstrează linia, se poate urmări fiecare tresăltare a mușchilor alungiți ca ai unei feline, mișcînd uneori șerpuit, alteori în ritm diabolic, după cum palmele muzicanților lovesc în lemnul instrumentelor sau degetele lor smulg coardelor gemete prelungi. Mărunțelul încearcă să susțină concurența, ceea ce face ca noi, spectatorii, să nu avem decît de cîștigat. Aplaudăm, strigăm, plini de bucuria pe care noi popor al sîrbelor îndrăcite și al horelor domoale, al Ciulendrei și al Doinei o simțim în fața dansului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
al horelor domoale, al Ciulendrei și al Doinei o simțim în fața dansului acestui popor îndepărtat. Ne potolim cu greu și doar pentru că cineva ne atrage atenția că este aproape miezul nopții și că suntem prea zgomotoși. Muzicanții își strîng instrumentele, mărunțelul este întîmpinat de o fată mlădie ca o trestie care-i aruncă pe umeri o haină și pleacă împreună cu el, iar dansatorul care ne încîntase atîta se îndreaptă spre grupul nostru. Îl înconjurăm cu bucurie și îi strîngem cu căldură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
drumul tău Vei trece prin satul meu. La marginea satului Pe șoseaua dorului Este’o fântână cu roată Te oprește și bea apă ! Și este’o casă bătrânească Cu mușcată la fereastră Și-n casă-i o bătrânică Slăbuță și mărunțică Ochi albaștri, păr de nea Asta e măicuța mea. Cântecul eroilor E liniște în codrul verde și în sat la noi Și tata-i dus de multă vreme nu s-a ’ntors înapoi. Tăticul meue la război De când aveam un
Învăţătorii Frasinului : din amintirile unei foste eleve by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1292_a_2103]
-
stațiunii și din prima clipă mi-am dat seama că n-aș avea la ce să mă tem că și-ar revendica lucrurile și-ar pica din nou pe capul meu și-al Nelei. Laur pășea țanțoș pe lângă un tip mărunțel și uscățiv, căruia mă prezentă Într-o engleză năpădită de poticneli ceremonioase, după ce-mi spusese că-i american și stau Împreună la hotel Muntenia din Neptun. Agățat de brațul bătrânelului ăla bine Întreținut, văr-miu părea s-o rupă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
despre acest birt voi vorbi mai târziu. Alături era curtea caselor Rioșanu. Pe stânga 179, plecând din str. Paris, unde s-a construit localul cinema to grafului Lux, era un local de bancă, era banca Poumay 180, apoi niște căsuțe mărunțele. Nimic din ceea ce e astăzi, bineînțeles nici Hotelul Bristol 181 nu exista, nici construcțiile de alături. bucureștiul în 1871 125 173. Aparținând bijutierului Carapatti; erau situate pe strada Academiei, peste drum de Pasajul Majestic (v. George Costescu, Bucureștii vechiului regat
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mai are înțeles. „Sânge-rece“ era un alt tip bucureștean. Era dement de-a binelea. Era neamț de origină și se numea Wentzel. Nu-mi dau seama cum a dobândit această poreclă, știu numai că, de câte ori ieșea pe stradă îl vedeam mărunțel, îmbrăcat în haine uzate, fără guler la cămașă și gonind repede. De cum îl zăreau, copiii, birjarii, toți oamenii din popor imediat îl luau în primire. Din toate părțile răsunau strigătele: „Sânge-rece! Sânge-rece“, iar el, furios, făcând spume la gură, alerga
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]