1,766 matches
-
însăși așa aproape de moarte. Despică-ți corpul și arată-ne interiorul. Spune-mi povestea vieții mele înainte să mor. Coase-te la loc. Capitolul 24 Sari mult înapoi, la o ședință foto în abatorul ăla unde porci întregi goliți de măruntaie sunt agățați unul lângă altul, ca niște franjuri, pe-un lanț în mișcare. Eu și Evie purtăm rochii de petrecere Bibo Kelley din oțel inoxidabil, în timp de lanțul gonește în spatele nostru cu o viteză cam de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
îmi zice Evie. Revino printre noi. Toată hala aia cu porci e prea bocnă pentru cineva care poartă o rochie din oțel inoxidabil. Băieți în cămăși albe termoizolante și cizme cu tocuri joase împrăștie aburi supraîncălziți acolo unde înainte erau măruntaiele porcilor, și eu sunt pregătită să fac schimb de joburi cu ei. Sunt pregătită să fac schimb de joburi până și cu porcii. Lui Evie îi zic: — Poliția n-a vrut să creadă povestea cu fixativul. Erau convinși că tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
o ladă de sticle pe zi și poate că ar fi murit dacă nu i s-ar fi făcut rău. Un rău îngrozitor, vomînd fără întrerupere, cîteva zeci de minute, simțindu-se întors pe dos și amar pînă în străfundul măruntaielor. Așa l-a găsit Radul Popianu, căzut cu fața în lichidul verzui, scîrbos, gemînd și tresăltînd de spasme. Adjutantul l-a ținut de frunte, l-a spălat, l-a șters cu un prosop aspru de cînepă, frecîndu-i pielea pînă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lama și apoi a sfîșiat cartilagiile, tendoanele, mușchii și pielea, simțind sîngele cum țîșnea cu o presiune uriașă printre degetele sale. L-a împins pe soldat lăsîndu-l să cadă în iarbă și în partea cealaltă s-a prăbușit el, cu măruntaiele răscolite, cu ochii plini de sudoare, cu gura amară de fiere. A crezut că soldatul se mai zbate, se chinuie încă, pentru că auzea cumva un fel de geamăt întretăiat, animalic, stătu cu gura în țărînă și cel mai bun lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să‑i tragă pe ochi șalul pe care i‑l dăduse, dar nu găsi atâta putere, Închizând ochii de groază. Cu țeasta zdrobită, cu membrele frânte, cu chipul desfigurat și Însângerat, cu măruntaiele la vedere, precum o vită Înjunghiată, zăcea pe pământ; pe pământ zăcea o masă de oase frânte și carne căsăpită, cu burmazul, crepidele și șalul amestecate laolaltă cu trupul stâlcit. Cei care se apropiară să vadă scena o auzeau blestemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o profundă jignire, ca și cum prin actul magic al atribuirii numelui său pruncului nou‑născut, măcar că era sânge din sângele lui, “ Îi mâncau coliva“. Numai că pe atunci n‑aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adâncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pântece Îi Înflorea, ca dintr‑un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într‑unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormântării, numele preoților care i‑au cântat Prohodul, descrierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vâscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, când trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vârtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
izul lânii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum până atunci moțăise ca‑ntr‑un leagăn, scuturat de scâncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele‑i firave, cu măruntaiele‑i secătuite, cu inima‑i tihnită, cu pielea‑i veștejită se lăsa acum În voia sfârșelii, Într‑o suflare lină, simțindu‑se ca un prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfârșeală, acea iluminare! 18. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își călise În timp bravura, instruindu‑se În spiritul legendelor de familie. De aceea, ca ultimă dorință care i se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un pahar de apă, cu toate că‑l ardeau măruntaiele, ci o țigară, așa cum pe vremuri unul din strămoșii săi ceruse câteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcâie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
corali. Apoi, totul se desfășura cu viteză fulgerului: dintr-un salt se ivi pe punte, deschise ușa adăpostului celui mai mare dintre porci, îl spinteca de sus până jos dintr-o singură mișcare a mâinii și îi înfipse țărușii în măruntaie. Animalul începu să guițe, agonizând, ceea ce atrase imediat atenția rechinului, care,cu o singură lovitură a cozii, se apropie până atinse peretele navei, însă, fără să-i lase timp pentru a-și da seama ce se întâmplă, Miti Matái aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mâinile, iar bărbații îi băteau prietenește pe umăr, încercând să se facă înțeleși într-o limbă guturala și absolut imposibil de descifrat. Totuși, primul lucru care le atrase atenția polinezienilor fu faptul că oamenii aceia - mai ales femeile - miroseau a măruntaie de rechin, o putoare acidă, pătrunzătoare, care provenea, din câte puteau ei să-și dea seama, de la hainele lungi pe care le purtau. Existau însă și lucruri care îi fascinară din prima clipă, în special o serie de obiecte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Marele Dinte, care trece prin lemnul corăbiilor că prin ceară. Tané să ne păzească! exclama imediat Vetéa Pitó, pe care viermii păreau să-l îngrozească mai mult decat înșiși Te-Onó. Am senzația că ne devorează picioarele, ca să ne ajungă la măruntaie. Lucrul cel mai grav nu este ca găuresc lemnul... sublinie Navigatorul-Căpitan. Din fericire, Tevé Salmón a folosit cel mai bun tamanú, care o să mai reziste câteva săptămâni. Adevăratul pericol constă în faptul că, atunci când au să întâlnească legăturile în drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Doamne Dumnezeule!”. Doamna Clark îi arată punga și spune: — Tocmai ai mâncat echivalentul a zece porții de curcan... Spune: De ce? Și domnul Whittier geme. — Pentru că, spune el, sunt încă un băiat în creștere... În viitorul film, frumusețea strigă: „Îți pleznesc măruntaiele! O să explodezi ca un apendice perforat!”. În versiunea cinematografică, domnul Whittier țipă, cu burta umflată sub cămașa acum strâmtă, deschizându-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu paharul în mână. Contele Calomniei cu reportofonul. Agentul Ciripel cu videocamera. — Credeți-mă, spune Sfântul Fără-Mațe. Din întâmplare, știu multe despre măruntaie. Domnișoara Hapciu strănută în pumn, de parcă am mai avea nevoie de moartea ei. Domnișoara Hapciu, viitoarea stafie a acestui loc. Ștergându-și brațul de picături, Tovarășa Lătrău spune: — Scârbos! Spune: Unde-ai crescut, într-o sferă de plastic? Și domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de mătase și pernuțe pătate de mucegai, sub cupola celor O mie și una de nopți. Cu punga argintie și goală de Tetrazzini pe covor. Cu pilaștrii sculptați cu elefanți. În minte, consemnăm cu toții replica Din întâmplare, știu multe despre măruntaie... Și nu se mai întâmplă nimic. Se întâmplă mai nimicuri. Până când noi, restul, ne dezmorțim picioarele și ne pălmuim hainele să iasă praful. Ne îndreptăm spre amfiteatru, și ținem pumnii c-o să auzim ultimele cuvinte ale domnului Whittier. Eroziune Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de ce nu mă lași să te sărut niciodată, și el mă lasă, și îl sărut și mă strâng în jurul buzelor lui, încet, ca un șarpe care fură ceva doar pentru el, încet, dăruit, ca un pui care-și scoate singur măruntaiele, semănă a dragoste, de neajuns. Aș vrea să fim iar acasă, spune Pinochio, pe spate, în garsonieră, și să stăm iar pe jos și să ne uităm la pescăruși. Cum s-a mutat marea la București... cum miroase în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
nu era cazul, prin urmare, să mai păcătuiască prin umilitate. În consecință, o declarară monumentală. Un soi de amețeală cuprinse mulțimea care Își vedea răbdarea și imaginația puse la grea Încercare. Așezați pe un uriaș disc rotitor, oamenii Își simțeau măruntaiele gata să iasă În lume odată cu zumzetul mult visat al artezienei. Și minunea se săvârși: un fir gălbui și firav de apă se Înălță pe neașteptate cam o jumătate de metru deasupra capului somnoros al peștelui apoi, tot pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ceva Între timp, e una din cele mai frumoase și mai bogate din lume. Ca să nu mai vorbim de forma ei În formă de inimă, ceea ce toți știm cât de importantă este.) Eu... Un sughiț ascuțit izbucni pe neașteptate din măruntaiele fierbinți ale lui Brândușă și-i curmă pe neașteptate discursul. Surprins, Brândușă rămase o clipă cu sticla În aer, apoi mai trase o dușcă zâmbind Încurcat, adică, de, se mai Întâmplă. Nu apucă să așeze sticla pe podea lângă piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
soarta Pompeiului, iar el ar fi putut lua astfel ceva din ființa ei inaccesibilă: puțină cenușă și o pietricică de lavă Împietrită. O putea admira fără teamă din creștet până În tălpi. Ea rămânea concentrată doar la ce se Întâmpla În măruntaiele sale și nu la ceea ce se vedea afară, ca și cum suprafața nu Îi aparținea decât cu totul Întâmplător și doar pentru o perioadă de timp. Cândva, altcineva va semăna cu un nud de Modigliani, Îi spuse el șoptit, la ureche. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Încercări dureroase dar nereușite de a-l scoate la lumină, ea a hotărât chiar acolo, pe masă, că Îl va chema și Tiberius, ca pe primul dintre Claudieni, În speranța că astfel va avea destulă voință să se smulgă din măruntaiele ei și să se bucure În sfârșit de jucăriile care se Înmulțiseră atât de mult În camera lui cu vedere spre grădină, Încât abia dacă rămânea loc și pentru pat. L-ar fi putut alinta strigându-l Tibi sau Tibike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unui porc uriaș pârlit sumar, dar tăiat În bucăți mari, frumos așezate pe un cearceaf alb: capul, șuncile și trunchiul Împărțit și el În două părți egale. Într-un lighean uriaș se vedea clipocind Încă sângele, În altul luceau stins măruntaiele. Ăsta-i! Ăsta-i! Începu să strige domnul Gusti Careja Îngenuncheat lângă porc. Ai vreo dovadă? Întrebă conform obligațiilor de serviciu unul dintre polițiști. Inelul din bot. E din argint și cu inițiale: G.C. Puteți verifica. Verificarea s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care unele nu aveau nici o legătură. Mici goluri. Bucățele lipsă. Lucruri ciupite de ici-colo. — Și golurile au continuat să se mărească? — Așa mă tem. Cu fiecare recidivă, îți aminteai tot mai puțin. Simțeam golul din mine; din craniul meu, din măruntaiele mele. Iar acum n-am mai rămas cu nimic. Știu că în momentul ăsta lucrurile par să stea cu totul altfel, Eric, dar trebuie să te gândești neîncetat că nici una din amintirile tale nu e pierdută cu adevărat. Oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în care se afla pătratul de carton, l-am rupt la un capăt și l-am scuturat. Cheia mi-a căzut în palmă. Intru, am zis în fața ușii, surprins de claritatea și ascuțimea vocii mele în acea tăcere. Îmi simțeam măruntaiele ca pe niște benzi elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să mă îmbolnăvesc azi. M-am întins după mobil. 11.33. Întâlnirea de la Infirmeria de Țară era în mai puțin de o oră. La naiba. Se zisese cu găsirea locului din timp și cercetarea împrejurimilor. Ce să fac? Îmi simțeam măruntaiele ca niște resturi menajere aruncate într-o vizuină de iepure. M-am ridicat anevoie în genunchi și mi-am prins capul între brațe. Ce să fac ce să fac? Gândește gândește gândește. Am întins un picior și m-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din lemn închis la culoare și genul acela de sticlă vălurită cu plasă de sârmă înăuntru. Am împins ușa din stânga și aceasta s-a deschis pe jumătate. — E cineva aici? Tușa Ruth avusese dreptate: plimbarea nu-mi fusese de ajutor. Măruntaiele îmi atârnau libere și ude sub coaste și între șolduri. Capul mă durea și mai tare. Ca un sistem de încălzire centrală în țevile căruia se infiltrase aer, mintea mea dădea rateuri și se opintea să treacă prin mijloace coerente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]