522 matches
-
este țăranul rom(n ș( realitatea lui este suferința, sub care suspină de fantasmagoriile claselor superioare" (apud. Lovinescu, 1997: 191). Plec(nd de la paralela schițată mai sus (ntre perioada 1878-1918, respectiv cea de după 1989, putem aborda succint problema actualității spiritului maiorescian ș( a teoriei formelor fără fond. De altfel, din momentul enunțării sale, această paradigmă nu a (ncetat să (ș( demonstreze valențele epistemice. Desigur, av(nd acea rară calitate a unor modele de a putea fi folosite (n analiza oricărui moment
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
un program, pe măsură ce în cenaclul omonim se definesc valorile unei noi generații, iar Lovinescu își publică lucrările de sinteză: Istoria civilizației române moderne (1924-1925) și Istoria literaturii române contemporane (1926-1929). Criticul combate ideologia socială a junimismului, dar preia principiile estetice maioresciene. Sub stindardul modernismului, gruparea din jurul „Sburătorului” ajunge, în perioada interbelică, continuatoarea, susținătoarea și reprezentanta, pe noi baze, a autonomiei esteticului. Iar teoria sincronismului și a diferențierii, subiectivizarea poeziei, evoluția prozei de la rural la urban și de la subiectiv la obiectiv apar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
formelor și valorilor, o operă critico-estetică și filologică. Se vede aici reacția programatică și polemică față de scindarea istorică a criticii românești în două filiere polare. Aparent mai viguroasă, una dintre ele, cea antifilologică și speculativă, își are sursele în criticismul maiorescian, ajungând prin C. Dobrogeanu-Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu până la Tudor Vianu. Cea de-a doua, reunind pe B. P. Hasdeu, Ovid Densusianu, Paul Zarifopol, N. Cartojan, D. Caracostea, Perpessicius, a demarat din filologie, dar a avut ambiții culturale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
, revistă apărută la Craiova la 1 și la 7 noiembrie 1911. În numărul 2 figurează ca director Ajax, iar secretar de redacție este Const. Barbu. Prin titlu și prin virulență, articolul-program se revendică de la maiorescianul În lături! Fenomenul teatral e văzut și prezentat în toate particularitățile lui, adică autor dramatic-text-spectacol-actor- regizor și chiar public, acesta din urmă aspru criticat. M. dezvăluie numele unora dintre colaboratorii ei tocmai atunci când anunță - laconic - că a renunțat la serviciile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288052_a_289381]
-
Cronologie raționată a istoriei universale, aducând un suflu nou În abordarea domeniului. Semnificativ pentru Xenopol e orizontul vast În care și-a Înscris de la Început strădaniile cărturărești, istoricul fiind acompaniat mereu de filozof și mai ales de jurist, după exemplul maiorescian, Însă având sub ochi și Îndemnul lui Joseph Ortolan: „tout jurisconsulte doît être historien et tout historien doît être jurisconsulte“. Dacă istoria Îi Înlesnea o Înțelegere evolutivă, diacronică, a lumii, dreptul Îi asigura o „lectură“ mai bună a situației prezente
Prelegeri academice by Acad. ALEXANDRU ZUB () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92347]
-
de dinainte, pentru că „reabilitarea“ lui Maiorescu avusese loc în 1963, odată cu publicarea studiului recuperator al lui Liviu Rusu, din acea perioadă, prin urmare, noua generație de critici literari, din care făceam parte, începuse să mizeze totul pe estetic, în linia maioresciană și lovinesciană redescoperită și asumată. Pe cine alții să ni-i fi luat aliați în această acțiune dacă nu pe Streinu și pe Cioculescu, apropiați ai lui E. Lovinescu și continuatori ai săi, purtătorii de mesaj cei mai autorizați ai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
discuțiile, de cele mai multe ori pur publicistice, într-o notă de iritare rebelă, chestiunea actualității lui Eminescu, mai mult, a modelului creativ eminescian. "Raportarea la modelul eminescian spune tranșant Florin Oprescu s-a dovedit de o fertilitate relevantă, reconfirmând mereu teoria maioresciană care anticipa sursele eminesciane ale liricii românești. Ideea relecturii o întâlnim de altfel la majoritatea poeților reprezentativi. Semnificative în acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de fundament critic, ideologic și metodologic al eminescologiei de sinteză, pare să aducă în momentul de față suflul nou care să revigoreze întreaga cercetare a scrisului eminescian". Urmând firul istoric al eminescologiei, Cornel Munteanu e de părere că după momentul maiorescian și apoi cel călinescian, o a treia etapă apare după anii 70, când se impun cercetători ca Ioana Em. Petrescu, Constantin Noica, Svetlana Paleologu Matta, Th. Codreanu, Mihai Cimpoi și, aș mai adăuga eu: George Munteanu, Edgar Papu, N. Georgescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
s-au aplecat cu mai multă dragoste și răbdare asupra manuscriselor celor începători, transmițând tinereții entuziasmul său pentru viață și creație. Ședințele «Academiei Bârlădene» — erau adesea pline de tumult, dar Tutoveanu domina exuberanța noastră cu măsura și distincția ținutei lui maioresciene. Învățase la școala parnasiană cultul formei perfecte și ne atrăgea atenția mereu că «arta trebuie să fie îmbrăcată în aur, purpură sau mătase»". (G. G. Ursu. Amintiri despre G. Tutoveanu și alți scriitori. În: Școala bârlădeană, 1972, p. 22). Referințe
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
réformes; en vain veut-il innover; le fond et la base lui manquent.“ Am fost nevoit să renunț la traducerea în românește a textului, pentru că sub condei îmi răsăreau fără voie sintagmele lui Titu Maiorescu, din În contra direcției de astăzi... Critica maioresciană a pașoptismului este fiica autocriticii pașoptiste. Bazele intuitive ale teoriei „formelor fără fond“ sunt un produs al epocii de tranziție, în răstimpul căreia schimbarea modului de viață devansa constant schimbarea modului de gândire. Meditând asupra căilor adoptate în alte țări
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
început a ne coafa părul și a ne încrevăta gâtul, și credem că am schimbat și ideile cele vechi!“ (Pentru opinie, în Foaia pentru minte..., 1841, nr. 49). Nu altfel cugeta Kogălniceanu, anticipând și el, în câteva rânduri, tonul critic maiorescian: „am împrumutat de la străini numai superficialități, haina din afară, litera, iar nu spiritul, sau spre a vorbi după stilul vechi, slova, iar nu duhul“ (Tainele inimei). În vreme ce discursul pașoptist înmulțea variațiunile pe această temă, cultivând stăruitor figura retorică a „veșmintelor
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
polemică, unde calitățile tipului său de inteligență nu sunt cele mai proprii, ci se cere un spirit mai rezumativ, mai sintetic, mai tranșant, care să nu se piardă în prea multe detalii, era dezavantajat față de Lovinescu, polemist formidabil, de școală maioresciană. Dar Ibrăileanu, cu tot moldovenismul lui cam ostentativ, era departe de a fi un provincial. Mai întâi, societatea ieșeană de atunci nu era absolut deloc provincială, ci păstra foarte clară conștiința nu numai de a fi „a doua capitală”, dar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
face parte din arsenalul său, dar ca efect secundar. Chiar și atunci când, în anumite stadii de criză istorică (cu aferentele malformații culturale), acțiunea critică se vede în postura de a trebui să opereze un ecarisaj general printr-un În lături ! maiorescian, așadar când negației îi revine un rol primordial, ea nu rămâne mai puțin un efect secundar al nevoii de a admira (nevoie ce validează ființa umană ca atare). De aceea am resimțit și ca o satisfacție personală, de amor-propriu, titlul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
București, 1991, 196-203; Edgar Papu, Tudor Vianu, L, 1992, 16-17; Scrisori către Tudor Vianu, I-III, îngr. Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, postfață Florin Țurcanu, București, 1992-1997; Henri Zalis, Tudor Vianu. Apropieri, delimitări, convergențe, București, 1993; Geo Șerban, Ultimul maiorescian, RL, 1994, 19; Gheorghe Grigurcu, Despre „taina” lui Tudor Vianu, RL, 1994, 19; Petru Vaida, Individualism și liberalism la Tudor Vianu, „22”, 1994, 20; Petru Vaida, „Taina” lui Tudor Vianu: scepticism sau „culturalism”?, RL, 1994, 25; Gheorghe Grigurcu, Din nou
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
ca atare, în conștiința receptorilor. SCRIERI: Foiletoane, vol. I, București, 1979, vol. II-III, Iași, 1981-1984; Introducere în opera lui Titu Maiorescu, București, 1988; Ibrăileanu - nostalgia certitudinii, București, 1989; Butoiul lui Diogene. Eseuri despre omul din literatură, Timișoara, 2003; Maiorescu și maiorescienii, București, 2003; Legea lui Arhimede, Timișoara, 2003. Antologii, ediții: I. L. Caragiale, „Moftul român”, pref. edit., Iași, 1991; Detractorii lui Mihai Eminescu, pref. edit., Iași, 2002; Lazăr Șăineanu, Dicționarul universal al limbii române, I, Iași, 1995. Traduceri: Jean-Marie Guyau, Arta din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
Ioana Diaconescu, V. Filip, Haralambie Țugui, cu proză, D. R. Popescu, N. Breban, Ștefan Oprea, iar cu eseuri, Constantin Coroiu, Ion Bogdan Lefter ș.a.; cronici literare scriu Al. Dobrescu, Al. Călinescu, Mihai Iordache ș.a. Sunt susținute continuu rubricile „Eminesciana”, „Sadoveniana”, „Maioresciana”, aici fiind publicate contribuții semnate de Constantin Ciopraga, D. Vatamaniuc, Eugen Simion, Cornel Ungureanu, Ilie Dan, Virgil Cuțitaru ș.a. Gh. Bulgăr trimite Scrisori din Franța (10/1980), N. Cârlan aduce precizări legate de debutul lui N. Labiș, găzduit în numărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286403_a_287732]
-
urmă con- strucția unei dezirabile identități europene, acel „altfel” care determină inevitabila interogație, „Cum poate fi cineva persan ?” : „Ca și în teatrul și schițele lui Caragiale a căror actualitate e frapantă și care reprezintă cea mai fidelă transpunere literară a maiorescienelor «forme fără fond». Oglinda unei Românii nu tocmai serioase, care se joacă cu formele europene (precum «conu’ Leonida» cu «reacțiu- nea» și cu «revoluția»). România, neserioasă ? Este și asta o posibilă caracterizare.” Sau într-o altă formulare în ediția a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura !...” Recunoașterea existenței categoriilor negative, importul lor este în măsură să invoce magic și complemen- tul lor pozitiv. Ioan Stanomir remarca acest act de magie politică ca o expresie a teoriei maioresciene a formelor fără fond. „Formele fără fond se nasc pe acest sol al mimetis- mului steril, alimentat de credința raționalistă în puterea magică ăs. n.Ă a frazelor de a emancipa națiuni și de a stimula progresul.” Supremația formei asupra
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
G. Ivănescu a vorbit despre "Preocupări filologice în epoca Junimii", iar Alexandru Dima despre "Personalitatea lui Titu Maiorescu". Această a II-a serie a Prelecțiunilor (1974-1989) s-a constituit, în vremuri dificile, într-un "vis al inteligenței libere" (după expresie maioresciană). Între cei care au dat forță, temeinicie și continuitate conferințelor de tip junimist, am menționa doar câteva nume: Constantin Noica, Edgar Papu, Alexandru Paleologu, Liviu Rusu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ioan Alexandru, Mihai Ursachi, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mihai Șora, Gabriel
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
încorporarea sa unui topos destinat prin excelență educației. O instituționalizare care, treptat, avea să diminueze din impactul la publicul larg al intelectualității ieșene. Înțelesul acesta asupra prelecțiunilor ca demers paideic, este posibil fie numai și prin prisma bine știutei generozități maioresciene, asupra căreia, punctual, zăbovește profesorul Liviu Rusu, într-un foarte util studiu introductiv la Criticele lui Maiorescu. Astfel, încă din perioada în care studia la "Theresianum", viitorul critic avea să-și manifeste din plin latura aceasta altruistă: "ajuta pe colegii
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
tuturor junimiștilor: "Respectul pentru adevăr definește activitatea Junimii în toate direcțiile. În numele adevărului se condamnă falsa erudiție, megalomania, exagerările lingvistice, formele fără fond etc. Deviza ei era: adevărul înainte de toate, declară memorialistul, iar Eminescu recunoaște drept principiu fundamental al operei maioresciene naționalitatea în marginile adevărului, sub-scriind el însuși la acest principiu, fiindcă ceea ce-i neadevărat nu devine adevărat prin împrejurarea că-i național"13. După ce constata că poporul român are "ceea ce trebuie unui popor pentru a se dezvolta: impulsul spre viață
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
de natură "terapeutică", un fel de extirpare a neliniștii cotidiene și a grijilor de tot felul prin practicarea unui extraordinar cult al prieteniei, se trece la un registru cu nuanțe paideice, așa cum l-am descris mai sus, cu particularizarea preocupărilor maioresciene pentru educare. Comunicarea cu Celălalt, deși aparent unilaterală, mai însemna ceva: privirea față-către-față, în profundul sens existențial pe care îl dă Levinas acestei expresii, între tot ceea ce avea mai de preț Iașul acelor ani, un pretext pentru intelectualii vremii (mai
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
dat și o definiție critică a poporului român, a moldovenilor în primul rând. Asistăm apoi la discursul lui Kogălniceanu și la alte demersuri, până când s-a simțit nevoia unei limpeziri mai ferme cu privire la realitatea românească. Atunci s-a impus discursul maiorescian. "Asemenea momente aurorale sunt rarisime. Ele au un prestigiu mitic. Tudor Vianu avea dreptate când invoca acel spirit de temeinicie al Junimii, în care critica și construcția mergeau împreună și găseau un climat social disponibil" Să înțelegem că Societatea Juni
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
Nu e numai delăsare și contemplație mioritică, ci, deopotrivă, act critic, iar actul critic stă la baza disocierilor, a opțiunilor, a creației însăși. Mie mi se pare că marele avantaj al intelectualului de veac XIX, care se raporta la Junimea maioresciană, era relaxarea, în sensul bun, lipsa unor orgolii intelectuale de pro-porția celor de azi. Era și un soi de solidaritate străină contemporaneității. Credeți că astăzi ar mai exista condiții de posibilitate pentru întruparea unei asemenea efervescențe a spiritului românesc? Există
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
teoretician literar îi asigură lui P. o fizionomie particulară în epocă. Cele dintâi manifestări critice stau sub semnul junimismului, în general, și al lui Titu Maiorescu, în special. Articolele îndreptate împotriva lui B.P. Hasdeu au drept punct de plecare conceptul maiorescian al adevărului, din această perspectivă P. discutând, cel dintâi la Junimea, probleme de istorie națională, cu o atitudine critică și cutezătoare, nu întotdeauna și cu argumente bine fundamentate. În lupta dusă de Junimea pentru instaurarea unui spirit nou în cercetările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288661_a_289990]