522 matches
-
Nicolae Manolescu În 1863, ca introducere la primul său Anuariu, Titu Maiorescu publică o disertație intitulată „Pentru ce limba latină este chiar în privința educațiunei morale studiul fundamental în gimnaziu”. Este unul din primele texte maioresciene, reeditat o singură dată, în volumul al doilea de Opere de la Editura Minerva din 1984. Puțini i-au acordat atenție. Printre aceștia, E. Lovinescu în monografia din 1940, care îi rezumă astfel ideea principală: „prin studiul clasicismului refacem etapele formației
„Pentru ce limba latină…“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5177_a_6502]
-
Eu însumi m-aș fi putut lăuda și critica mult mai argumentat. Cu alte cuvinte, mi s-a părut că recenziile sufereau de o anumită superficialitate. Și, din nou, m-am alarmat: n-o fi cazul și cu ale mele? Maiorescianul din mine m-a împins să nu dau prea mare importanță faptului, normal fiind ca opiniile criticului și ale scriitorului să fie în mod fatal divergente. Așa că m-am concentrat pe ce îmi spunea opera, lăsând cu totul pe dinafară
De ce nu citesc ce se scrie despre cărțile mele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5377_a_6702]
-
început de carieră, Matei Călinescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Eugen Simion, chiar și subsemnatul, dacă mi se îngăduie autocitarea, emitea cu tot mai mare aplomb judecăți literare privitoare la actualitate, cântărea estetic operele care apăreau, revendicându-se deschis de la tradiția maioresciană și lovinesciană. La România literară, continuatoarea, din 1968 a "Gazetei literare", se întărește echipa de critici prin venirea lui Nicolae Manolescu, a lui Mircea Iorgulescu, a Danei Dumitriu, a lui Laurențiu Ulici. Se constituie astfel o "instanță" care mulți ani
Spiritul critic și „România literară“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6587_a_7912]
-
vede universalul din Eminescu și universaliile din opera sa, acum accentul cade, trist, pe național și pe specific, înțelese în conformitate cu linia partidului... Până și teoria gheristă a „decepționismului", a „prăbușirii elanului revoluționar" al poetului își face loc în peisajul gândirii maiorescianului Vianu (vezi, de pildă, articolul Eminescu, publicat în Limbă și literatură, vol. I/ 1955, p. 298 a ediției de față). Aceste compromisuri nu constituie o surpriză, dar rămân o mereu înnoită dezamăgire. Dincolo de erorile și inconsecvențele ei, ediția realizată de
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
un exemplu interesant care privește concepția literară. Odată apus junimismul, prin anii '90 ai secolului XIX, își face apariția o puternică tendință națională. Ultimii ani ai secolului și primii ai celui de după el abandonează clasicismul (în fond, un antiromantism), „logica" maioresciană în favoarea realismului, naturalismului și a unui neoromantism idealist. Semănătorismul și, în general, țărănismul idilic sunt la modă. În marginea tabloului, se află întâii scriitori premoderni, simboliștii, lirici, urbani și prooccidentali. După Marele Război, lucrurile vor sta exact pe dos. Rolul
„Centrul“ și „marginea“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6430_a_7755]
-
e scris între ghilimele și cred că așa ar fi fost mai potrivit să rămână și în ediția a doua, dat fiind că numele cenaclului condus de Crohmălniceanu (inițial de George Ivașcu) face trimitere, de gradul al doilea, la gruparea maioresciană. Titlul capitolului lui Crohmălniceanu trimite complice la cartea omonimă a lui Gh. Panu, care evocă întîmplări de la Junimea lui Titu Maiorescu. Notă: Vezi și articolul „Mitologii”, de Cosmin Ciotloș, din numărul 31 a.c. al revistei România literară.
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
mentalul colectiv nu mai secretă mituri, acesta fiind simptomul debusolării generale. Dincolo de tema propriu-zisă, deosebirile de opinii fac ca intervievații să poată fi clasificați după două criterii: 1) după cum judecă raportul dintre fondul și formele societății românești (în siajul problemei maioresciene a formelor fără fond); și 2) după încrederea sau mefiența pe care le-o inspiră tranziția. Nu e nevoie de mult fler să constați că de felul cum răspund la prima chestiune depinde și optica pe care o au față de
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
urmări orientările, preferințele publicului, a veghea ca acestea să nu fie canalizate impropriu, ci îndreptate către adevăratele valori, iată țeluri care slujesc interesele culturii naționale”). Repere (1990) conține, în esența sa, patru portrete sintetice, substanțiale, ale unor critici de extracție maioresciană (Pompiliu Constantinescu, care percepe literatura „ca organism”, Șerban Cioculescu, spirit cartezian și caustic, adept al unei critici obiective, Vladimir Streinu, promotor al ideii de unicitate a personalității literare și a creației și Perpessicius, susținător al „centrismului estetic”). În Prefața la
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
Eugen Simion ni se înfățișează în ipostaza de moralist al vieții publice și, mai ales, al celei literare, culminînd cu speculațiile biblice despre confruntările apostolilor cu propriile limite morale. De asemenea, paginile cu substrat pedagogic în care criticul se autodefinește, maiorescian și lovinescian, ca un anxios „mîntuit”, în luptă cu sine, atras de modelele „stabilizatoare” („Sunt un mare neliniștit, Andrei Grigor, nu te lăsa păcălit de atitudinea mea echilibrată, de reacțiile mele tîrzii și mai totdeauna temperate. Ele reprezintă fructul voinței
Editura Timpul mărturisirii by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4528_a_5853]
-
reeditării cărții, la prudente sau defavorabile în generația optzeci (adversar ireductibil, Ion Bogdan Lefter). Cât îi privește pe douămiiști, se remarcă, cel puțin în anumite grupări ideologice radicale, o întoarcere la sociologismul lui Gherea, ceea ce presupune un refuz al esteticului maiorescian și călinescian. Preeminența acordată de criticii generației șaizeci esteticului e corect interpretată (ca politică!) de unii (Alex. Goldiș), dar refuzată (ca evazionism) de alții (C.Rogozanu). Vom trăi și vom vedea.
G.Călinescu și detractorii săi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3313_a_4638]
-
unei continuități în istoria criticii noastre moderne. Se disting trei momente importante, imediat după Primul Război Mondial și până azi, între care legătura este evidentă. Dacă ne-am inspira de ideea lui E. Lovinescu referitoare la generațiile succesive de critici maiorescieni, am putea adăuga la cele trei identificate de el cel puțin încă două, și anume generația 1960 și generația 2000. Legătura esențială constă în caracterul estetic al criticii. Așa au gândit-o, de la E.Lovinescu la G.Călinescu, toți criticii
Colocviul criticii literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3665_a_4990]
-
nu numai o nouă literatură, ci și reevaluarea întregii istorii a literaturii din punct de vedere ideologic și estetic, așa dar un nou canon. Deceniile următoare au reconfirmat canonul fixat în interbelic de cea de a treia generație de critici maiorescieni, în bătălia lor cu critica socială și naționalistă a unor Ibrăileanu și Iorga, debitoare pe jumătate lui Gherea și criticilor antijunimiști de la sfârșitul secolului XIX. Lucru cu atât mai greu de explicat, cu cât Lovinescu, Călinescu, Cioculescu sau Streinu, protagoniștii
Despre canonul literar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3525_a_4850]
-
Nu cred însă că am greșit esențial. De tinerii critici de azi și de mâine depind, cu siguranță, primii pași pe calea unui canon diferit de cel pe care noi l-am moștenit de la criticii celei de a treia generații maioresciene, iar tinerii, de la noi. Rezervele mele nu privesc necesitatea apariției unui nou canon, ci absența deocamdată a unei conștiințe clare a protagoniștilor în privința acestuia. Un tânăr critic mă întreba zilele trecute cu cine pot fi înlocuiți, bunăoară, Arghezi sau Rebreanu
Despre canonul literar by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3525_a_4850]
-
Gabriel Dimisianu Dintre criticii maiorescieni din generația sa, Vladimir Streinu este acela care l-a urmat pe Maiorescu nu numai în plan literar. S-a dedicat, la fel ca Maiorescu, și unor acțiuni politice, neajungând ca el, ce e drept, ministru și prim-ministru, dar
Vladimir Streinu, altă ipostază by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3501_a_4826]
-
operațiune îl va plasa automat în topul interesului public, infinit mai eficace decît decenii de critică obscură și cuminte. Faptul că Maiorescu nu i-a dat la început nici o atenție nu l-a descurajat. Iar pentru opoziția profundă la spiritul maiorescian, ideile socialiste aduse de Gherea în bagaj se potriveau ca o mănușă. Instinctiv și tot pe urmele lui Hasdeu, noul aspirant la glorie intelectuală realizează rapid faptul că România se afla într-o evidentă întîrziere față de Apusul Europei în ceea ce privește lecturile
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
alte tendințe, mai ales în poezie, criticul decide instantaneu că "decadentismul modern nu e altceva decît degenerarea liricei moderne înseși, bătrînețea, decăderea liricei" (Eminescu și curentul eminescian, 1896). Pe eșafodaj teoretic marxist construiește Gherea și imaginea "noii critici": spre deosebire de critica maioresciană, decretată a fi "metafizică", noua critică ar fi o critică "științifică", adică bazată pe științele exacte și, evident, pe ideologia lui Marx, ca îndrumar teoretic general. Primii cititori ai lui Gherea trebuie să fi fost încîntați de noutatea unei asemenea
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
de cultura decis protestatară pe care o degajau textele criticului; interesul general pentru doctrinele politice radicale se dubla în cazul de față cu o curiozitate intelectuală legitimă la un public abia ieșit din aburii romantismului întîrziat. Contrazicerea deschisă a autorității maioresciene nu putea să nu stîrnească simpatie, mai ales în rîndul tinerilor. Astăzi însă, o sută de ani mai tîrziu, vocea lui Gherea sună cu totul altfel: e o premoniție, deocamdată vagă, a terorii marxiste ce urma să vină, a mentalității
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
astrologia, spune Gherea), dincolo de disecarea inutilă a unor sintagme ce i se par criticului contradictorii (precum "emoțiune impersonală", la care Maiorescu ținea în mod deosebit), arsenalul se compunea mai ales din nume proprii, cît mai sonore și mai exotice. Critica maioresciană nu mai era demult la modă în Europa, argumenta Gherea, pentru că între timp critica europeană, în special cea franceză, devenise "eminamente științifică" (Asupra criticei, 1887). Inactualitatea lui Maiorescu ar fi fost dovedită mai ales de lacunele sale de informație; ca să
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
formule ce au făcut epocă. Din păcate, prizonier al unei doctrine înguste, criticul a încercat să o aplice ad litteram, iar efectele au fost uneori lamentabile. Dacă teoria sa estetică ar fi putut reprezenta, în absolut, o contrapondere a celei maioresciene, în privința intuiției literare nu există comparație posibilă cu mentorul Junimii. Criticul a întîmpinat cele mai mari dificultăți în analiza poeziei; nefiind vorbitor nativ de română, el nu a putut sesiza mesajul poetic în toată complexitatea lui; Gherea citește poezia ca
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
Sainte-Beuve, Taine sau Lemaître nu i-au folosit direct în compunerea articolelor, nu e mai puțin adevărat că publicul român a aflat de la Gherea de noile orientări ale criticii europene. Să mai adăugăm că stilul autorului, aflat la antipozii celui maiorescian, n-a stîrnit nici el un entuziasm unanim: e dezlînat, prolix, plin de improprietăți lexicale și de reveniri, redactat într-o sintaxă neîngrijită; abordarea familiară a cititorului, dorința de a instala o falsă complicitate între autor și lector, nu plac
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
de neuitat, între atâtea altele în epocă, pamfletele unui Arghezi, a căror pecete personală n-a fost ștearsă de trecerea anilor. Au existat două derive, prima putând să-i dea de gândit lui Lovinescu atunci când reînvia sensul democratic al operei maioresciene în contextul alunecării unei părți a intelectualității românești spre o extremă dreaptă autoritară. Cealaltă s-a produs, în circumstanțe asemănătoare, un an după publicarea monografiei. E vorba de receptarea critică a propriei Istorii a literaturii române contemporane, versiunea din 1937
Polemică și campanie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3106_a_4431]
-
apreciind că În timpul directoratului lui Al. Tzigara-Samurcaș, revista „Convorbiri literare” pierduse „prețuirea” cititorilor săi și se zbătea În interminabile probleme financiare. Ca urmare, această revistă „nu poate trăi decât dacă-și regăsește echilibrul În respectul pentru formula critică și estetică maioresciană”. Așadar, era nevoie a se reaminti că Titu Maiorescu (1840-1917) a introdus „cultul frumuseții și al marii arte”, „sfințenia formei”, „idealul estetic”; că el este „Întemeietor de critică literară ridicată la treapta de nobilă activitate spirituală”. Drept pentru care se
Destinul unei reviste. In: Editura Destine Literare by Livia Ciupercă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_391]
-
de cunoștințele de literatură franceză pe care le aveți. Dar iată cum stau lucrurile în literatura noastră de după 1800: generațiile coincid aproape perfect cu modificările de paradigmă istorică. 1840, debutul Romantismului cu programul Introducției la „Dacia literară”; 1870, junimismul critic maiorescian; 1900, naționalismul iorghist; 1920, modernismul lovinescian; 1950, realismul socialist, urmat de mica liberalizare care a permis un remake modernist; 1980, postmodernismul; 2000, literatura postcomunistă. Singurele „precipitări” se constată în apariția modernismului lovinescian, când la mijloc este Primul Război Mondial, și
Neuitatul Thibaudet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3261_a_4586]
-
care le face, în afară de mici și, cu cereri de iertare, făcute îndreptări, monografiei despre Maiorescu a lui Lovinescu. Omul este un cercetător literar de meserie. Trebuia să pună la un loc datele de ici, de colo, din viața și opera maioresciană, cu un adaus față de trecut. Spiritul însă în care e scrisă cartea este slab. Critica impresionistă, pentru care toate cărțile și toți oamenii sunt numai stări de suflet ale mânuitorului ei, ține scaun de judecată criticii normative sau teoretice. Poate
Emanoil Bucuța și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4506_a_5831]
-
lui, despre Sfaturi. Le-a prins destul de bine și e un omagiu vrednic. În acelaș[i] timp vin și Antologia filosofică 6 a celor trei filosofi de vreme nouă, doi moldoveni și unul o corcitură franco-ardeleană, precum și Antologia 7 circum - maioresciană a aceluiașșiț Lovinescu. Vrea să se lege de Maiorescu și pace! Să auzim de bine, Emanoil Bucuța * București, 15 iulie 1944 Bade Gheorghe, Mi se pare că nu ne-am mai scris de mult? Dar cel care-ai scris cel
Emanoil Bucuța și contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/4506_a_5831]