396 matches
-
personalității, el are un caracter particular: exprimă ruptura contactului vital cu realitatea și plasarea bolnavului într-o lume stranie, autistă. Din aceste considerente limbajul schizofrenic este din punct de vedere formal, un limbaj discordant, disociat, incoerent și incomprehensibil, bizar sau manierist. Conținutul său este simbolic, dominat de neomorfisme lingvistice care exprimă „conceptele gândirii delirante” a bolnavului, reprezentările și experiențele sale morbide. Uneori tulburarea este atât de profundă, încât limbajul devine total incomprehensibil, constituind veritabile „limbi artificiale” de factură glosolalică sau pseudo-glosolalică
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de aspecte, dintre care cel mai important este limbajul verbal. Referitor la limbaj, remarcăm în cursul observației clinico-psihiatrice următoarele: - vorbire rapidă sau lentă, ezitantă, baraje verbale, voce șoptită sau de intensitate crescută, amenințări și injurii verbale, limbaj moriatic, limbaj afectat, manierist etc.; - vocabular bogat sau sărac, neologisme de factură bizară, utilizarea unor „limbaje artificiale” de factură patologică (glosolalie, pseudo-glosolalie, schizofazie, afazie), stereotipii verbale. h) Investigarea sferei instinctive ne poate pune în evidență tulburări din cele mai diferite din sfera instinctelor, tendințelor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vorbirii: coprolalia, ticurile verbale, aritmomania la obsesivi. c) Modificări calitative și de utilizare ale limbajului, cum ar fi: - tulburările de limbaj din sindromul Ganser, schizofrenie sau isterie, - limbajul eliptic cu lacune sintactice sau stilul telegrafic, uneori enigmatic, - limbajul afectat sau manierist ca ton, utilizarea perfrazelor, prețiozitate, formule cântate, din cursul schizofreniei, - limbajul pueril din demențe, - stereotipiile verbale și perseverarea din cursul melancoliei sau schizofreniei, - neoformațiile verbale (neologisme, schizofazie, glosolalie) întâlnite la bolnavii schizofrenici. Făcând o sinteza a aspectelor psihopatologice ale limbajului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a) Disociația intrapsihică, ce constă în pierderea armoniei și a continuității oricărei activități psihice în toate domeniile (gândire, limbaj, afectivitate, voință, tendințe, comportament) și care se manifestă prin următoarele: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau explozivă, stereotipă sau automată, ludică, manieristă, teatrală etc. - pasivitate, sugestibilitate și mimetism, - dedublarea personalității. b) Disocierea între Eul bolnavului și lumea externă se caracterizează, în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea și polarizarea exclusivă a bolnavului pe viața sa interioară, realizând forma de existență
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în lume, cu chinurile și plăcerile ei: „Cam ce să mă mai doară ca să pot / rosti apocaliptic - ca profeții / că voi rămâne-același sacerdot / slujind mereu prin grajdurile vieții”. P. se dovedește un poet cantabil, performant, conservatorist în temă și ingenios manierist în formă: „M-am îmbrăcat în cântec mai târziu / am așteptat să mi se-nchege chipul / la fel de-nalt cât pot de scund să fiu, / la fel să-mi știu granitul și nisipul”. SCRIERI: Patima muntelui, București, 1978; Lumile
PRICOP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289018_a_290347]
-
creație iremediabil caduce (modernism „metafizic”, autenticism, orfism, minimalism, mizerabilism patetic, „nou realism”, angajare etică și socială etc.) -, stârnește iritare și reacții de ripostă. Unii dintre cei vizați contraatacă, contestându-le optzeciștilor valoarea, învinuindu-i de a fi livrești, inautentici - confecționeri manieriști, plăsmuitori de „universuri de carton” - și evazioniști, demisionari de la angajarea existențială (din nou valorizată, mai ales în rândul foarte tinerilor scriitori), și, în focul polemicii, procedează fie la contestarea p., fie la redefiniri pro domo, uneori fanteziste și discutabile. Repere
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
a literei, a cuvântului, un întreg ciclu din primul său volum fiind dedicat alfabetului. În culegerile recente, Lumina absentă (2000) și Ceremonia ruinelor (2003), tema morții devine dominantă. Eseurile publicate de M. în reviste vizează mai ales poeți din familia manieriștilor fanteziști, iar micromonografia Leonid Dimov (2000), scrisă în colaborare cu Traian Ștef, oferă un util dosar critic. SCRIERI: Scrisori din Muzeul pendulelor, București, 1982; Biblioteca de os, Cluj-Napoca, 1991; Pietrele Nimicului, Cluj-Napoca, 1995; Ramele Nordului, Cluj-Napoca, 1998; Leonid Dimov (în
MURESAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
căutate corespondențele secrete dintre fenomene, stările difuze ale sufletului, imponderabile, ajungându-se progresiv, în Versul liber și mai târziu în Tristele, până la înțelegerea poemului ca o tensiune sintactică. Câteva „laude”, de exemplu, adresate tomatei, mărului sau lacrimilor sunt poeme aproape manieriste. Obiectele își pierd contururile propriu-zise, pulverizate într-o rețea de metafore de o mare frumusețe. Fântânile, oglinzile, statuile apar ca spații ale contemplării, miracole ale universului interiorizat. Și totuși, P. nu și-a trădat structura sa de frondeur. În anii
PARASCHIVESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
și sentimentalul, perspectiva modernistă și dulceața atitudinii nostalgice întoarse asupra vechimii rurale aducând versul la o formă ce asociază sensibilitatea solemnă și viziunea suprareală. Un text, Scurtă istorie, din volumul Celălalt (1985), este artă poetică și program, cât și parabolă manieristă despre alteritatea masculină, care în scriitura poetei se vădește într-un joc al contrariilor, ce se substituie până la confuzia reciprocă. Poemul dă seama și de metaforele tensiunilor ascunse în firea autoarei: „mi-am dictat / la masă scria un bărbat / îmi
PETRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288794_a_290123]
-
delir obsesiv și muzical - „mistică înfiorare”, rugăciune, murmur, strigăt de spaimă. Ciclurile de poeme sunt construcții polifonice, cu laitmotive ce aduc la suprafață dureri ascunse. Emoția intelectualizată, senzațiile rafinate deșteptate de arte intră prin P. în poezie în stilizări când manieriste, când încărcate de o grație naivă. Imagini picturale și sonore se înlănțuie în asociații de simboluri cu sensuri polivalente, al căror ultim mister poetul pare a-l proteja. Sugestia muzicală, simbolul întrețin tonul surdinizat, atmosfera vaporoasă, dar și obscura ambivalență
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
podoabelor sau a pretenției stilistice, denunțând orice emfază auctorială. În fine, poemele din Game (2002) fac parte dintr-o culegere la care P. se referă adesea (work in progress) în romanul său, ca fiind anterioară volumelor editate. Sunt aici exerciții manieriste bazate pe succesiunea gradată a notelor din gamele muzicale, unde fiecare notă este prima silabă a primului cuvânt din cele opt versuri, fiecare vers fiind clădit pe un picior metric invariant ș.a.m.d. SCRIERI: Aide-mémoire, postfață Nicolae Manolescu, București
PISCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288826_a_290155]
-
devenit complice cu ea”. P. este foarte priceput în a pune gândul său tăios, ireconciliabil, în asemenea formule memorabile. Moraliștii sunt de regulă corupți de ambiguitățile limbajului. Răsfățul în paradox îi face inofensivi. Orice moralist este, în ultimă instanță, un manierist. P. apără și el ambiguitatea și se socotește chiar un spirit manierist, dar gândește manierismul ca un exercițiu necesar de igienă artistică, iar ambiguitatea ca o posibilitate a spiritului de a îmbogăți obiectul analizei. Cărțile proprii îl dezmint, totuși. Ele
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
său tăios, ireconciliabil, în asemenea formule memorabile. Moraliștii sunt de regulă corupți de ambiguitățile limbajului. Răsfățul în paradox îi face inofensivi. Orice moralist este, în ultimă instanță, un manierist. P. apără și el ambiguitatea și se socotește chiar un spirit manierist, dar gândește manierismul ca un exercițiu necesar de igienă artistică, iar ambiguitatea ca o posibilitate a spiritului de a îmbogăți obiectul analizei. Cărțile proprii îl dezmint, totuși. Ele arată un spirit angajat, hotărât să moară pentru ideea morală, orgolios la
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
de obscurizare e atins de ciclurile Exerciții de tăcere (1917-1954) și Geluituri (1946), apărute fragmentar în antologia Ani (1973), drastic redusă prin intervenția cenzurii - potrivit mărturiei lui Dinu Pillat, alcătuitorul ediției. Ultima fază a liricii lui N., înscrisă în eonul manierist așa cum îl înțelege un teoretician ca Gustav-René Hocke, propune o epură a spiritului într-o subtilă construcție de esențe ideale, replică la lumile „poliedrale” ale lui Ion Barbu. Această dimensiune a operei va fi cunoscută și înțeleasă numai în parte
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
shakespearizant. Ceea ce distinge trilogia istorică alcătuită din Veac de iarnă, Vlad Anonimul și Săgetătorul, publicată în volumul Dramele puterii (1968), este excelența scriiturii. Chiar pândit pe alocuri de riscul de a cădea în virtuozitate calofilă, stilul imprimă, cu unele grații manieriste, o tușă deosebită unor scrieri în care o sensibilitate cu cifru complicat e strunită printr-o, patetică uneori, voință de echilibru. Formula pieselor nici nu putea fi alta: „pretexte istorice”. „Dramele puterii” sunt, în adâncul lor, drame ale existenței, ipostaze
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
atitudini, frecvent și în tematica și recuzita poemelor, rămâne în fond un clasicizant, desigur în cadrele modernismului. Adesea e deliberat desuet, prin arborarea, după cum remarca Gheorghe Grigurcu, a unui „limbaj defunct” și a unor „sentimentalități tocite din epoca Cerna - Iosif”. Manierist, el cultivă cu minimă autoironie implicită o anumită prețiozitate, deși se arată uneori „mai «bacovian» cu mult decât Bacovia, mai plebeu în limbaj decât Stelaru” (Dumitru Micu). E foarte iscusit într-ale prozodiei, recurgând nu o dată, macedonskian sau în emulație
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
deși par „desuete” - câteva pasteluri meditativ-nostalgice sau câteva schițe bucolice ori sentimental-peisagiste, precum Reverie. Discursive, explicite, cu sintaxă corectă, clară și rafinat elaborată, poemele nu reprezintă o „rebeliune” ori un act de frondă în ambianța epocii, în care P. - un manierist și un minor, însă un minor profund - e o figură secundară, chiar dacă inconfundabilă. Asemănări multiple sunt depistabile în opera lui, fie cu predecesori (Tudor Arghezi, Al. A. Philippide), fie cu contemporani (Leonid Dimov, Emil Brumaru, Tudor George ș.a.). Nu e
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul, „poveste poetică” - 1896). Ca și
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
preferința pentru funebru și macabru, căutarea de noi orizonturi și călătoria (corabia, pelerinul, drumul, gările), geografia exotică (cu o toponimie sonoră și extravagantă), nestematele, parfumurile rare și florile luxuriante etc. Toate acestea întăresc aerul de artificiu și decor, de scenerie manieristă. Acuzat de „lirism comun” (Paul Zarifopol) sau de a fi un simplu „versificator” (Tudor Arghezi), M. face voit poezie decorativă, plină de „fantezie ingenuă, pitoresc și improvizație” (Perpessicius), în care filonul nostalgic are o vibrație autentică, iar sinceritatea nu e
MINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288163_a_289492]
-
ori, sursa acestei rătăciri este un simplu complex de inferioritate, probat de trista împrejurare că în cultura română modernă mințile cele mai alese s-au ținut, cu scepticism, departe de izvoarele teologiei. Adesea, cercurile de elită au cultivat un dispreț manierist la adresa discursului Bisericii. Spunem discurs pentru că niciodată „cărturarii” n-au reușit să critice mai mult decât predica uneori ascuțită și curajoasă, dar adeseori senilă și obedientă, a „popimii”. La fel ca în lumea protestantă, universul simbolic și sacramental al liturghiei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de pagini, profesând critica normativă și de serviciu, au impus și maturizat RS, Înrolând scriitorii Într-un „front larg și combativ” al „metodei metodelor”: realismul socialist. Deși RS a dezavuat P, acesta n-a dispărut ca obsesii și mentalitate. RS manierist și lozincard poate fi asimilat P. Dar În vremea atotputerniciei RS, Împotriva operelor de acest gen s-a exercitat o permanentă critică. Căci adevăratele opere realist-socialiste trebuiau să fie: partinice, tendențioase, politizate, cu foarte mult potențial combativ și revoluționar, cu
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în film, fiind distins cu Premiul de Stat. Pe scenă, e o apariție inconfundabilă. Fără să denatureze personajele, el le împrumută întotdeauna o intensitate a trăirii la limita calcinării. Hieratic în gest și vorbă, fără teamă de a trece drept manierist, creează în juru-i un spațiu singular de aristocrație intelectuală, de poezie dureroasă. Apogeul carierei actoricești coincide cu redescoperirea scrierilor sale literare, care sunt reeditate - Poezii (1966), Trântorul (1967) -, nu însă fără remanieri uneori substanțiale. Chiar în aceste condiții, cele două
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
nu și-l poate prinde nicăieri” (Elegii solare, I). Poetul caută forme grafice aparte de scriere a versurilor, după un tipic oarecum insolit, cu spațializări între cuvinte, cu așezarea în trepte a acestora, totul înscris într-un soi de caligrafie manieristă. Practică, de asemenea, poemul în proză, ca în Nocturnalia, o carte ce dobândește, în discursul poetic, accente care duc spre fantastic, cu viziuni baroce ale unei lumi aflate într-un continuu proces de coagulare. Volumul Dragonul spre ziuă (1988) dezvoltă
BULAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285926_a_287255]
-
un anotimp fierbinte Și noi ne-am smuls atunci din cuie De-a pururea ținea-vom minte. A doua poezie a lui Baconsky, Rutină, reprodusă în paginile anterioare, duce amărăciunea și blazarea și mai departe, conturând imaginea unui lirism epigonic, manierist, cu adrese mai generale dar și foarte exacte - dacă nu mă-nșel; căci să comparăm întregul context al poeziei, dar mai ales această strofă din poezia baconskyană: Noapte. Biata lună s-a deprins Ca o oaie blând să pască cetini
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
a virtuozității verbale, prilej de combinații frapante și de acumulări imagistice din sfera demonicului. Superioare acestor poezii, care, fatal, întâlnesc concurența prestigioasă a lui Tudor Arghezi și Ion Barbu, sunt creațiile cu aspect baladesc sau descriptiv. Cu Vămile văzduhului, dominanta manieristă se etalează deplin. Poezia stă acum sub semnul căutării cuvântului prin care himericul devine tangibil. Aluziv și încifrat la suprafață, de ecou expresionist, distilat, discursul liric trezește, prin vibrația lui de profunzime, rezonanțe grave. În Donna Sixtina, fidel propriei înzestrări
ALEXANDRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]