348 matches
-
în mare măsură, însă lipsite de un gram de umor, succesiunea aptă pentru scenă a evenimentelor explică suficient interesul oamenilor de teatru pentru acest text. Dar și aici s-ar fi simțit nevoia unei surdine puse demonstrației exagerate și unui maniheism care îngrădește vizibil posibilele deschideri și semnificații. SCRIERI: Revolte și răstigniri, București, 1920; Sonata umbrelor, București, 1921; Schattensymphonie, tr. Max Hochdorf, Potsdam, 1922; Clopote peste adâncuri, București, 1927. Repere bibliografice: I.C. [Ion Călugăru], „Revolte și răstigniri”, SBR, 1920, 2; Șerban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
adormite sau moarte. Dacă lexicografii secolului trecut făceau dintr-o perioadă precisă a istoriei o situație exemplară a Terorii, este puțin probabil ca astăzi ei să fie urmați de către specialiștii unei sociologii politice anume. Deoarece aici începe să se manifeste maniheismul naiv, schimbător în deciziile sale, dar întotdeauna hotărîtor, constituind baza mai multor filosofii ale istoriei. Pretutindeni, terorismul a apărut dincolo de confruntarea armatelor, pentru ca, în spatele cortegiului învingătorilor, locuitorii cetății să fie aduși la stadiul de sclavi, abandonați pe ruine, trecuți prin
by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
preluat din familie sau din lecturarea necritica a panseurilor comuniștilor din toate țările, uniți în nevoia lectorilor de a se lasă capturați de o ideologie ce le promite o lumea fără durere, întristare și suspin. Este lesne de constatat că maniheismul specific disputelor politice de la noi este prezent și în domeniul științific și cultural - deci, și în cercetarea comunismului. Astfel, după căderea regimului comunist, s-au produs replieri, unii vectori de opinie erijându-se în unici judecători ai comunismului. Marginalizații de
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
dintre acestea - specifică basmului și, în general, narațiunilor inițiatice - este axa BINE vs. RĂU, care explică atât polarizarea personajelor, cât și natura conflictului. Un merit artistic semnificativ al lui Sadoveanu este, însă, de a nu-și limita romanul la un maniheism facil. În Creanga de aur, coordonata etică amintită se intersectează cu o alta, de ordin cognitiv, pe care am putea-o denumi axa CONȘTIENT vs. INCONȘTIENT (sau, în alți termeni, SPIRITUAL vs. MATERIAL). Din modul în care un fenomen sau
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a viziunii: „E că-ntrevăd în comunism, curând,/ Măiastra pasăre de aur săgetând” (Pasărea măiastră), ici, colo întretăiată de umbra neagră a unui presentiment privind propriul sfârșit. Manifestări propagandistice ajung să compromită și prozele, schițe și nuvele viciate de un maniheism ireductibil (Mâinile și Cei șapte, 1949, Întrunirea, 1963, O zi de august, 1965). De o parte, (răii, „boierii”, „burtă-verzii”), apariții definitiv respingătoare, de cealaltă - eroii pozitivi: muncitorii, țăranii, rusul, firește, cu harul lui dintotdeauna de binefăcător. Mai puțin încorsetat în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
retrospectivă» nu ar fi potrivită decât pentru literatură anilor ’50. La polul opus, Eugen Simion, baricadat Îndărătul reputației sale de apărător al «autonomiei esteticului» Înainte de 1989, refuză astăzi orice analiză a raporturilor dintre literatura și politică. Luminița Marcu respinge atât maniheismul lui Negrici, pentru care totul devine retrospectiv imoralitate și manipulare, precum și conservatorismul olimpian al lui Eugen Simion, care Întuneca o istorie și așa dificil de Înțeles pentru tinerii cititori. Ea vede În această exemplul perfect al unei critici literare care
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
compune o genealogie fictivă care conduce la o serie de familii domnitoare și la ascendențe bizantine. Numele cu rezonanță grecească îi furnizează romancierului vibrația peiorativă a alogenului versatil, față de care numele neaoșilor comuniști face un contrast elocvent (Păltânea, Cocorea etc.). Maniheismul doctrinei comuniste este evident, opțiunea te plasează fie de partea făpturilor demonice, burghezia și admiratorii ei, fie de partea agenților binelui, comuniștii, cale de mijloc nu există. Eugen Barbu va transfera această viziune maniheică personajului său, care se disociază în
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
importante opere - fie acestea literare, filosofice sau de altă natură - trebuie pur și simplu să se tacă. Postcomunismul și raportarea integratoare: Adrian Marino, un caz de marginalitate ideologică 29 În mod structural, societatea românească pare să fie dominată de un maniheism ce înlătură posibilitatea nuanțărilor, mai cu seamă atunci când în discuție se află "opțiunile fundamentale". Realizând o "anatomie a răului politic" din societatea românească, filosoful Adrian-Paul Iliescu sugerează că maniheismul poate fi interpretat ca o marcă a modernității noastre, una care
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
În mod structural, societatea românească pare să fie dominată de un maniheism ce înlătură posibilitatea nuanțărilor, mai cu seamă atunci când în discuție se află "opțiunile fundamentale". Realizând o "anatomie a răului politic" din societatea românească, filosoful Adrian-Paul Iliescu sugerează că maniheismul poate fi interpretat ca o marcă a modernității noastre, una care a influențat atât lumea intelectuală, cât și spațiul public și politic 30. În timp, acesta a conturat un tip specific de discurs, în cadrul căruia s-au afirmat sentințele lipsite
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
occidental. Disputele dintre naționaliști și occidentaliști au avut nenumărate ecouri, atât în lumea intelectuală, cât și în cea politică, cunoscând diferite variante: de la aceea a poziționării sămănătoriștilor prin opoziție față de europeniști și până la aceea a situării protocronitilor împotriva sincroniștilor. Ecourile maniheismului intelectual și politic nu au dispărut nici astăzi, iar de-a lungul timpului ele au cunoscut și variațiuni extreme, de la aceea legionară la cea național-comunistă. La fel cum legionarii, care au avut propriii lor propagandiști intelectuali - de la pseudofilosoful Nae Ionescu
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
care și-a asumat un rol propagandistic a identificat "dușmanul" la nivelul intelectualității antecomuniste, care trebuia fie de-a dreptul "epurată", fie convertită prin "reeducare". În mod doar aparent paradoxal, dat fiind caracterul său structural în cazul societății moderne românești, maniheismul operează și în postcomunism, de-a lungul unui proces de democratizare ce întâmpină, și astăzi, suficiente obstacole. În acest cadru, intelectualii reprezentativi ai postcomunismului românesc și-au asumat statutul de "judecători ai tuturor lucrurilor" și, proiectând o "luptă" pe tipare
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
o reconectare simbolică a prezentului la trecut, de natură să purifice societatea de răul comunist 32. Este, desigur, de supus dezbaterii dacă a plonja în tribalismul politico-intelectual al interbelicului reprezintă o soluție pentru a șterge amintirea tribalismului comunist. Adoptarea unui maniheism pe dos trimite spre aceeași imagine ideologică a unei "credințe purificatoare", surprinsă expresiv, sub formă de constatare, de Adrian- Paul Iliescu: "Așa cum până în 1989 s-a făcut totul pentru a ne face prizonierii adevărului unic de stânga, inepția monumentală a
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să fii nepărat de dreapta. Trăim, așadar, într-un regim de pseudo-libertate, în care teoretic fiecare poate opta cum vrea, dar în care practic opțiunea de dreapta este respectată, în timp ce opțiunea opusă este ridiculizată, depreciată și suspectată"33. "Demonizarea" proprie maniheismului structural al societății românești este, așadar, instrumentul ideologic ce pare să fi traversat ultimul secol, indiferent de natura regimului, fiind practicată nu doar de oamenii politici, ci și de reprezentanții succesivi ai elitei intelectuale. Într-un astfel de context al
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
este întoarcerea la iluminismul românesc de factură pașoptistă și recuperarea acestuia în beneficiul unui viitor european ce se poate revendica de la o tradiție a gândirii politice românești. Aici e punctul din care poate pleca, susține cărturarul, încercarea de depășire a maniheismului, cu atât mai mult în condițiile în care "(...) în România, revoluția de la 1848 nu e terminată nici astăzi"34. Voi reveni, însă, asupra acestui aspect în cele ce urmează. Deocamdată, cred că este important să înțelegem că, atunci când promovează depășirea
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
cu atât mai mult în condițiile în care "(...) în România, revoluția de la 1848 nu e terminată nici astăzi"34. Voi reveni, însă, asupra acestui aspect în cele ce urmează. Deocamdată, cred că este important să înțelegem că, atunci când promovează depășirea maniheismului, Adrian Marino este perfect conștient de faptul că se situează, cumva, pe o poziție "marginală", prin raportare la tendințele observabile ale lumii politice și culturale românești. Reflecțiile sale, de regăsit atât în lucrările de teorie literară, cât și în cele
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de regăsit atât în lucrările de teorie literară, cât și în cele adresate publicului larg (sub forma interviurilor sau în aceea a memorialisticii, ca și în cea a publicisticii), promit să nu convină într-un spațiu intelectual "formatat" în spiritul maniheismului. Se adaugă acestei stări de fapt identitatea intelectual-politică a lui Marino, despre care am pomenit deja, aceea de "ideolog". Ceea ce aș numi "marginalitatea ideologului" într-o societate a etichetărilor și etichetelor lipsite de nuanțe se dovedește a fi, practic, un
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
pentru soluția cea mai grea: a fi simultan european (universal) și român (idiomatic)"36. Iată, așadar, o formă de "ninism" care mediază între alternativele "nici, nici" și care reușește, cel puțin în plan normativ, depășirea exclusivismului ca notă esențială a maniheismului structural al spațiului intelectual și politic românesc. Că această situare incomodă, cumva "între scaune", nu poate fi decât apanajul unui adept al libertății de gândire și de acțiune devine limpede în momentul în care revenim la ideea marginalității ideologului, fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
care ne lipsește, așa cum ne lipsește, după definitivarea dificilului traseu al integrării euro-atlantice, un nou veritabil "proiect de țară". Din nefericire, nu doar condiția intelectuală a lui Adrian Marino, aceea de ideolog al unui liberalism specific, care să depășească tarele maniheismului, a fost proiectată nejustificat într-o zonă a "marginalului"; la rândul lor, ideile raționalist-critice care pot să configureze o astfel de dezbatere, din care să rezulte articularea unui atare proiect, au fost și ele marginalizate. Tocmai din acest motiv, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
excesivă, predominarea intereselor personale asupra celor ale comunității locale etc.). Lipsa unui proiect național coerent de organizare administrativ-teritorială a României (bazat pe principii pragmatice, care să solidarizeze întreaga clasă politică și elita intelectuală) este o altă trăsătură a acestui sistem. Maniheismul politic, personalizarea actului reformator, interesele personale ale politicienilor și slaba capacitate de reacție a cetățenilor au sabotat neîntrerupt orice posibilitate de conturare a unui proiect solid de reformare administrativ-teritorială a României în toată istoria sa și a lăsat teren liber
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
cu toate că în minimonografiile incluse în istorie face caz "literar" de intimitatea altora) în fond, ghicim o nerostită nemulțumire cu privire la propria viață. Cum confiscarea criticului de către puterea comunistă a devenit un subiect fierbinte al anilor postdecembriști, autoarea propune o ieșire din maniheismul simplist de tipul intelectual vândut-intelectual victimă. Autoficțiunile călinesciene nu coincid obligatoriu cu realitatea biografică, iar Elvira Sorohan alege un astfel de moto precaut al criticului foarte conștient de cele două biografii ale sale una a operei, cealaltă a omului. Toți
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și eu Într-o perioadă - nu stă În picioare nici măcar pentru ’91-’92, și În nici un caz pentru 2004. Neocomunismul Înseamnă că urmărești ceva, că există o utopie care Îți inspiră ideile - or, În cazul nostru, este vorba de un maniheism clar, de o Împărțire: nu În bine și rău, ci În ai noștri și ai voștri. Este acel gen de gândire care vine din leninism, de perpetuare a suspiciunii și conspirativității. În ultimă instanță, leninismul este o formă supremă a
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
ea se face trecerea dintr-o lume reală în lumea fantastică, mai credibilă datorită primeia și, în fine, identificarea cititorului cu personajele (alter-ego-ul fiind mai apropiat de publicul țintă al narațiunii, adică de adolescenți și de clasa de mijloc).764 Maniheismul este cea de-a treia trăsătură a codului super-eroic: cei buni înving întotdeauna, însă doar provizoriu (și nu doar din rațiuni narative, pentru a putea duce mai departe nesfârșitele serii desenate). Răul (sub multele sale forme, de la super-ticăloși, îndeplinind funcția
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
900, "Cu sudoarea frunții"901, "Soție, mamă: o misiune sau o profesie?"902 vorbesc prin ele însele ("vorbesc" fără a spune ceva) și chiar dacă par incredibile, au fost parte a fluxului continuu al avalanșei ideologice. Poate chiar mai ilustrative pentru maniheismul caricatural oficial sunt seriile de perechi de desene care apăreau în diverse reviste în rubrica "Așa Nu, așa Da", în care pe o coloană se aflau ilustrații prezentând acțiuni blamabile, iar pe cealaltă opusul lăudabil al acestora (de exemplu un
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
într‑o întrupare integrală a diavolului nu numai că relativizează întruparea lui Dumnezeu, ci o și devalorizează, făcând din adversarul acestuia un principiu divin autonom. O lectură atentă a fragmentului din capitolul 14 înlătură o asemenea concepție ultraradicală, vecină cu maniheismul. Anticristul nu este decât o „parte” a „corpului diavolului”, un „organ” al său, fără a se identifica integral cu acesta. Cu toate acestea, chiar și în versiunea unui „radicalism moderat”, credința rămâne, după cum am văzut, relativ inedită în sânul tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Toulouse. Pentru cathari (sau albigenzi), idealul de sărăcie este dublat de un refuz al oricărei taine și al autorității Bisericii de la Roma. Ei pun, mai ales, sub semnul întrebării ideea unui Dumnezeu unic și cred înnodînd cumva cu tradiția maniheismului oriental în existența unei lupte permanente între principiul binelui și divinitatea răului. Toleranța lui Raymond VI le va permite să-și organizeze, în Lauragais, o adevărată Biserică, cu șase episcopate și comunități conduse de elita "perfecților" susținuți de aristocrația locală
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]