1,059 matches
-
de mare, încât am zâmbit aproape fără să vreau. Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și curățenia, apoi pantalonii reiați maro, brusc cumplit de mudari și ghetele sport tot maro, din nou de o curățenie exemplară, ce nu se potriveau însă de vreun fel cu restul echipamentului de scriitor, toate acestea îmi lăsară plăcuta senzație că mă aflu lângă un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și curățenia, apoi pantalonii reiați maro, brusc cumplit de mudari și ghetele sport tot maro, din nou de o curățenie exemplară, ce nu se potriveau însă de vreun fel cu restul echipamentului de scriitor, toate acestea îmi lăsară plăcuta senzație că mă aflu lângă un om complet dezinteresat de convențiile sociale. În fapt, nici unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să fie sufletul sălii, deși o oarecare neîncredere mai plana încă asupra mea, pentru că nu înțelegeam dacă un suflet al sălii poate fi îmbrăcat cu totul și cu totul în straie maro. În fine, privirea-i plină de umor, evident, maro, cu care mă cerceta la rândul său în amănunt, așa cum rareori văzusem pe cineva făcând, mă convinse de faptul că era un tip deosebit de inteligent, ceea ce mă bucură nespus, alungându-mi totodată orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am spus că Euripide e nebun, șopti el precaut, aplecându-se spre urechea mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta adunare. Eu... - Liniște acolo, Maro, începe cenaclul, urlă John Euripide, văzând cu nemulțumire că șușoteala noastră nu contenea. Tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care stătea înainte să vin lângă el, numai că acum avea o figură atât de comică și se strâmba atât de caraghios la Euripide, încât am pufnit în râs. Râdeam amândoi de nebuni și îmi era din ce în ce mai clar că acest Maro este un tip pe cinste. - Așaa... m-hm, făcu Euripide dregându-și glasul și scotocind printr-un morman de hârtii aflate în fața sa. Să trecem la treabă... Dragi locuitori ai iubitului nostru oraș... deschid lucrările cenaclului cu numărul 35 al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-l opresc totuși, atingându-i mâna. M-a privit trist. Știam amândoi. - Haideți, să mergem mai departe, vă rog... continuă Euripide părintește, zâmbind jenat către cei prezenți. Nu luați în seamă... - Ți-am spus că e nebun... șopti din nou Maro către mine. Treptat, murmurul din sală începu să scadă, iar liniștea se așternu deplină peste acest moment furtunos oferit de Bobby Giordano, un personaj pe care cu siguranță n-aveam să-l uit multă vreme. Programul cenaclului continua cu următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privire, din care dispăruse brusc până și ocheada aruncată întâmplător și ritmic spre tavan. - Nimeni? se miră Euripide. Ei, haideți, nu se poate, doar adineauri i-ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta căzu exact ca o nicovală asupra mustăciosului Maro. Amândoi făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul pe care l-ai auzit. Experiența dumitale îi va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
tânăra prozatoare pe care încercați să ne-o băgați pe gât, nu are nimic de spus, iar textul mizerabil pe care l-am auzit nu face decât să confirme ceea ce spun. - Aoooleu, aoooleu, începu să plângă Euripide exasperat, măi domnule Maro, dar dumneata chiar ești ceva de speriat, pe cuvântul meu. Dumitale chiar nu îți place nimic? Nici chiar când este vorba de un text despre care până și-un analfabet și-ar da seama că rescrie regulile literaturii? - Rescrie regulile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
prea... of, Doamne, am izbucnit eu în cele din urmă, oftând de supărare, bun nu e, de ce să mint! Iată că ceea ce pățise Maro se repeta acum și mi se întâmpla chiar mie, cu singura diferență că eu nu eram Maro. - Da’ tu cine mă-ta te crezi, Luca Dinulescu? a căzut următoarea întrebare a tinerei și îmi dau cuvântul că aproape imediat am simțit o durere cumplită în moalele capului, ca și cum cineva m-ar fi lovit extrem de puternic în acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai văzusem, așteptând să-l lovească cineva. Dar nu era nimic care să poată fi văzut. Cu o sticlire inimaginabilă și cu imensa mustață fluturând, el adulmeca ceva, parcă presimțind iminența unei grozăvii fără seamăn. Avea o intuiție formidabilă acest Maro și cred că fără sprijinul său aș fi clacat demult, în asemenea măsură mă slăbise atacul Aurorei Sticlaru. - Nu vă faceți iluzii, domnule, textul este absolut lipsit de valoare, spuse prietenul meu întorcându-se către John Euripide, în vreme ce mă ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
până nu de mult constituise singura mea pricină de îngrijorare. Am înșfăcat-o totuși, deși pot spune că eram atât de supărat, încât nici nu mai știu ce anume m-a împiedicat să nu o părăsesc pe dată. Cu bravul Maro trâgându-mă după el hotărât și mândru, am trecut de masa la care tronau Euripide și Aurora, intrând apoi pe culoarul strâmt format între cele două rânduri de scaune, ce ducea înspre ușă. Deși nu mergeam deloc încet, cutremurătoarele priviri înghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
obținute și din rădăcini, frunze, flori (culori vegetale) și nuanțe din aceste culori și din altele modele aplicate cu acul. Un alt motiv care intervine în câmpul țesut al covorului este pomul vieții (bucovinenii cunoșteau bradul), stilizat, realizat în culorile maro și verde, motiv care este general în arealul românesc. Covoarele se puneau pe pereți, în cuie, scoarțele, lăicerele se foloseau pentru acoperit patul, la fel macaturile. Unele obiecte, considerate de preț, se țineau în lăzi - lăzile de zestre - unele sculptate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Die Letze Instanz, la capătul lui Klosterstrasse de la vechiul zid al orașului, era un bar frecventat de polițiștii de la Alex și de oficialii de la Curtea de ultimă instanță din apropiere, de unde și numele locului. Înăuntru erau numai pereți cu lambriuri maro închis și pardoseală din piatră. Lângă bar, cu marea sa pompă pentru dozarea berii, făcută din ceramică galbenă, în vârful căreia stătea figurina unui soldat din secolul XVII, se afla un scaun încăpător făcut din plăci de faianță verde, maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
maro închis și pardoseală din piatră. Lângă bar, cu marea sa pompă pentru dozarea berii, făcută din ceramică galbenă, în vârful căreia stătea figurina unui soldat din secolul XVII, se afla un scaun încăpător făcut din plăci de faianță verde, maro și galbenă, cu figuri și capete turnate în relief. Oferea priveliștea unui tron foarte rece și neconfortabil, iar pe el era așezat proprietarul barului, Warnstorff, un bărbat cu tenul palid, brunet, îmbrăcat într-o cămașă fără guler și purtând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu aerul ei de puștoaică râzgâiată și sexy. În haine civile ar fi putut să treacă drept o fată de 20 de ani, dar, cu cele două codițe ale ei, îmbrăcată cu fusta lungă bleumarin, cămașa albă, jacheta din piele maro a BdM - Liga Fetelor Germane - și încălțată cu ghetele solide, am bănuit că nu avea mai mult de 16 ani. — O să mă uit să văd ce pot găsi, i-am zis pe jumătate amuzat de atitudinea ei de persoană adultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și s-a cărat. — Cum arăta? — Purta uniformă. — Ce fel de uniformă? Poți să fii un pic mai exactă? Ea ridică din umeri: — Da’ cine-oi fi eu, Hermann Göring? Rahat, nu știu ce fel de uniformă era. — Păi, era verde, neagră, maro sau cum? Haide, fato, gândește-te. E important. Trase cu furie din țigară și scutură din cap enervată: — O uniformă veche, ca alea pe care le purtau pe vremuri. — Vrei să zici ca un veteran de război? — Da, ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vârful părului, lăsându-și văduva tânără într-un confortabil apartament de șase camere de pe Lepsius Strasse. Aflat la ultimul etaj al unei clădiri cu patru niveluri, apartamentul avea un balcon mare din fier forjat în fața unui glasvand mic, vopsit în maro, și nu unul, ci trei luminatoare pe tavanul din salon. Era un loc spațios, aerisit, mobilat și decorat cu gust, mirosind puternic a cafea proaspătă, pe care tocmai o făcea. — Îmi pare rău că trebuie să vă fac să treceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
vizavi de o florărie mare, de unde vizitatorii care mergeau la spital își puteau cumpăra florile. Era ceva care îți amintea de Omul-de-Turtă-Dulce în înfățișarea ciudată a casei la care ne invitase Rahn. Zidăria subsolului și a parterului era vopsită în maro, iar etajul întâi și etajul al doilea erau zugrăvite în crem. Un turn în formă de heptagon ocupa latura estică a casei, în partea centrală era o logie din cherestea peste care se afla un balcon, iar pe latura vestică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Herbert mă cheamă, zise bărbosul. Herbert Star. — Să trăiți, domnule Herbert! făcu și Dromiket 4, turnându-și din canistră. — Toshiro dragă - zise bărbosul -, du-te și mai adă ceva pentru băieți și copilașul ăsta, vezi și tu în sacul ăla maro... Toshiro reveni cu sacul și-l puse înaintea bărbosului. Ia luați, băieți, de-aici. Ia și tu, copilaș! zise bărbosul către micul Benga și începu să scoată cu amândouă mâinile pixuri, gume, bujii, săpunuri, minicalculatoare, mulinete „Shakespeare”, baterii, aftershave-uri, banane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
debut publicat în anul 2008.) Au fost și sunt atâtea doamne care au ținut și țin încă să se îmbrace, în orice sezon, doar în culorile preferate. Mai ales atunci când au avut ori au convingerea că le avantajează... "Doamna în maro" a apărut pentru prima oară în fața ochilor mei, în mantou lung, până aproape de glezna, într-o frumoasa zi de iarnă. Fularul fin, în degradeuri pastelate, în ton cu pălărioara elegantă, încadrau un profil de o frumusețe serafică ce nu putea
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
am ieșit plin de nerăbdare și speranță în oraș. Nu am văzut-o. Toată noaptea m-am perpelit și m-am gândit la ea. Poate că am și visat-o. Bineînțeles, în visul meu, nu putea să apară decât în maro! A doua zi am căutat-o din nou cu privirea la aceleași ore. Doar se întipăriseră în memorie mai puternic ca orice lecție de chimie sau geometrie în spațiu! Am întâlnit-o în parc. Era împreună cu alte doua femei. Toate
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
alte doua femei. Toate trei erau drăguțe, elegante, surâzătoare și conștiente că mulți bărbați își răsucesc gâturile să le poată privi cu admirație firească ori doar cu dorință lacomă de mascul. "Doamna mea" era deosebit de frumoasă și, evident, îmbrăcată în maro! Purta o fustă de tergal bogată în pliuri, scurtă la o palmă-două deasupra genunchiului, bluză de mătase cu guleraș bogat în dantelă sau broderie (nu știam să fac diferența între aceste două lucrări, pe vremea aceea), eșarfă ușoară în culori
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]
-
de năduf: „Hei, doamnă! Mă vei răsplăti cândva dar... nu aici! Pentru tine voi găsi locul ideal. Meriți orice efort, fie el și financiar!” Făceam haz de necaz gândindu-mă că firesc ar fi fost să văd stele verzi ori... maro! Nu! Sunt convins că au fost galbene... Referință Bibliografică: DOAMNA ÎN MARO / Marian Malciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 333, Anul I, 29 noiembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
DOAMNA ÎN MARO de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364570_a_365899]