1,488 matches
-
și a Pământului privită la scară cosmică - pentru că despre asta vorbim - nu depinde de suverani, nici de religii. Biologia este mai puternică și decât politica, și decât toate religiile lumii. - Primum vivere, deinde philosophari... - Dacă vrei... Nu e vorba de materialism grosier aici, așa cum ar părea, ci de esența existenței, care este viața Însăși. Metafizica În afara fizicii nu face două parale. - E un punct de vedere, și anume al unui fizician, nu te supăra. - Eu nu mă supăr; pentru fizică nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și Iosif Visarionovici au ignorat multe dintre zicerile, Maurului, nu prea-i văd eu Împiedicându-se habotnici Într-o propoziție. Aveau oricând la Îndemână pentru situații de-astea subterfugiul aplicării creatoare a marxismului, la care au și recurs, nu o dată. Materialismul dialectic? Și el putea fi Îmbogățit În aceeași manieră creatoare, n-ar fi fost prima oară. De ce totuși nu s-a produs mezalianța naturală comunism-creștinism? Exclud posibilitatea ca nimeni să nu fi intuit uriașele ei consecințe benefice. Și atunci? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
trădam astfel pe tata nu mă lăsă să adorm. Toate aceste interpretări legate de trupul meu și de tot ce ține de el, au persistat În sistemul meu de cunoaștere. Eram studentă la facultatea de filologie și la colocviul de materialism filosofic, Îl aveam profesor pe Henri Wald, fiind Întrebată cum Îmi explic eu teoria materialistă a cognoscibilității lumii, am răspuns cu o Înduioșătoare candoare - nu aveam pe atunci nici o bibliografie În acest sens care să mă fi putut satisface - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înșiși faptele lor vor fi mai drepte decît după legi ce le sînt impuse dinafară. Oamenii trebuie să știe că răspunsul se află doar la cei care știu În rest doar grajdurile lui Augias sau sisificul bolovan al raționalismului și materialismului...“ Nu mi-e de nici un ajutor. Nici nu mă Îngrijorează, nici nu mă liniștește. Îmi vine În minte acel aforism care mă entuziasmase cîndva: „CÎnd mă analizez mă detest, cînd mă compar mă admir“. Mi-e lene să explic de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
i se știe mormîntul, n-am cum să „mă odihnesc lîngă el“. Cum va insinua nefericita Z.) Dacă ultramaterialistul Diderot a fost Însuflețit de o astfel de fantasmă, de ce n-aș putea și eu, care sînt mai presus de orice materialism, să sper că ne vom Întîlni pe lumea cealaltă. Și mă rog lui Dumnezeu ca nu cumva să aflu lîngă el umbra alteia. Post-scriptum Toate povestirile din această carte, Într-o mai mică sau mai mare măsură, se află sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cum pedalau picioarele lungi ale lui Burne, făcând să dispară ridicola lui bicicletă dincolo de Alexander Hall, a știut că următoarea săptămână va fi rea. Nu că ar fi avut vreo Îndoială privitoare la război: Germania reprezenta tot ce-i repugna - materialism și o forță scelerată În slujba unei cauze greșite. Atâta doar că-i stăruia În memorie chipul lui Burne și se săturase de isteria care se manifesta din ce În ce mai insistent. Ce rost are să-l defăimezi din senin pe Goethe? i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
iar tu ești prea pedant ca s-o recunoști. Tânăra a lăsat frâul din mână, ca să amenințe bolta cu pumnul. - Dacă există Dumnezeu, să mă trăsnească acum. Să mă trăsnească! - Iarăși vorbești despre Dumnezeu În stilul ateilor, a observat Amory. Materialismul lui, o mantie mereu prea străvezie, fusese sfâșiat În bucăți de blasfemia lui Eleanor. Ea o știa și pe el Îl enerva că ea știa. - Și, ca majoritatea intelectualilor cărora nu le convine credința, a continuat el rece, ca Napoleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o distanță utilă și necesară pentru a ne făuri o viață fericită și plină de voioșie. IV ANAXARH și „natura îndrăgostită de plăcere” -1Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
care n-ar mai fi fost același: sofiștii creează, cel puțin din câte putem aprecia, formulează cu acuratețe tezele esențiale contra cărora autorul dialogului Phaidon luptă în mod reactiv: relativismul, individualismul, perspectivismul, omul ca măsură a tuturor lucrurilor, realismul empiric, materialismul fenomenalist, imanența monistă, dispensarea de o lume nevăzută, folosirea agonică a retoricii, scepticismul politic, refuzarea cultului legii, democratizarea culturii, coborârea filosofului în arena publică. Și adică ei n-ar fi filosofi,? Să nu uităm originea aristocratică a lui Platon, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Și de ce a consacrat oare Platon un text întreg problemei plăcerii de a respinge tezele cinenaice fără a cita măcar o dată numele filosofului? Altă dovadă a importanței sale capitale, statutul său în elaborarea gândirii lui Epicur: fără Aristip și fără materialismul atomist al abderitanilor, gândirea magistrului din Grădină n-ar fi fost posibilă, și nici măcar propria lui concepție despre plăcere. Nici el nu-l citează... Și nici Aristotel n-ar fi scris Etica nicomahică fără existența unui Aristip în amonte; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind în aceeași măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. în loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în subsolul istoriei ideilor, unde trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
teoriilor sale, deși a scris și el. Fiindcă citim uneori că cutare sau cutare n-a lăsat nimic scris, când, de fapt, nu s-a găsit nimic din ce a publicat. Lupta care-l opune pe Platon adversarilor săi direcți - materialismul și hedonismul, Democrit și Aristip, atomul și plăcerea - autorizează o lectură diferită a operei acestor doi filosofi: și dacă Platon, reactiv, nu a fi scris și nu a gândit decât pentru a combate aceste două gândiri niciodată citate, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
al lumii, dar în și mai mare măsură ca locuitor al universului, al cosmosului, Diogene dezvăluie unul dintre secretele lui hedoniste: fericirea este o chestiune de singurătate și se plătește cu neînțelegerea de către spectatorii neangajați pe acest drum spinos. -3Un materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de partea austerității și a filosofiilor care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
un Diogene care elogiază consumul de carne de om! Anecdota ar putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în tradiția filosofică: el susține principiul, foarte puțin platonician, dar de factură tipic materialistă, că totul e în toate și pretutindeni. Astfel încât pâinea, carnea și legumele nu pot fi distinse chiar așa de ușor între ele pe cât s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și mai bine: toate corpurile se întrepătrund prin particulele invizibile - expresia apare în text... - care urmează niște trasee și au pasaje deschise datorită existenței porilor. Ansamblul se unește sub formă de abur. Cum s-ar putea profesa mai clar un materialism după toate regulile? A-ți devora aproapele devine deci un exercițiu filosofic: nimic imposibil în asta, mai întâi pentru că unele populații de pe planetă acționează în acest fel, dar și pentru că nimic nu se pierde, iar economia generală a lumii este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru lupte trucate și câștigate dinainte, Platon ne arată un chip mult diferit de ceea ce ne spune tradiția. Cel care voia să ardă operele lui Democrit crezând că în felul acesta nu va mai trebui să atace tezele și concluziile materialismului abderitan procedează la fel și cu hedoniștii cirenaici. Luptătorul își alege adversarii dintre sfrijiți - personajele conceptuale ale dialogului - pentru a evita să înfrunte, cu arme egale, un concurent de categoria sa - Aristip din Cirene: refuzarea luptei trădează lipsa de probitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în lat, el ia notițe, redactează texte ca geograf, gândește ca un etnolog și reacționează ca un om interesat de tot ce vede. Gândirea lui este rezultanta unui număr la fel de mare de influențe. Școala pe care o deschide ține de materialismul democritean, fără însă a renega cosmogonia platoniciană. Ne imaginăm ce discipol problematic a fost pentru un Platon autoritar șef de școală! Relațiile dintre cei doi au cunoscut și momente supreme, dar și altele dificile. La început, Platon nu-i dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. -14- Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui Epicur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
după cea a zeilor, iată ceva ce te transformă în zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. -9- Abilitarea esteticii. Philodemos păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează un anumit număr de chestiuni: astfel, Philodemos nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de ficțiune între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea din era noastră... Dughenile în care se elaborează fabulația creștină presupun o elogiere a textelor biblice simultan cu încropirea unei discretări a operelor incompatibile cu creștinismul. Materialismul radical, ura față de religie și față de preoții ei, deconstrucția lumilor nevăzute pe care le putem găsi în De rerum natura includ de fapt atât lucrarea, cât și pe autorul ei pe lista Otto* a idolatrilor lui Hristos... Ce se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și pe autorul ei pe lista Otto* a idolatrilor lui Hristos... Ce se poate spune despre mârșăviile scrise de Ieronim la adresa lui Lucrețiu? El îi reproșează - într-o formulă măiestrită, dar pe care probabil că n-o dorea atât de reușită... - materialismul fermecat. Fermecat așa cum sunt lucrurile înconjurate de o vrajă, nimbate de aurele magice țesute de vrăjitori sau vrăjitoare, acoperite de o zeamă malefică. în mod evident, legea care cere să-i reproșezi aproapelui tău ceea ce nu reușești să-ți reproșezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
demn de acest nume. Dacă ar fi fost mai puțin radical antireligios, poate că s-ar fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în construcții lipsit de scrupule, nedemn de cadoul sublim al lui Lucrețiu, Memmius dovedește că prietenia pare adesea cu atât mai sublimă cu cât este destinată să rămână o dorință pioasă... -5- O zugrăvire a elanului vital. Pentru detractorii săi, materialismul apare adesea ca un mecanicism sumar, încremenit, rece, reductibil la o ecuație matematică. în secolul Luminilor, metafora omului-mașină a accentuat această trăsătură: scripeți, roți dințate, angrenaje, înainte ca revoluția industrială să adauge pistoane, tracțiuni, presiuni și ca referința la motor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să-l vedem în acțiune - dat fiind că prima opțiune trece drept antinomică în raport cu a doua... Și atunci, să fie oare Lucrețiu un vitalist? Da... Ciudat, dar fără putință de tăgadă, gândirea filosofului atomist ține de această sensibilitate oximoronică: un materialism vitalist. în mod straniu, găsim chiar pe la mijlocul poemului, și încă de două ori, expresia elan vital îIII, 399 și 560), atât de strălucit pusă în valoare de către Bergson - despre care se uită adesea că a scris pentru editura Delagrave, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Epicur, la care această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... - dar de ce el, și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]