212 matches
-
zeven tommen" (însemnând "șapte tumuli galo-romani") sau "zaaivelden" (însemnând "câmp pentru semănat"). Istoria localității Zaventem datează din neolitic și epoca romană. Examinarea unor morminte străvechi a dovedit că zona a fost locuită și în perioada Imperiului Franc și a Dinastiei Merovingiene. Zaventem a făcut apoi parte din Comitatul de Ukkel și Comitatul de Leuven, înainte de a fi alipit Ducatului Brabantului. Aproape de secolul al X-lea, Zaventem se afla în proprietatea Abației Nivelles. Centrul satului, dominat de biserică, se afla situat la
Zaventem () [Corola-website/Science/317990_a_319319]
-
din "Vita Karoli Magni" despre pasul Roncevaux, scrisă de biograful lui Carol cel Mare, pe nume Eginhard. Acest pasaj apare în capitolul 9: Roland a fost evident primul oficial numit să conducă politicile france în zona Bretaniei, întrucât sub dinastia Merovingiană, francii nu s-au îngrijit de relațiile cu bretonii. Districtele lor de frontieră, cum ar fi Vitré, Ille-et-Vilaine la sud de Mont Saint-Michel sunt astăzi împărțite între Normandia și Bretania. Cultura distinctă a regiunii păstrează actuala limbă gallo și legende
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
s-a format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi. Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși "Agilolfinger", peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind grăbit de atacurile
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi. Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși "Agilolfinger", peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat.Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind grăbit de atacurile ungare începând
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
după victoria lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504 e.n., și apoi după dominația francă asupra burgunzilor. De-a lungul restului secolelor al VI-lea-al VIII-lea, zona Elveției a continuat să fie sub hegemonie francă (dinastiile Merovingiană și Carolingiană). Dar după expansiunea din timpul lui Carol cel Mare, imperiul franc a fost împărțit prin tratatul de la Verdun în 843. Teritoriile Elveției de astăzi au fost împărțite atunci între Francia Mijlocie și Francia Orientală până când au fost reunificate
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
candidat. Acestea au fost câștigate de Peter Feldmann, SPD. Orașul Frankfurt este înfrățit cu: </div> Catedrala Sfântul Bartolomeu ("Dom Sankt Bartholomäus") este o construcție gotică, care a fost ridicată în secolele XIV-XV pe fundația unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserică din oraș. Din 1356 împărații Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană au fost aleși în această biserică, iar din 1562 până în 1792 au fost aici și încoronați. Din secolul XVIII, domul este denumit adeseori în
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
au fost câștigate de Peter Feldmann, SPD. Orașul Frankfurt este înfrățit cu: Domul din Frankfurt Catedrala Sfântul Bartolomeu ("Dom Sankt Bartholomäus") este o construcție gotică, care a fost ridicată în secolele XIV-XV pe fundația unei biserici mai vechi din vremurile merovingiene. Este cea mai mare biserică din oraș. Din 1356 împărații Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană au fost aleși în această biserică, iar din 1562 până în 1792 au fost aici și încoronați. Din secolul XVIII, domul este denumit adeseori în
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
o perioadă la alta. După ce a conceput o mai bună repartizare a bogățiilor Bisericilor, după ce a echilibrat condiția precară a călugărilor și preoților cu cea a episcopilor și abaților, și după ce a reinstalat disciplina în cadrul clericilor, ce fusese tolerantă sub merovingieni, Carol cel Mare a sprijinit deschiderea de școli episcopale și mânăstirești și a făcut apel, pentru ridicarea nivelului cultural al clericilor, la literați originari din regiunile unde se menținuseră importante focare de cultură latină, deci din regiunile care nu decăzuseră
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
episcopale și mânăstirești și a făcut apel, pentru ridicarea nivelului cultural al clericilor, la literați originari din regiunile unde se menținuseră importante focare de cultură latină, deci din regiunile care nu decăzuseră din punct de vedere cultural la sfârșitul perioadei merovingiene așa cum se întâmplase cu cea mai mare parte a Galiei france care pierduse tot cea ce dobândise în perioada precedentă. Răspunzând invitației regelui, la palatul imperial de la Aix-la-Chapelle, adevărat centru de formare a clericilor și de difuzare a culturii, au
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
luând ca model Viețile împăraților de Suetonius a alcătuit o relatare a domniei lui Carol cel Mare, însă, în stil cronicăresc. Amploarea pe care a luat-o scrisul în perioada carolingiană a dus la apariția frumoasei "minuscule carolingiene". Spre deosebire de scrierea merovingiană mult alungită și greu de descifrat, minuscula carolingiană era o scriere ordonată, cu caractere bine definite, rotunjite grațios, ceea ce permitea citirea ei fără efort. Cu toate că putea fi executată mult mai repede față de scrierile anterioare, fiind clară, aceasta aproape că nu
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
provincii romane din nordul Galiei care, înainte de invazia romană din 100 î.e.n., era locuită de "Belgae", un amestec de populații celtice și germanice. O migrație treptată a francilor germanici în secolul al V-lea a adus zona sub dominația regilor merovingieni. Schimbarea treptată a echilibrului puterilor în secolul al VIII-lea a dus la evoluția regatului franc în Imperiul Carolingian. Tratatul de la Verdun din 843 a împărțit regiunea în Francia de Mijloc și cea de Vest și astfel într-o mulțime
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
o parte a zonei estice de graniță a Alemaniei. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc în secolul al VI-lea după victoria lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504. Liechtenstein a rămas sub hegemonie francă (dinastiile merovingiană și carolingiană) până când imperiul a fost divizat prin tratatul de la Verdun în 843 e.n. după moartea lui Carol cel Mare. Teritoriul Liechtensteinului de astăzi a aparținut Franciei de Est până când a fost reunificat cu Francia Mijlocie sub Sfântul Imperiu Roman
Liechtenstein () [Corola-website/Science/298119_a_299448]
-
de duci franci. După Tratatul de la Verdun din 843, Alemania a devenit o provincie a Regatului de Est al lui Ludovic cel German, precursor al Sfântului Imperiu Roman. Ducatul a persistat până în 1268. Creștinarea alemanilor a avut loc în timpul dinastiei merovingienilor (secolul al VI-lea la secolele al VIII-lea). Știm că în secolul al VI-lea, alemanii au fost predominant păgâni, iar în secolul al VIII-lea, au fost predominant creștini. Secolul al VII-lea a fost o perioadă de
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
nu există nicio schimbare în practica funerară, morminte cu tumul (movilă artificială, conică sau piramidală, din pământ sau din piatră, pe care unele popoare din antichitate o înălțau deasupra mormintelor) pentru războinici au continuat să fie ridicate în întreaga perioadă merovingiană. Sincretismul tradițional al stilului animal germanic cu un simbolism creștin este, de asemenea, prezent în opera de artă, dar simbolismul creștin devine tot mai răspândit în secolul al VII-lea. Spre deosebire de creștinarea târzie a saxonilor și a slavilor, alemanii par
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
de artă, dar simbolismul creștin devine tot mai răspândit în secolul al VII-lea. Spre deosebire de creștinarea târzie a saxonilor și a slavilor, alemanii par să fi adoptat creștinismul treptat, și în mod voluntar, deoarece creștinismul era răspândit în rândul elitei merovingiene. De la cca. 520 la 620, a existat un val de inscripții runice. Aproximativ 70 de exemplare au supraviețuit, aproximativ jumătate dintre ele pe fibule, altele pe cataramele centurilor și altele pe bijuterii și piese de arme. Utilizarea runelor dispare o dată cu
Alemani () [Corola-website/Science/320220_a_321549]
-
era denumirea prin care, la franci și la merovingieni, era desemnat un om liber, care jurase fidelitate persoanei regelui și îl însoțea în campaniile războinice. Substantivul "antrustion" este un împrumut din limba franceză. Cuvântul din este împrumutat din latina medievală: "antrustio", "antrustionis" (la acuzativ singular: "antrustionem"), care este un
Antrustion () [Corola-website/Science/321833_a_323162]
-
cei care au format armata cu care a cucerit teritoriul. Aceasta era compusă în special din franci, dar și din câțiva galo-romani care trecuseră de partea lui Clovis. După cucerire, rolul lor a scăzut, deoarece la fiecare nouă expediție, regii merovingieni ridicau o armată de cetățeni, în care galoromanii se amestecau cu francii. Între campanii, mențineau un mic corp de gărzi ("trustis dominica"). Dintre aceștia, ei îi alegeau pe cei însărcinați cu înființarea de garnizoane în orașele de graniță. Instituția "antrustion
Antrustion () [Corola-website/Science/321833_a_323162]
-
de Apus, marile invazii și crearea primelor regate germanice de pe cuprinsul Europei; nu numai că a fost bătut, în Imperiul Bizantin, până în secolul al XI-lea, sub numele de nomisma, dar solidus va fi imitat de către regii barbari, îndeosebi de Merovingieni, deși, cel mai adesea, sub forma de «treime de sol[idus]» ("tremissis"). Având în vedere penuria de aur, o nouă "stabilizare" (așa sunt numite adesea devalorizările) va veni de la Carol cel Mare: solidus-ul nu va mai fi, de acum
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
mare, Theodebert, a fost co-guvernator încă din 702, în vreme ce al doilea, Theodebald, din 711. La moartea lui Theodo (probabil în 716), divizarea ducatului a devenit efectivă. Nu se poate ști dacă această divizare a fost teritorială (ca în cazul Franciei merovingienilor) sau nu (ca în cel al Principatelor longobarde de Benevento și Capua). Dacă a fost așa, pare potrivit să se considere că Tassilo al II-lea ar fi domnit în dieceza de Passau. Între frați a izbucnit războiul, însă nu
Tassilo al II-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325357_a_326686]
-
și astăzi și unde coroana lui Agilulf, dedicată Sfântului Apostol Ioan există, purtând inscripția "rex totius Italiae" (rege al întregii Italii), după cum Agilulf se autoproclamase. Domnia sa a fost marcată de încheierea războiului contra francilor, al cărui principal protagonist, Guntram, regele merovingian al Burgundiei, murise în 592. În lipsa lui Guntram, francii au intrat într-un război civil care a împiedicat un atac unit al francilor asupra Lombardiei pe tot parcursul domniei lui Agilulf. Un armistițiu cu papalitatea negociat în 598 a pus
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
a refuzat numirea unui succesorul, situație care a condus la "interregnum"-ul de 10 ani, cunoscut ca "Domnia ducilor". În 574 și 575, longobarzii au invadat regiunea Provence, pe atunci parte a Regatului Burgundiei condus de Guntram, franc din Dinastia Merovingiană. Acțiunea s-a dovedit o greșeală, dat fiind că Guntram, aliat cu nepotul său, regele Childebert al II-lea din Austrasia, a invadat la rândul său Lombardia. Armata francilor a coborât pe valea Adigelui și a reușit să captureze Trento
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
bizantin, care se aliase cu romanii și guverna în regiunea văii Padului. Alungându-l pe acesta, Authari și-a petrecut cea mai mare parte a celor șase ani de domnie luptând împotriva lui Smaragdus, exarhul de Ravenna, sau a regilor Merovingieni. Guntram și Childebert nu erau pe deplin mulțumiți cu succesele lor inițiale din Italia și în mai multe rânduri amenințau cu invazia, punându-și planurile în practică de două ori. Amintirea campaniilor din Italia ale regelui Theudebert I de Austrasia
Authari al longobarzilor () [Corola-website/Science/324971_a_326300]
-
Orașul este reconstruit în sec IV, economia locală renaște.La începutul sec.V, germanii invadează Galia. În 481, Clovis devine regele francilor și unifica teritoriile ( Nordul Franței și Belgia, apoi și o mare parte al perimetrului actual al Franței). Dinastia Merovingiana, succesorii francilor, apoi Imperiul Carolingian ( Carol cel Mare) ocupă începutul perioadei medievale. Wimille se atașează la comună Boulogne, regiunea este convetită la creștinism, suferind apoi mai multe războaie. Philip al II-lea al Franței ( Dinastia Capețienilor) cîștigă bătălia de la Bouvines
Wimereux () [Corola-website/Science/326974_a_328303]
-
regat denumit și "regnum Burgundiæ", de unde a rămas până azi, denumirea regiunii franceze Bourgogne. Politica tolerantă și abilă urmată de suveranii burgunzi a dus la crearea unei identități, a unui sentiment național burgund.. Teritoriul burgunzilor va fi curând supus de merovingieni, care din Galia începeau să se extindă teritorial spre est (Europa Centrală).
Burgunzi () [Corola-website/Science/323221_a_324550]
-
de la Geismar) în anul 724, abolind astfel vestigiile păgânismului. În anii '20 ai secolului al XI-lea, arhiepiscopul Aribo de Mainz a început emiterea de monede la Erfurt, cel mai vechi oraș-târg din Thuringia, cu o istorie mergând până în perioada merovingiană. Din acel moment, economia, în special comerțul cu sclavi, a cunoscut o creștere puternică în regiune. Erfurt reprezenta cel mai răsăritean punct de comerț al francilor. Nobilimea thuringiană, care constituia un amestec de franci, thuringieni și saxoni, nu deținea pământuri
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]