478 matches
-
repetiția); (4) tropi, prin care cuvintele capătă semnificații deosebite de semnificația lor proprie. Pierre Fontanier repartizează figurile în șapte clase, împărțite la rîndul lor în genuri, specii și varietăți: (1) figuri de semnificație, numite și tropi într-un singur cuvînt (metonimia, sinecdoca, metafora); (2) figuri de expresie sau tropi în mai multe cuvinte (personificarea, alegoria, hiperbola, aluzia, litota, ironia); (3) figuri de dicție, ce reprezintă o alterare produsă în forma primitivă sau obișnuită a cuvintelor prin adăugare, suprimare sau schimbare a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
asonanța, paronomaza etc.; (2) figuri care se bazează pe combinări sintactice deosebite, sau figuri de construcție: anacolutul, zeugma, hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi: comparația, metafora, sinecdoca, metonimia; (4) figuri care se bazează pe sensul global al unui enunț (numire figuri de gîndire: ironia, hiperbola, litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
expansiunea și reducerea. Ordinea cuvintelor, distribuția sintagmelor și a componentelor acestora pot modifica gîndirea, sentimentele, comportamentele alocutorilor. Jean-Jacques Robrieux propune o clasificare inspirată din tratatele clasice: (1) figuri de sens, care sînt prin esență tropii, adică figurile de transfer semantic (metonimia, sinecdoca, metalepsa etc.); (2) figuri de cuvinte, ce privesc jocurile asupra lexicului (neologismele, arhaismele etc.) și jocurile asupra sonorităților (asonanțele, aliterațiile etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
disprețuitoare în legătură cu cineva sau cu ceva. Pentru a realiza aceasta, în discurs, cuvintele nu au valorile lor obișnuite sau valorile lor complete, încît fac să se înțeleagă altceva decît ceea ce se spune. În tradiția retorică, ironia, spre deosebire de metaforă și de metonimie, este unul dintre tropii care indică o atitudine enunțiativă și mai puțin de caracterizare a referentului, încît devine un aspect al antifrazei. Acest lucru nu este posibil decît dacă enunțarea furnizează indici de ironizare, prin conținutul ei sau prin alte
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nonlineară a textului și contribuie la coerența lui, avînd la bază redundanța unui element de semantică discursivă. Semioticieni și lingviști, precum J. Courtés, F. Rastier, M. Arrivé, au pus în legătură izotopia cu alți termeni precum: omogenitate, eterogenitate, tropi, metaforă, metonimie sau sinecdocă, contribuind la realizarea unei adevărate tipologii. Redundanța elementelor semantice se poate manifesta explicit sau implicit (de exemplu, marea izotopie destinul în Zadig de Voltaire), prin recurența aceleiași categorii semantice, prin fenomene de acord sau prin reiterarea aceluiași rol
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în favoarea preciziei în actualizarea și crearea sensului, aspect considerat de către întemeietorii praxematicii ca un argument important în susținerea teoriei lor. V. dialogism, eterogenitate enunțiativă, funcții ale limbii, modalizator, producere a sensului, text, textualitate. REY-DEBOVE 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METONIMIE. Identificată inițial pe terenul retoricii și analizată apoi sub numeroase aspecte ca figură de stil (sau ca figură semantică), metonimia este rezultatul unei substituiri prin care se înlocuiește numele unui obiect cu numele altuia pe baza unei relații spațiale, temporale
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
V. dialogism, eterogenitate enunțiativă, funcții ale limbii, modalizator, producere a sensului, text, textualitate. REY-DEBOVE 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METONIMIE. Identificată inițial pe terenul retoricii și analizată apoi sub numeroase aspecte ca figură de stil (sau ca figură semantică), metonimia este rezultatul unei substituiri prin care se înlocuiește numele unui obiect cu numele altuia pe baza unei relații spațiale, temporale sau cauzale, ce există între cele două obiecte. Din perspectiva retoricii, sinecdoca reprezintă un caz special al metonimiei, dar aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
figură semantică), metonimia este rezultatul unei substituiri prin care se înlocuiește numele unui obiect cu numele altuia pe baza unei relații spațiale, temporale sau cauzale, ce există între cele două obiecte. Din perspectiva retoricii, sinecdoca reprezintă un caz special al metonimiei, dar aceasta se deosebește de metaforă, fiindcă ea are la bază analogia sau asemănarea dintre obiecte. Potrivit lui R. Jakobson, la fel ca metafora, metonimia este unul dintre elementele esențiale ale vorbirii și ține de sintagmatica discursului. De altfel, în lingvistica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cauzale, ce există între cele două obiecte. Din perspectiva retoricii, sinecdoca reprezintă un caz special al metonimiei, dar aceasta se deosebește de metaforă, fiindcă ea are la bază analogia sau asemănarea dintre obiecte. Potrivit lui R. Jakobson, la fel ca metafora, metonimia este unul dintre elementele esențiale ale vorbirii și ține de sintagmatica discursului. De altfel, în lingvistica cognitivistă, metafora și metonimia sînt considerate concepte centrale pentru categorizarea realității, deși, în realitate, ele nu sînt fenomene exclusive ale limbii. În enunț, metonimia
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
deosebește de metaforă, fiindcă ea are la bază analogia sau asemănarea dintre obiecte. Potrivit lui R. Jakobson, la fel ca metafora, metonimia este unul dintre elementele esențiale ale vorbirii și ține de sintagmatica discursului. De altfel, în lingvistica cognitivistă, metafora și metonimia sînt considerate concepte centrale pentru categorizarea realității, deși, în realitate, ele nu sînt fenomene exclusive ale limbii. În enunț, metonimia cunoaște diferite variante în funcție de relația dintre obiectele ale căror nume sînt antrenate în realizarea ei: cauză pentru efect, conținut pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
metonimia este unul dintre elementele esențiale ale vorbirii și ține de sintagmatica discursului. De altfel, în lingvistica cognitivistă, metafora și metonimia sînt considerate concepte centrale pentru categorizarea realității, deși, în realitate, ele nu sînt fenomene exclusive ale limbii. În enunț, metonimia cunoaște diferite variante în funcție de relația dintre obiectele ale căror nume sînt antrenate în realizarea ei: cauză pentru efect, conținut pentru conținător, instrument pentru acțiune, acestea putînd avea și orientare inversă, la care se adaugă: autor pentru operă, simbol sau însemn
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru obiect, general pentru particular, abstract pentru concret (ex. A băut cîteva pahare; Nu bea decît Cotnari; A cumpărat un Luchian. ). Pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i, metonimia reprezintă unul dintre principiile de omogenitate care contribuie la economia și la densitatea discursivă. V. metaforă, sinecdocă, trop. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN MICROUNIVERS. Noțiunea "microunivers" desemnează o realitate lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se raliază la tema enunțului, dezvoltîndu-l sau ilustrîndu-l. V. dialog, discurs. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SINECDOCĂ. Potrivit retoricii clasice, a cărei sinteză a fost făcută de Pierre Fontanier în 1830, există trei tipuri de tropi, cei prin corespondență, care realizează metonimia, cei prin conexiune, de tip sinecdocă și cei prin asemănare, de tipul metaforei. Prin urmare, așa cum stabilea Quintilian, sinecdoca este transferul de denumiri între noțiuni care se integrează una în alta, adică un termen desemnînd un obiect se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
integrează una în alta, adică un termen desemnînd un obiect se referă la alt obiect legat de primul pritr-o relație de incluziune. Contestată uneori ca figură de stil (sau semantică) de sine-stătătoare, după majoritatea teoreticienilor, sinecdoca este o varietate a metonimiei, ce grupează mai multe raporturi de incluziune: relații partitive (întreg-parte), relații numerice (plural-singular) și relații înglobante (ansamblu-component), acestea realizîndu-se între entități, iar, în cazul noțiunilor, relații hiperonimice sau hiponimice (gen-specie). Pentru a n a l i z a d i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dacă întregul înlocuiește partea, care poate duce la o disoluție referențială (s-a trezit cu poliția la ușă) sau o amplificare denotativă, ca în unele tipuri de discurs, precum cel epic (ne-au copleșit hoții de drumul mare). V. metaforă, metonimie, trop. DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. AC SISTEM. Prin noțiunea "sistem" se înțelege un "ansamblu de elemente care depind unul de altul, adică un tot compus din părți legate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în timp ce grecescul trópos desemna "răsucire, întoarcere". Orice figură literară sau retorică care constă în utilizarea cuvintelor cu sens diferit decît cel literal constituie, în mod tradițional, un trop, în epoca modernă numit însă și metasemem. Exemple de tropi sînt metafora, metonimia, sinecdoca, ironia. În general, este considerat trop orice cuvînt sau expresie folosită cu sens figurat pentru a obține efecte speciale. Tropii constituie una dintre categoriile de figuri, și anume, figurile semantice. Inițial, retoricienii au încercat să facă o distincție între
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul științific vulgarizator sau jurnalistic relevă o serie de asemănări cu subtipul didactic, de care se apropie cel mai mult. Atît fenomenul de creare, cît și utilizarea frecventă a figurilor semantice, printre care un loc deosebit îl dețin structurile metaforice, metonimiile și sinecdocele, sînt mai bine reprezentate în subtipul de vulgarizare și în cel didactic. Trebuie remarcată ocurența unei categorii aparte de metafore și metonimii, cele grafice, care completează lingvisticul. Vulgarizarea presupune adaptarea structurilor discursive pur științifice sau de cercetare la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cît și utilizarea frecventă a figurilor semantice, printre care un loc deosebit îl dețin structurile metaforice, metonimiile și sinecdocele, sînt mai bine reprezentate în subtipul de vulgarizare și în cel didactic. Trebuie remarcată ocurența unei categorii aparte de metafore și metonimii, cele grafice, care completează lingvisticul. Vulgarizarea presupune adaptarea structurilor discursive pur științifice sau de cercetare la un alt tip de destinatar, care deține o cunoaștere de specialitate limitată și care nu poate completa și nici interpreta adecvat informația care i
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vorbind) o omilie în versuri. Termenul grec însemna „cărticică” și poate fi un diminutiv de la kontax sau kontos, cuvânt destul de rar care desemnează bastonașul de lemn în jurul căruia era înfășurată hârtia unui volumen; potrivit explicației lui Grosdidier de Matons, prin metonimie, termenul ar fi ajuns să denumească volumul însuși. Kontakion-ul (ca omilie foarte bogată în înflorituri retorice și poetice) a avut probabil antecedente îndepărtate în istoria omiliei în versuri, exemplul cel mai cunoscut datând din secolul al doilea: e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
substantivelor concrete ("mână", "sprânceană", "tâmplă"); câmpul lexical este unul al materialității, sugerând simțurile afectate de iubire. La nivel stilistic: repetiții ("Înc-o vreme/ Și-ncă-o vreme") menite a reliefa intensitatea sentimentului; comparația "ca o strângere de ape" semnifică tensiunea lirică; metonimia se creează prin asocierea privirii cu spiritul, care tinde spre absolut ("Și privirea-n sus țâșni,/ tocmai lângă ciocârlii"); metafora cercului poate semnifica: perfecțiunea, absolutul, oul cosmogonic, dar și claustrarea. Iar ciocârliile exprimă înălțimea greu de atins, deoarece aceste păsări
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Marino, Adrian, Dicționar de idei literare, vol. I, Editura Eminescu, București, 1973. Marino, Adrian, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980. Martin, Aurel, Poeți contemporani, I, E.P.L., București, 1967. Martin, Aurel, Poeți contemporani, II, Editura Eminescu, 1971. Martin Aurel, Metonimii, Editura Eminescu, București, 1974. Martin, Aurel, Acolade, Editura Eminescu, București, 1977. Martin, Mircea, Identificări, Editura Cartea Românească, București, 1977. Martin, Mircea, G. Călinescu și "complexele" literaturii române, Editura Albatros, 1981. Martin, Mircea, Generație și creație, Editura Timpul, Reșița, 2000. Melian
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și prin conținuturi; persuasiunea apare de asemenea prin alegerea sub-temelor valorizate tradițional, ca și prin adăugarea predicatelor evaluative. Chiar și atunci cînd un număr de metafore este inclus într-o asemenea descriere, construcția textului continuă să urmărească principiul contiguității. 3: Metonimia metaforică Aici, din nou, contiguitatea este principiul dominant de construcție. Dar, în acest caz, metaforele se construiesc din fiecare componentă individuală. Diversele elemente comparate ar putea chiar să fie omise de-a binelea. Doar elemente comparative se găsesc în textul
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
se decisese să aleagă „imagi-NAȚIUNEA” n-a rămas o simplă butadă și, de altfel, tot ce spune (și face) esențial Voronca are o legătură mai mult sau mai puțin directă cu „alchimia imaginii”. Fie că este comparație, metaforă propriu-zisă sau metonimie, - „corelativ obiectiv” al unor stări de spirit -, așa cum sugera definiția de derivație reverdyană din anii Integral-ului, imaginea poetică vizează, În perspectiva lui Voronca, o eliberare de convențional și afirmarea unei disponibilități a spiritului caracteristică unui om și unui univers
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În aceste cazuri funcționează o relație de tip sinecdotic sau metonimic, în cadrul căreia produsul este prezentat ca o parte inerentă (oricît de mică) a unui stil de viață șic și elegant pe care reclama, de regulă, îl conturează. (Sinecdoca sau metonimia este utilizarea retorică a unei expresii care se referă la o parte dintr-un întreg, sau se conectează la acesta cînd se urmărește asocierea cu întregul; de exemplu, vă puteți referi la mașina dumneavoastră în mod sinecdotic folosind expresiile "motorul
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]