351 matches
-
al XIII-lea, au fost organizate, pe lângă diferitele mănăstiri, așa-zise "bolnițe", care nu erau altceva decât azile pentru bolnavii săraci, pentru invalizi și, în general, pentru bătrânii săraci. Termenii pe care îi întâlnim, desemnând pe cei asistați, erau de "mișel" pentru cei care prezentau infirmități fizice, și de "nemernici" pentru elementele sociale: cerșetori și vagabonzi" (Mănoiu, Epureanu, 1996, p. 4). După războaie, domnitorii sau unii boieri înălțau biserici sau mănăstiri pentru a mulțumi lui Dumnezeu de biruința împotriva dușmanilor țării
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
o intersecție a mai multor drumuri dintr-un sat, ca măsură de integrare socială, dar și de limitare a cerșetoriei, fie ea și profesionistă; în acea perioadă, breslele de meșteșugari de același fel se organizau teritorial pe aceeași stradă. Calicii (mișeii) erau cerșetori, săraci invalizi sau bolnavi și fără familie, oameni aflați la marginea societății urbane, beneficiari ai milei" (Buzducea, 2009, p. 115). Voievozii Țărilor Române au început să întemeieze frumoasa tradiție a ctitoririlor de mănăstiri. Pe lângă aceste mănăstiri au început
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
dintr-un carnet, al celei mai banale însemnări de uz personal, folosirea, în văzul public, a scrisorilor ori a fragmentelor de corespondență scrisă ori electronică primite de-a lungul unor ani doar spre a arăta ce înger ești și ce mișei sunt ceilalți este o îndeletnicire stupidă. Ce să mai spun despre cei care - ieri victime ale Securității și ale metodelor ei de a intra în viața omului - anunță, azi, cu o satisfacție imbecilă că își înregistrează convorbirile telefonice pentru ca mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
Spaima Aliotmanului"! Toți?! Toți în afară de străbunicul Domniei tale, Marele Mircea Basarab-Bătrânul!... Voichița, înfrântă, pleacă ochii. Ștefan, cu același patos, continuă: Și mai află, Domniță, că acest părinte al Domniei tale, și... și văr al Domniei mele, a uneltit cu niște mișei boieri moldoveni să-mi facă de petrecanie! Și mai află că, de răul lui, am ars târgul Brăilei!! Că am abătut apa Siretului în altă matcă! Că a ridicat Cetatea Crăciuna, să se uite peste Milcov în grădina mea... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Unde-i dreptatea?! Unde-i iubirea?! Unde-i adevărul?! Cum îngădui ca "ura să fie strajă vieții pe pământ"? Tu nu vezi?! Tu nu auzi?! Până când vom striga către Tine: "Ajută-ne!"? Sub ochii Voștri se săvârșește nelegiuirea ca cel mișel să-l batjocorească pe cel neprihănit, ca cel rău să-l răpună pe cel bun, ca cel bogat să ia de la cel sărac! Nu-i dreptate pe Pământ! Ce fel de Dumnezei atotputernici sunteți?! În cine, în ce să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-aveau armele pregătite... I-au Înjunghiat ca pe niște miei... — și ducele? — Măria sa a aruncat pocalul de argint pe care-l ținea În mână și și-a scos cuțitul de vânătoare, cu care s-a apărat, făcând pagubă printre mișei, până când a căzut străpuns de sulițe. L-am văzut cum sângera. Maestrul de vânătoare a stat deoparte, nimeni nu s-a atins de el. Când au isprăvit treaba, au Încălecat, l-au luat pe domnul duce pe sus, așa rănit
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
multă vreme ca să ne Îndoim de cinstea ta. Te-au Înșelat În buna ta credință, ca și pe noi. Îngrijește-ți rănile, după cum se vede nu te-au cruțat nici pe domnia ta. — Mărite stăpâne, m-au torturat ca pe un mișel de rând când am aflat ce gânduri au și am vrut să vă dau de veste. Au prins sluga pe care o trimisesem cu știre grabnică la Înălțimile Voastre. Veniți cu mine, o singură clipă, dacă aveți bunăvoință... Neidhard Își
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
victorie! Le sticlesc cuțitele În soare, iar ei se bucură că ne au În mână! izbucni Eglord. — Încă n-au pus mâna pe noi, urlă furios Adalbrecht. Se aplecă peste parapetul zidului și țipă: — N-o să puneți mâna pe noi, mișeilor! Nimeni nu poate cuceri cetatea mea, o să vedeți! Da, Conrad, hai mai aproape, ca să vezi cu ochii tăi cum se leagănă În spân zurătoare drăguța ta prințesă! — Nu mai răguși de pomană, prietene. Cruță-ți vocea pentru când vei atârna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulți ani ̀ înainte, Iorga scrisese într-un articol ocazional această frază, care consună cu textul citat mai sus : „...dacă oamenii pot părăsi dreptatea ce suferă și o pot uita chiar în locul ei de zăcere, ei nu sunt așa de mișei încât să nu alerge după dreptatea care se încinge pentru luptă și sare asupra dușmanului” (Giuseppe Garibaldi, 28 iunie 1907, cules ̀ în Oameni care au fost, București, 1966, vol. II, p. 174). Se pare cumva că în aceste texte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
scris să te îneci, îneacă-te în apă limpede. Scurtă e pânza, nu cotul. Mincinosul trebuie să ție bine minte. Sfârșitul vulpei pe masa blanarului. Brățară de aur nu-ndreaptă mâna câșă. Vorbă de miere, inimă de fiere. Leului mort mișelul îi smulge barba. Trei prietini ai cât trăiești: focul, apa și sarea. Patru lucruri rele: lucrezi și n-ai spor, te culci și nu dormi, ceri și nu capeți, aștepți și nu vine. Scârba-i viermele inimii. Greu faci, ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
afirmațiile lor denigratoare) sînt basne”. Ajuns aci, îmi amintesc că pe defăima l-am mai întîlnit și în Psaltirea în versuri (1673) a lui Dosoftei. Unul din semnele de carte mă ajută să găsesc cu ușurință locul: „Că ruga de mișel (adică a celui umil) nu defaimă, / Ce-l priimește cu drag fără samă” (Ps. 21). E foarte posibil ca termenul să existe în texte și mai vechi decît acesta, ceea ce arată continuitatea respectivei „îndeletniciri” moștenite de la romani. * Deși e foarte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-o imediat „Bocca di leone”, după numele cutiei delațiunii de la Veneția, despre care tocmai am citit în însemnările de călătorie ale lui Archibald. Văzînd-o, „boierul” (cum își zice) fu, deopotrivă, scîrbit și indignat: „«Bocca di leone», cutia infamă în care mișeii strecurau denunțări mincinoase împotriva celor (pe) care voiau să-i piarză, șade și acum, căscată, ca să primească scrisorile anonime, ticăloșie la care, pînă astăzi (1913 - n.m.), nu s-a înjosit, afară de om, nici unul din dobitoacele, chiar cele necurate, pe care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fariseul; și sînt romîn-neaoș, dar eu cred că nu e alt neam în care să fie mai mulți farisei ca la noi; nu e alt neam la care să fie mai mulți înțelepți și sfinți cu vorba, și secături și mișei cu fapta. Și dacă ar fi numai în treburile lor particulare calea-valea; da’ sînt și în trebile țării și asta crez c-o să ne ducă de rîpă. Pe care-l auzi vorbind, îți vine să-l săruți, așa vorbește de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ABATELE DUBOIS Abatele Dubois, un om mărunțel și sfrijit, subțiratic, prefăcut, cu o perucă blondă, cu chip de dihor, cu o fizionomie plină de spirit, era ceea ce într-o franceză proastă, dar în acest caz potrivită, s-ar numi un mișel. În el se dădea o mare bătălie: care dintre viciile lui să rămână stăpân. De aici, o zarvă și o înfruntare neîncetată între ele. Zgârcenia, dezmățul, ambiția erau zeii lui; perfidia, lingușirea, slugărnicia - mijloacele sale; impietatea perfectă - odihna lui; iar
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
putință, adică inspector de poliție, într-o simetrie cu semn schimbat. Monumentalul se află cuprins în ordinea etatică, în arhitectura institu- țională pe care eroul se cațară pentru a ajunge în vârf. „Îndeosebi, promitem nerușinatului inspector polițist, cana liei ordinare, mișelului fără rușine, sălbaticului zbir și călău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume 118 Angelo Mitchievici de Coriolan Drăg...“ Ce s-a întâmplat cu fostul student cu apetit revoluționar ? Coriolan a devenit Drăgănescu. Nu exista însă ca o prezență discretă, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă la nivelul unei reto- rici în spațiul căreia sunt listate imprecațiile redundant- tautologice, situate și ele într-o progresie : nerușinat, canalie, mișel, zbir, sălbatic, călău, antropofag. Individul nu există, la polul opus Coriolan și Drăgănescu se află însă nivelați ontologic, deformarea îi extrage anonimatului, retorica îi confirmă. Însă nu există cu adevărat un Coriolan Drăgănescu, cel puțin nu din perspectiva circumscrierii sale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
englezi, ceea ce face bunăstarea unei comunități sau a individului; nu, binele este pur și simplu „voința principelui”, a celui „puternic”. Răul este ceea ce „vine de jos”, de la păturile sărace, slabe, de la acel miselus care l-a dat În românește pe „mișel”! Iată Întreg edificiul mândru al eticii răsturnat de burghezie și apoi de cele două sisteme dominante politic ale secolului XX - cel „roșu” și cel „negru”, comuniștii și naziștii. Nietzsche, profund incomod, iconoclast, devine Încă o dată profet: noi, Într-o jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dar nu-i de-ajuns Să nu știu un răspuns. Zăceam și nu știam de mine Și în spital eu m-am trezit Așa de dor mi-era de el, Și-mi puneam mereu întrebarea Cum a plecat, ca un mișel ? Fără de suflet m-a lăsat Nici nu știu de ce a plecat. Și, trecându-i timpul fără rost, Iată că Ion s-a reîntors. A venit și el la spital. De Ion, nu aveam habar Eram pe moarte și de dor
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
sunt, Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeți și crunt Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, i-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Și-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-au îmbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocurit de ei
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
adormit-au de mult zeii! Și-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-au îmbrâncit poporul în prăpastia pierzării, După ce n-a rămas lucru nebatjocurit de ei, Au curajul acești oameni de nimic, acești mișei! Au curajul-n fața lumii ca să strige-n gura mare Ne vrea țara! Îi vrea țara? Auziți nerușinare! Vai! De-ar fi pe voia țării, știți voi unde v-ați trezi! Într-o ocnă, da! Acolo oasele v-ar putrezi
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
orașului, Dumitru Andriescu, fostul primar, N. Emandi, N. Burghele, P. Michiu, I. Pivniceru, Miluță Lecache ș.a. - erau în ochii opoziției politice, „adunătură de oameni”, „declasați”, „imorali și inconștienți”, „una din cele mai mari pacoști”, „flagelul ce o bântue astazi”, „potlogari”, „mișei”, „samsari” și alte „grațiosități de asemenea natură”. Ce vină poartă societatea, se întrebau unii hușeni, cu mai bine de 100 ani în urmă, „să sufere consecințele intrigilor și uneltirilor unor ambițioși, care cred că, politica are de scop, să servească
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
păsări sprintene cu glasul și tu, cocoșului, ce dimineața, Mereu ne-ai anunțat cât este ceasul. Adio tu, Grivei, amică bătrân, și credincios, de când erai cățel; Abia acum, ți-am devenit stăpână, Când vai! Te lasă pe drum, ca un mișel! Adio tu, Joiano, voi mioare și voi, găini avide de iubit. Ne despărțim și inima mă doare; Adio somn în car cu fân cosit! De-acum în bloc, eu viața-mi voi petrece, Cu grijă ca să nu conturb pe alții
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
La bine și la greu Întărea poporul său „Jertfe“! Mări de sânge-ai dat Luptă dreaptă ai purtat Și credința ne-ai lăsat Scump tezaur moștenim Și la tine ne gândim... Azi! Te plâng urmașii tai Țara-i plină de mișei! Plânge neamul după tine... Cui ne lași pe noi, stăpâne? Iar la mormântul tău Lacrimi curg, mereu, mereu Codrii cântă de vestește Ștefan Vodă! Unde este? Azi se pleacă fruntea mea Și-ndrăznesc a mă ruga Și mă rog la
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
Cină s-au sculat S-au dus și s-au rugat În grădina Ghețimani. Cu sudori de Sânge Cine oare nu ar plânge? Și ucenicii au luat Să vegheze i-a rugat! Și Întuneric s-a lăsat, O ceată de mișei Și cu Iuda Între ei L-au luat atunci cu ei Toată noaptea L-au purtat La Irod și la Pilat! Cu minciuni și viclenii Până zorii se ivi Planuri negre plănuiră Cu gând rău, ticăloșit Să fie și Răstignit
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
multă durere și ardea de puterea ei pe Fața Lui picături de sudori cu sânge amestecate brăzdând Fața Sa. Apoi venise lângă ucenici, după ce se rugase Tatăl Ceresc. Când era cu ucenici a venit și Iuda cu o ceată de mișei, oameni răi cu făclii aprinse și s-a apropiat de Iisus și ia zis: Bucură-te și L-a sărutat! Domnul i-a zis: Iuda vinzi tu pe Fiul Omului! Cu o sărutare? Și acea ceată de oameni L-a
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]