234 matches
-
ce? Da. Cu ce? E ud tot. A mers prin pădure. Uite la picioarele lui. Ce facem? ...dacă nu voi fi în lagărul nr. 21, în orice caz să nu vă mai gândiți la mine. Miluță? Să-l aduc pe Miluță? Ce să-i facă Miluță?! Nu, nu... Miluță... Lasă. La altceva mă gândeam. Își duse mâinile urechi să nu mai audă. Ajunge! Stăpânește-te! o încurajă bătrâna. Nu-l vezi că moare? Cum o să moară? Trebuie să-l salvăm. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ud tot. A mers prin pădure. Uite la picioarele lui. Ce facem? ...dacă nu voi fi în lagărul nr. 21, în orice caz să nu vă mai gândiți la mine. Miluță? Să-l aduc pe Miluță? Ce să-i facă Miluță?! Nu, nu... Miluță... Lasă. La altceva mă gândeam. Își duse mâinile urechi să nu mai audă. Ajunge! Stăpânește-te! o încurajă bătrâna. Nu-l vezi că moare? Cum o să moară? Trebuie să-l salvăm. Trebuie să-i oprim sângele. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mers prin pădure. Uite la picioarele lui. Ce facem? ...dacă nu voi fi în lagărul nr. 21, în orice caz să nu vă mai gândiți la mine. Miluță? Să-l aduc pe Miluță? Ce să-i facă Miluță?! Nu, nu... Miluță... Lasă. La altceva mă gândeam. Își duse mâinile urechi să nu mai audă. Ajunge! Stăpânește-te! o încurajă bătrâna. Nu-l vezi că moare? Cum o să moară? Trebuie să-l salvăm. Trebuie să-i oprim sângele. Cum să-i oprim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o zvârli așa! îl luă la rost Ghiță Todireanu. Stătea aplecat lângă stiva de zgură și scotea o așchie din palmă. Cămașa aruncată neglijent pe el atârna răsfrântă din pantaloni, lăsându-i bustul gol. Miluță își aminti valul uscat de căldură arzătoare de pe locomotivă. Strigă repede, disperat: Unde-i Irina? Ce-i cu Irina? Ce ți-a venit? Unde-i? repetă îndârjit, cu urechea ciulită, rotindu-și ochii în toate părțile. Ce-i? chicoti Todireanu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Strigă repede, disperat: Unde-i Irina? Ce-i cu Irina? Ce ți-a venit? Unde-i? repetă îndârjit, cu urechea ciulită, rotindu-și ochii în toate părțile. Ce-i? chicoti Todireanu. Se opri din râs. Îl privi, înălțând, mirat, sprâncenele. Miluță se încruntă. Nu-i mai era rușine, uitase de toate, c-un huruit greu în cap. Îi auzea alergând prin zgură și pietriș. Ocupând intrările și ieșirile. Cum se uita, răzbind cu privirile dincolo de garnitura trenului, văzu fața ei uimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pocni, lovindu-l în umăr. În clipa aceea o auzi pe Irina țipând. Era un țipăt scurt și ascuțit, de spaimă și rușine. Ah! Te-n mă-ta, putoare! mugi bărbatul apăsat, și, lăsându-l fără echilibru pe el, pe Miluță, strâns între perete și ușă, se retrase de-a-ndaratelea, bocănind greoi. Totul se prăbuși, cu ecou, în liniștea albă din jur. Închide ușa! Ușa! strigă Irina. Vocea îl lovi cu violență, dureros, crispându-i întregul corp. În mod inexplicabil, izbucni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mobil și nervos, cu ochelari care schiță un gest de salut scurt. Se înmuie încălzită de apropierea lui Tudor, închise ochii și-o fură somnul. Adormi îndată, epuizată de oboseală. CAPITOLUL 11 Simțindu-și sângele ca un vin în fierbere, Miluță luă asupra lui întregul risc și reușita acțiunii, contând doar pe dibăcia, norocul, puterea sa de-a se ascunde și pe rapiditatea acțiunilor sale. Era un "împielițat" cum spunea maică-sa. Putea să se țină în cap, să umble în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cizmei neamțului în podea. Explozia reflectorului de la capătul podului îi răni ochii. Răzuind întunericul, salva de lumină reteză cizmele neamțului, proiectându-le pentru o clipă, urieșește, în rotirea ei hiperboreană, și se șterse prăbușind întunericul și mai dens deasupra lui. Miluță mai săltă o treaptă căutându-și cu spinarea un sprijin stabil. Vedenia spectrală, despuiată-n lumină, și-ntunecată la loc, îl trăgea-n sus ca un miraj. Neamțul, un tip, probabil, înalt și slăbănog, judecând după cizme, cânta dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mecanici de locomotivă și fochiști "sechestrați" de hitleriști în retragere, închiși în vagonul de vite cu intenția să-i transporte în Germania sau să se folosească de ei pe drum în lipsă de altă mână de lucru calificată, pe care Miluță reuși să-i elibereze, doi își frânseră picioarele, ca și el, în cădere, unul se strivi de pod și trei fură ciuruiți de gloanțele santinelelor. Ghiță Todireanu scăpă doar cu hainele sfâșiate și mici zgârieturi și vânătăi pe față, brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Todireanu scăpă doar cu hainele sfâșiate și mici zgârieturi și vânătăi pe față, brațe, umeri și mâini, cum se rostogolise pe povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și gardul de sârmă ghimpată împrejmuind fâneața de sub taluzul căii ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase cu sângele-n cap și golul negru, huruitor, de dedesubt, despicat în traverse și frontoane metalice. Dacă s-ar fi rostogolit de la-nălțimea aceea, strivit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
el. Mănânc mai târziu. Doctorul spune că trebuie să dormi, să te refaci, îi explică Irina. Nu pot să dorm. Stai aici, o rugă el. Așază-te lângă mine pe pat. Nu avu nici așa noroc. Intră doctorul cu sora. Miluță de cum îl văzu se oferi să dea sânge pentru moș Țurcanu, stăpânit fără preget de sentimentul acela de exaltare și de bravadă pentru Irina, s-o impresioneze, încântat că-i impresionează și pe ceilalți. Atenția care i se da și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu-l mai recunoșteai. El, care semăna cu un urs de Dorna, voinic și plin de cutezanță, se făcuse acum sau așa i se păruse lui străveziu, ca o umbră. Doctorul se apropie de masă. Ești gata, îl întrebă, și Miluță îl auzi îmbrăcându-se cu halatul alb, încet, bătrânește, mort de oboseală. Sora, încă mai obosită decât el, pregătea alături, la o altă măsuță, instrumentele: seringi, tuburi de sticlă în mațe subțiri de cauciuc... Să se sprijine în gândul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai era maică-sa, era poate Alexandru trântit în miriște, îmbrăcat într-o bucată de pătură, mânjit de funingine și cărbune, numai pielea și oasele pe el. Era când trupul lui moș Țurcanu, când Alexandru, și-amândoi îl strigau neîncetat: Miluță, Miluță, nu dormi! El nu știa ce să facă, nu se putea ridica de jos și-i venea să plângă, aproape că-l ura pe frate-su pentru că-l striga și nu-l lăsa să doarmă. De ce? Nu știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
era maică-sa, era poate Alexandru trântit în miriște, îmbrăcat într-o bucată de pătură, mânjit de funingine și cărbune, numai pielea și oasele pe el. Era când trupul lui moș Țurcanu, când Alexandru, și-amândoi îl strigau neîncetat: Miluță, Miluță, nu dormi! El nu știa ce să facă, nu se putea ridica de jos și-i venea să plângă, aproape că-l ura pe frate-su pentru că-l striga și nu-l lăsa să doarmă. De ce? Nu știa că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gong. Hai, scoală! Scoală-te! simți o mână pe umăr. Umărul lui tresări, și parcă începu să plutească. Tot trupul se crispă, și, ciulindu-și urechea să audă comanda și puștile descărcându-se dintr-o dată, auzi vocea mamei: Scoală-te, Miluță! Trezește-te! Nu pot! șopti, și, mișcându-se greoi, alunecă pe marginea mesei metalice. A venit Tom. "Hei, băiețaș!" auzi vocea lui Tom, și încercă să se ridice. Lampa era aprinsă. Lângă el stăteau Cerboaica și maică-sa, în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să ne vedem într-o lume mai bună. Inginer căpitan Toma Dimitriu P.S. Cerboaicei îi doresc multă fericire în noua ei viață și-i mulțumesc pentru fidelitatea care o onorează. Tom." CAPITOLUL 15 Fericit de-a se ști eroul zilei, Miluță dormi un somn adânc și senin, ca-n copilărie. Faptele i se remarcaseră, ceea ce proba în ochii Irinei adevărata lui intrare victorioasă! în rândul bărbaților. Stăpân pe situație, se simțea deopotrivă stăpânul acelei fete și, cu toate că nu împărtășea drama mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dulceață de femeie. Apărea pe nesimțite lângă patul lui mângâindu-l cu privirile, strângându-și cu cochetărie halatul alb care-o prindea atât de bine, rotunjindu-i frumoasele coapse încă băiețești sau mângâindu-și neștiutoare sânii sub privirile lui înfiorate. Miluță. Da, îngerașule. Spune. Tu știi? Am aflat de la cumnata ta. Ce-ai aflat de la cumnata mea? Că fratele tău... A șters putina! Și ce te-ngrijorează pe tine? S-a dus, ducă-se! Cum poți vorbi așa? Da cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de ei înșiși și de stânjeneala lor, și-n stradă ezitară încotro s-o apuce: spre casa ei sau a lui, bucuroși să-și întâlnească privirile într-un consult reciproc, plin de nerăbdare și de dorința de-a se îmbrățișa. Miluță! Ne vede lumea! Și ce dacă! bravă el plin de ifose. Domnule, îl preveni ea, fii atent că nu te pot ține și-ți pierzi echilibrul. Mi-am pierdut eu capul, ce mai contează? Bine-mi pare! Bine-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
legate în șine și scoabe, încinse cu balcoane și balconașe, cu drugi de fier și amorași de gips. Dumnezeule, ce-i cu liniștea asta? întrebă deodată Irina, și se opri locului. Parcă au murit cu toții. Nu mai e nimeni, spuse Miluță. Nu se poate! Ascultă și tu. Se tem și s-au ascuns! Ce-i azi? În câte avem azi? Ce importanță are? Poate că are! Sigur, e ziua ta. Astăzi ai ieșit din spital, șopti Irina. Pufnind în râs o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Tot o burtă o să aibă fiecare... Tot o burtă, dar au să se apuce să se mănânce unul pe altul. Degeaba. Tot n-au să se poată-nghiți. Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc până lângă Miluță și Irina: Copii, ah, ce bine că vă-ntâlnesc! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
doresc eu ție, dulce Românie, scandă larg, cu voce gravă, Miluță, solemnizând momentul. Ai uitat unde trăim? Cap de zevzec! Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc până lângă Miluță și Irina: Copii, ah, ce bine că vă-ntâlnesc! Nu l-ați văzut pe prefect? Hei, oameni buni! strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un clopot de biserică. Prefectul!? Burjui! S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Suntem tari ca pietrele. Cu rădăcini adânci și prea vechi să ne dezbată careva... Cerboaica își făcu loc până lângă Miluță și Irina: Copii, ah, ce bine că vă-ntâlnesc! Nu l-ați văzut pe prefect? Hei, oameni buni! strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un clopot de biserică. Prefectul!? Burjui! S-a zis cu el! Te pomenești că l-au și arestat, se sperie Miluță. Nu se poate! strigă Cerboaica. Acu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe prefect? Hei, oameni buni! strigă Miluță. Cine l-a văzut pe prefectul orașului? Ha? Ce? gâlgâi o voce ca un clopot de biserică. Prefectul!? Burjui! S-a zis cu el! Te pomenești că l-au și arestat, se sperie Miluță. Nu se poate! strigă Cerboaica. Acu un ceas m-am despărțit de el. Ce-a fost am văzut, ce-o veni vom vedea... Cine-o mai apuca. Jigodiilor! Ați intrat în ceasu morții! O să vă jucăm cu călcâiul pe piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vorbești, mă? Nici bine n-o căzut vechiul regim, și-ați și început... Să plecăm. Să plecăm de-aici, se precipită pe neașteptate Cerboaica. Mă duc la Prefectură să-l caut. La revedere! Vezi, fii atentă ce faci, o sfătui Miluță. Lasă, lasă, nu-mi purta tu de grijă. Vezi-ți de treaba ta, îi strigă Cerboaica și dispăru în mulțime, rătăcită ca într-o pădure. -Doamne, numai să nu i se fi întmplat ceva", se rugă în gând. Oamenii umblau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
s-au încheiat socotelile și-am întors spatele nemților, Alexandru, oriunde-ar fi, e ca și mort, nu se mai poate întoarce. Tom se afla și el în primejdie. Nu mai avea băieți, nu mai avea noră, rămăsese numai cu Miluță, și nici Miluță nu mai era al ei... Își apăsă pieptul cu mâinile, suflând tare, cu gura deschisă. Când i se mai potoli inima, intră izbită de liniștea nefirească și de aspectul înspăimântător al cârciumii pe care-l sesiză dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]